Evoluţia sentimentelor

Alexandru VLAD

 

Şi uneori, ca din senin mi-e dor de ea.

Atât de fin, atât de puţin

Că încremenesc în mijlocul unui gest.

 

 

Ea nu mai există, ştie asta toată lumea,

Nici eu, dacă mă gândesc bine, nu mai exist,

Şi cum poate cuiva care nu mai există să-i fie

Dor de cineva care nu mai există?

 

 

Pentru că-ntre timp am dispărut şi eu,

M-am scurs în crăpăturile dintre podele

În tubul cu pastile rămas deschis

În călimara cu cerneală uscată.

 

 

După cum se ştie dorul usucă lucrurile.

 

 

[Vatra, nr. 10/2014]