Claudiu Gaiu – Pentru Europa (3)

[Primele două părţi ale prezentei cronici expuneau, prin transcrierea unor convorbiri, prin luările de poziţie a unor intelectuali mediatici, precum şi prin alte mijloace, crizele economice şi politice profunde pe care le-a înfruntat Europa în jurul anului 2020. Paginile de mai jos arată primele consecinţe ale acestor preschimbări. Suntem în 2027…]

Subprefectura Zunhua – 064200, Republica Populară Chineză 

How did you like Cixi’s tomb? What an inspirational woman! And a real leader!

Nu era cel mai bun loc pentru small talk, dar convenienţele trebuiau salvate. Aşa fusese consiliată de specialiştii în comunicare din echipa sa. Şi tot ei fixaseră întâlnirea într-un loc discret şi totodată nesupravegheat. Renata Dilion încerca să ignore situaţia: blocuri de beton dreptunghiulare, plasate în aer liber, despărţite între ele de rigole de scurgere. Interlocutoarea ei, în schimb, îşi trase jos fusta, se lăsă pe vine şi urină. Simultan, tuşi scurt şi tânărul ei asistent apăru pentru a servi de interpret. Din raţiuni ţinând de respectul suveranităţii naţionale, Genowefa Sobecka refuza să folosească limbile străine a căror ignorare sau cunoaştere o împărţea cu alţi reprezentanţi ai elitei politice mondiale.

Ne aflăm aşadar la Cimitirele imperiale de Est ale dinastiei Qing, înscrise pe lista UNESCO în anul 2000, recunoaştere a remarcabilei lor valori universale şi a epuizării resurselor arhitectonice ale geomanţiei Fengshui, sfârşit confirmat de interesul pe care i-o arată designerii, ergonomii, precum şi alţi specialişti în arte funerare. În completarea acestor profesii, nutriţionişti, dieteticienii sau chirurgia estetică s-au inspirat la rândul lor din tainele taxidermiei tradiţionale extrem-orientale pentru conservarea cât mai îndelungată a unei aparente tinereţi imuabile. Corpurile relativ bine întreţinute ale celor două politiciene au călătorit aşadar incognito, părăsind pentru câteva ore Conferinţa internaţională asupra securităţii alimentare, găzduite de Beijing, negociind fiecare câte un taxi spre Zunhua, cu doi agenţi Guoanbu, Securitatea Statului, care, pentru a-şi conserva camuflajul au depăşit constant viteza legală contra unei bancnote de 500 de yuani. S-au apropiat întâmplător, aşa cum fusese stabilit, în dreptul mausoleului împărătesei regente Cixi, tocmai când ghidul sfârşea prezentarea, întretăiată mereu de nişte behăieli hohotite: „Ha, ha!… cu ea s-a stins China imperială, sub tunurile barbariei europene, a loviturilor naturii şi a subminării ligilor secrete. Ea a inspirat literatura feministă, cu realizările remarcabile ale chinezoaicei cu piele albă Pearl S. Buck şi cele mai puţin inspirate ale americancei cu piele galbenă Anchee Minn. Ha, ha! Mai apropiaţi din fire de cruzimea sexuală a puterii, ha, ha, japonezi au reuşit un serial de televiziune, cu Yuko Tanaka în rolul principal, mai bun decât Spre Republică, un sirop, ceva mai bine documentat al CCTV-ului nostru. Ha, ha!” Apoi, s-au desprins pe rând din grupul turistic pentru a se regăsi în spatele zidului ce separa insolitele WC-uri de aleile necropolei.

– Un fascinant exemplu al guvernării din umbră, îndrăzni tânărul asistent, depăşindu-şi atribuţiile de translator.

