Anca HAȚIEGAN – Precursoarele: primele femei care au jucat în limba română (III)

precursoarele3

În articolul precedent, dedicat Elenei Ghica (căs. Șubin), interpreta Hloei de la 1816, aminteam de prezența Mitropolitului Veniamin Costache la spectacolul ieșenilor și de sprijinul acordat de către acesta întreprinderii teatrale a lui Gheorghe Asachi. Spuneam că implicarea sa mi se pare remarcabilă, întrucât biserica ortodoxă din țările române, la fel ca suratele ei din lumea creștină, s-a arătat, în general, ostilă față de actori – și mai ales față de actrițe. În Țara Românească, de pildă, în 1851, când deja putem vorbi de existența unei mișcări teatrale culte, profesioniste, în limba română, Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei (care avea să fie numit mitropolit-primat al României sub Alexandru Ioan Cuza, în 1865, titulatură deținută până la moartea sa, survenită în 1875) a dat la tipar un Manual de Pravilă bisericească, cuprinzând, printre altele, o serie de „legiuiri” cu privire la „însurătoarea celor ce vin la treapta preoției”. La punctul doi al acestei secțiuni se stipulau următoarele: Citește în continuare →

Claudiu GAIU – Pentru Europa (II)

claudiu-gaiu foto bun

Rezydencja Bursztyn, Stefana Żeromskiego, Świnoujście, 72-600

            Aceasta este dragostea, se gândi Genowefa Sobecka îndreptându-se dezbrăcată spre filtrul de cafea. Trase o înghiţitură straşnică şi scrâşni din dinţi:

Portugalska kurwa!

 De ce oare momentele de satisfacţie şi voluptate sunt adesea tulburate de amintiri neplăcute? Se simţea atât de împlinită, atât de femeie, până când, deodată, i-au venit în minte observaţiile răutăcioase ale Preşedintelui Comisiei referitoare la cafeaua poloneză, făcute în deschiderea reuniunii Consiliului european de săptămâna trecută. Ironizată în faţa a 30 de şefi de stat, majoritatea bărbaţi, râzând care mai de care mai prosteşte. Şi pusă să repete cele nouă tipuri de cafea consumate de portughezi aşa cum şi vorbesc, fără să deschidă naibii gura: bica, cimbalinho, pingado, garoto, carioca, abatanado… şi să le mai ia dracu, câte or fi! Cafeaua e cafea! Te trezeşte, te ajută să-ţi termini vorba sau ţigara. Ce să le tot botezi atâta? De aceea îi plac americanii. Tipi oneşti, dintr-o bucată! Cafeaua e cafea! O bei cu litru să stai treaz după nopţi dedicate Republicii. Sau propriilor plăceri. Uneori, din fericire, ele se confundă. Da, ce noapte! Nu, nu poate purta alt nume decât dragostea. Citește în continuare →

Dan UNGUREANU – Biserica ortodoxă română : Trei decenii de statistici, sondaje, târnosiri, caterisiri

dan ungureanu

Sondajele despre încrederea în Biserică

Evenimentele din viața Bisericii Ortodoxe Române pot fi urmărite meteorologic – emisiuni TV, articole în presă, articole de blog, târnosiri, sfeștanii, caterisiri. Sau pot fi urmărite geologic : evoluția numărului de credincioși în statistici.

În octombrie 2017, un specialist în sondaje de opinie afirma că, pentru prima oară, încrederea în Biserica Ortodoxă Română scădea sub 50 %. Evenimentul a suscitat surpriză : pentru institutele de sondaje, Biserica și Armata erau două instituții relativ inerte, care nu făceau absolut nimic, și în care încrederea societății era nestrămutată ; în alte instituții, care chiar aveau ceva de făcut, sau a căror activitate era măsurabilă – poliție, justiție, parlament, primării – încrederea era mică. Cea mai mică încredere era în chirurgi : rezultatul activității lor e imediat evaluabil. Rezultatele activității armatei (în timp de pace) și ale Bisericii sunt greu de văzut și greu de cuantificat. A compara încrederea în armată (care nu poate fi verificată decât în război) cu încrederea în poliție (a cărei eficiență sau ineficiență poate fi măsurată zilnic) e imposibil. Aceste sondaje nu-și au rostul decât pe termen lung, comparând încrederea în armată din 1990 cu cea din 2017. Sau încrederea în Biserică din 1990 cu cea din 2017. Citește în continuare →

