Andreea Pop – Imaginația eruptivă

Cam didactică împărțirea pe secvențe a debutului lui Vlad Sibechi din Meditațiile bătrânului despre libertate („La capăt de drum sau o altă formă de renunțare” / „Hic et nunc” / „Rădăcini” / „Dublul meu feminin”), dat fiind că volumul e unul aproape în întregime al construcțiilor elaborate. E drept, de la un ciclu la altul, se pot semnala anumite teme în jurul cărora poetul se învârte cu interes, atâta că o face mai mereu prin apelul la o imaginație debordantă, care îi lasă un spațiu larg de mișcare.

Citește în continuare →

Ioana Boștenaru – Nevinovații în zeghe

Ovidiu Genaru împlinea în 2017 cincizeci de ani în slujba poeziei. Trei ani mai târziu, poetul băcăuan publică la Junimea un nou volum de versuri, Cartea lui Mircea. Canal*, o altă dovadă a continuei adaptări a vervei sale poetice, îndreptate spre experiența carcerală de această dată, deși este sesizabilă, fără doar și poate, o coordonată pe care marșează adesea, „impactul emoțional”.

            Literatura temnițelor și a lagărelor comuniste a cunoscut o dezvoltare aparte după momentul 1989, așa cum era de așteptat. Încercările de a reda cât mai autentic trauma individului asuprit de regim, prin intermediul torționarilor dezumanizați au suscitat interesul lectorilor cu privire la  „adevăratele” fațete ale regimului atroce. Odată îngropat comunismul utopic, poezia sau romanele postcomuniste au răspuns preocupării pentru experiența ascunsă, cosmetizată decenii la rând.

Citește în continuare →

Teona Farmatu – Spații verzi telegrafiate

După debutul său din 2006 cu ochi roșii polaroid. acesta este un test și al doilea volum Nordul e o stare de spirit apărut în 2014, Gabi Eftimie publică anul acesta, la proaspăta editură clujeană OMG Publishing, Sputnik în grădină*. Fiind o colecție de poeme și de imagini complementare acestora, volumul mizează pe raporturile dintre om și spațiul natural, însă redimensionând influențele tehnologiei și ale industrialului, care, în fond, devin firești. În linii mari, poeta desprinde natura dintr-un spectru idealizat și o încorporează mișcărilor digitale, rezultând o poezie fragmentară, aproape telegrafică, însoțită de retorismul unor interogații sau a unor exclamații uneori cu o tonalitate sarcastică, alteori, mai degrabă melancolică. Departe de mizerabilismul anilor 2000, distanțată de un biografism excesiv și de violențele de limbaj, Gabi Eftimie își fundamentează recentul volum pe subtilități senzoriale.

Citește în continuare →

Emanuel Lupașcu – A povesti și a fi. Despre salvarea prin și în povestire

Exercițiile de scriere din ultimii ani și-au concentrat atenția asupra unei perspective mai mult sau mai puțin (auto-)biografice, aruncând fascicule de lumină asupra postumanismului, iar romanele care au rezultat în urma acestor demersuri au încercat să dizolve, progresiv și tacit, limitele dintre instanțele textului. Departe de a se angrena în astfel de execuții literare, ultimul roman al Ioanei Pârvulescu, Prevestirea*, este privat de reflexe ale substratului antropologic și își are ca sursă de inspirație povestea din Vechiul Testament a profetului Iona: cel revoltat împotriva lui Dumnezeu, cel „necopt” pentru o sarcină ce îi apasă umerii, cel care a experimentat atât consecințele unui Dumnezeu judecător, cât și prețuirea și bunăvoința sa. Cu toate că Prevestirea își brodează întreaga desfășurare epică în jurul acestui personaj, ridicat, și de această dată, la rang simbolic, elementul de noutate pe care îl aduce cartea constă în tehnica narativă, cu resorturile sale în comprehensiunea sensului global.

Citește în continuare →

Călin Crăciun – Despre debutul Anastasiei Gavrilovici

Volumul Industria liniștirii adulților*, al Anastasiei Gavrilovici, premiat la secțiunea Opus Primum al Premiului Național de poezie „Mihai Eminescu”, oricât de atipic se arată în peisaj, esențializează sau cuantifică vârsta poetică în care se încadrează autoarea. Astfel, îi ies în relief o continuare a detabuizării și licențiozității, explorarea traumei, aderența la real, reflexia biografică, activismul sau pledoaria politică/etică, instrumentalizarea deci a poeziei în scopul păstrării, de nu chiar al recuperării umanului sau ca formă de rezistență în fața alienării consumeriste.

