Ion Mureșan – Multe mame, puțini tătici

Să fiu sincer, în anii din urmă am avut mari îndoieli în ce privește calea prin care se înmulțește poporul român. Am ajuns chiar să cred că a părăsit dreapta cale a procreerii sexuale în avantajul polenizării sau clocitului.

În fond, nici nu-ți dai seama când se produc modificări, dacă ele au loc treptat. Când ești profund marcat de revoluție, nu mai vezi evoluția. Aşa se face că, urcând mai ieri într-un mijloc de transport în comun, văd o femeie cu măscuță albastră pe botic, cu un copil mic în brațe, agățată cu o mână de bară.

– Doamnă, i-am zis, de ce nu mergeți la locul rezervat, la „mama și copilul”?

– Dumneata pe ce lume trăiești, aşa ceva nu mai există de zece ani!

Brusc am realizat că sunt mai atent la apariții decât la dispariţii. Căci, efectiv, nu mi-am dat seama că instituţia mobilă ,,mama şi copilul” a dispărut din autobuze şi troleibuze. Şi că, de ani de zile, o femeie gravidă, un cărucior cu un copil care plânge este o prezență la fel de rară în peisajul cotidian ca o vizită la Luvru în vreme de pandemie, ca să admiri un surâs al Giocondei cu mască.

O, nu duc dorul femeilor urâte polenizate forțat, al violului ca politică de stat, promovată în timpul lui Ceauşescu! Dar nici nu pot să nu observ că, pe măsură ce se înmulţesc femeile elegante, femei care-şi expun tentațiile spre polenizare ca și florile în zona subpolară, scade numărul gravidelor. Cu cât creşte culoarea, cu atât scade fertilitatea. Iertat să fiu pentru scurta disertație de mai sus.

În fond, voiam să vă spun că zilele trecute m-am întâlnit cu prietenul M.A. în parc:  soare, frunze, domnişoare visătoare, aer curat etc. Prietenul meu făcea o figură aparte. Era excentricul parcului. Avea ceva ce nu aveau nici tinerii tunşi punk şi cu cercei în ureche, nici junii cu plete lungi, nici cei tunși scurt, cu bărbuțe de interlopi şi cu priviri arondate pentru vecie melancoliei: M.A. avea un cărucior cu un copil. O dulceață de fetiță, un omuleț de vreo opt luni. N-aş zice că s-a bucurat văzându-mă.

– Am ieşit la plimbare cu Ana…

– În sfârşit, te-ai maturizat, soția ta e fericită, pui şi tu umărul la creşterea unui copil, nu laşi totul pe umărul ei, mă bucur că ajuți etc.

– Crezi? Ştii, de fapt eu am furat fetița din pătuț pe când dormea nevastă-mea. M-am sculat tiptil, tiptil, am înfășat-o, am pus-o în cărucior şi am plecat.

– Măi – zic eu, plin de sinceră și suspicioasă admirație – tu eşti bărbatul ideal..

– Da, zice el, numai că, știi, eu am ieşit la agățat. (Aici, își mângâie  hoțește mustăcioara, și îmi trage cu ochiul, complice). După o tură prin parc, am deja vreo trei angajamente. Vin doamne stilate, domnişoare care simt vocație de mamă în sânge și mă opresc, își aruncă privirile în landou ca și cum ar arunca bănuți norocoși în Fontana di Trevi. Văd fetița, se luminează, apoi își ridică ochii spre mine și murmură:

– Vai, e atât de frumoasă! De altfel, se știe, fetițele seamănă cu tații!   Femei frumoase care își recuperează printr-o privire sterilitatea forţată, sterilitatea pe care pandemia le-o impune instinctului. Şi, crede-mă, merg la sigur. Fă un copil, scoate-l la plimbare și în două ore ţi se dă posibilitatea să mai faci zece. La câte mame umblă pe stradă, sunt prea puțini tătici.

[Vatra, nr. 8-9/2020, p. 4]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.