Alex. Cistelecan – Cronici ale unei postistorii

Recenta istorie pentru export a României contemporane a lui Florin Abraham, Romania since the Second World War. A Political, Social and Economic History*, are cel puțin meritul de a (re)pune pe masă marile întrebări: ce este, în fond, istoria și ce poate și trebuie să fie scrierea ei? Unde se face trecerea între simpla înlănțuire sau cronică – fidelă, fără doar și poate – a unor date și evenimente istorice și istorializarea propriu-zisă, i.e. narativizarea modului în care subiectul istoric – societatea – își face istoria, este subiectul și obiectul propriei sale deveniri? Oare nu orice istorie, prin definiție și prin chiar structura ei narativizantă și totalizantă, păcătuiește întotdeauna deja prin a fi o mică filosofie a istoriei, o sublimare și decantare a pulberei de evenimente în raționalitatea unei narațiuni ordonate, inteligente, a devenirii sociale și a ajungerii sale la conștiința de sine – căci oricât de non-hegelieni am fi, ea se încheie totuși culminant prin scrierea acestei istorii? Citește în continuare →

Cristian Nichitean – Rezistența prosperilor nemulțumiți

1. La mijlocul anilor ’70, publicarea Arhipelagului Gulag la Paris provoca un enorm scandal, din tumultul căruia se afirma un inedit curent de gîndire politică: antitotalitarismul francez, critica obsesivă a comunismului sovietic și est-european, apărut de nicăieri la două decenii după ce termenul, care făcuse o scurtă dar respectabilă carieră la apogeul războiului rece, atît în mediul universitar american grație Hannei Arendt, cît și în unele cercuri intelectuale aflate în orbita Departamentului de stat, fusese practic abandonat întrucît părea să nu fi ținut pasul cu noua realitate politică. Ca armă ideologică, devenise incomod în condițiile detentei ce slăbise tensiunile dintre cele două superputeri și inaugurase epoca „coexistenței pașnice”. Ca instrument conceptual fusese abandonat chiar și de Arendt, nevoită să recunoască faptul că modelul teoretic al unei societăți-monolit marcate de dominația absolută a ideologiei nu mai corespundea realității URSS-ului condus de Nikita Hrușciov. Totalitarismul părea așadar un concept circumscris la studiile istorice dedicate perioadei interbelice, analizelor comparate ale nazismului și stalinismului, unde își mai păstra eventual o legitimitate științifică din ce în ce mai contestată. Citește în continuare →

Emanuel Modoc – Exerciții de realizare academică

 

Volumul de critică cu care debutează Marius Popa* are tot potențialul necesar pentru o discuție la rece asupra revizitării unor cutume academice care păreau îngropate și uitate în anii de tranziție post-comunistă. Spun asta pentru că, dacă în anii ’90 și începutul anilor 2000 încă se mai practica publicarea de culegeri de cronici și eseuri critice de relevanță preponderent națională sau locală, procedeu stimulat de un sistem de punctare academică extrem de lax, tendințele de după 2010 au mers în direcția unei adaptări – cu bune și rele – la „piața” academică de model american. Astfel, articolul științific (citește studiul academic), publicat într-un jurnal indexat în una sau mai multe baze de date internaționale, a luat locul foiletonisticii sub aspectul relevanței academice, fenomen ce ține de o ieșire cât se poate de firească de sub tutela cronicii literare ca gen dominant în ierarhizările academice din România.

