de VATRA

Ruxandra Cesereanu – Fondane vagabondul și Ulise în vagabondaj persuasiv (IX)

Ucenicul lui Șestov

Portretul cel mai tranșant și sintetic al lui Lev Șestov nu l-am găsit în scrierile lui Benjamin Fondane neapărat (deși acesta a fost ucenicul predilect al lui Șestov), ci într-o prefață semnată de Radu Enescu la traducerea în românește a volumului Revelațiile morții. Iată-l: „La confluența a două mesianisme, cel slav și cel iudaic, Șestov (pe adevăratul său nume Lev Isakovici Scwarzmann, născut la Kiev în 1866 și decedat în 1938 la Paris) este o îmbinare de spirit analitic și pasiune înfrigurată, de cazuistică exacerbată și patetism vehement, un out-sider care se înscrie la incidența gândirii filosofice cu literatura, un ins condamnat la un exod forțat de istorie și la un exil lăuntric în subterana conștiinței sale.”1 Acest portret i se potrivește și lui Benjamin Fondane. Șestov nu l-a fascinat și influențat doar pe Fondane, ci și pe Cioran și Camus. Nu l-a avut ucenic doar pe Fondane, ci și pe Rachel Bespaloff (1895-1949) și pe Boris de Schloezer (1881-1969) – chiar dacă ultimii doi sunt puțin cunoscuți inclusiv astăzi.

Citește în continuare →
de VATRA

Dialog cu Rareș Moldovan: „Ulise e un roman democratic, care șterge granițele dintre literatura înaltă și literatura de consum, deschizând calea mega-romanelor postmoderne”

(O carte pentru toate timpurile, de (re)citit la toate vârstele, de la anii tineri până la adânci bătrâneți – romanul Ulise de James Joyce. Prima oară l-am deschis prin ’86, la scurt timp după apariția traducerii românești semnate de Mircea Ivănescu – unul Dumnezeu știe cum făcusem rost de carte la Chișinău, probabil pe sub mână! –, iar efectul a fost de-a dreptul strivitor. Nimic din ce învățasem la Facultatea de Litere a USM nu m-a pregătit pentru o asemenea lectură, așa că l-am citit pe nemestecate, fiind conștient că va trebui să revin peste o perioadă. Ceea ce s-a și întâmplat în jumătatea a doua a anilor ’90, odată cu retipărirea romanului la Editura Fundației Culturale Române, în 1996. Un deceniu de lecturi sistematice înseamnă mult – la relectură, Ulise m-a prins de la primele pagini, și nici n-am simțit când repetam după Molly: „și da i-am spus da vreau Da”. În anii 2000 și 2010, l-am tot răsfoit pe ici-colo, mai mult ca să revăd o scenă sau în căutarea unei fraze; trebuia să vină anul de grație 2023, ca să-mi iasă-n față Ulise, într-o nouă traducere, datorată lui Rareș Moldovan, la a cărei lansare la târgul de carte BookFest din iunie m-am pomenit tocmai când vorbea Horia Roman Patapievici, după ce că Mircea Mihăieș își încheiase discursul. Bineînțeles că, în toamnă, am citit din nou (un nou?!?!) Ulise, despre care m-am gândit să facem vorbire cu traducătorul cărții, scriitorul Rareș Moldovan.) 

Citește în continuare →
de VATRA

Radu Paraschivescu – „Noaptea ca o batistă neagră îmi bea plânsul.”

                                 Dragul meu Filip,

Ce bucurie, scrisoarea ta! Și ce surpriză frumoasă, versul din Toto care o precede! Mă așteptam să ții minte cât îmi place I Will Remember, iar felul în care ai transformat versul ăsta în antetul iubirii noastre – sau măcar în unul dintre ele, ceva îmi spune că o să continui – m-a făcut să ascult cântecul în buclă aseară, cu un pahar de vin bun în față, cu gândul la tine și la figura ta de copil pofticios. Nu știu dacă am apucat să-ți spun, am fost la concertul Toto cu niște ani în urmă. La Sala Palatului. Jalnic, absolut jalnic. Sala a fost pe jumătate goală, fiindcă organizatorul, într-un splendid număr de autosodomie, programase două concerte cu două trupe diferite în două locuri diferite din oraș la aceeași oră. Pe urmă, o parte dintre cei prezenți erau convinși că aveau bilete la Toto Cutugno, așa că, în clipa când au apărut pe scenă Steve Lukather, David Paich și ceilalți, s-au ridicat și au plecat. Pe lângă asta, în foaier erau folii de plastic întinse pe jos, fiindcă se făceau nu știu ce lucrări de întreținere și se zugrăveau niște pereți. Adaugă acustica precară și scârțâitul fotoliilor antediluviene și o să ai imaginea unui eșec deplin. Pentru noi și pentru Toto. De fapt, tipii au fost atât de dezamăgiți – ca să nu zic enervați – de concertul din București, încât nici n-au pomenit de el pe Facebook. Ca și cum n-ar fi existat. Au pus poze din Plovdiv, din Sofia, din Stara Zagora, din Salonic, din Pireu, dintr-o mulțime de locuri, dar fără București. Și zău că nu pot să-i condamn. În locul lor, aș fi făcut la fel.

