Alex Cistelecan – Istoria sensului de pe urmă

La o privire sumară asupra ofertei editoriale de la noi, s-ar zice că, în mod oarecum surprinzător, pe lângă segmentele de mare succes ale spiritualității și self help-ului, un al treilea performer al competiției libere de carte este istoria. Ceea ce ar putea părea un semn de rezonabilitate, un pandant realist, materialist chiar poate, la delirul de mindfulness și antivaccin de pe rafturile învecinate, dacă, la o privire mai atentă, n-am vedea că lucrurile nu stau chiar așa, ci mai mult pe dos: istoria care se publică – alas, pentru că se vinde – este nu atât contraponderea realistă la torentul obscurantist din celelalte domenii, ci continuarea și complementul său fericit.

Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (anexe)

 

III. Prezentul ca futurologie de demult

 

Max BLECHER 

[Imprimanta 3D și economia patent-urilor]

 

Îmi amintesc, de pildă, în acest moment numai de un mic și izolat fragment de vis și imediat îmi dau seama cât aș putea să-l amplific și ce întâmplări ar putea avea loc în decorurile și cu personajele lui. Este însă acum, așa cum îl văd, numai o prezentare și o introducere în aceste întâmplări, dar destul de amuzantă, cred, pentru ca s-o redau așa cum am văzut-o în somn.

…În oraș intervenise o schimbare pe care aș putea s-o numesc de „specializare“. Era aceeași stradă bine cunoscută de totdeauna, însă magazinele și toate instituțiile căpătaseră forma „serviciului“ lor, de exemplu, gara era neagră, lustruită, și ca o imensă locomotivă cu intrarea prin ușa fochistului și peronul de așteptare în fața cazanului de aburi, poșta avea forma unei cutii pentru scrisori, galbenă cu dungi albastre, o librărie era în formă de călimară și alta în formă de volum frumos legat, toate cofetăriile aveau formă de prăjituri cu cremă și frișcă, magazinele de gramofoane, pâlnii enorme, iar mezelăriile erau în formă de jambon pus pe lat… toate acestea însă nu sunt decât o impresie ștearsă și care se pierdu curând când intrai în magazinul cu mezeluri unde trebuia să cumpăr ceva pentru masa de seară. În magazin mă așteptau toate surprizele și toate uimirile. Era un magazin cu rafturi și tejghele ca oricare altul, dar făcute cu totul în mod deosebit, pereții din tocătură de cârnaț presat care avea de departe aspectul unui mozaic roșu de toată frumusețea, rafturile din felii subțiri de slănină întărite cu un procedeu special, ceea ce le făcea să pară de fildeș, și tejghelele din pateuri cu aspic, tare ca sticla, curate și strălucitoare ca în orice mezelărie bine ținută.

Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea V)

 

Horațiu NAN 

Barbarism sau barbarie

 

Note despre carantină

În contextul „relansării“ economice în curs de desfășurare, asupra căreia s-a decis fără prea mare greață la gîndul milioanelor, dacă nu a zecilor de milioane de posibili morți la nivel mondial care ar rezulta în urma ei, se dezvăluie poate semnificația și importanța decisivă a carantinei. Unele lămuriri se impun: în general, atît apărătorii cît și detractorii carantinei, confundă autoritatea medicală cu autoritatea politică, fenomen observabil, pe de-o parte, în cazul amatorilor liberali ai stării de urgență, dar și, de cealaltă parte, a negaționiștilor dreptei „alternative“ (alt-right). Mai mult, rîndurile celor din urmă sînt îngroșate de figuri intelectuale cîndva respectabile în medii stîngiste, cum ar fi Giorgio Agamben, cel care în cele mai recente intervenții ale sale denunța „minciuna dominantă“, lansînd un îndemn la jihad filozofic împotriva științei, nu înainte de a ne explica frumos, etimologic, heideggerian, ce înseamnă epidemia1. Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea IV)

 

