Emilian Galaicu-Păun – Două sonete (ne)pereche

Prima                                       Pudriera cu

moarte,                                    oglinjoară

pe care                                     (dintr-odată,

retrovizoare)

am pri-

mit-o, a                                    a Mamei,

fost cea                                    singura ce-

i păstrează

a mamei                                   chipul, aşa

Eleonora –

în chiar                                    cum arăta

seara de                                   în timpul

vieţii –

8 Martie,

cu dreptul                                nu praful

de primul                                 şi pulberea

născut.                                     s-alege, ci

 

(po)Em dat peste cap              Odore di femina

 

Citește în continuare →

Nicolae Coande – Vînzătorul de cîrnați

 

Noi nu facem cîrnați noi facem versuri în cel mai rău caz

I-am spus vînzătorului de cîrnați și atunci el mi-a rîs în nas:

– Și dimineața ce haliți în (cel mai rău) caz că seara ați apucat?

Ce gust au versurile voastre sărace? Cine s-ar putea

Sătura vreodată cu promisiunea paradisului sau cu

Foalele goale care cîntă-n infern? Cununa de lauri

Poate fi purtată de o frunte care-și privește burta

Cum se tîrăște în praf? Amărîtule, viața e o compresă

Citește în continuare →

Ion Mureșan – Introducere în poezie

Am avut o nevastă care m-a părăsit

din cauză că scriu poezii.

„Am terminat de scris un poem”, zic. Dă farfuriile de pe masa din bucătărie la o parte, își așează capul în palme și zice: „Te rog să mi-l citești!” Îl citesc. „E foarte frumos!” zice. „Vrei să-mi dai manuscrisul ca să-l citesc eu cu vocea mea interioară?” Îl citește și din loc în loc se oprește și exclamă:„E foarte frumos! E un poem foarte bun!”. Apoi: „Aici, în versurile cinci și șase, ce ai vrut să spui?” „Nimic deosebit. Azi dimineață am ieșit pe balcon. Cerul era de un albastru desăvârșit. Dar am avut o ciudată senzație de imperfecțiune a lumii. Și atunci am avut o viziune, o imagine: am văzut o jumătate de femeie plutind deasupra orașului. Citește în continuare →

Emilian Galaicu-Păun – Tânărul. Parca

Din fereastra mea de la cămin se vedea, la o azvârlitură de băţ,

falnic, turnul Ostankino – ditamai ţurţur la streaşina Rusiei, tot o

„închisoare-a popoarelor”, însă cu gratii din ce în ce mai transparente –,

despre care, în trecere, Cioclea spunea: „Au şi ruşii o sculă erectă, şi aia

de beton!” (pentru mine, un ac de pick-up mai degrabă, şi Moscova –

cu Садовое şi, pe centură, БольшоеКольцо – un vinil de la firma «Мелодия»)

Gorby tocmai schimba, ferm convins c-o întoarce doar, placa.

Şi încă puteai să-ţi mar-

quez*-i poemele: „Made in USSR”.

 

Citește în continuare →