Țintă fixă – Mircea A. Diaconu

Iulian BOLDEA

Forţa jocului secund

Mircea A. Diaconu s-a impus în peisajul literar contemporan prin cărţi de consistentă relevanţă hermeneutică ce desemnează traiectoria unuia dintre cei mai importanţi critici literari ai generaţiei sale: Poezia de la „Gândirea” (1997), Instantanee critice (1998), Poezia postmodernă (2002), Ion Creangă. Nonconformism şi gratuitate (2002), La sud de Dumnezeu. Exerciţii de luciditate (Ed. Paralela 45, 2005), Atelierele poeziei (2005), Calistrat Hogaş. Eseu monografic (2007), I. L. Caragiale. Fatalitatea ironică (2012), Firul Ariadnei. 10 cărţi de proză (şi nu numai) (2014), Înainte și după dezmembrarea lui Orfeu (2014), Biblioteca română de poezie postbelică. Experiențe și existențe poetice (2016), Metacritice (2018). Substanţiale, cercetări documentate cu rigoare consacrate sensurilor şi valorilor tradiţiei literare româneşti sunt valorificate în cărţile Poezia de la Gîndirea, Mircea Streinul. Viaţa şi opera sau Mișcarea „Iconar”. Literatură și politică în Bucovina anilor ʼ30

Citește în continuare →

Iulian Boldea – O călătorie spre punctul sensibil         

Cărţile lui Vasile Popovici (Marin Preda – timpul dialogului, Eu, personajul, Lumea personajului. O sistematică a personajului literar, Rimbaud) s-au bucurat în timp, pe bună dreptate, de o receptare critică de excepţie. Recenta carte Punctul sensibil. De la Eminescu la Mircea Cărtărescu. Eseuri (Cartier, 2021) cuprinzând douăzeci de eseuri despre scriitori români din epoci diferite consolidează postura eminentă a criticului, pentru care punctul sensibil e reprezentat de spaţiul de comuniune între hermeneut şi text, desemnând „terenul comun și intim“ în care „criticul și scriitorul se întîmplă să se întîlnească“, prin resorturile nuanţate ale distanţei şi identificării, ce permit revelatoriile întâlniri cu cogito-ul creaţiei.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Două ritualuri introspective

Ceea ce începe ca o aventură erotică în debutul Victoriei Tatarin se transformă, treptat, într-un soi de cronică biografică puternic animată de o criză a confesivului. ??? demarează ca un proiect liric care mizează, în primă fază, pe o aparentă anonimizare/ uniformizare (de unde toate titlurile poemelor sunt identice cu cel al volumului) ca formă de artisticitate, o convenție cel puțin neobișnuită pentru un debut, dar care atrage atenția.

Citește în continuare →

Nina Corcinschi – Cu degetul pe trăgaci

Iulian Fruntașu a șocat prin poezia sa de debut*. Cinismul din Beata în marsupiu (1996), carte în care R. Moldova independentă-suverană-ospitalieră etc. era conotată prin imaginea unei fete de bulevard, „folosite” de toți trecătorii, atingea note paroxistice. Ironia și sarcasmul poetului dinamitau patetismul dulceag și văietăreț al patriotismelor de esență lăutărească, de care e plină poezia basarabeană de după ʼ90. Uneori trebuie să fii deștept pentru a fi prost (Arc, 2022) – debutul scriitorului în proză scurtă – se situează pe același registru frapant al înfruntării de inerții literare și existențiale, al spunerii pe șleau, al vocii revendicative, șfichiuitoare. Aceeași poetică a tranșeelor și aici.

Citește în continuare →

Mihaela Vancea – Leac pentru apatie

Promotor al literaturii și lecturii prin varietatea activităților pe care le organizează, în special Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Gabriel Bota este și un scriitor polivalent având la activ volume de poezie, proză și proză scrută. În general, scrierile sale stau sub umbrela filosofiei, meditațiilor asupra vieții și identității omului în raport cu el însuși și cu ceilalți. De la această direcție nu face rabat nici volumul de poezie Pink Freud*, publicat anul trecut la Editura Școala Ardeleană. Poemele puternic biografice recondiționează amintiri și emoții din toate etapele vieții, în aceeași măsură în care autorul reface în timpul liber cărți vechi și le transformă în jurnale. Există la el o puternică nevoie de a privi în urmă pentru a explica prezentul sau a se înțelege pe sine într-un anumit punct.