Ar fi vrut să-i răspundă chipeşului asistent, cuceritor prin nonşalanţa arătată în pofida împrejurărilor, dar miasmele locului, asaltul muştelor şi revolta vintrelor o împiedicau să îngaime ceva. Nu ar fi trebuit să cedeze snobului de la bucătăria hotelului, care, din flirt, i-a găsit în ochi un „vid de yin”, uşor de combătut, o asigurase, cu ulei de susan şi miere în care prăjise rădăcini de lotus şi bucăţi mărunte de carne de ţestoasă, lângă care alăturase o salată de meduze proaspete şi castraveţi. Oricum, ciudatul cuplu polonez parcă luase foc. Se auzea numai pronunţia stranie a preşedintei Consiliului, pe care expresia „ruling behind the curtain”, folosită de subordonatul ei, o scosese din pepeni şi fără a se sinchisi să-şi ridice poalele sau să se ridice, îl asuprea cu reproşuri. Asculta sfada precum strămoşii ei, înainte de reformele Mitropolitului Dosoftei, slujba slavonă. „Să fug pre la munte cu pădure deasă/ Ca o vrăbiuţă, să mâi fără casă/ departe de lumea noastră creştinească”. Reveria îi fu curmată de tânărul asistent ce se apropie întinzându-i un sul de hârtie igienică:

– Doamna preşedintă, mă roagă să vă transmit că diferenţa dintre funcţionarul din umbră şi politicianul din lumină e că primul rămâne un pervers de eunuc. Dânsa vă roagă de asemenea să nu vă mai chinuiţi, lăsaţi să iasă…, se opri într-un zâmbet ştrengar, şi să ne spuneţi dacă e adevărat că nemţii vor intra?

Renata Dilion îşi îndoi genunchii şi scremu către spatele întors al acestui perfect gentelman:

– Sper că nu veţi considera o simplă operaţiune de sprijin poliţienesc drept o invazie?

Dezbaterea geopolitică fu curmată de hohot behăit deja familiar:

– Ha, ha, mii de scuze, ha, ha, o simplă încurcătură, cei doi agenţi, ha, ha, adică şoferii… au fost chemaţi în altă misiune. Ghidul rosti toate acestea înclinat spre cei trei est-europeni, cu palmele ascunse în sacou şi ridicate la nivelul ochilor.

– Încă o dată, ha, ha, scuzele noastre. Puteţi continua, discuţia aici, ha, ha, sau în maşină. Vă conduc!

***

 

Extras din Tomisul Cultural, iunie/2027

 

Redacţia Tomisul Cultural: Mai întâi vă mulţumim pentru prezenţa în oraşul nostru. Poate că de la poetul roman Ovidiu, Constanţa nu s-a mai bucurat de prezenţa unui intelectual de o asemenea anvergură europeană.

Jürgen Habermas: Trebuie să recunosc, înainte de toate, că e vorba de o eroare. Văzând invitaţia semnată de Angelo Mitchievici, decanul Facultăţii de Comunicare şi Teologie, secretara mea a crezut că e vorba de o instituţie de învăţământ poloneză. Aşa cum ştiţi, ţara mea pregăteşte o intervenţie umanitară în Polonia, alături de Rusia, ca datorie legală a oricărui vecin democratic, în sensul transformării drepturilor omului în drepturi legale ale cetăţenilor lumii. Cum era de aşteptat, comparaţiile istorice, convingerile pacifiste neargumentate şi naţionalismul şi-au dat mâna pentru a tensiona relaţiile germano-poloneze. În acest context, am crezut că e de datoria mea să accept un nou titlu onorific de doctor şi să ajut, după puterile mele, la comuna educare în principiile unei ordini cosmopolite, ca mijloc de depăşire a raporturilor naturale belicoase între state. Şi dacă o întâmplare a făcut să nu ajung în Polonia, poate că destinul m-a adus pe un teren mai roditor pentru seminţele unei concepţii juridico-cosmopolite, cea pe care o împărtăşesc, aflate în descendenţa lui Immanuel Kant şi Hans Kelsen.

