Grete Tartler – Poeme

Istoria se repetă 

E o primăvară ca blana ambasadorului venețian

care, neprimind scaun când a fost la sultan,

s-a așezat pe propriul caftan

și l-a părăsit acolo. Istoria se repetă, 

azi alții n-au loc.

Nu ne dăm mâinile, ne ferim unii de alții

ca de ciumă și foc.

La NASA au înregistrat

elicopterul pământesc dus pe Marte:

ca pe iambi și pe hexametri îl ascultăm fermecați.

 Același vuiet repetitiv, fără sens, care-ngăduie

să-i creem noi un sens.

*

Aripa liliacului

Poetul Anwari prevestise alinierea planetelor

și o mare furtună pustiind lumea, mai rău ca Potopul.

Dar furtuna nu s-a stârnit. Și-au râs toți

de bătrânul care-și crezuse scârțâitul calemului

glas al lui Israfil.

Peste ani

s-a vădit că în ziua aceea

se născuse chiar Gingis-Han, cea mai mare furtună a lumii.

 Istoricii și-amintiră

atunci de cititorul în stele.

Să-i crezi  pe poeți. A vestit unul și demonul negru

 cu aripi de liliac, plisc de vultur şi gheare

care lovește azi în băierile lumii.

Liliacul-bjuterie, ceasornic

împlinindu-și bătaia necruțătoare.

Însă și liliacu-i  cu aripi, va trece.

*

Nocturna

Am strâns împreună pietre de-un mozaic,

le-am adus în bagaje din Mediterana,

din Marea Neagră și Marea Nordului,

albe și colorate pentru desenul pe care azi

îl continui singură. A rămas o spărtură.

Aruncă-mi de acolo măcar o pietricică

noaptea când bate grindina

ritmic în geamuri.  Ea, înțeleapta

care nu dă doi bani pe toate spărturile lumii.

*

Cărțile lui Rustem

Se auzeau pescăruși după resturi de adevăr

dinspre piața Gemenii. În timp ce căutam hărți

 din cea Nadolie, cea țară pustie.

Locuri de aruncat ancora.

Pe podea, printre pietre-adunate la mare, – o furnică

(ziua poți fi furnică, dar seara ajunge cu strânsul)

și petale de roze (Ascultă privighetoarea!).

Fereastra  o-nchid. Și deodată totu-i lumină,

iar stolul care își cere tainul, zumzetul pieței

devenind viață, praful

generațiilor, de care strănuți: toate îmi par

o bibliotecă dinaintea marilor razii. Rămas deschis,

Testamentul lui Rustem Pașa, cu mii de săbii și cai,

bani de aur, caftane, zale, moșii,

coifuri și  mori de apă,

mii de cărți încrustate cu nestemate…

Știa că-i virtute să înmulțești cărțile, chiar aceeași să fie.

Le-așez în rafturi la loc. De-acum apusul îmbie.

Torn apa rece. Prevăzătorul

duce o viață în curăție.

[Vatra, nr. 5-6/2021, p. 12]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.