Citește în continuare →

Mihnea Bâlici – Producție prin elipse: French Theory

Studiul lui François Cusset din 2003 despre transplantul teoretic care a marcat mediul academic al Statelor Unite din ultimele decenii ale secolului trecut – acest construct cultural local, denumit French Theory – poate fi lămuritor, în contextul actual al culturii române, în ceea ce privește problema circulației transnaționale a conceptelor teoretice/critice și a metodologiilor. Importul cultural este mai puțin un transfer direct și imuabil, ci mai degrabă – după cum subliniază și Bogdan Ghiu în cuvântul-înainte al traducerii de față, French Theory. Foucault, Derrida, Deleuze & Co. și transformările vieții intelectuale din Statele Unite*– o problemă de traducere, de translație, în sensul de deteritorializare (folosind un concept-pasager specific fenomenului analizat de Cusset) și recontextualizare, în funcție de nevoile, deschiderile și limitările contextului-gazdă. Acest fapt implică o alterare perpetuă a fenomenelor culturale în cauză. Citește în continuare →

Alex Goldiș – Literatura lumii văzută din cosmos

 

Una dintre cele mai ambițioase cărți din domeniul studiilor literare din ultimii ani vine de la Martin Puchner, profesor de literatură comparată la Universitatea din Harvard și editor al prestigioasei serii Norton Anthology of World Literature: Lumea scrisă. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația*. E meritul Editurii Polirom de a o fi publicat la doar un an de la apariția ei în Statele Unite și de a face cunoscute publicului românesc câteva dintre modalitățile noi de abordare a literaturii în America (și nu numai), legate de versiunea actualizată a comparatismului, așa-numitul câmp al World Literature. Un comparatism extins față de modelul eurocentric, care încearcă să deconstruiască raporturile de forțe dintre culturi și să releve libera circulație a ideilor dincolo de culoarul îngust al literaturilor naționale. Citește în continuare →

Alex Cistelecan – Violență divină sau fascism de duzină

cosmin cercel cover

S-o recunoaștem: hegemonia actuală a discursului anticomunist – a unui anticomunism mult mai simplist și propagandist decât cel de dinainte de ’89, dar tocmai de aceea mult mai hegemonic în discursul public – are și lucruri bune. În special pentru cercetarea istorică și analiza teoretică a comunismului, care au astfel a se confrunta cu un uriaș dușman de paie, foarte ușor de răpus printr-o simplă redescoperire a evidențelor. Astfel, tot așa cum un volum recent descoperea că, în ciuda discursului și deformărilor anticomuniste și anti-totalitare, orașul socialist a fost totuși un oraș, iar economia socialistă totuși o economie (deci nu un simplu mecanism de decizie discreționară și autoritară), la fel și aici, în Towards a Jurisprudence of State Communism. Law and the Failure of Revolution1, Cosmin Cercel ne demonstrează că, în ciuda perspectivei dominante anticomuniste, care vede aceste regimuri politice ca o domnie a fărădelegii criminale și a deciziei arbitrare, legea în comunism a fost tot lege, și a bifat astfel toate rigorile, constrângerile dar și aporiile formei-de-lege ca atare. Ceea ce salvează cumva raționalitatea – măcar imanentă, procedurală – și modernitatea acestui sistem politic (din nou, în contra viziunii anticomuniste), dar, într-un foarte problematic joc de sumă nulă, pare să îi compromită complet caracterul marxist, revoluționar sau emancipator. Citește în continuare →

Mihnea Bâlici – Mituri istoriografice. Remapping Romanian Literature

romanian literature

„The national has never been entirely national, but has always been embroiled with immanent cosmopolitan orientations” (Gerard Delanty). Așadar, depășirea unei viziuni atomizate (naționale) prin aproprierea unei metodologii transnaționale care poate să explice, în contextul actual și nu numai, tensiunile și întrepătrunderile tot mai complexe dintre local și global devine imperativă. Gerard Delanty propune, în The Cosmopolitan Imagination, o metodă viabilă de raportare la noile realități sociale, geopolitice și culturale. Ceea ce sociologul britanic denumește „imaginarul cosmopolit”, adică rețeaua supranațională care se formează în momentul contactului și dialogului dintre națiuni și culturi (uneori radical) diferite, este, în același timp, și platforma unei literaturi plurinaționale, plurilingve, care, văzută din această nouă perspectivă, își lărgește în mod considerabil posibilitățile de realizare. Este necesar, astfel, un nou aparat metodologic și conceptual în studiul literaturii lumii. Citește în continuare →