Redacţia: Mă rog, dar cum sugeraţi, poate o Alegere ce depăşeşte înţelegerea noastră v-a condus înspre noi. Să revenim puţin asupra extraordinarei d-voastră cariere de gânditor şi intelectual public. Opţiunea d-voastră fermă pentru democraţie poate fi decelată încă din perioada studiilor asupra constituirii sferei publice. Recent, cineva sugera la noi, într-o revistă provincială, nu tocmai frecventabilă, din Târgu Mureş, că principala problemă a primului Habermas e lipsa unei reflecţii asupra corpului şi a corporalităţii. Sunt sigur că aveţi un răspuns! V-aţi mai izbit de acest tip de obtuzitate?

Jürgen Habermas: Aş numi-o chiar rea-voinţă. Lucrarea mea pleacă de la constatarea constituirii şi apoi a destrămării sferei burgheze pe modelul raţional al schimbului public de mărfuri private. Ce e mai corporal decât producerea unui bun raţionalizat ulterior ca marfă? Burghezul vine în piaţa publică ca persoană privată, or ce poate fi mai privat decât propriul corp, în jurul căruia se creează o întreagă cultură a intimităţii, absentă la medievali, unde seniorul se plimba despuiat în faţa slugilor sau la anticii romani, care defecau unul lângă celălalt, discutând afaceri, politică sau filozofie? Toate aceste lucruri vor deveni mai clare odată cu studiul şi publicarea manuscriselor mele. Posibila neînţelegere vine din pudibonderia lui Siegfied Unseld, editorul meu din acea perioadă, care a eliminat fragmentele despre toalete din Strukturwandel der Öffentlichkeit. Păcat, căci funcţionarea cafenelei, de pildă, ca loc al expresiei moderne a opiniei publice, nu e de imaginat fără echipamentul său utilitar, wc-ul public. De fapt, e o întreagă istorie care începe cu arta conversaţiei, teoretizată în Franţa clasică şi dusă la perfecţiune în Anglia victoriană. Ei bine, în timpul unei astfel de agreabile şi spirituale convorbiri, le plus parfait honnêt homme ca şi the most distinguish gentelmen se întorceau cu faţa spre şemineu şi udau cărbunii cu fluidele corpurilor lor, fără a-şi întrerupe expunerea ideilor. Bineînţeles, femeile nu dispuneau de această libertate.

