Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (VI)

În episodul anterior al serialului dedicat primelor noastre actrițe profesioniste am început să o prezint pe Ralița Mihăileanu, care a făcut parte dintr-un adevărat „clan” actoricesc, alături de frații săi, Costache, Ștefan și Zinca, de soțul, Pavel Stoenescu, și de fiica sa, Maria Petrescu. Perioada bucureșteană, ante-Revoluție, a „Diletanților români” pare să fi reprezentat „epoca de aur” în cariera fraților Mihăileanu – „fericite rămasuri ale școalei de la 836!1, cum i-ar fi numit Cezar Bolliac în 1845, comentând spectacolul cu Tereza sau Orfelina din Genova, o melodramă de Victor Ducange, tradusă de P. Teulescu. Ralița culegea numai elogii, eclipsând-o pe Caliopi, fosta ei colegă, mai vârstnică, de școală. „Când ajungem la D-na Ralița în metamorfoza cocoanei Măndica, trebuie să mărturisim că actrița română de acest fel e o raritate”2, observa un cronicar în legătură cu prestația ei din O soaré la mahala de Costache Caragiali. Citește în continuare →

Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (V)

În ultimele două episoade ale serialului dedicat elevelor primelor școli românești de teatru am vorbit despre Caliopi Caragiali. O altă absolventă a Filarmonicii bucureștene care, asemeni Frosei Vlasto, a făcut o carieră frumoasă și mai cu seamă longevivă în teatru, a fost Ralița Mihăileanu. Ea a jucat până spre finele deceniului 7 al secolului al XIX-lea, fiind specializată în roluri de subretă, apoi de mamă și, la urmă, de „duenă” (adică doică), cum scrie Dimitrie C. Ollănescu1 în volumul 666 actori craioveni: file de arhivă sentimentală, alcătuit de Constantin Gheorghiu, Alexandru Firescu și Ion Zamfirescu, sunt dați ca ani ai nașterii și morții Raliței – 1823, respectiv 18812. După Dimitrie C. Ollănescu, 1881 e anul ieșirii ei la pensie, dar există alte date, furnizate de către același Dimitrie C. Ollănescu și de Ioan Massoff, care arată că Ralița era deja la final de carieră pe la 1868-1873 (în 1873 încă figura ca actriță în trupa lui Matei Millo).

Citește în continuare →

Bogdan Rusu – Lenin, Hegel și dialectica

bogdan rusu

Încercările de a-i înălța statura filosofică lui Lenin prin valorificarea interesului său pentru Hegel sunt destul de vechi. Merită amintită aici traducerea, în 1938, a conspectelor lui Lenin din Hegel în franceză de către Guterman și Lefebvre1 și însoțirea traducerii de un copios studiu introductiv. Tot Lefebvre a scris o carte despre Lenin2, în care îl ia în serios, foarte în serios, ca filosof și examinează în profunzime relația lui Lenin cu filosofia hegeliană. Althuser a grupat câteva studii despre Lenin și Hegel într-o broșură, unul dintre studii fiind o comunicare la un congres internațional despre Hegel3. Interesul pentru „hegelianismul” lui Lenin a înflorit din nou începând cu anii 1990. S-a scris și o monografie foarte completă de către Kevin Anderson4, în 1995, precedată de apariția mai multor studii ale aceluiași autor. Stathis Kouvelakis a reluat, printre alții, tematica5 și în secolul nostru. Alte figuri ale marxismului occidental recent, precum Balibar, s-au apropiat cu seriozitate de Lenin filosoful. La aproape trei decenii de la dispariția blocului comunist subiectul pare să fi căpătat legitimitate teoretică și în afara marxism-leninismului ortodox. În cea mai vastă tentativă de resemnificare filosofică a îndeletnicirilor lui Lenin cu textele hegeliene, Anderson face din acesta un precursor al hegeliano-marxiștilor occidentali de mai târziu. Analiza concepției lui Lenin nu îndreptățește, credem, concluzii atât de ambițioase. Citește în continuare →

Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (III)

gazeta

În episodul precedent al serialului dedicat primelor actrițe profesioniste de limba română am vorbit despre cea mai faimoasă elevă a Școlii Filarmonice bucureștene (1834-1837), și anume despre Eufrosina (n. Vlasto) Popescu. Acum ne vom opri la o altă elevă a Filarmonicii cu un nume destul de răsunător. Este vorba despre Caliopi (n. 1815, Chișinău – m. 2 aug. 1890, București), cea care – deși dotată, la fel ca Frosa, cu o voce deosebită – a rămas în istoria artelor noastre performative (dar și a literaturii), în mod nedrept, mai degrabă din pricina mariajului cu Luca Caragiali, tatăl marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. (Se știe că acesta din urmă s-a născut dintr-o altă relație a lui Luca, cu Ecaterina Karaboas, niciodată oficializată, cu toate că mult mai trainică.) Citește în continuare →

Dan Ungureanu – Fifty shades of green, sau două secole în Arabia

dan ungureanu

 

Mierea și multele sale utilizări

Mai demult, se păstrau în miere nu doar nuci, ci și capetele executaților. Se ia un supus nesupus, capul decapitat se pune în miere, și se plimbă prin orașe, pentru a arăta supușilor că sultanul face dreptate și nesupușilor – proprietățile dezinfectante ale mierii.

În aprilie 1802, 12 mii de călăreți conduși de Saud bin Abdul-Aziz, al doilea conducător saudit, au atacat orașul sfînt Kerbala, din Irak. și au jefuit mormîntul lui Husein, nepotul lui Mohamed, mormânt peste care o mie de ani de pietate îngrămădiseră aur, argint și pietre prețioase. Rousseau spune că saudiții au încărcat prada pe două sute de cămile. Citește în continuare →

Dan Ungureanu – Boierii din România. Cazul Djuvara: nostalgia ca hagiografie

dan ungureanu

Moartea lui Neagu Djuvara (de origine, din Macedonia) boier, centenar, a readus în iarna lui 2018 o scurtă modă boierească în România.

Au apărut mai multe cărți despre familiile boierești: despre familia Noica, despre familia Bălăceanu, despre familia Grădișteanu, din care Djuvara se trăgea pe partea maternă.

Aceste cărți, scrise de membri ai familiilor, sunt documentate, dar sunt pledoarii pro domo. Sunt scrise hagiografic, secretele nedorite sunt omise cu grijă. Prima de pe listă e Familiile boerești române de Octav-George Lecca, din 1899. E scrisă aseptic, liofilizată. Cuprinde mai ales familii boierești din Muntenia, cele mai multe stinse. Citește în continuare →

Dan Ungureanu – Cinci sute de ani de protestantism: de la lupta contra vânzării de indulgențe la prosperity gospel

dan ungureanu

Se împlinesc, în noiembrie 2017, cinci secole de când Martin Luther a trimis arhiepiscopului local cele 95 de teze pe care le propunea spre dezbatere.

Cum îl chema pe episcop nu mai știe nimeni azi. Luther îi trimite tezele cu o scrisoare umilă: reverendissimului, illustrisimului, arhiepiscopului primat, marchiz de Brandenburg, venerabilului. Iartă-mă, reverendissime părinte și prea-ilustre prinț, că eu, drojdia oamenilor, am îndrăznit să cuget o scrisoare către înălțimea sublimității tale…. Catadicsească înălțimea ta să privească la un fir de praf… Citește în continuare →