După ce în 2016 a publicat volumul Atlantic Afterlives in Contemporary Fiction: The Oceanic Imaginary since the Information Age, Sofia Ahlberg oferă prin cel mai recent studiu al său, Teaching Literature in Times of Crisis*, o reflecție complexă și originală asupra modurilor în care predarea literaturii poate avea un impact pozitiv asupra modului în care studenții gestionează și se raportează la crizele cu care umanitatea se confruntă în ultimii ani. Este vorba, desigur, atât despre probleme ceva mai vechi, precum schimbările climatice, răsturnările socio-politice și discriminarea sistemică bazată pe rasă, etnie sau orientare sexuală, cât și despre unele mai recente, precum pandemia cauzată de Covid-19.Volumul li se adresează profesorilor de literatură, propunându-și să le ofere acestora instrumentele și strategiile didactice necesare pentru a prezenta studenților texte canonice și necanonice, dintr-o perspectivă care să dovedească relevanța competențelor literare specifice în lumea contemporană, profund marcată de crize. Transferând în lumea reală abilitățile de cititori critici dobândite în orele de literatură, studenții vor putea înțelege și răspunde într-un mod activ situațiilor de criză, depășind deznădejdea și teama de necunoscut pe care acestea le generează prin „adaptabilitate, flexibilitate, reziliență și rezistență”.

Pentru a înțelege însă de unde provine fermitatea încrederii autoarei în relevanța studiului literaturii pentru un tânăr al lumii de azi (opinie nu tocmai răspândită în societatea contemporană), este nevoie să înțelegem perspectivele din care cei doi termeni ai ecuației de la baza cărții sunt tratați. Criza, primul dintre aceștia, este percepută ca moment al schimbării, nu doar ca fatalitate cu rezultate exclusiv negative, recuperându-se sensurile originare ale termenului, provenit din cuvântul grecesc krino, adică „decizie”, „hotărâre”, „judecată”. Astfel, refuzând înțelegerea crizei în același mod în care media o portretizează în general (pesimist, descurajant și resemnat), Ahlberg propune interpretarea crizei mai curând ca proces în desfășurare, ca etapă de tranziție între două faze ale umanității, decât ca întrerupere a normalității. Criza trebuie așadar acceptată fără blazare și privită ca o ocazie de a aduce ceva în plus înțelegerii noastre despre lume. Literatura, al doilea termen al ecuației fundamentale a volumului, este înțeleasă în consecință ca răspuns la o criză, ca încercare de înțelegere a complexității crizei. Această perspectivă complet opusă refugiului în estetic din fața crizei favorizează lecturile care încearcă să apropie de contemporaneitate textele care vorbesc despre crize petrecute în alte timpuri, dar similare cu cele trăite de cititorii contemporani. Momentele de criză favorizează latura etică în lectura unui text literar, spre deosebire de perioadele mai calme ale istoriei, când latura estetică tinde să primeze, consideră Ahlberg. De asemenea, autoarea propune mai degrabă lecturi empatice și „creative” (de tipul „Ce aș face eu dacă m-aș afla în această situație?”), decât unele analitice și detașate. O altă premisă de la care se pleacă (și care contrazice o întreagă mitologie încă bine încetățenită inclusiv la noi) este aceea că lectura literaturii este mai curând o practică colectivă decât una solitară. Din acest motiv, în vremuri de criză, discursul studiilor literare poate oferi tipul de limbaj necesar restabilirii conexiunilor umane. Pentru a le dezvolta studenților acest limbaj, sunt preferabile activitățile dialogice și colaborative de receptare a textelor literare studiate, întrucât acestea dezvoltă competențele colaborative – deosebit de importante pe timp de criză, pentru a promova cooperarea, iar nu îndoiala și suspiciunea. Printre exemplele concrete de activități de acest gen oferite de autoare se remarcă adnotarea colectivă simultană a unui fragment dintr-un text studiat, activitate aproape de neconceput înainte de mutarea în regim online a cursurilor, dar care odată cu această schimbare devine extrem de simplu de realizat, cu ajutorul unor instrumente precum hypothes.is, Perusall, Google Docs sau alte platforme de file-sharing care permit inserarea de comentarii în același document de către mai mulți cititori. Practica close reading este prin urmare semnificativ îmbunătățită cu ajutorul instrumentelor digitale amintite.

Teaching Literature in Times of Crisis oferă atât exemple de predare a literaturii din perspectiva discursului despre diferite crize (grupate în patru studii de caz), cât și strategii și instrumente pentru predarea de la distanță (prezentate în capitolul final al cărții), realitate pe care pandemia a generalizat-o rapid, adeseori lăsându-le prea puțin timp profesorilor pentru a-și adapta predarea acestui nou mediu. Autoarea caută să apropie cercetarea în domeniul studiilor literare de predare a literaturii la clasă, pentru ca aceasta din urmă să beneficieze de aportul de perspective noi oferit de prima.