Terry EAGLETON – Marxism fără marxism

terry eagleton 2

Nu încape vreo îndoială că deconstrucția derridiană a fost un proiect politic de la bun început, sau că Derrida însuși, într-un mod oarecare, convenabil de nedeterminat, a fost întotdeauna un om al stângii. Nici unul din cei care sunt conștienți de natura profund ierarhică a sistemului universitar francez n-ar putea rata forța politică a deconstrucției care a înflorit la sânul neprimitor al acestuia, precum glumețul în interiorul unei găști de raționaliști de elită. În interior, dar și în exterior, căci Derrida însuși este un algerian (post)colonial de origini evreiești sefardite, ale cărui contacte timpurii cu înalta și glaciala cultură pariziană au fost, din câte putem deduce, unele extrem de alienante. Filiera algeriană, printre altele, l-a apropiat de cercul faimos al lui Louis Althusser din rue d’Ulm, și astfel de un marxism atrăgător în anti-umanismul său, chiar dacă încă prea metafizic pentru gusturile sale. Dar Derrida a insistat adesea pe caracterul instituțional, mai degrabă decât doar textual al deconstrucției, astfel încât nu e cu totul surprinzător că întâlnirea sa cu marxismul, pe care, acum câteva decenii, o anunțase sec în Positions ca fiind încă una „ce va să vie”, a sosit în sfârșit, într-un sens. Citește în continuare →

Mircea DUMITRU – Știință, adevăr, democrație. O alianță problematică?

mircea_dumitru_2

Ni se spune din ce în ce mai apăsat, în ultima vreme, că epoca în care tocmai intrăm este – politic și cultural-stilistic – una a post-adevărului, a „faptelor alternative”, a demitizării adevărului obiectiv și a denunțării sale drept superstiție și vestigiu mitologic al unei culturi opresive și alienante etc. etc. Pentru mine, toate acestea însă, sunt modalități iresponsabile de a fugi de răspunderea de a cunoaște (un gen de iresponsabilitate epistemică din ce în ce mai răspândit), dar și atitudini la care este mai onest să ne referim numindu-le, frust, falsuri patente sau minciuni sau dezinteres total față de adevăr. Toate acestea ne evocă acut sentimentul moral foarte bine exprimat de acela – unii cred că ar fi fost Orwell, alții susțin că autorul este necunoscut – care a pus diagnosticul că “In a time of universal deceit – telling the truth is a revolutionary act”. Citește în continuare →

Dan UNGUREANU – Post-adevăr, rasism şi nazism

dan ungureanu

Îmi încep de obicei articolele cu consideraţiuni generale despre politică. Pe acesta îl voi începe cu o confesiune: am crezut totdeauna că antifasciştii sunt un grup de idealişti marginali, cam paseişti, nişte câini care lătrau furios după o mâţă care trecuse de mult. Nişte chestii demodate, ca numerele matricole de pe uniformele şcolare sau cordeluţele. Mi s-au părut nişte adolescenţi întârziaţi şi naivi. Şi de care nu mai era nevoie. Fiindcă nazismul a dispărut.

M-am înşelat.

Citește în continuare →

Claudiu GAIU – Pentru Europa (partea I)

claudiu-gaiu foto bun

Varşovia – 00-538, bulevardul Ujazdowkie, 1/3

Niemiecka kurwa! – răbufni Genowefa Sobecka, preşedinta Consiliului de miniştri, trântind receptorul în furcă.

Luksemburska kurwa…aua! – corectă pedant tânărul asistent, dar dispoziţia profesorală îi fu curmată de ştampila cancelariei ce-l nimeri în ochiul stâng.

Sukin sin! – completă ea, nu se ştie dacă la adresa celui cu care se întreţinuse telefonic sau a tânărului asistent. Citește în continuare →