Modelul mercantilist al articulării raportului dintre public şi privat în pauzele biologice ale disputelor artistice, literare sau politice e vădit chiar de eufemismele care desemnează ceea ce facem la baie, în cele două prime mari culturi burgheze, faire ses affaires în franceză, do one’s business sau spend a penny în engleză. Întreaga istorie europeană a sferei publice e sintetizată de dezvoltarea latrinei. Punctul de plecare rămâne cel al identităţii puterii cu oamenii de curte, adică societatea aleasă şi singura demnă de acest nume în decursul marelui secol. În cadrul sferei publice reprezentative, Ludovic al XIV-lea îşi făcea nevoile, ses commissions, în fiecare dimineaţă, în faţa unui public privilegiat, les gentilhommes à brevet d’affaire. Aceştia plăteau sume considerabile pentru a avea o asemenea onoare: reprezentarea unei funcţii esenţiale a arcana imperii, golirea căilor nepătrunse ale guvernării absolute. Cutia fecalelor regale avea parte de un tratament exemplar, mai întâi prin angajarea unui ofiţer resposabil cu „la chaise d’affaires royales”, apoi prin grija pentru conţinut a reprezentaţiilor a ceea ce azi am numi medicina muncii. Întregul program regal şi gravele afaceri ale statului au fost influenţate, adesea hotărâtor, de expertiza medicală a excrementelor. La succesorii Regelui Soare, reţinerea tot mai îndelungată şi apoi retragerea într-un spaţiu personal al actului defecării, care devine un în sine solitar, ein einsames An sich, anunţă îmburghezirea unei societăţi a reprezentaţiei. În Anglia, Curtea nu a reuşit niciodată să domine Oraşul de o manieră atât de categorică. Dar modelul britanic rămâne important în altă privinţă, prin realizarea literar inginerească a toaletei cu tragerea apei, o realizare a epocii elisabetane, pe care o datorăm lui John Harrington. Să recunoaştem că opera lui, neîndestulător studiată, The Metamorphosis of Ajax (1596), în vechea engleză a jax, „privată”, deci o traducere exactă ar fi Reforma Toaletei, defineşte noua raţionalitate a modernităţii, aşa cum se încarnează ea în noua sanitaţie urbană, în corporalitatea ca ţinută în momentele cele mai delicate ca şi-n cele mai oficiale şi noua cezură între murdar şi curat, duhoare şi bine-mirosire, etc. E modelul care va cucerii lumea. Îl regăsim chiar şi-n simplificarea rebel retrogradă din Orientul Apropiat, unde se menţine cultural forma „a sta pe vine”, cu unele avantaje igienic incontestabile, legate de lipsa contactului cu marginea closetului, în faţa comodităţii posturii „aşezat”. Expresia deplină a noii raţionalităţi e însă desigur sofisticarea extremă a closetului în Extremul Orient, mă gândesc la perplexitatea europeană în faţa tehnologiei high-tech a wc-ului japonez, cu tablou de control fără fir, dublu jet de apă pentru posterior şi pentru vulvă, uscător cu aer, termostat inclus, pentru a numi doar funcţiile cele mai simple şi mai uşor identificabile pentru ochiul nostru. Ca închei acest episod, toaleta publică contemporană ca o colecţie de private individuale era şi e tot mai puţin, imaginea sferei publice burgheze. Ştergerea distincţiilor dintre public şi privat sau interferenţele lor neaşteptate se exprimă azi prin externalizarea sanitaţiei publice, al cărei simbol e cutia de plastic malodorantă ce cucereşte festivalurile, parcurile, plajele. Această monstruozitate, cel mai adesea albastră sau gri, e imaginea vie neo-feudalizării şi ne readuce în pragul unei universale open defecation, aşa cum se petrece ea azi din Pandharpur până în Cap-Haitian.

Tomisul Cultural: Fascinant şi provocator! Cititorii noştri vă vor regăsi mai tânăr şi mai rebel decât în primele d-voastră lucrări dedicate idealismului german. Dar revenind la această criză universală, întrevedeţi o soluţie raţională care să ne ferească de schimbări radicale?

Jürgen Habermas: Dacă rămân fidel modelului acţiunii orientate spre înţelegere, soluţia trebuie să vină din colaborarea sociologilor, arhitecţilor, urbaniştilor şi chiar a designerilor vestimentari. Ei trebuie să redefinească împreună lumea vieţii cetăţeneşti sub toate aspectele ei. În scurt timp, trupele germane şi ruseşti vor pacifica Polonia. Mesajul lor anti-belicos trebuie să fie performant chiar şi la nivel pre-lingvistic, de o anume libertate a mişcării rezultată, de pildă, din renunţarea la rufăria de corp. Revenirea la libertăţile romane, altoite pe o cultură germană a corpului, ar răsturna paradigma wc-ului cutie de plastic, analogon urbanistic latrinic al blocajului filosofiei conştiinţei de sine. Am reveni la îmbinarea limbajului trupului şi a discuţiei elevate, care a caracterizat marile epoci ale civilizaţiei umane şi care renaşte nebăgată în seamă în periferia sălilor de bodybuilding.

Tomisul Cultural: Vă mulţumim pentru aceste înalte consideraţii, care ne obligă la revizuire a eticii discuţiei publice şi a fără de care însăşi bazele democraţiei s-ar prăbuşi.

