Alex CISTELECAN – Practica imediat metafizică

theorie et pratique 3

În 1999, Verso publica Ghostly Demarcations, un volum colectiv coordonat de Michael Sprinker ce cuprindea lucrările unui simpozion pe marginea cărții lui Jacques Derrida, Spectrele lui Marx. În cea mai strălucită intervenție din volum, Terry Eagleton susținea că pretenția lui Derrida de a continua, ba chiar de a radicaliza, moștenirea marxistă implică, de fapt, o evacuare a oricărui conținut din marxism, din care nu mai rămâne decât forma goală a unei „mesianicități fără mesianism”, o „Nouă Internațională”, dar una „fără statut, fără titlu și fără nume… fără partid, fără țară, fără comunitate națională… fără organizare, fără ontologie, fără metodă și fără aparat”. În răspunsul său la critici din finalul volumului, Jacques Derrida, după ce promitea furios că nici nu are de gând să ia în discuție intervenția ireverențioasă a lui Eagleton (sau a lui Aijaz Ahmad – într-adevăr excelentă și ea), încheia totuși revenind asupra acestei obiecții – de „marxism fără marxism” – și exclamând: „yes, that is exactly the point!”: altfel spus, acest „marxism fără marxism” nu este nicidecum o eroare sau fundătură filosofică, ci exact rezultatul dorit al operației de deconstrucție, de evacuare a oricărei pozitivități esențialiste, metafizice, și supraviețuire spectrală a indeconstructibilului astfel rămas. Citește în continuare →

Vladimir BORŢUN – Mărirea şi decăderea noului reformism de stânga

europe in revolt

Apărută anul trecut în iulie, Europe in Revolt* urmărește să cartografieze ultimele evoluţii ale stângii politice din douăsprezece ţări europene. Fără să-şi propună neapărat, cartea reuşeşte să ne arate cum partidele radicale de stânga eşuează atunci când o iau pe calea moderării programatice şi strategice. Reformismul de stânga este o abordare falimentară în genere, dar cu atât mai mult în contextul unei crize capitaliste structurale de-a lungul căreia elitele conducătoare de pretutindeni au dovedit o rezistenţă acerbă faţă de orice concesie semnificativă pentru a-şi apăra interesele de clasă. Capitularea Syrizei de acum doi ani e un caz paradigmatic în acest sens, iar capitolele dedicate Greciei, dar şi celorlalte ţări din periferia sudică a UE, ca Spania şi Portugalia, sunt în mod special interesante.

Citește în continuare →

Dan UNGUREANU – „Fenomenul Trump şi America profundă” sau farmecul discret al slugărniciei băloase

neamtu trump

Mihai Neamţu a scris o carte despre Trump. Cartea nu e o monografie politică, ci carte pentru fani, de genul „Adrian Mutu, Briliantul Piteştilor” sau „Lionel Messi, fulgerul argentinian”.

Modelul literar al lui Mihail Neamţu e cântecul lui Florin Salam, Vilifort şi Levier.

„pentru Vilifort, care coordonează tot ;

Lumea nu-nţelege bine / Ce sunt fraţii pentru mine

De la cer pân-la pământ  / Toat-averea mea ei sunt.

De fericire nu mai pot  / Când îl văd pe Vilifort.

Nu m-ar lăsa singurel / Vilifort şi Levier.

Dar cine-i soarele din cer ? Mai e unul Aurel.

Pentru domnul Vilifort, stimă şi respect la fraţii lui !

Să spună lumea ce-o vrea / Nu-mi las fraţii-n viaţa mea.

Mai sunt fraţi da’ nu ca noi / Se dujmănesc între ei.

Nu contează banii mei / Fraţii mei sunt ochii mei.

Că frăţiorul din sânge / Frate pentru frate plânge.

Dar sunt ars la sufleţel / că lipseşte Levier.

Vilifort, care a făcut un imperiu.

Pentru Levier, şeful Europei !

Ne punem frate cu frate / şi dăm lumea la o parte” Citește în continuare →

Dan UNGUREANU – Marginalii la „Apostolatul antisocial” de Alexandru Racu

Apostolatul antisocial - Alexandru Racu_5bd

Cartea lui Alexandru Racu, Apostolatul antisocial, vine în siajul alteia, Boierii minții de Sorin Adam Matei.

