Janghine

Dan SOCIU

sociu_dan-ASp

 

Pe care fututul nu-i jenează, se fut la orice vîrstă fără probleme. Dar la aia la care fututul jenează mental, la orice vîrstă e o problemă. Maică-mii îi plăcea și la 50, o auzeam prin pereți.

Cu căpitanul, care se pare că nu era la nivelul ei, cum mi-a și zis. Nici taică-miu n-o fi fost, de-aia poate a murit tînăr, și-a dat toată snaga în actul ăla disperat. Ne plăcea să bem și să mîncăm fleici prăjite cu usturoi și să ne certăm ca niște cîini turbați. Maică-mea le stîrnea, avea o plăcere să înțepe pe cîte un bărbat pînă exploda ăla și pe urmă începea scandalul. Maică-mii îi plăcea scandalul cît mai rîios. Ne prindea pe toți vehemența și isteria. Ni se pițigăiau vocile și maică-mea avea grijă să mimeze răutăcios pițigăiala aia. Ci ti maimuțărești fă așa, îi zicea bunică-miu dar uneori nici el nu putea s-o controleze.  Pe mine mă seca, mă obosea dar în timp am ajuns s-o apreciez și n-am avut o zi fără dramă cu femeile din viața mea. Dacă simt una care n-are chef de un pic de scandal, dacă n-are răutate, mă plictisește instant, parcă i se șterg culorile. Deși sînt îndrăgostit de ideea de femeie blîndă dar n-o să am parte de așa ceva. Maică-mii i-ar mai plăcea să se îmbete și să se pizdească dar cu cine. Au murit toți din familie, am rămas numai cu ea și frate-miu și noi evităm cînd vorbim la telefon. Frate-miu, dacă se mai duce pe acasă, se enervează cu ea din prima jumătate de oră. Pe mine mă ține mai la distanță, eu vin și mai rar, sînt o viperă bătrînă, am învățat-o cu limitele. Nu-i răspund zile la rînd, într-o perioadă n-am vorbit cu maică-mea cam un an. Nu pot să-i spun cum mă simt uneori cînd vorbesc cu ea. Cînd vrea ea, e comică, e o plăcere să vorbim. E o cață simpatică pînă la urmă. Toți trei avem oricum cîteva lucruri în comun, destul de greu de găsit la alții. Sîntem obișnuiți cu orice, practic ni s-a întîmplat totul. Nu e formă de dezastru prin care să nu fi trecut. Am văzut din copilărie lucruri pe care le vezi numai la știri. M-a dus bunică-miu și la abator să văd cum se omoară vitele. Am văzut și cum se omoară porcii și nu mi-era milă. Nu-mi era nici de  miei, nici că-i omora imediat după ce-i aduceau cîteva minute în casă, la cald. Îi urca pe sobă și nu se puteau ține pe picioare, aveau blănița udă, cu o clisă transparentă pe ei.   Erau drăguți, cu ochii mari, negri. Îi ducea afară și îi omora, pe urmă îi jupuia și-i făcea căciuli urîte, care nici nu-ți acopereau urechile.  Dar ne place cărnița friptă la toți. Maică-mii cît mai pe bune, fără prostii. Să fie prăjită sau la grătar, cu usturoi și salut. O enervează complicațiile stratificate de poponar ale căpitanului, o enervează sosurile, fierturile, orice ascunde gustul animalului. Maică-mea vrea ca măcar mîncarea să i-o dea direct, cum trebuie. Sau voia, acum e la menopauză și poate s-a mai liniștit. Ideea e că sîntem o familie de janghine mîndre. Niciunul dintre noi nu suportă monogamia. O suportăm dar ne chinuie. Sîntem mîncați de futut, toți trei. Căpitanul avea dreptate să spargă ușile cînd îl apuca paranoia că maică-mea se fute cu un țigan epileptic din cartier. Nu cred că avea vreun motiv să se paranoizeze, în afară de alcool, dar era ca și cum avea toate motivele. Maică-mea îi transmitea asta, că s-ar putea fute cu tot cartierul. Femeile din cartier, după ce a murit taică-miu, o pîndeau ca pe o vulpe sălbatică. O tocau mărunt, în șoaptă, cum fac ele, pe gărduț, lîngă bloc. Erau toate grase sau proletare muncite și maică-mea era o profă văduvă de 35, subțire, blondă. Și cînd se strica ceva pe la noi, se grăbeau care mai de care bărbații să ne ajute, se băgau pe sub cadă, își înfundau capul în spatele televizorului, ne zugrăveau apartamentul cu patru camere. Maică-mea le dădea de băut și de mîncat și îi ținea de vorbă. Avea așa un stil să se dea naivă, se făcea toată o copiliță. Și era și naivă în șiretenia ei, și acum e. Odată a venit un coleg de-al meu de liceu și ne-a dat ea niște ceai cu rom, și-a pus o ceșcuță și ne-a zis că e cu esență de rom, pentru prăjituri. Să nu creadă Ghera că ea bea dar Ghera știa ce gust are romul, toți știam. Te arde un pic, e o maltratare dulce și aromată. Și eu știam că-mi dă rom, și ea știa că-mi dă rom, și poate știa și că știm, dar ținea