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Antract

În luna octombrie 2023, pe plaja stațiunii Benidorm de pe Costa Blanca s-au raportat zilnic aproximativ douăzeci cazuri de mușcături ale peștelui numit științific Oblada melanura, vizând de preferință persoanele în vârstă care prezentau zgârieturi, mici răni, negi, alunițe sau formațiuni varicoase la nivelul picioarelor. Asta, oficial. Pentru că, neoficial, asistenții medicali de la punctul de prim ajutor amenajat pe plajă observaseră că obladas atacau mai ales persoanele care, indiferent de vârstă, de îndată ce intrau în apa mării își puneau mâinile în șolduri și rămâneau astfel preț de două, trei minute, privind melancolic în zare. Ulterior, aprofundându-și observațiile și beneficiind de asistența unor specialiști în biochimie, ei au ajuns la concluzia că peștii oblada erau atrași irezistibil de șiroaiele de urină ce li se prelingeau persoanelor respective din costumele de baie, în minutele în care priveau melancolic la orizont. 

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Am vrut să fiu scriitor, nu scriitoare (II)

Tentative de autoreeducare

Severitatea cu care îmi cenzuram efuziunile lirice de când am început să scriu se datora imaginii negative a „literaturii feminine” – concept cu tradiție în critica interbelică, care plutea în aerul anilor 70. Nu-mi dau seama cum ajunsese la mine. Poate îl culesesem după absolvire, din cărți de teorie literară,citite cu creionul în mână pe plajă, ce aiureală! Sau l-am pescuit din discuțiile cu Nora Iuga, singura mea interlocutoare la acea vreme pe teme literare sub al cărei imbold/imitație am început să scriu. „Interdicția sentimentalismelor feminine” avea să existe permanent, de-atunci înainte, în mintea mea. Aveam 27 de ani și nici o tentativă anterioară de a intra în meseria de scriitoare, pe care subconștientul meu o respingea.                                                

Citește în continuare →
de VATRA

Poeme de A. T. Branca, Lidia Lazu, Marcel Lucaciu, Lucian Merișca și Șerban Dinger

A. T. Branca

confidenta

nu încă, spui. nu încă, te îngână ipocrită

apoi se pierde

o pată întunecată în albul amiezii

nu știi când, nu știi cum ți-a devenit confidentă,

dar i-ai destăinuit deja toate codurile

și-a făcut diademă din genele tale

Citește în continuare →
de VATRA

Perspectivele studiilor umaniste (IV)

István Berszán

Ritm practic și proiecție de timp

Să ne amintim de „alegoria peșterii” propusă de Platon: așa cum prizonierii înlănțuiți și orientați către peretele gol al unei peșteri și nu văd decât umbrele proiectate ale lucrurilor care se mișcă în spatele lor la lumina focului, experiențele noastre empirice ne oferă, în mod similar, imagini distorsionate despre adevărul ideilor (Republica 514a-520a). Ideea de bază a studiului meu este că Platon nu oferă aici o alegorie, ci un experiment. Care este diferența? Dacă o considerăm ca alegorie, ne aflăm și noi în interiorul peșterii (sau al spațiului) retoricii, unde există doar semnificanți, așa cum pentru prizonierii legați există doar umbre. Toți semnificanții se află în același spațiu retoric, de aceea pot fi aliniați sau înlocuiți unul de altul, la fel cum umbrele apar și se acoperă reciproc în spațiul peretelui de peșteră. Alegoria, ca figură retorică, proiectează totul în spațiul cinetic al semnificanților – de aceea deconstructivismul postmodern presupune că „nu există nimic în afara textului [there is no outside-text; il nʼy a pas de hors-texte]”. (Derrida, Of Grammatology 158). Înainte de a afirma acest lucru, la rândul lor cercetătorii deconstrucționiști au proiectat totul în spațiul cinetic al proceselor textuale.

Citește în continuare →