Boierii minții

Boierii minții e o carte de sociologie intelectuală. În ea, Sorin Adam Matei arată că doctrina intelectualilor din România de după 1990, care au monopolizat mass-media (articole în presă, posturi de televiziune, edituri, posturi de decizie în instituții culturale importante, conferințe, influență culturală și politică) e profund antidemocratică. Andrei Pleșu, Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu și isonarii lor promovează un elitism opus polifoniei care ar trebui să domine în societatea civilă, distorsionează profund, prin burse și finanțări, cercetarea științifică în domeniul umanist, pe care o îndreaptă spre persoane, ideologii, fundații și think-tankuri conservatoare, și fac totul ca să elimine o adevărată dezbatere publică despre economie și politică. Și că acest grup promovează ideologii (elitism, libertarianism) absolut marginale în Occident, pe care încearcă să le prezinte drept dominante, reprezentînd bunul simț însuși. Citește în continuare →

Andrei GORZO – Filmul românesc: mod de folosire anticapitalist

sexul-şi-capitalul-o-teorie-a-filmului-românesc-bogdan-popa

Cartea lui Bogdan Popa Sexul și capitalul (Tracus Arte, 2017) se subintitulează O teorie a filmului românesc, însă nu propune o teorie propriu-zisă a filmului românesc. (Printre autorii pe care-i citează sau la care face trimitere Bogdan Popa în cele peste 300 de pagini ale cărții nu se numără, cu excepția lui Gilles Deleuze, aproape niciun teoretician de film.) Cartea propune mai degrabă o serie de exerciții de rezistență la capitalism, exerciții în care sunt folosite filme. Sau, altfel spus, ea propune moduri potențial emancipatoare de a privi o serie de filme, majoritatea românești.

Filmele provin atât de după 1989 – și îndeosebi de după Marfa și banii (Cristi Puiu, 2001), care a dat startul unui nou cinema românesc –, cât și din epoca socialistă. Bogdan Popa se autoregizează ca salvator al filmelor de dinainte de ’89 – filme despre care spune că “sunt tratate ca gunoi istoric”, “un cinematograf considerat mort”. Însă această regie a lui Popa e pură butaforie. Citește în continuare →

Vladimir PASTI – Florin Poenaru: „Locuri comune – Clasă, anticomunism, stânga”

poenaru-locuri-comune

Iată o carte care nu doar merită, dar chiar trebuie citită. Nu doar de specialiști, dar mai ales de nespecialiști. De orice om preocupat să înțeleagă lumea în care a trăit și trăiește și care se simte deja supra-saturat de clișeele explicative ideologico-propagandistice a căror producție de masă domină publicațiile cu pretenții eseistice și/sau științifice ale „elitei intelectuale” românești post-comuniste. Cele construite după scenariile hollywoodiene în care „băieții buni”, tineri, frumoși, inteligenți și dornici să salveze omenirea, se luptă cu „băieții răi”, bătrâni, urâți, proști, conspiratori împotriva întregii lumi și a ceea ce are ea mai sfânt, și care trag atât de prost cu armele lor încât nu-i nimeresc pe „băieții buni” niciodată. Iar aceste scenarii șablon, după care sunt construite la Hollywood filmele pentru puberi – categoria dominantă de spectatori plătitori din cinematografele din întreaga lume – sunt utilizate în România în discursuri politice, editoriale, eseuri, lucrări cu pretenții academice ale intelectualității autohtone și a unei părți semnificative chiar din lumea științifică, pentru a descrie și a explica aproape un secol de istorie națională și pentru a-i „educa”, pe cei care încă se mai uită cu respect și chiar admirație la elita intelectuală și academică a țării, cu privire la modul în care trebuie înțeleasă lumea în care trăiesc și propria lor viață. Citește în continuare →

Alexandru Vasile SAVA – Lupta de clasă în „societatea fără clase”

poenaru tichi

 

Ruptura produsă de evenimentele revoluției din ’89 pune următoarea problemă oricărei analize care ia în considerare clasa ca un vector important al fenomenelor sociale: cum anume poate o societate ce pretinde a fi lipsită de clase să producă stratificarea pe bază de clasă a corpului său social și cum s-a desfășurat acest proces, cum a fost el complicat laolaltă de către particularitățile societății românești cu mișcarea globală a capitalului și cu interesele diferitelor puteri geopolitice? Întrebarea promite mult în măsura în care propune o cheie de interpretare a evenimentului care se desfășoară prin toate aspectele istoriei noastre recente, de la antagonismele din interiorul socialismului stalinist și post-stalinist, la procesul privatizării și la complicațiile economiei românești în economia globală, atât înainte cât și după revoluție, și până la ecourile locale ale dinamicii claselor în societățile dezvoltate. Citește în continuare →