piesa pînă la sfîrșit. Îl plăceau pe Ghera,  mustăciosul și lui îi cam plăcea de ea. Maică-mea avea grijă de mine să-mi fac prieteni, se purta cu ei ca o fată de gașcă. Se adunau ăștia pe la mine ca la bordel, primeau băutură, mîncare, o vedeau îmbrăcată sumar. De cînd sîntem mici am tot văzut-o în jupoanele ei și fără și în halate albe de baie, cu pielea trandafirie și aburindă. Și ne mai aducea femei, niște prăpădite bețive care o ajutau să mute mobila sau făceau pe-a dădacele pe frate-miu. Pe una am vrut s-o fut cînd am ieșit odată din cadă beat și am văzut-o pe podea în sufragerie. Lată de la spirt și albastră la față, am încercat să o fut și mi-a zis, prin somn, că are o boală. Aveam 15 ani și venisem de la o beție de aia cu alcool industrial și suc de la dozator.  Aveam o vecină în spital, Monica, și ne-am dus la ea s-o vizităm. Și înainte ne-am îmbătat. Am făcut scandal în salon, unul din noi a împins o femeie bolnavă la marginea patului, să stea el. Ne-au dat afară, vreo doi au căzut pe scări, cînd coboram în fugă. Ne-am pișat pe noi de rîs în ziua aia. Și cînd am ajuns acasă, după baie, uite-o și pe aia pe podea. Eram turbat de excitare, așa eram de cîțiva ani. Mă frecam toată ziua, cum l-am văzut și pe frate-miu mai tîrziu, umbla toată ziua cu erecția în chiloți. Bloca baia și maică-mea îl implora furioasă să deschidă, că se scăpa pe ea. Știam toți ce face acolo și nu ziceam nimic. Aveam toți trei aceeași boală dar măcar eram numai noi trei.  Cînd s-au mutat căpitanul cu fiu-su s-a complicat mult povestea. Căpitanul avea o nevastă schizofrenică și un fiu adolescent și pierdea bani la poker, trăgea beții, militar. Maică-mea s-a gîndit că are salariu de ofițer, nici nu prea stă pe acasă, părea perfect. A crezut greșit, n-a înțeles că totul se schimbă și se degradează. Căpitanul cu nasul micuț ca un bumb se dușmănea cu fostul lui coleg de liceu și academie, care îi era superior în grad, maior. Într-o zi căpitanul a refuzat să salute la raport pentru că trecea spălătoreasa unității prin spatele maiorului, cu un coș de rufe în brațe. Căpitanul a zis că el nu salută drapelul în prezența unei spălătorese. Și aia era amanta maiorului așa că s-a pus ăla pe el, să-l distrugă. Îl avea cu ceva la mînă, niște logistică mînărită și l-a făcut pe căpitan să iasă la pensie mai devreme. A luat multe salarii deodată, pe care le-a tocat rapid și pe urmă cîte un salariu căcăcios în fiecare lună. Un an să mai fi așteptat, și iesea cu disponibilizarea aia mare. Asta l-a terminat, să-și întîlnească foștii colegi la rummy și ăia să aibă pensia mai mare ca a lui. Încerca să recupereze, le mai lua partide dar una peste alta pierdea bani. Venea maică-mea după el la casa armății, care era la 10 minute de blocul nostru. Maică-mea n-avea nici o jenă, nu s-a împiedicat niciodată în nici un protocol social. Și ăla se dădea lovit în mîndrie, că l-a umilit de față cu colegii dar maică-mea voia doar să-l ia la piață și să mai facă niște scandal. Cînd se spărgeau geamuri creștea în ea intensitatea. Creștea cînd o lovea ăla și începea să țipe, Dăănuuuț, vino, că mă omoară, cum țipa și în seara aia cînd o ținea taică-miu în genunchi pe podea, o ținea de păr și o bătea. Ăla a fost momentul meu de inițiere în masculinitate, dacă există așa ceva. Am intrat în sufragerie și i-am spus lui taică-miu să iasă din casa mea. Taică-miu a rîs, și-a îndreptat spatele dar o ținea pe maică-mea în continuare de păr și mi-a zis: casa ta? Povestea maică-mea o dată la telefon că a bătut-o de vreo 10 ori de tot, dar părea să-l apuce din senin, de la ceva ce  n-avea legătură cu nimic. O dată trebuia să meargă la bunicii mei, părinții ei și tata o aștepta și a întîrziat destul de mult. Și a zis ea ceva și taică-miu bum, a început să dea în ea cu pumnii și cu picioarele. Îi transmitea și lui că s-ar fi futut cu toți bărbații de pe drum. Sau se simțea închis, dracu știe, poate era poponar. Am găsit o dată niște scrisori de la un prieten din adolescență, se împrăștiaseră ei prin orașele prin care-și făceau facultățile și nostalgizau. Poate așa își scriau pe vremuri băieții, mai liric dar tipul ăsta era totuși prea poetic. Își amintea de la scăldat și de-astea. Taică-miu și arăta bine, dacă te uiți la pozele cu el și colegii, iese în evidență.

