Andreea Pop – Experimentalismul alternativ

Pe cât de minimalist și concentrat pare din exterior debutul lui Vlad Dimitriu din Yetica & Barbital (mai ales grafic vorbind), pe atât e de plin de observații și recomandări motivațional-instructive și „parabole” social-politice. Educat în spiritul unui discurs lucid, care nu admite scăpări confesive aproape deloc, și chiar și-atunci când o face, finalitatea e una ce ține de consolidare a proiectului său instructiv-teoretic, și nu de vreun soi de „extirpare” personală, volumul gravitează în jurul unor filme ramificate pe câteva direcții ce punctează niște zone de interes extrem de actuale.

Cel puțin în primă fază, poemele sale se ancorează într-un soi de demistificare socială a lumii contemporane & refugiu în elementar, cu o finalitate morală difuză, localizabilă în substrat, dar mereu prezentă. E drept, toată această miză oarecum etică e mai greu observabilă în primele texte din partea 1 a plachetei, arondate, în proporție majoritară, scenariilor de tip yeti, prin care Vlad Dimitriu scrie un fel de manual al utilizatorului, științific, ce cultivă o recuzită în genul Into the Wild (filmul), pe de o parte, vs. una mai focalizată deocamdată mai mult în subsidiar, aceea a desfolierii „celulelor societății”. Se vede, însă, încă de aici, care e caracteristica esențială a acestui debut și anume o predispoziție pentru filosofii ale intangibilului și pentru notațiile ce au aerul unor demonstrații subtile pe marginea funcționalității imateriale: „Apoi au loc lucrurile./ Durata dintre trecerea momentului/ și lucrurile care au mai apoi loc în el/ este un coridor îngust și prost luminat./ În el se afișează rezultatele și în el poți scăpa.”, Momentul e primul care trece. vs „Nu poți urmări niciodată cu privirea/ ceva care cade,/ ochiul tău nu poate urmări cumsecade/ un lucru în cădere./ Pentru a dobândi vederea lucrurilor căzătoare,/ Trebuie să cazi cu ele.”, Odată strânse ele nu se despart. E mult tehnicism și o doză considerabilă de impersonalitate în Yetica & Barbital, care se consumă prin astfel de episoade „documentare” ce au o tonalitate austeră, ascetică, de „rețetar” menit să explice mecanismele de funcționare ale lucrurilor (amintesc, într-un fel, de poemele lui Sebastian Big din Eul îmbunătățit, o soluție?, niște construcții motivaționale de tip mindfulness).

Deja în partea a 2-a a volumului, Vlad Dimitriu contrabalansează psihologia aceasta sub formă de recomandări a poemelor sale printr-un soi de refugiu imagar de tip Walden / Robinson Crusoe, pe care nu o exploatează foarte mult, e drept, și care, cu mai multă consistență, ar fi mers în zona poemelor lui Bogdan Tiutiu din sundial, apărut tot la frACTalia, anul trecut, și a lor „gesticulație new-new-age”, cum o numea Andrei Doboș pe coperta a IV-a. E, totuși, un „naufragiu” scenaristic ce produce o ușoară ruptură discursivă a poemelor; de unde până acum uzau de o retorică minimală, ele merg aici în direcția experimentului stilistic, prin asimilarea, pe alocuri, a falsului discurs romantic, de o naivitate jucată, care îi iese foarte bine lui Vlad Dimitriu: „În mătasea prafului râd pași de tânăr leopard./ Pe sub criolina merilor,/ pe sub păsările pline de ouă alerg./ Bucuros mă ascund în joacă prin aer/ așa cum marea își ascunde sarea nevăzută/ printre miile de pești./ Lumina cade răspusă din cer/ peste fructele adormite în iarbă,/ nu le trezesc, dau ocol umbrei mele./ Am să ajung în sălbăticie,/ am să îmi construiesc o colibă acolo./ Mi-e poftă să numesc câteva lucruri/ și să râd tare când le revăd./ Acolo lucrurile numite de mine rămân astfel/ și mă recunosc imediat ca stăpân./ Poți alerga cu o câmpie de lucruri după tine/ care se bucură și fac tumbe în tot locul./ Cele nenumite se feresc sperioase din cale,/ Mici și lăcrimoase,/ lucrurile au ochi cu care ne privesc./ Bunăoară un briceag de buzunar/ mă vede ca pe un briceag de buzunar/ și o lentilă mă vede ca pe o altă lentilă.”, 1. Nu e o fază care să-l țină prea mult, dar subliniază destul de evident înclinația poetului către explorarea unor forme noi, atât la nivelul imaginilor, cât și la acela al frazării. De aici înainte, poemele sale capătă o evidentă componentă politică și se angajează cu un elan ascendent, tot mai virulent, în direcția explorării malformațiilor din jur; e de găsit aici acea critică socială ce a făcut carieră în volumele de poezie publicate în ultimii ani, fără nimic ostentativ sau emfatic, dar cu un repertoriu conceptual cel puțin inedit prin asocieri: „laptele monedei” / „diavolii de poliomielită ai bursei” / „saliva caldă a televizoarelor” / „politețea cancerului din mape” / „mocheta sedată a companiilor noastre” / „țipătul de porc înjunghiat al loteriei” și „fierea răutăcioasă a medicamentelor” (exemplele pot continua, primele texte din secțiunea aceasta abundă în astfel de sugestii). Dimensiunea aceasta vizionară, care aici își atinge climaxul, cu toată afectarea discursivă pe care o pune la bătaie, concentrează nodul de tensiune al acestor poezii, care bifează, totuși, cu multă stăpânire de sine, o bună parte din discuțiile mișcărilor alternative de azi, mai ales cele venite pe filiera consumerismului și al behaviorismului ce decurge din acesta.

Era aproape inevitabil ca toată această ecuație negativă să nu ducă la o scenaristică organizată în jurul procesului de mecanizare al lumii, pe care poemele din Yetica & Barbital îl trasează cu o intuiție fină, sub forma unei metafore postumane subtile: „Mașinile au început să facă toată oboseala/ de care era nevoie,/ iar nouă nu ne mai rămâne/ decât să le cercetăm beculețele. […] La mașini se dezvăluie foarte ușor mecanismul,/ ceea ce nu poate decât să bucure pe toată lumea./ O mașină stricată/ poate fi întotdeauna dusă la reparat,/ dar pe această cale/ nu se va mai putea întoarce niciodată./ De aceea, toate bunurile de felul mașinilor/ trebuie privite cu un mare dispreț/ tocmai pentru a sublinia caracterul de lumină/ al becului”, Mașinile. Așa încât volumul lui Vlad Dimitriu e unul cel puțin interesant și care merită citit odată pentru efortul poetului de a schița amploarea angrenajului malign al lumii din jur (cu vagi ecouri ecologice, pe care poemele ar putea să le dezvolte pe viitor, au cu ce) și al refuzului conformismului, și mai apoi pentru felul în care acesta jonglează cu toate aceste filiații ale poeticii sale anti-establishment – transcendentală, naturistă, teoretică, manifestă etc. Rămâne, oricum, unul dintre proiectele poetice apărute în ultima vreme de maximă coerență internă.

__________

* Vlad Dimitriu, Yetica & Barbital, Editura frACTalia, București, 2018

 

 

[Vatra, nr. 10-11/2019, pp. 50-51]

 

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.