Ultima conversaţie

Renata Dilion, deschise televizorul, puse sonorul la maxim şi ascultă o clipă vocea din fundal:

„Bună seara, stimaţi telespectatori, emisiunea Europa Christiana, vocea moderaţiei, vocea reculegerii şi cugetării într-o lume risipită, tânjind patologic după un rost ultim care-i scapă neîncetat. În actuala criză politică majoră a Europei, primul conflict militar gravisim, fără comparaţie cu antecedentele balcanice, am invitat alături de noi, profesori grizonaţi şi diplomaţi experimentaţi, oameni în egală măsură ai faptei şi ai spiritului pentru a dezgropa rădăcinile, urmărind o rizomatică a sensurilor, şi a prefigura soluţiile, ca înmuguriri ale roadelor harului în oglinda istoriei. Domnilor, pe scurt, aşteptăm diagnosticul d-voastră!”

Deci a început. Merse la baie dădu drumul pe rând, la toate robinetele, apoi accesă contul ei VKontacte şi începu un apel video. Din cameră se auzea sonorul emisiunii de pe Trinitas TV.

„Mai întâi mulţumesc d-lui Neamţu pentru ocazia de a mă exprima în prestigioasa sa emisiune. Ceea ce se petrece azi în inima Europei putea fi prevăzut şi prevenit: ivirea unei democraţii iliberale care a beneficiat de apatia totală a familiilor democratice europene în faţa principalului inamic al democraţiei clasice de azi, populismul. E mai insidios decât islamismul, care, deşi mai sângeros, e condamnat să ia forme neinstituţionale. Islamismul e o internaţională a ucigaşilor, care ne rămâne totuşi exterioară, ca o boală de tip clasic a societăţii noastre, tratabilă printr-o cură de militantism democratic. Populismul polonez ca şi corupţia românească au la bază amestecul exploziv de xenofobie, egalitarism şi demagogie socială. Ele sunt adevărate tumori maligne ce trebuie tratate cu gravitate şi hotărâre. Problematică e desigur intervenţia Rusiei, alături de cea europeană, în special germană, prin aportul financiar şi asumarea hotărâtă a rolului de gardian al libertăţilor cetăţeneşti pe continentul european. Am putea vorbi, în cel mai bun caz, dar încă e prea devreme, de începutul unei lungi penitenţe a Rusiei, care s-ar răscumpăra astfel pentru rolul său de far al unei modernităţi deviante.”

 În sfârşit, răspunse:

Tak. Słucham.

– Aţi instalat şi voi la Varşovia toalete japoneze? Ah, pic de empatie din partea arogantului tânăr asistent al cancelariei poloneze, care-i răspunse cu un smiley reprezentând un căpşor gălbui ce se lovea peste frunte. Ascultă-mă, insistă ea, e foarte important, apasă toate cele 20 de butoane de la toaletă, deschide apa, deschide televizorul, fă zgomot!

– Suntem la Zielona Góra, alături de comandamentul militar, răsună vocea lui tremurată.

În fundal, se auzea, cum naiba o chema… a obligat-o să asculte în China, după a doua sticlă de Wyborowa, „Tyle tu mam, tyle tu mamasta-i tot ce am, asta-i tot ce am”, Kasia Popowska, parcă aşa o cheamă pe cântăreaţă. Popul e un flagel mondial. Mă rog, şi bărbaţii inteligenţi au slăbiciuni.

– Nu poţi schimba muzica? Trebuie să-ţi spun ceva grav! – urlă comisara europeană, din spatele căreia televizorul lăsa să se audă o voce ce încarna manierele unui ambasador de carieră:

„Ca să continui ideea d-lui Stanomir, pe plan spiritual, asistăm la eşecul filosofiei sfârşitului (teoriile, azi desuete, ale sfârşitului omului, istoriei, Occidentul, ba chiar şi al creştinismului). Tensiunile intra-europene la care asistăm sunt rezultatul dominaţiei ideologice a acestui tip de necrofilie ideologică, care nu a avut eleganţa să ne sugereze o alternativă la modernitate. Singura soluţie pentru o lume decentă e cea a unui creştinism politic discret în practică şi eficient în reglarea raporturilor sociale. Reţinerea creştină a fost înlocuită de un formalism care s-a dovedit îngăduitor cu derivele demagogice poloneze, ca şi faţă de corupţia specifică estului balcanic. Cum vom putea asigura pacea celor 500 de milioane de locuitori ai Uniunii? Prima necesitate e asigurarea liniştii lor sufleteşti. Iar aceasta nu o pot furniza nici textele juridice, nici cultul profitului, nici jungla internetului, nici deconstructivismul post-modern. Dar…, atenţie, nici paseismul retrograd al unui creştinism neopăgân al naţiunilor! De fapt, toate ideologiile ateiste ale modernităţii au lucrat pentru eliberarea raportului nostru la Tatăl ceresc de greutăţile unor idolatrizări mereu renăscute. Doar o renaştere creştină modernă şi pluriconfesională, construită pe tipul reţelelor sociale,gen Facebook, poate readuce pacea sufletească în Europa. Pentru că sunt şi diplomat de carieră, se aşteaptă de la mine şi soluţii imediate. Deşi cred că am răspuns deja, mă voi supune şi acestui exerciţiu. Cea mai potrivită rezolvare ar fi desigur capturarea guvernului polonez şi crearea condiţiilor pentru judecarea lui în faţa unui tribunal polonez, în condiţiile constituirii unei noi concordii naţionale. România trebuie să joace un rol activ, la nivel diplomatic, dar şi-n spatele liniilor forţelor de intervenţie, putând astfel proteja întreprinderile româneşti active în zonă şi solicita ulterior prezenţa la împărţirea contractelor de reconstrucţie.”

– Nu vă înţeleg! Repetă, te rog! Eşti beat? Pleacă imediat de acolo, e prea periculos!, insistă Renata Dilion.

– Totul e un rahat, urmă tânărul asistent, dar cursul ideilor îi fu curmat de sunetele simultane ale unei izbituri răsunătoare şi a unui geamăt înfundat.

Muzica se opri. Din tăcerea de la celălalt capăt al firului se auzi vocea răguşită a preşedintei Consiliului de miniştri, cu înfricoşătorul ei accent slav: „Rumuńska kurwa! They shall not pass!” Parcă ea primise lovitura în creştet. Se aşeză uşor pe capacul closetului. Pe postul românesc dezbaterea era în toi:

Mulţumesc d-lui Baconschi pentru consideraţiile sale dovedind angajamentul său deopotrivă creştinesc şi cetăţenesc. Şi dau cuvântul ultimului invitat, dl. Naumescu.

Voi fi scurt. Să remarcăm mai întâi că tirul de rachete, ordonat de comandamentul european, susţinut de aliaţii săi ruşi, asupra bazei aeriene de la Balice, e un gest pur politic, fără consecinţe militare, un simplu avertisment soldat cu câteva crăpături ale pistei de aterizare. E soluţie corectă şi morală pe termen scurt, care trebuie continuată printr-o strategie inteligentă, eficientă şi, mai ales, dusă la bun sfârşit. Pe de altă parte, dacă se doreşte o schimbare a juntei populiste la putere, loviturile aeriene nu sunt suficiente, va fi nevoie, deşi nu intră momentan în discuţie, de o intervenţie terestră, care, însă, necesită alte costuri şi alte legitimări juridice internaţionale. Să remarcăm alinierea Europei, alături de o Rusie spectaculos reinventată, cu toate rezervele noastre istorice, la modelul american. Dacă un răspuns energic va fi dat de fiecare dată când drepturile popoarelor şi independenţa instituţiilor statului de drept şi a băncilor naţionale sunt puse în discuţie, atunci toate abuzurile şi sursele corupţiei vor dispărea ca un fum. Acest discret bombardament poate avea semnificaţii profunde: afirmarea unui set de valori intangibile pe care lumea civilizată refuză să le negocieze.”

Renata Dilion se simte mică, abandonată, în lumina de spital a neonului. Zgomotele din jurul ei s-au contopit într-un zumzet uniform. Îşi duce mâinile la tâmplă şi îngaimă stins: „asta-i tot ce aveam”.

 

 

[Vatra, nr. 11-12/2017, pp. 71-74]