La aniversară

Magda CÂRNECI

 

pentru Andrei Bodiu

pentru Alexandru Vlad

Nu ştim cum, nici de ce începe să se însereze uşor,

lumina a devenit oblică şi mai răcoroasă

un abur vioriu se ridică încet din oameni, frunzişuri şi lucruri

Haosul şi zgomotul lumii par să se îndepărteze puţin

zbaterea noastră s-a oprit pentru o clipă – o durere în inimă, o panică

ne încetineşte mişcările, ne suspendă avalanşa de gânduri

Stăm singuri pe o bancă în parc, sau acasă la o masă cu oaspeţi

căutăm un sens în cuvinte şi gesturi, dar totul se repetă straniu, mecanic

nu mai înţelegem nimic – nu mai e nimic de înţeles

Ne refugiem în obişnuinţe, ele sunt mai trainice decât noi

lăsăm spiritul vieţii să ne părăsească lent, discret

să se întoarcă în norul vital care înconjoară Pământul

Mai rămânem o clipă în parc, pe o bancă,

privim lumea cu detaşare, admirăm fără dorinţe

frumuseţea ei calmă, vastă şi orbitoare

Poate că e tot ce trebuie să realizăm în viaţa aceasta

suntem Conştiinţă pură, universală

şi nu ne mai e frică de moarte…

 

[Vatra, nr. 5/2015]