Am un sistem perfect să mă păcălesc. Intru în stări mistice în care cineva din adînc, cineva semnificativ, îmi face cu ochiul și atunci înțeleg că am roluri pe lumea asta și ceilalți la fel. E ceva atît de frumos în felul în care mă păcălesc. Pentru că apoi pot să mă rup de oricine, cînd rolul s-a terminat. Și nu le văd ca pe roluri de teatru, deși implică și asta, într-o oarecare măsură, și atunci e iertată duplicitatea pentru că e parte dintr-un mare plan. Sînt roluri în viață, existențiale –  cu una trebuia să mă întîlnesc atunci pentru că aveam nevoie să scap dintre moldoveni, pe una trebuie să o ajut să treacă de vîrsta dificilă de 26-27-28. Dacă trece de ele, pe urmă e bine. Așa îmi zic, după ce ne despărțim.  Uită-te la poze cu oameni de 25-26 și pe urmă uită-te la pozele lor de la 29-30. Atunci se vede dacă au trecut cu bine. Oricum se vede o prăbușire, la toți. Dar dacă nu eram eu, să-i fi încetinit impulsurile de băut, să o fac să se simtă destul de bine cît să nu se facă praf? Cum ar fi arătat fața ei la 30? Toată grăsimea aia nesănătoasă, protestul veninos din ficați. Dar asta e o glumă. Nu de față e vorba, în episoadele mele mistice e vorba de lucruri spirituale. Să o ajut să mai iasă din conformism. Să fie mai vie și mai autentică. Sau alte minciuni. Nu mă pot lăuda cu o pulă înfricoșătoare. Nici nu sînt prea înalt. Am un corp căruia i-ar mai trebui întotdeauna 10 kile în plus să fie un corp de bărbat frumos. Și alea 10 kile în minus mă fac un bărbat subnutrit, hăituit. Și sînt soi rău, un copil care urla, un adolescent care-și băga pula în tot, am ușchit-o cînd m-am trezit tată și soț și-am fost un bărbat stupid cu femeile în general deși țin în continuare toate la mine. Le dau un fel de idealizare, mă uit la ele uneori ca la ceva de pe altă lume. Cînd le fut uneori, e ca și cum aș ști că mor la sfîrșit și ele sînt ultimul meu contact cu viața.  Le dau toate astea și le retrag, le schilodesc. Ca și cum aș arunca cu un pietroi într-un puișor. Dacă aș fi de căcat, aș zice că am asta de la maică-mea, că m-a născut și m-a lăsat de izbeliște. Dar nu e de la maică-mea. Poate de la bunic-miu, tata lui taică-miu, ucigașul. Cum devin deodată oameni îndepărtați din trecut interesanți pentru genele lor. Știu că el așa trata cu femeile. O trimitea pe bunică-mea noaptea după apă proaspătă din fîntînă, cu un șut. Nu voia din găleată, o scula din somn și-o trimitea după apă premium. Și probabil dacă n-ar fi stat la pușcărie pentru complicitate la crimă, poate-l creștea și pe taică-miu mai puternic. Poate n-ar mai fi ejaculat precoce s-o pedepsească pe maică-mea. Oare asta făcea? Oare avea nefericirea asta? Nu cred, cred că putea s-o fută zile la rînd, maică-mii nu i-ar fi ajuns nimic. Cred că era un hău. Maică-mii nu-i ajunge niciodată. Tot timpul mai voia încă o sticlă de votcă, niciodată nu se oprea la ușă dacă voia să ne toace la cap. Intra peste noi și ne toca. Ne citea jurnalele, nu ne lăsa să vorbim. Nu vorbește cu noi, nu vorbește cu nimeni, doar vorbește. Le pune întrebări la care tot ea răspunde. Prietenii mei au fost tot timpul amuzați de asta. Cum te întreabă ea, ce mai face mămica ta? și tot ea răspunde, ei, ce să facă și ea, cu grijile, cu munca. Poate era anxioasă, poate e și acum. Poate n-ar trebui să mai văd totul de la un metru de la sol, ca un copilaș. Dar acolo e prima mea viață, și  s-a scufundat demult. Îmi place să mă plîng dar mi-e și dor. Cînd zic de casa armeții îmi amintesc mai degrabă că e seara și merg cu băieții în părculețul din fața unității, să bem vermut și să fumăm țigări fără filtru rusești. E senzația aia de vastitate. Ce departe erau micile noastre