Dan NEUMANN 

Tertium non datur

Viitorul este un trecut nemărturisit. Dacă un german de la 1860, printru-un miracol, s-ar fi conservat la vârsta maturității solare până a ajunge să trăiască în anul 1960, acesta ar fi observat cum semințele societății sale din fragedă tinerețe (dinamica agresiv-capitalistă a elitelor, naționalismul militar prusac și chiar modernizator ,,specific german”, industrializarea ca proiect de întărire a suveranității statului și de expansiune a teritoriului de ocupație a ,,germanității”) dau rod și se împlinesc până la capăt, în forme maligne adesea, în mai puțin de trei-patru generații. Tropismul fiecărei piețe interne, ,,naționale”, este să acomodeze dorințele și ambițiile elitei locale cu presiunile venite din partea altor straturi sociale puternice, deținătoare a puterii economico-politice între granițele unei alte formațiuni statale propriu-zise. Jocul pașnic, în speță comercial, și conflictele militare de putere, cu bătaie lungă în direcția economiei, între aceste entități suverane (deși respectiva suveranitate este întotdeauna pusă la îndoială și, de aici, nevoia de confirmare politică regională și, uneori, globală) accentuează particularul fiecărei așa-numite ,,epoci”. Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea III)

 

Claudiu GAIU

Moderaţie şi catastrofă

Motto: „Mai devreme sau mai târziu va trebui să revenim la războiul civilizat pe care-l cunoştea încă Moreau, război care lasă popoarele în pace în vreme ce un mic număr de soldaţi îşi fac datoria; va trebui să revenim la arta retragerilor, la apărarea unei ţări prin fortăreţe, la manevrele domoale care cer timp, dar cruţă vieţi.”

       Chateaubriand

 

Două tipuri de anticipaţie într-un sigur paragraf

Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea II)

 

Costi ROGOZANU 

O lume minunată fără povești

Cum invitația voastră este la ghicit în trecut și în viitor, voi folosi diverse impresionisme pentru a explica și o certitudine clară a dezvrăjirii complete a unei lumi care scârțâie, și un optimism ciudat pe care îl simt, dar pe care nu prea am de ce-l lega, deocamdată.

De exemplu, îmi compar uneori anii 90-2000 cu perioada 2010-2020 prin două mari personaje ale baschetului american. E ceva mai clar decât la fotbalul mondial, măcar mai ușor de explicat. Ai, pe de o parte Michael Jordan, apogeul a tot ce s-a văzut pe terenul de baschet. Ai, de cealaltă parte, forța nebună a lui LeBron James, un tăvălug de talent și mușchi care stă la cel mai înalt nivel de deja 17 ani. Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea I)

 

Argument. Primii 20 din 21: ce a fost și ce va fi?

(anchetă de istorie recentă și futurologie imediată)

 

20 de ani pot defini o epocă, pot marca sau prefigura direcția unui întreg secol. Ultimii 20, primii din 21, n-au fost, ce-i drept, săraci în evenimente: de la atentatele WTC la războiul împotriva terorii, de la primăvara arabă până la situația actuală critică din Orientul mijlociu; de la maxima lărgire spre Est a Uniunii Europene  la începutul dezmembrării ei din Vest, trecând prin austeritatea post-criză și contradicțiile economice și politice tot mai evidente dintre nordul și sudul său (mediate întotdeauna specific prin est), încheind cu militarizarea completă și fortificarea granițelor sale externe; de la mult trâmbițata victorie planetară a democrațiilor liberale și utopie a sfârșitului istoriei, la aparentul sfârșit al democrațiilor liberale occidentale de tip postbelic, tocmai la ele acasă, dar nu numai; de la euforia financiară a anilor 2000 la criza anilor 2010 și la stagflația prelungită la nivel mondial a ultimilor ani; de la Bush, la Obama, la Trump, trecând prin toată galeria de personaje pitorești care s-au perindat prin primplanul scenei în toți acești ani (de la Berlusconi la Salvini, prin Renzi, de la Sarkozy la Macron, de la Junker și Schauble la Tsipras și Iglesias, trecând prin Erdogan, Modi, Le Pen, etc.); plus, nu în ultimul rând, ci poate chiar în primul, în ce privește măcar orizontul imediat: o criză climatică globală, ce nu mai e demult iminentă, ci declanșată, de nu chiar jucată deja. Și, mai nou, o criză epidemiologică la fel de globală, cu un aer bizar de apocalipsă în șlapi și capot de casă, ce trage după sine o nouă criză economică – și, deci, noi provocări social-politice – ale căror dimensiuni încă nici nu le putem bănui. Citește în continuare →

