Ion Mureşan – Şah şi manele

muri nou

Expresia consacrată pentru aliaje şi alianţe nepotrivite este, de la Dimitrie Cantemir încoace, „struţocămila”. Nu departe e şi celebra formulă „ca nuca-n perete”. Le amintesc, pentru că, zilele trecute, compania de televiziune prin cablu la care sunt abonat ne-a făcut favoarea să ne arate toată gama de programe pe care o poate oferi, sigur, în pachete la alegere şi la preţuri diferenţiate. Aşa se face că m-am trezit beneficiarul temporar al unui post specializat în manele. Cum părerea mea despre manele e nuanţată, mi-am permis să profit de faptul că familia plecase la ţară, ca să-mi nuanțez părerea și mai tare. Mă rog, au și nuanțările astea o limită. Mi-a fost dat, și nu o dată, să citesc opinii atât de nuanțate încât în hățișul nuanțărilor opinia dispăruse cu totul. Multe lucruri noi în delicatul sector artistic nu am sesizat, deși am înghițit, cu încăpățânare demnă de o cauză mai nobilă, un meniu de manele de o oră. Poate, hai să zic – dar numai ca să nu las impresia că am pierdut vremea -,  era vizibilă o mai fermă tendinţă de înfrăţire tematică, de „jumelaj” – cum zic francezii – între manelele din patrie şi cele din diaspora, Spania, Franţa, Irlanda etc. Însă, cu totul întîmplător, m-am trezit în faţă cu o „struţocămilă”, cu un aliaj genial. Cântăreţul, unul mai fălcos, cu bluză roșie, cu cipică albastră pe cap și cu o bărbuță neagră, bine conturată, se văieta de mama focului, în maniera cunoscută, dând besmetic din mâini și repetând de zece ori aceleaşi versuri cretine, de genul: ”Doamne, cât îmi ești de dragă / nu mai sânt cu mintea-ntreagă/ nu mai știu care-i stânga, care-i dreapta/ fac una și-mi iese alta”…  Era cât pe ce să schimb canalul, dar am mai stat și așteptat câteva clipe să văd dacă tânărul reușește până la urmă să-și limpezească mintea și să-și revină din derută – și bine am făcut. Când imaginea a coborât mai jos de brâul chinuitului cântăreț am văzut că el stătea de fapt în fața unei table de șah. La un moment dat se ridică de la masă şi pleacă în noapte. Altfel zis, s-a dat cît se poate de penibil de ceasul morţii în plan sensibil, dar concomitent practica un sport al minţii: avea strategii de joc, evalua gambituri, ezita între apărarea siciliană și apărarea slavă, făcea rocade, prevedea cel puţin vreo zece mutări înainte.

Citește în continuare →

Claudiu Komartin – Ovid Caledoniu

caledoniu

Dacă ajungi pentru prima oară în Tecuci și nu ești doar în trecere, e posibil să te fi adus aici Muzeul „Teodor Cincu” (acesta îți poate furniza câteva surprize, fiind o combinație între un mare magazin de suveniruri și o Wunderkammer din care nu putea lipsi faimoasa mandibulă a rinocerului lânos) sau poate Parcul Central, numit încă de unii localnici „Parcul lui Pazvante”, cu o „Alee a personalităților” de-a lungul căreia sunt înșirate busturi din două epoci – printre ele acela al lui Iorgu Iordan, născut aici în 1888. Una peste alta, ca vilegiaturist nu vei găsi în orășelul gălățean mari motive de juisare estetică, poate doar descoperiri intime, colțuri ce păstrează un aer de altădată, ecouri și amintiri estompate. Citește în continuare →

Vatra-dialog cu Marius Jucan: Despre Alexandru Vlad și multe altele

marius jucan

Notă: La câteva luni după moartea lui Alexandru Vlad, revista „Vatra” i-a dedicat un număr special (7-8 din 2015), care aduna intervenții ce vizau diversele sale ipostaze de creație, evocări, interviuri etc. Între alte articole publicate aici, Marius Jucan scrisese cu această ocazie un text amplu, care surprindea, in absentia, un portret inedit și intim, totodată, recompus sub forma unor fragmente, al autorului Ploilor amare. Interviul de față pornește de la textul respectiv și încearcă să aprofundeze anumite aspecte deja amintite acolo. (Andreea Pop)

 

