Despre

cropped-vatra-mea.gif

 

Vatra este o revistă lunară de cultură editată de Consiliul Județean Mureș, cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor, care apare la Târgu Mureș.

În data de 1 ianuarie 1894 a apărut la București revista bilunară „Vatra” condusă de Ion Luca Caragiale, George Coșbuc și Ioan Slavici.

Deși revista se tipărea la București, publicul țintă era – cu precădere – cel din Ardeal. De altfel, revista era tipărită pe banii socrului lui Coșbuc la editura lui C. Sfetea.

Revista, care a fost concepută în descendența revistelor Dacia literară și Tribuna, a apărut doar în 44 de numere, bilunare, până în august 1896.

Seria nouă, mureșeană, apare începând din mai 1971, printre fondatorii revistei aflându-se scriitorii Dan Culcer, Romulus Guga și Mihai Sin. Revista a fost condusă de poetul, romancierul și dramaturgul Romulus Guga, iar după moartea sa de criticul și istoricul literar Cornel Moraru, în prezent director onorific. Printre membrii primei echipe redacționale se aflau ziariști din presa cotidiană locală sau centrală (Ion Calion-Caloi, Cornel Pogăceanu, Atanasie Popa), istoricul literar Serafim Duicu, poetul și sculptorul Gavril Ședran (pseudonimul lui Gavril Gh. Pop), graficienii (Ion Petru Pop, Radu Ceontea). Printre colaboratorii permanenți, care au deținut rubrici, se numără istoriograful Grigore Ploeșteanu, biologii acad. Alexandru Pora și Bogdan Stugren, lingvistul Alexandru Toșa, sociologul Andrei Roth.
După moartea lui Romulus Guga, în 1983, conducerea revistei va fi preluată de Cornel Moraru, în același an fiind angajat în redacție și Nicolae Băciuț, fost redactor la revista stdențească de cultură „Echinox”, care s-a stabilit la Târgu-Mureș. După emigrarea Mariei Mailat, acesta va prelua aproape un deceniu rubrica Vatra dialog, una dintre cele mai prestigioase din sumarul revistei.

După 1990, colectivului redacțional i se alătură criticii Al. Cistelecan (redactor-șef adjunct, între 1993-2007), Virgil Podoabă, Aurel Pantea, Nicoleta Sălcudeanu, Iulian Boldea, prozatorul Alexandru Vlad. În prezent, revista este editată de Consiliul Județean Mureș, cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor.

În 1995, la sărbătorirea centenarului, revista abandonează formatul A3 (între 16 și 32 de pagini) în favoarea lui A 4 (96 pagini).

 

Redacția:

Redactor-şef: Iulian Boldea

Redactor-şef adjunct: Alex Cistelecan

Colectivul redacţional: Alex Goldiș, Kocsis Francisko, Cristina Timar, Gheorghe Perian, Călin Crăciun. Maria Campatelli (redactor pentru Italia), Dan Culcer (redactor pentru Franţa), Emilian Galaicu-Păun (redactor pentru Basarabia), Dieter Schlesak (redactor pentru Italia), Andrei Zanca (redactor pentru Germania);

Secretariat: Gabriela Feceoru;

Contabilitate: Olofir Nistor.

Colaboratori permanenți:

Ana BLANDIANA, Petru CIMPOEȘU, Ion MUREȘAN, Andrei GORZO, Mihai IOVĂNEL, Rita CHIRIAN, Laura DAN, Andreea POP, Claudiu GAIU, Dan UNGUREANU, Mihai-Dan CÎRJAN, Emanuel MODOC, Ovio OLARU, Alex CIOROGAR, Anamaria MIHĂILĂ, Amalia COTOI, Isaac IONESCU, Rodica GRIGORE, Maria ZINTZ.

Colegiul de redacţie:

Prof. univ. Sorin ALEXANDRESCU (SUA), Prof. univ. Matei CĂLINESCU, Prof. univ. Al. CISTELECAN, Prof. univ. Paul CORNEA, Prof. univ. Giuseppina DE SIMONE (Napoli), Acad. Nicolae MANOLESCU, Prof. univ. Florin Manolescu (Bochum), Prof. univ. Mircea MARTIN, Prof. univ. Bruno MAZZONI (Pisa), Prof. univ. Francesco MIANO (Roma), Prof. univ. emerit Alexandru NICULESCU (Udine), Prof. univ. Ion POP, Prof. univ. Marko Ivan RUPNIK (Roma), Prof. univ. Roberto SCAGNO (Padova), Card. Tomas SPIDLIK (Roma), Prof. univ. Michelina TENACE (Roma), Aakash SINGH RATHORE (Delhi), Gareth DALE (Londra), Domenico MELIDORO (Roma).

Revista beneficiază de sprijinul intelectual al Asociaţiei Universităţilor din Regiunea de Dezvoltare 7 Centru (Alba-Iulia, Braşov, Sibiu, Tg.-Mureş)

 

Documente & declarații:

2020:

Declarație de avere director-manager Iulian Boldea: Declaratie de Avere_Legea176_2010_Anexa1. Boldea.2020

Declarație de interese director-manager Iulian Boldea: Declaratie de Interese_Legea176_2010_Anexa2.Boldea. 2020

Declarație de avere director-manager Alexandru Cistelecan: declaratie avere Alexandru Cistelecan

Declarație de interese director-manager Alexandru Cistelecan: declaratie interese Alexandru Cistelecan

Tabel privind transparența salarială: Stat de personal 2

 

2021:

Declarația SNA 2021-2025:

2022:

Director-manager Iulian Boldea – Declarație de interese 2022:

Director-manager Iulian Boldea – Declarație de avere 2022:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.