Categorie / Memorialistică

de VATRA

Ion Pop – Însemnări „diplomatice” pariziene (5)

4 aprilie [1991]

Evenimentul zilei e vizita ministrului Francofoniei, Alain Decaux. Sosește la 18,30 precis, însoțit de un tânăr și două secretare, dintre care pe una o cunoscusem acum câteva săptămâni, când ne vizitase la Bibliotecă. Domnul elegant, de vreo 65 de ani, are o față surâzătoare și o simplitate deloc ministerială, foarte amicală. Așa va fi și conferința lui,  în preambulul căreia spun câteva cuvinte de întâmpinare, sub reflectoarele unor băieți de la Televiziunea franceză, care filmează, à titre gracieux1, pentru București (cunoștințe de-ale lui V. G.). Ministrul e foarte destins, – spune cuvinte amicale despre raporturile României cu Franța și cu francofonia; își îngăduie, sentimental, și câteva amintiri și evocări. Dialogul care urmează se desfășoară în aceiași termeni destinși. Doar profesorul Al. Niculescu pare mai crispat și cam înnegrește situația francezei din ultimii ani. Se mai aud D. Țepeneag, Dan Hăulică, Edgar Reichmann, D. Chițoran, Dan Culcer, Paul Miclău, doi funcționari însemnați de la AUPELF ș.a. Cocktail abundent, în final, în prelungirea discuțiilor amicale – Dinu Flămând, Vișniec, Iluțiu, V. Tănase, Rocchetti, Culcer… Prezent și S. Pop și, cam încruntat, A. Magheru, care încercase să-l atragă pe ministru în saloanele Ambasadei, să-și facă acolo conferința, dar fusese refuzat. Plecăm spre casă, foarte obosiți, abia după ora 22.

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Totul  se întâmplă doar o dată (2)

26  august  2023

Interesul din ochii încercănați dispare treptat în timp ce se uită la fotografia cenușie, supraexpusă. Pe printul A4, buzele pline ale unui tânăr necunoscut au încremenit de multe decenii în ceva ce nu e zâmbet, dar ce e? 

„… Așa, la prima vedere, aș fi tentată să spun că nu-i el”… 

„Poza asta îi apare la toate articolele despre el! Și în Wikipedia!” stăruie masteranda, cu entuziasmul cu care a dat buzna în casa bătrânei profesoare.

Aceasta își apropie mai mult fotografia de ochi, cu mâna care-i tremură încet. Ridurile din jurul gurii nemulțumite se adâncesc și   ricanează, cu un glas spart: 

„Dar de când a devenit Wikipedia o sursă?” 

Citește în continuare →
de VATRA

Colegiul Noua Europă – vocația dialogului

Argument

New Europe College (NEC) s-a născut în anul 1994 sub auspiciile viziunii lui Andrei Pleșu, care și-a propus să creeze un Institut de Studii Avansate după modelul celui din Berlin, capabil să ofere cercetării românești o prezență eminentă în context european. Apariția NEC a fost susținută financiar de fondul premiului New Europe Prize for Higher Education and Research, acordat lui Andrei Pleșu în anul 1993 de șase mari institute academice internaționale, în scopul susținerii cercetării în țările post-comuniste. Primele activități, marcate de un spirit de prietenie și libertate spirituală, s-au desfășurat în grădina privată a Marinei Hasnaș, care a devenit ulterior director executiv al instituției, înainte ca aceasta să se instaleze definitiv, în anul 2000, în sediul actual de pe strada Plantelor nr. 21. Istoria colegiului a fost marcată de o deschidere constantă, prin evoluția sa de la un program destinat exclusiv românilor către o comunitate globală unde, în prezent, numărul cercetătorilor internaționali îl depășește adesea pe cel al cercetătorilor din România.

Citește în continuare →
de VATRA

Ruxandra Cesereanu – Ceasornicăria (VIII)

Când în 1992 m-am înscris la doctorat – la sfatul lui Corin care observase că citisem o sumedenie de cărți de memorialistică despre Gulagul românesc, pe care le recenzam în revista Steaua unde mă angajasem în 1991 – nu aveam cum să știu că opera mea eseistică avea să se concentreze major pe tema răului și a violențelor politice din secolul XX, în mai multe etape și cu mai multe nuanțe, în mai multe volume (individuale ori coordonate), cu referire nu doar la România, ci și la lumea întreagă.

Citește în continuare →
de VATRA

Magda Cârneci – Anul 2001: încă un an aparte (17)

13 mai

Am fost la Berlin pentru o săptămână, invitată de Ruxandra Demetrescu la ICR-ul de acolo. Am participat la o masă rotundă cu Mircea Cărtărescu despre optzecism, conceptul de generație, postmodernism etc. Sâmbătă noaptea spre duminică, cu trei zile înainte de luna plină, am avut vise intense, cum mi se întâmplă în ultima vreme la aceste date fixe. Întâi am visat că două persoane, parcă un bărbat și o femeie, mă atingeau cumva în amorul meu propriu și, deși apoi și-au tot cerut scuze, eu nu am vrut cu nici un preț să-i iert, ba m-am și retras dintre ei. În acel moment m-am trezit și am înțeles că visul era un fel de avertisment pentru această parte încă nerezolvată din mine. Apoi imediat am alunecat într-o „stare laterală”, în care parcă eram întinsă în pat alături de cineva cunoscut, apropiat, rămas în stânga mea în întuneric, care apoi face o rotație spre dreapta pe deasupra, trece peste mine și mă ia din nou din partea dreaptă în brațe apropiindu-și capul de fața mea, sărutându-mă libidinos și băgându-și limba în gura mea cu nerușinare. Capul arăta întâi ca un cap de bătrân, apoi ca un craniu cu orbitele goale, oribil, înspăimântător. Înțeleg că e chiar moartea. Mă trezesc oripilată de scenă și de limba băgată în gura mea în mod scârbavnic. Știu că visul sau starea aceasta e legat/ă de visul anterior. Că personajul oribil e și vanitatea, amorul meu propriu, e și demonul din mine, e și demonul din afara mea, e într-un cuvânt tot ce mă aruncă în neant, e Moartea.

