Dumitru CHIOARU – Fără speranţă

Speranţa mi-au ucis-o

clovnii şi saltimbancii ieşiţi

din urne

şi ultima iluzie

că mă pot salva prin poezie –

vorbesc limba lor cînd ar trebui să tac

şi tac atunci cînd ar trebui să-i înjur –

democraţia e o comedie?

 – nici să rîd nu mai pot –

unde eşti ironie?

mai am umor – negru –

întreb cînd se va sfîrşi mascarada

şi primesc acelaşi răspuns: e bine!

ieri mai credeam în viitor

dar azi viitorul nu mai este

ca ieri –

timpul s-a oprit în afişe

iar televizorul face pureci –

cine-i de vină?

ce-i de făcut?

profetul orb din oglindă

m-arată cu degetul.

 

 

[Vatra, nr. 8/2017]