Citește în continuare →

Senida Poenariu – Portrete și confesiuni

O carte scrisă cu și de plăcere, după cum declară însăși autoarea în Cuvântul înainte, și care se citește exact în același mod, este colecția de portrete ale Domnilor și Doamnelor Martei Petreu*. Și, prin modul ei specific de lucru, care implică în primul rând o curiozitate exaltantă, care nu se ferește de paradoxuri, dublată însă și de o capacitate empatică ce face din obiectul cercetării subiecți vii, putem afirma fără dubiu că Marta Petreu și-i face „ai ei” pe cei șapte protagoniști, trei doamne și patru domni – Cornelia Blaga, Miklós Bánffy, Petru Dumitriu, Doti Stanca, Ștefan Agopian, Herta Müller și Mircea Cărtărescu. O confesiune emoționantă și în același timp relevantă pentru a înțelege spiritul în care a fost concepută această carte, oferă autoarea în finalul unui demers subiectiv de recuperare – și chiar de restabilire a adevărului– a personalității care a fost Doti (Dorina) Stanca: „De câte ori mă duc la Cimitirul Central, negreșit de zilele morților, de Crăciun și de Paști, trec de jos în sus pe la morminte, toate aflate, ce coincidență, în aceeași arie și apropiate unele de altele: întâi Petru Muntean, apoi Victorița Timaru, căsătorită Vartic și Petru Vartic, ceva mai sus Radu Stanca, și chiar vizavi de el, I. Negoițescu, prietenul lui de-aceeași talie intelectuală. Tuturor le pun flori pereche și lumânări. Lui Petru Muntean, Pierre, și o țigară. Intrat în viața mea prin Hora domnițelor, Radu mi-a adus-o până la urmă pe Doti (…). Ei nu s-au cunoscut între ei chiar toți cu toți, nici eu nu i-am știut pe toți în carne și oase, dar sunt ai mei și mă rog pentru ei să le fie țărâna ușoară” (p. 173). 

Citește în continuare →

Al. Cistelecan – Saga orfismului

Așa cum pentru Schlegel „orice poezie este sau trebuie să fie romantică”, pentru Dumitru Chioaru orice poezie este sau trebuie să fie orfică*. E drept că n-o spune chiar atât de răspicat, dar nici prea departe de un asemenea radicalism nu e, de vreme ce orfismul „a fost și rămîne, chiar dacă azi nu mai este bătută aproape de niciun poet, calea regală a Poeziei” (p. 14). Firește, important cu adevărat e ce anume circulă pe autostrada poeziei, nu ce merge pe drumuri de țară. Om, altminteri, bun la suflet, Chioaru aruncă astfel o gravă condamnare peste poezia de după modernism.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Niște exerciții de intelectualizare afectivă

maki for 2, debutul așteptat și tatonat de ceva vreme al Adelinei Pascale, e o „colecție” de introspecții temperate, în care exotismul livresc ține de principiu esențial de coagulare a poemelor. Altfel spus, secvențele pe care Adelina Pascale le derulează aici – și o face printr-o ceremonie în toată regula, cu ritualul și concursul gesturilor și amănuntelor esențiale – sunt, mai degrabă, produsul asumat al unei adeziuni spirituale, efervescența unui fetiș cultural exersat până la identificare totală. Și mai concret: volumul e un excurs fragmentat al scenariilor Orașului asiatic, văzut în polimorfismul lui inedit, derulat cu o lentoare cenestezică, pe fondul căruia poeta jonglează cu stări și imagini sub forma unui caleidoscop urban glam.

Citește în continuare →

Nina Corcinschi – Dependența de dramă

Romanul Dependența, de Constantin Cheianu (Cartier, 2020), alcătuiește, împreună cu alte câteva romane basarabene, hronicul antiutopiei copilăriei basarabene. Nimic idilic, edulcorat în copilăria personajelor sale. Pentru a înțelege conduita adultului care este, personajul său face incursiuni psihanalitice în trecut,  identifică traumele copilăriei și investighează efectul acestora asupra parcursului său existențial. 

Citește în continuare →

Andra Gălan – Un Bildungsroman regresiv

Păstrând direcția micro narațiunilor personale și volatilitatea intrinsecă a personajelor (Mihai Iovănel), dar resetând mecanismele întrebuințate anterior, Lavinia Braniște propune în cel de-al treilea roman al său* un discurs al unui eu ultragiat, însă hiperlucid. Prin radiografierea unei relații disfuncționale în care incompatibilitatea dintre personaje e vizibilă încă din primele pagini sunt rescrise de fapt granițele universului interior: traumele relațiilor amoroase ale Mariei rezonează cu o copilărie afectată de eșecul relației părinților.

Citește în continuare →