– Așa cum reiese din articolul pe care l-ați scris acum trei ani pentru numărul „Vetrei” dedicat lui Alexandru Vlad, relația dumneavoastră cu acesta s-a așezat, încă de la bun început, sub auspiciile unei prietenii livrești, înainte de orice altceva. Cum a evoluat ea pe parcursul anilor de liceu și care e contextul în care apare, la finalul acestei perioade, în 1969, debutul dumneavoastră și al lui Alexandru Vlad în volumul colectiv de poeme „În muguri cântă primăvara”? Citește în continuare →

Ion Mureșan – Speriaţi de avioane

muri mart

Pe când eram copil, oamenii de la ţară se speriau din orice: de vârcolaci, de stafii, de draci, de tren, de Stalin, de Preşedintele Sfatului Popular, de Miliţie şi Securitate… De toate se speriau. Spaima asta generalizată se numea, în ziare, obscurantism. Şi trebuia combătută, spaima, cu o spaimă şi mai mare. Leacul spaimei mici era închisoarea, care era locul spaimei mari, ştiinţifice. Dar cea mai cumplită spaimă, acum îmi dau seama, era „spaima de avioane”. Spaima asta deregla cu totul mințile oamenilor. Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Înger odihnindu-se. Frumoșii ani ’90

cimpoesu nou

Pe vremea aceea locuiam singur într-un mic apartament de la marginea Bacăului. Lucram la o sucursală Petrom, nu ca inginer petrolist, ci ca administrator al rețelei de calculatoare. Învățasem singur să pornesc și să opresc un calculator, apoi să intru pe internet, apoi câteva cuvinte în limba engleză, cu ajutorul cărora am înțeles cam despre ce e vorba, când e vorba despre rețele de calculatoare. Toate femeile din Contabilitate și cele de la Aprovizionare erau uimite de cât de priceput eram. Când computerul se bloca sau pe ecranul lui apăreau niște chestii de neînțeles, mă chemau să le scot din încurcătură, și primul lucru despre care le întrebam era:

– Cum l-ați stricat? Citește în continuare →

Ana Blandiana – Din nou Moscova

blandiana rusan

Cândva, după anul 2000, am fost, pentru două zile, la Moscova. Îmi apăruse o carte și la ambasada noastră fusese organizată o prezentare și o sesiune de autografe pentru fizicienii români din centrul internațional de cercetări nucleare de la Dubna. A fost în sensul cel mai complet al cuvântului o întâlnire, un schimb de idei cu niște oameni de o inteligență frapantă, printre care am recunoscut cu emoție câțiva pe care îi cunoscusem cu vreo două decenii în urmă la o memorabilă dezbatere cu fizicienii de la Măgurele, pe care o țineam minte nu numai pentru că fusese extraordinară, ci și pentru că fusese urmată de un mic scandal. Atunci când tinerii fizicieni organizatori ai întâlnirilor au cerut să editeze un volum conținând conferințele și discuțiile care avuseseră loc, întâlnirea cu mine a fost scoasă de cenzură, spre revolta și uimirea fizicienilor, cărora, prin natura profesiei lor, nu li se mai întâmplase să fie cenzurați. Cât de impresionați au fost o dovedește faptul că nu au uitat și imediat după revoluție au reeditat volumul complet și cu explicația cenzurii. Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Împotriva bosonilor

cimpoesu

La data de 15 septembrie 2008, am primit pe telefonul mobil un misterios mesaj SMS despre viitorul omenirii – și o invitație. Despre viitorul omenirii eram avertizat că s-ar putea să nu mai fie. În urmă cu patru sute de ani, Nostradamus prevăzuse „un arc satanic al furiei” care va provoca un pârjol teribil în jumătate de lume și inundații catastrofale în cealaltă jumătate. Probabil știți că și înainte de Noe s-a întâmplat ceva asemănător. Există dovezi concludente că potopul biblic a fost provocat de o civilizație extraterestră care a dorit să experimenteze niște chestii. Cu același arc satanic despre care vorbește Nostradamus și pe care profeți de dată mai recentă l-au identificat ca fiind acceleratorul de particule CERN de lângă Geneva, alcătuit într-adevăr din două arcuri imense care împreună formează un inel. Invitația se referea la un protest public împotriva acestei eventualități, protest ce urma să aibă loc în fața Casei de cultură a sindicatelor. Dacă vă întrebați cumva care sindicate, vă răspund: alea vechi. Citește în continuare →