Victor Burgin – Modernismul în opera de artă

În 19342, Mukarovski vedea printre capcanele care îl pîndeau pe teoreticianul artei nepriceput într-ale semiologiei, „tentaţia de a trata opera de artă ca pe o construcţie pur formală”. Cu toate acestea, astăzi, tendinţa de a aplica teoria semiotică la artele vizuale în direcţia unei „poetici” s-a revărsat într-o confluenţă facilă cu curentul dominant astăzi al criticismului „modernist”, focalizat asupra vieţii interne a obiectului autonom. Pretenția lui Mukarovski ca teoria „să surprindă dezvoltarea artei ca pe o mişcare imanentă care are, de asemenea, o relaţie dialectică permanentă cu dezvoltarea celorlalte domenii ale culturii” rămîne neîmplinită.

Citește în continuare →

Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (VII)

Potrivit lui Ion Curie, fost elev al Filarmonicii bucureștene, rolurile Alzira din tragedia Alzira sau Americanii de Voltaire și Regina Micol din Saul de Vittorio Alfieri (ambele traduse de Aristia) ar fi fost interpretate în școală de una și aceeași actriță: „o tânără femeie din Transilvania1. Or, din istoria lui Dimitrie Ollănescu aflăm că rolul Micolei (fiica lui Saul) a fost jucat de cea care a fost primită în rândurile elevilor Filarmonicii în locul domnișoarei Elenca, și anume doamna Catinca Buzoianu – sau Buzoianca, așa cum apărea pe afișul spectacolului Saul. Așadar, „tânăra femeie” din Transilvania despre care amintește Curie era această Catinca Buzoianu, care poate fi considerată prima actriță profesionistă de limba română de origine ardeleană. Este posibil, totuși, ca memoria să-i fi jucat lui Ion Curie o festă într-o anumită privință, căci rolul Alzirei îi revenise la premieră Frosei Vlasto. Nu e însă exclus ca ea să fi fost mai târziu înlocuită de Catinca (pe la sfârșitul anului 1837), Frosa retrăgându-se mai repede din activitatea teatrală a filarmoniștilor, din cauza presiunilor Curții domnești. Citește în continuare →

Alex. Cistelecan – Cronici ale unei postistorii

Recenta istorie pentru export a României contemporane a lui Florin Abraham, Romania since the Second World War. A Political, Social and Economic History*, are cel puțin meritul de a (re)pune pe masă marile întrebări: ce este, în fond, istoria și ce poate și trebuie să fie scrierea ei? Unde se face trecerea între simpla înlănțuire sau cronică – fidelă, fără doar și poate – a unor date și evenimente istorice și istorializarea propriu-zisă, i.e. narativizarea modului în care subiectul istoric – societatea – își face istoria, este subiectul și obiectul propriei sale deveniri? Oare nu orice istorie, prin definiție și prin chiar structura ei narativizantă și totalizantă, păcătuiește întotdeauna deja prin a fi o mică filosofie a istoriei, o sublimare și decantare a pulberei de evenimente în raționalitatea unei narațiuni ordonate, inteligente, a devenirii sociale și a ajungerii sale la conștiința de sine – căci oricât de non-hegelieni am fi, ea se încheie totuși culminant prin scrierea acestei istorii? Citește în continuare →