Aurel PANTEA – Katiei

Atît de subţiri sunt, uneori, graniţele

dintre ceea ce suntem,

acum,

şi ceea ce nu vom mai fi,

încît intrăm, fără să ştim,

în tăceri fluide,

de unde doar o voce a cuiva, ce ni s-a dedicat cu totul

ne mai poate întoarce.

Simţim chemarea ei dintr-un trecut

în care locuiam

şi care, parcă speriat

de acele tăceri fără capăt,

ne inundă cu atîtea amintiri

că putem face drumul îndărăt,

purtînd păreri de rău şi chemări abia născute, şi promisiuni

despre care n-avem de unde şti

că s-ar fi împlinit vreodată

 

[Vatra, nr. 1-2/2016]