repere, ce vast era teritoriul. Vast, cum îl mai simt în vise, cînd mă duc pînă la alimentara Spicul. Și e departe Spicul, e la capătul teritoriului. De acolo începe altceva. Ieșirea din teritoriu, viața. Și cînd te întorci, e mic. Nu mai e niciodată vast. Și timpul se face meschin. Înainte dura o viață pînă la următoarea vară. De la o vară la alta treceam prin secole. Înainte ziua era plină, era lungă și plină. Fiecare zi era foarte lungă și foarte plină. Oftai obosit seara, oftai de oboseală după o zi așa de lungă. Te întindeai în pat, cu picioarele slăbănoage julite și oftai. Și adormeai și începea scandalul. Maică-mea își începea programul. Pe taică-miu și după ce a murit, pe ceilalți, ăla mic, cu ochi holbați, pe urmă țiganul ăla mare, bîlbîit, cu epilepsie. Îi lua maică-mea numai de ăștia vai de capul lor. N-am ce face, n-am cum să fiu supărat pe ea. O iubesc, țin la ea, e ultima parte, cu frate-miu, din viața mea reală. Tot ce a urmat după ieșirea din teritoriu e o simulare. E o tentativă. Nu e viața aia în care te simți iubit. Toată lumea să-ți zică Duțu și să te simpatizeze toți. Să fii mai apoi Dănuț și să-ți zîmbească toți frumos. Și toată lumea să se știe cu toată lumea și toți să se ierte pentru felul în care sînt. Să se fută întruna la cap dar să se ierte pentru ce sînt. Parcă așa era, așa țin minte, îți puneau în față o farfurie oricum erai. Am venit o dată cu Daniel noaptea beți și ne-a pus maică-mea la masă. Ni le trîntea în farfurii, ciorbă, fasole dar nu ne-a lăsat pînă nu le-am mîncat. Și cînd am terminat, am măturat cu dosul palmei farfuriile pe podea și i-am strigat – curăță, sclavo. Eram furios pe ea, aș fi omorît-o uneori. Dar dacă o compar cu marile doamne ale lumii, cu rafinatele lumii,  mă piș pe ele de javre egoiste. Mîncau pe la noi tot felul de amărîți, nu numai prietenii mei, care aveau cîte ceva. Daniel nu mult, că avea un tată slab, care le-a futut viața și i-a sărăcit. Toată lumea bea și mînca la noi. Era ușa deschisă, dacă te știam, intrai așa, fără să mai bați. Sau băteai și intrai imediat. Unii, ca bețiva aia bătrînă cu pe care-am vrut s-o fut, ne și furau. Și pe urmă-i primeam înapoi, fără nici o problemă.Îi găsea maică-mea pe la biserică, prin curte. Așa și l-a găsit și pe bărbatul ei dinaintea căpitanului. Nu m-am atașat de el deloc. De căpitan m-am atașat, e parte vie din mine. Dar de țiganul ăla nu-mi amintesc decît că era mare, era gras și lucios. Poate ăla, bîlbîitul, grasu, poate o futea ăla mai cu drag? Poate totul era de la băutură. Poate tot ce ni se întîmpla era de la băutură. Și poate au fost cei mai fericiți ani ai vieții mele. Cine zice că poți fi fericit și fără băutură? Poate m-am grăbit eu, poate mi s-a părut că mă fac mai bine doar pentru că rămîneam în viață. Dar cine zice că pentru un pic de fericire nu merită să și mori? Altceva nu m-a făcut fericit, nu m-a încălzit pe dinăuntru niciodată. Poate fututul, poate cînd intru într-o femeie, cînd e simplu, pe urmă e restul oreloc cu ea, cînd totul se complică. Nimic nu mă mai poate face fericit. Asta e ceva ce am învățat și înțeleg. Niciodată n-o să mai trec așa prin zile ca atunci. Și e așa departe, scufundat, că mi se pare că mint. Mi se pare că inventez copilăria, tinerețea mea. Toată viața e așa derizorie, e așa o glumă. Dispare și de fapt cine sîntem. S-a dus s-a dus s-a dus. S-a dus s-a dus s-a dus. S-a dus s-a dus. S-a dus s-a dus s-a dus. Îmi vine să țip de fericire cînd mă gîndesc la asta. Îmi vine să țip de ușurare cînd mă gîndesc că toate durerile se duc. Că nimic nu poate să mă aibă. Că asta-i tot.

 

 

 

[Vatra, 1-2/2015]

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s