Ioana Boștenaru – Măcelaria – „visul american” autohton

radu tuculescu macelaria

Catalogat de Radu Țuculescu drept „o lume în trei zile”, cel mai recent roman semnat de acesta reușește să îl mențină în rândul scriitorilor optzeciști prolifici. Spre deosebire de romanele precedente precum Poveștile mamei bătrâne (2006), Stalin cu sapa-nainte (2009) sau Mierla neagră (2015), în care prozatorul și-a obișnuit publicul cu alternarea prezentului cu trecutul, Măcelăria Kennedy e un roman al prezentului, al celor trei zile în care personaje care mai de care mai pestrițe domină prim-planul, după cum afirmă însuși acesta într-un interviu cu Alice Valeria Micu pentru Cluj Manifest: „Personajele sunt absolut trăznite, le iubesc pe toate, sunt atât de simpatice, uneori naive şi tembele şi bătute în cap. Toţi vor să devină artişti, în afară de măcelar, care e şi el un artist, în felul său.”

  Nici lectorilor nu au cum să le rămână indiferente. Culese din experiențele autorului, personajele sunt pline de vervă în diversitatea lor, au ticuri, au îndeletniciri artistice, rezultatul fiind, indubitabil, un roman în care se râde pe înfundate, după cum este sugerat într-unul din motto-uri: „Acolo unde râsul nu se aude niciodată, să nu îți oprești pasul.” Tocmai pregnanța râsului îl face pe cititor să se oprească la fiecare dintre destinele eroilor. Deși acestea se derulează în planuri paralele, întrepătrunderea în Luna de Jos, localitatea din provincie, topos al tragi-comicului, dă farmec romanului. Feluritele personaje sunt introduse pe rând, li se derulează povestea pentru a intra treptat în planul evenimentului principal de luni dimineața, inaugurarea Măcelăriei Kennedy, amplasate pe strada Cimitirului din Luna de Jos.

Întrepătrunderea planurilor nu se face oarecum, ci cu un sarcasm și cu o ingeniozitate nemărginite. Oameni din lumea Mass-media, medici, primari, cu toții au un loc în poveste, sunt spontani, plini de culoare, așa cum Radu Țuculescu și-a obișnuit cititorii. Spectacolul burlesc pe care îl pune la cale prozatorul e completat de îngeri durdulii, drăcușori și de vietăți descătușate (țânțari, berze) sub imperiul încălzirii globale și al eclipsei, un alt eveniment-cheie.

Încă din primele pagini ale romanului este introdus Flavius Kasian, măcelarul declarat „vechi fan Kennedy” ce așteaptă cu nerăbdare inaugurarea afacerii sale: „Altceva îi stăpânește lui gândurile. Un eveniment care-i produce furnicături pe șira spinării. Chiar dacă evenimentul va avea loc doar luni dimineața, emoțiile îl adulmecă de pe acum, ca flămânzii o friptură în sânge.” Flavius e măcelarul steril, tipicar, trecut de 50 de ani și dornic să își exercite veleitățile într-o afacere proprie, gândită ca la carte, un rai măcelăresc à la Țiganiada, descris amănunțit în visul său: „Pe crengi, în locul fructelor atârnau momițe și fudulii gătite măiestrit, numai bune de mâncat. Trebuia doar să întinzi mâna. Cârnați groși și subțirei, lungi ori scurți, pipărați și colorați, cu boia ori nucșoară, se legănau ademenitor. Împroșcau în jurul trunchiurilor mirosuri apetisante (…) Printre coroane și trunchiuri, dansau în diverse ritmuri, cu piruete ori în pas de deux, cuțite de dezosat cu lame flexibile, strălucitoare, din inox, cuțite pentru jupuit și de înjunghiat, câte un satâr și un topor imitând, cu grațioase mișcări, un ultim dans al lebedelor.” În fruntea acestuia, desigur, un Pygmalion reloaded cu coroniță din „cârnăciori piperați, durdulii și drăgălași”, ce își propune să accentueze poziția pe hartă a localității prin afacerea deschisă la parterul locuinței sale: „Visul lui Flavius a fost să deschidă o măcelărie, proprietate personală, unde măiestria și pasiunea sa în prepararea produselor din carne să iasă în evidență.” El e varianta artistului măcelar, înzestrat, ca orice artist, cu o fantezie creatoare, ce devine un must. De fapt, Flavius are în minte o adevărată rețetă de la care încearcă să nu se abată pentru a excela într-ale măcelăritului: „Un adevărat măcelar trebuie să aibă o perfecta stăpânire de sine și o precizie de matematician. Când începi tranșatul, mu te lași nici tulburat de gânduri haotice, nici mușcat de stări nervoase și nici nu începi să arunci cu satârul, cu toporul ori ferăstrăul în jurul tău. Concentrarea e aidoma cu cea a unui lunetist de elită. După tranșat, jupuit și dezosat urmau preparatele. Atunci trebuia să se nască artistul. Dacă nu se eliberează fantezia, rămâi un simplu executant.”