Primul studiu de caz, intitulat „Discovering the Weird and the Wonderful in a Changing World”, abordează trei romane care au ca schemă epică un quest întreprins de către protagonist. Acestea sunt Aventurile lui Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, Pilda semănătorului de Octavia Butler și Anihilare de Jeff Van der Meer. Aceste romane încurajează, conform autoarei, o explorare fără scop precis, inspirată de modul în care o operă literară poate pune bazele unei noi aprecieri a complexității lumii, cu accent pe relațiile naturale și sociale. Există, așadar, o conexiune esențială între a citi și a trăi, între a citi și a cunoaște lumea, precum și între a citi și a acționa în lume. În momente de schimbare radicală a lumii, imaginația este singura cale prin care putem cuprinde în toată complexitatea lor fenomenele în curs de desfășurare. Iar forma care poate da cel mai mult sens acestor fenomene este narațiunea. Exersând înțelegerea narațiunilor ficționale și interogându-se în legătură cu modul în care ei trebuie să acționeze, studenții vor fi pregătiți să transfere ipotezele aplicate romanelor în lumea reală. Ficțiunea devine astfel un spațiu de „antrenament” pentru rezolvarea problemelor din lumea reală.

Cel de-al doilea studiu de caz include romanele De veghe în lanul de secară de J. D. Salinger, Brown Girl Dreaming de Jacqueline Woodson (netradus în română), Cântecul lui Solomon de Toni Morrison și Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro, intitulându-se „What the Coming-of-Age Novel Teaches Us About the Anthropocene”. Aici, Ahlberg privește poveștile de maturizare printr-o lentilă ecocritică, punctând faptul că genul oferă adeseori reprezentări semnificative ale provocărilor legate de mediul înconjurător cu care noi ca specie ne confruntăm actualmente. Poziționându-se contrar față de viziunea pesimistă dominantă asupra epocii noastre, capitolul oferă o lectură a Antropocenului în sine ca o poveste de maturizare, care poate genera speranță mai degrabă decât disperare.

„Things to Do With the Canon in the Classroom” este titlul celui de-al treilea studiu de caz, ales puțin cam neinspirat poate, din cauza echivocului sumbru pe care îl conține. Din fericire, singurele victime rezultate în urma acestui capitol sunt (dacă ar fi să fim puriști) clasicii, întrucât este vorba despre fan fiction. Activitățile de lectură din autori canonici propuse sunt inspirate de formele și metodele fan fiction-ului, axându-se pe stimularea studenților pentru a produce interpretări și sensuri noi, iar nu pentru a consuma lecturi critice existente. Concluzia la care se ajunge este aceea că textele care alcătuiesc canonul rezistă în timp nu într-atât datorită valorii lor intrinseci, ci mai ales prin multitudinea și varietatea interpretărilor pe care generațiile de cititori li le asociază. Printre romanele reinterpretate regăsim Aventurile lui Huckleberry Finn al lui Mark Twain, Oliver Twist al lui Charles Dickens (care oferă puncte solide de plecare pentru discuții despre exploatarea copiilor prin muncă în perioada industrializării sau despre combustibilii fosili care au permis dezvoltarea statelor-națiuni), respectiv Moby Dick al lui Herman Melville (citit din prisma crizei navigației și a recentului gen solarpunk, pentru a identifica corespondențe între extracția și consumul de resurse).

Ultimul studiu de caz prezentat, „Modern Again: Tell it from the Scars”, explorează activități care pot încuraja studenții să dezvolte „spunerea” (în sensul atribuit de Emmanuel Lévinas termenului) unui text. Prin textele regrupate în acest capitol, Ahlberg estompează granița dintre cultura înaltă și cea populară, aducând în aceeași oră de literatură texte precum O coardă prea întinsă de Henry James, The Waste Land de T. S. Eliot și Unnamed Dragonfly Species de Juliana Spahr (netradus în română), respectiv Poeta X de Elizabeth Acevedo. Se insistă asupra posibilității de a privi uneori textele drept mărturii ale supraviețuirii printr-o criză, ca o formă de marcare a unei cicatrici care semnifică faptul că o rană s-a vindecat. Totodată, studenții sunt încurajați să creadă în puterea terapeutică a încercărilor de scriere creativă.

Exploatarea potențialului pedagogic al crizei propusă de Sofia Ahlberg este cu siguranță o metodă îndrăzneață de predare a literaturii, sincronizată cu paradigma dezvoltării personale actualmente dominantă în învățământul preuniversitar. Nu trebuie uitat însă faptul că volumul de față este rezultatul unor cursuri mai mult sau mai puțin experimentale ținute de autoare la Universitatea Uppsala din Suedia, deci o generalizare a modelului la nivelul unui întreg sistem de învățământ (cu atât mai puțin în cazul unuia puternic conservator precum cel românesc) ar fi o utopie. Totuși, practicile didactice din Teaching Literature in Times of Crisis, alături de instrumentele și strategiile utilizate în predare îi pot fi deosebit de utile oricărui profesor care caută să își atragă elevii spre literatură prin deconstruirea mitului că aceasta nu ar avea nicio legătură cu lumea reală în care trăim și, prin urmare, nu le-ar fi de nici un folos, precum și oricărui profesor interesat să aducă un suflu proaspăt în interpretările osificate ale operelor pe care le predă prin relevarea aspectelor de actualitate prezente în fiecare dintre ele.

___________

*Sofia Ahlberg, Teaching Literature in Times of Crisis, Routledge, 2021.

[Vatra, nr. 3-4/2022, pp. 86-88]