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Pop – Însemnări „diplomatice” pariziene (4)

Vineri, 15 martie [1991]

Iarăși și iarăși, o dimineață „administrativă”. Definitivarea  listei pentru invitații la Nichita Stănescu al meu și la întâlnirea cu editorii. Apoi, fixatele rendez-vous-uri: un secretar de liceu de la St. Martin de Pontoise (în regiunea pariziană), însoțit de fostul coleg de facultate clujeană Levente Köver (acum pedagog la acel liceu), vor să organizeze o săptămână românească pentru elevii lor. Cere ajutor, vedem ce e de făcut.

Pe la 11, vine și Klaus Schneider, în vizită acum, prima oară, la Paris. E din  nou student, pe la Stuttgart. Evocăm figuri săsești din mediul clujean: Peter Motzan, Werner Söllner, Hodjak (acum prin Germania, invitat, cu mari succese, editat de Suhrkampf) și soarta germanilor din România. E același băiat de treabă, puțin zăpăcit și somnolent, cu probleme de sănătate (vechi insomnii, sensibilități digestive) care imprimă comportamentului său un oarecare aer de nesiguranță și stângăcie. Mă gândesc, a câta oară, la imensa pierdere pe care o suferă țara prin abandonarea ei în masă de către acești oameni serioși și disciplinați. Eu m-am simțit întotdeauna minunat cu prietenii mei sași – ar fi destul să-l numesc pe Peter cel harnic ca un neamț și sentimental ca un român, dincolo de „apărările” lui ironice. S-au dus totuși, și nu e deloc sigur că vor fi mai fericiți în noua lor patrie. Lui Peter i-a plecat mai întâi… literatura, despre care scria strălucit, și a trebuit s-o urmeze, deși știu că s-a despărțit nemaipomenit de greu de provincia noastră ardeleană… Astăzi, la prânzul fără pretenții, ca în familie, Cleji Schneider e de-a dreptul fericit că, după luni de zile, poate mânca o ciorbă ca acasă…

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela  Adameșteanu – Totul se întâmplă doar o dată (1)  

Iunie,  1970

N-ai ceas să verifici, dar sigur ai întârziat, nu ți-a mai călcat piciorul în cartierul ăsta, și până să te dumirești ce să iei, ai greșit troleibuzul, of… Mergi încordată s-ajungi cât mai aproape de ora pe care ți-a șoptit-o înainte să intre în amfiteatru, ce noroc că l-ai prins singur, fără hoarda obișnuiților care se țin laie după el!

Citește în continuare →
de VATRA

Magda Cârneci – Anul 2001: încă un an aparte (16)

(dintr-un caiet vechi)

9 aprilie

Am citit în Mistici din Carpați de Vasile Andru că părintele Cleopa ar fi mărturisit la un moment dat că a auzit bubuieli mari și zgomote ca de război când medita și că le-ar fi pus pe seama Dușmanului din noi, Potrivnicul, Demonul. Mi-am amintit de „bomba” auzită de mine acum câteva nopți. Mi-am amintit de răgetul de leu auzit lângă mănăstirea Sinaia acum niște ani. Înclin să cred că explicația acestui fenomen nu e cea de tip habotnic, ci s-ar putea să aibă legătură cu „fuzionarea unor centri mentali superiori” din ființă, de fapt de deasupra capului, în termenii Școlii gurdjieviene, fuzionare care e percepută sau însoțită de aceste zgomote mari auzite numai în cap.

Citește în continuare →
de VATRA

Ruxandra Cesereanu – Ceasornicăria (VII)

Regii gunoaielor, a doua mea frescă realistă în proză, a fost anevoios de scris. E un roman satiric și o distopie pamfletară despre România postcomunistă și alcătuiește un triptic alături de Un singur cer deasupra lor și de manifestul poetic Scrisoare către un prieten și înapoi către țară.

 Personajele din roman sunt legate de evenimente-cheie din postcomunismul românesc, care au marcat mentalitatea autohtonă: execuția cuplului Ceaușescu, fenomenul Piața Universității 1990, mineriada din 13-15 iunie 1990, scandalul Roșia Montană, incendiul din clubul Colectiv, funeraliile regelui Mihai I, răpirea,  violul și asasinarea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu, pandemia Covid, scandalul legat de corupția din azilele de bătrâni, problemele politice tensionate din Republica Moldova, dictatura lui Vladimir Putin, invazia Ucrainei de către armata rusă. La care se adaugă fondul corupției politico-economice băștinașe, plus ramificațiile mass-media de manipulare și adicție a populației. Chiar dacă romanul s-a inspirat din realitatea concretă, personajele sale sunt pure ficțiuni.

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Pop – Însemnări „diplomatice” pariziene (3)

3 martie [1990]

E duminică, – deci zi de scris, cum mi se întâmplă de obicei. Cu conștiința de mult vinovată a întârzierii Antologiei, am încercat să mai adaug câteva pagini – astăzi la capitolul despre suprarealism. Constat încă o dată că nu-i deloc simplu să mă tot rezum, mai ales că trebuie acum s-o fac pe un spațiu destul de redus.  Am reușit totuși să mă apropii de încheierea acestei secvențe.

Citește în continuare →