În concretizarea visului, Flavius are nevoie, evident, de un ucenic, nimeni altul decât Epaminonda Tiliu, zis și Noni, care, paradoxal, e un poet vegetarian: „un băiat de bun simț care, speră, să-i fie alături multă vreme.” Dacă abilitățile poetice sunt vizibile încă de când era preșcolar, explicabile genetic vorbind, dacă luăm în calcul aportul mătușii Viviana, „epigoana celui mai mare și mai național poet al țării, Eminescu”, Noni e exemplul cel mai sugestiv al zicalei „iubirea trece prin stomac”, deoarece devine vegetarian sub influența iubitei sale, Haike, reprezentând întruchiparea unei formule antitetice – ajutor de măcelar vegetarian: „E o antiteză care mă inspiră!”

Tocmai aceste asocieri insolite alimentează hazul povestirii. Totul e posibil în universul conturat în „Măcelăria Kennedy”. Până și alegerea toposului e pusă în slujba aceleiași idei. Luna de Jos e spațiul cu de toate, pare frânt din „Visul unei nopți de vară”. Nu doar eroii vin să amintească de comedia shakespeariană, căci Luna de Jos e un macrounivers ce înglobează mai multe microuniversuri: are crâșmă, popicărie, cimitir evreiesc, cabinet medical, o viitoare măcelărie și, mai presus de toate, are amfiteatru în pădure. Alegerea nu e întâmplătoare, argumentele aduse de către narator evidențiind însăși miza scriiturii: „În pădure ai sentimentul libertății absolute. Nicio crispare, nicio încrâncenare (…) în pădure e permis să-ți faci de cap, poți râde ori plânge ca o paiață.” Și tocmai asta face Radu Țuculescu, își face de cap în stil mare.

Comicul de situație, comicul de nume (Epaminonda, Melpomena, Munteaurit, Roberta, Rozalia, Avram, Anton, Heike, Kasian, Viviana, Coșoiu, Stîngaciu, Cezara, Marele Petric), toate vin să îl antreneze pe cititor într-o lectură care explorează neîncetat fațetele posibilului sau, mai degrabă, pe ale imposibilului. În Luna de Jos, instanța administrativă e primarul Anton, primarul Fluierici, „primar curajos, care nu se sfiește să le fluiere-n nas miniștrilor! Ba chiar și președintelui țării!” Ticurile, defectele, frustrările nu mai sunt enervante în localitatea transilvăneană, ci mărci distinctive, ce accentuează originalitatea lumii „sublunare”. E o lume pe dos, în care medicul, Otilia, are blog și dialoghează pe facebook, oamenii merg la concerte precum cel la care participă formația de jazz-rock Muscamor, ascultă „glăsuirile prin ceață ale Marelui Petric”, un soi de guru ce își asumă rolul de a proslăvi unicitatea și „străvechea înțelepciune” a neamului românesc sau își înscenează moartea pentru a face o probă marii treceri spre cele veșnice: „pe subiectul înmormântării, Roberta și Rozalia croșetau seara dialoguri sprintene care le bombardau, cu ghidușie, imaginația. Nu procesiunea până la cimitir și coborâtul în groapă, ci priveghiul și ambientul erau punctele lor de interes. Cum va arata încăperea în care va fi depus sicriul? Tot întrebându-se și tot brodând răspunsuri, unele năstrușnice, ajunseră la o concluzie comună: cea mai bună soluție este o repetiție generală, ca la teatru.” Cele două gemene completează seria artiștilor din Luna de Jos, care, până la un punct, își duc existența în paralel cu cei din Cluj. Cei din urmă sunt oameni de televiziune, de radio, dominați de instincte, prinși în triunghiuri amoroase și posesivi până la extrem. Odată pătrunși în lumea cea de-a Jos, li se anulează orice tendință de mascare, dau frâu liber libertății absolute amintite. În toată această schemă de personaje vocale, prezente, există însă și un personaj absent. E vorba de Matilda, soția măcelarului, care își petrece cele trei zile de așteptare într-o realitate paralelă, a somnului profund, starea acesteia devenind laitmotivul romanului.

Pe acest fundal, al somnolenței Matildei se denaturează treptat mult-așteptatul eveniment. Tragi-comicul iscat nu face decât să confirme cotele maxime pe care le atinge imaginația și bănuielile cititorului, dovedind că nu degeaba numele măcelăriei este Kennedy. Hybris contemporan, în localitatea transilvăneană, nici crima nu mai e crimă, ci doar o tentativă. Vulcanică, burlescă, dominată de suprainstanțe antitetice – îngerașii durdulii și drăcușorii roșii – lumea cea de Jos evocată cu dezinvoltură de Radu Țuculescu e savuroasă și ieșită din tipar, defilând în mare stil cu personaje alese într-un roman în care râsul nu e cu jumătăți de măsură.

______________

*Radu Țuculescu, Măcelaria Kennedy, Editura Polirom, Iași, 2017.

 

 

[Vatra, nr. 3/2018, pp. 23-25]

 

 

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s