Citește în continuare →

Mihaela Vancea – Second hand reading cu Emilian Galaicu-Păun

Volumul de față* cuprinde o parte din ,,biblioteca vorbită” a lui Emilian Galaicu-Păun, fiind o materializare în plan fizic a rubricii sale, Carte la pachet, de la Radio Europa Liberă. Din peste 750 de titluri despre care autorul a vorbit în ultimii 15 ani, acesta selectează un sfert din ele pentru a fi incluse în Cărțile pe care le-am citit, cărțile care m-au scris. Mai precis, el se angajează în întocmirea unei liste scurte a celor mai bune cărți străine de beletristică din ultimii 10 ani, care au intrat pe piața de carte din România. La o primă vedere, demersul e redundant întrucât textele sale reprezintă copia fidelă a discursului de la radio, cu același caracter oral și limbaj simplu, natural, adresat oricărui tip de ascultător/cititor. De cealaltă parte, din perspectiva obiectivului personal de promovare a literaturii, cartea vine în completarea unui proces de marketing literar constant care lansează deviza scriitorului (Carte Diem) și sub formă scrisă.

Citește în continuare →

Gheorghe PERIAN – O istorie evenimențială a literaturii române din Transilvania

Ion Breazu face parte din prima generație de profesori care au predat literatura română la Universitatea din Cluj după Unirea din 1918. Cartea lui, intitulată Literatura Transilvaniei, a apărut în 1944, când universitatea, cu studenții și profesorii ei, se afla în refugiu la Sibiu, ca urmare a Dictatului de la Viena. Deși nu este o prezentare exhaustivă, cum titlul ne-ar putea lăsa să credem, cartea fixează totuși liniile directoare pentru o istorie a literaturii române din Transilvania din secolul al XVIII-lea până la cel de al Doilea Război Mondial. Autorul a început să lucreze la o asemenea istorie încă din perioada interbelică, publicând capitole disparate în revistele de atunci, fără a reuși s-o ducă până la capăt.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Biografism retro și hardcore

Nimic teribilist sau ieșit din comun în debutul lui Artiom Oleacu. miere pentru toate exponatele e un volum care jonglează între o sinceritate dezarmantă, a filmelor adultului rătăcit prin Chișinăul contemporan și candoarea lui Artiom cel mic, recuperabilă din niște texte ceva mai evident biografice.

Citește în continuare →

Nina Corcinschi – Vise cu iepuri ecorșați

Surpriza anului 2019 la categoria debut, în proza din Basarabia, e romanul Orașul promis (Tracus Arte), de Valentina Șcerbani. Subiectul – unul tulbure, dens, vâscos – ține de o stare dramatică de incertitudine, bine încadrată în convenția onirico-fantastică.  Personajul principal e o fetiță, Ileana, care trăiește suspendată între vis și realitate. Centrul iradiant al suferinței acestui copil e amenințarea pierderii mamei, neliniște echivalând cu o aruncare în vid. Mama fetei e grav bolnavă, tatăl e prins în alte povești de dragoste și grija copilei o poartă mai întâi Doamna (prietena mamei), apoi surorile mamei (Maria și Cealaltă). Colapsul realității – lipsa unui cămin stabil și regimul ambulatoriu al copilei, care migrează de la un „tutore” la altul, lipsa veștilor despre mama bolnavă, absența unui sprijin alături – amplifică tribulațiile subconștientului, suspendă personajul printre semne onirice, între  presentimente grele și speranță.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Rezistența prin farsă

S-au tot publicat amintiri despre comunism, în diferite registre, de la cel recuperator-nostalgic al lui Vasile Ernu din Născut în URSS până la texte – prea multe să le amintesc aici – în care sunt denunțate traumele individuale și colective ale sistemului. Cel mai recent volum dedicat subiectului, Fake News în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre Epoca de Aur, al lui Ioan T. Morar*, nu se înscrie în mod evident în niciuna dintre aceste atitudini extreme. Cartea nu încearcă, în mod evident, să recupereze nimic din cotidianul comunist; dar nici nu e un volum de condamnare propriu-zisă a regimului. Beneficiind de o distanță igienică deja (cele trei decenii încep să atârne greu asupra registrului rememorării), textul lui Ioan T. Morar e o privire înapoi marcată în mod evident de dorința de a exploata umoristic subiectul. Cartea e, poate, cea mai clară tentativă de până acum de a face din lumea dispărută un subiect de divertisment.

Citește în continuare →