Ion MUREȘAN – Poem despre sufletul meu pereche sau despre cumplitul măcel la care am fost martor în trenul personal Cluj-Napoca–Bistrița

ion muresan

Ești un om bătrân – mi-a zis mama –

se apropie vremea când omul trebuie să-și caute sufletul pereche,

du-te la gară!

Se apropie luna în care te-ai născut,

ziua în care te-ai născut,

ora la care te-ai născut,

du-te la gară!

Nu auzi, răsună gara de atâtea

suflete desperecheate! Citește în continuare →

Ioan Es. POP – O întâmplare aproape adevărată

Ioan ES. Pop

 

Pe sfârșit de an 2006, România fu acceptată ca membru „cu drepturi depline” al Uniunii Europene, prilej de euforie națională care, vreme de aproape un an, ținu loc de o veritabilă pregătire pentru integrarea meritată și demnă în acest superstat pe cât de tare în principii, pe atât de inconsecvent în punerea lor la lucru.

În virtutea dreptului la liberă circulație, românii se răspândiră peste tot, cu precădere în sudul iberic și italic și, inițial, integrarea în țările lor de adopție păru un succes. Europa păru să-i vrea pe români tot pe atât pe cât românii voiau Europa. Citește în continuare →

Dumitru CHIOARU – Fără speranţă

dumitru-chioaru-18326448

Speranţa mi-au ucis-o

clovnii şi saltimbancii ieşiţi

din urne

şi ultima iluzie

că mă pot salva prin poezie –

vorbesc limba lor cînd ar trebui să tac

şi tac atunci cînd ar trebui să-i înjur –

democraţia e o comedie?

 – nici să rîd nu mai pot –

unde eşti ironie?

mai am umor – negru –

întreb cînd se va sfîrşi mascarada

şi primesc acelaşi răspuns: e bine!

ieri mai credeam în viitor

dar azi viitorul nu mai este

ca ieri –

timpul s-a oprit în afişe

iar televizorul face pureci –

cine-i de vină?

ce-i de făcut?

profetul orb din oglindă

m-arată cu degetul.

 

 

Citește în continuare →

Nichita DANILOV – Sînt

nichita danilov

Sînt dintotdeauna.

Cu mult dinainte

de a exista cuvîntul sînt

şi mult înainte de a apărea

cuvîntul totdeauna.

 

Cu mult înainte de a cădea sămînţa

în uterul matern

şi mult înainte de orice

uter ce călăuzeşte

plăpânda umbră

a fiinţei spre lumină.

 

Întreg universul

nu e o decît amintire

a ceea ce n-a fost

şi vrea ca să mai fie.

 

 

[Vatra, nr. 7/2017, p. 1]

 

 

 

Aurel PANTEA – Poem

aurel pantea

Până la limita a ceea ce mă face om,
până la adormirea trupului,
până la trezirea lui,
pînă la punga de sânge,
adunată cu fiecare rugă
în răsăririle şi părăsirile
de dimineaţă şi seară,
mai mult decît poate să te imagineze
limbajul meu,
fă-mă, Doamne Isuse Hristoase,
o scamă în prezentul patimilor tale,
să mă bucur de Învierea ta
cu partea din mine ce doare
şi cu partea din mine ce învaţă să-Ţi cînte
laude

 

Citește în continuare →

Dan CULCER – La marginea satului, la răscruce (Poem în-scris)

crucea

La marginea satului, la răscruce,

Trasă de un cal costeliv, la marginea satului, la răscruce,

oprește căruța, omul cu privirea măsoară căderea.

Cărăușul coboară, se închină unui lemn cândva înfipt în pământ,

acum căzut, culcat în zăpada moale, rece, răscolită de vânt.

Citește în continuare →