Iulian Bocai – Cultura ca viitor

Nu pare că românii și-ar fi consumat relația de subordonare față de Occident, nici că ar fi înțeles-o în consecințele ei. Trăim încă în mentalitatea împrumuturilor salvatoare, prin care altoim idealuri simbolice ale unui Vest solar pe trunchiul națiunii pentru ca, ajutați de ele, să ne salvăm pe noi de noi înșine și de propria noastră mediocritate marginală. Desigur, în fața pleiadei intelectuale care ne-a anunțat de fiecare dată, uneori exasperată, că suntem cu mult în urma imaginii de excelență culturală occidentală la care ne-am închipuit că trebuie să ajungem, au apărut întotdeauna reacții mereu complexate și s-au găsit școli care să pretindă un trecut românesc și unic, și superior; nu e nimic nou aici, germanii au făcut-o în secolul XIX fără rușine, ei, care în Europa au fost multă vreme complexații de serviciu. Conștiința ascunsă a propriei mediocrități culturale generează – mai mult sau mai puțin conștient – pretenții pe atât de mari pe cât e orgoliul național mai ușor de rănit. Mai greu este să te scoți – printr-un act reflexiv – din oscilarea descurajantă dintre „nu suntem buni de nimic” și „am produs și noi lucruri admirabile” care e obositoare și nu se înțelege pe sine cu claritate niciodată, pentru că ce o împinge de la spate e mereu o specie de vanitate, și încă de vanitate rănită.

Citește în continuare →

Senida Poenariu – Mircea Cărtărescu și etapele influenței (II)

Dacă până în prima parte a acestui eseu ne-am concentrat atenția asupra relației hipertextuale dintre Mircea Cărtărescu și Allen Ginsberg, în continuare propun să observăm și câteva mărci ale intertextualității practicate – ocurențe care au rol mai degrabă decorativ. În Măști de azur, poem construit predominant prin aluziile intertextuale, Muntele Rece mestecă „în crevase de șist / un Gary Snyder de plastilină”1, iar referințele la Howl sunt diverse și directe –„Cine mă vrea, cine mă cere / cine mă arde, cine / îmi umple urechile și rinichii și glandele salivare / cu urlet?” – poemul finalizându-se apoteotic cu versurile lui Corso din poemul Power dedicat lui Allen Ginsberg: „We are the imitation / of Power”.

Citește în continuare →

Alex Cistelecan – Istoria sensului de pe urmă

La o privire sumară asupra ofertei editoriale de la noi, s-ar zice că, în mod oarecum surprinzător, pe lângă segmentele de mare succes ale spiritualității și self help-ului, un al treilea performer al competiției libere de carte este istoria. Ceea ce ar putea părea un semn de rezonabilitate, un pandant realist, materialist chiar poate, la delirul de mindfulness și antivaccin de pe rafturile învecinate, dacă, la o privire mai atentă, n-am vedea că lucrurile nu stau chiar așa, ci mai mult pe dos: istoria care se publică – alas, pentru că se vinde – este nu atât contraponderea realistă la torentul obscurantist din celelalte domenii, ci continuarea și complementul său fericit.

Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (anexe)

 

III. Prezentul ca futurologie de demult

 

Max BLECHER 

[Imprimanta 3D și economia patent-urilor]

 

Îmi amintesc, de pildă, în acest moment numai de un mic și izolat fragment de vis și imediat îmi dau seama cât aș putea să-l amplific și ce întâmplări ar putea avea loc în decorurile și cu personajele lui. Este însă acum, așa cum îl văd, numai o prezentare și o introducere în aceste întâmplări, dar destul de amuzantă, cred, pentru ca s-o redau așa cum am văzut-o în somn.

…În oraș intervenise o schimbare pe care aș putea s-o numesc de „specializare“. Era aceeași stradă bine cunoscută de totdeauna, însă magazinele și toate instituțiile căpătaseră forma „serviciului“ lor, de exemplu, gara era neagră, lustruită, și ca o imensă locomotivă cu intrarea prin ușa fochistului și peronul de așteptare în fața cazanului de aburi, poșta avea forma unei cutii pentru scrisori, galbenă cu dungi albastre, o librărie era în formă de călimară și alta în formă de volum frumos legat, toate cofetăriile aveau formă de prăjituri cu cremă și frișcă, magazinele de gramofoane, pâlnii enorme, iar mezelăriile erau în formă de jambon pus pe lat… toate acestea însă nu sunt decât o impresie ștearsă și care se pierdu curând când intrai în magazinul cu mezeluri unde trebuia să cumpăr ceva pentru masa de seară. În magazin mă așteptau toate surprizele și toate uimirile. Era un magazin cu rafturi și tejghele ca oricare altul, dar făcute cu totul în mod deosebit, pereții din tocătură de cârnaț presat care avea de departe aspectul unui mozaic roșu de toată frumusețea, rafturile din felii subțiri de slănină întărite cu un procedeu special, ceea ce le făcea să pară de fildeș, și tejghelele din pateuri cu aspic, tare ca sticla, curate și strălucitoare ca în orice mezelărie bine ținută.

Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea V)

 

Horațiu NAN 

Barbarism sau barbarie

 

Note despre carantină

În contextul „relansării“ economice în curs de desfășurare, asupra căreia s-a decis fără prea mare greață la gîndul milioanelor, dacă nu a zecilor de milioane de posibili morți la nivel mondial care ar rezulta în urma ei, se dezvăluie poate semnificația și importanța decisivă a carantinei. Unele lămuriri se impun: în general, atît apărătorii cît și detractorii carantinei, confundă autoritatea medicală cu autoritatea politică, fenomen observabil, pe de-o parte, în cazul amatorilor liberali ai stării de urgență, dar și, de cealaltă parte, a negaționiștilor dreptei „alternative“ (alt-right). Mai mult, rîndurile celor din urmă sînt îngroșate de figuri intelectuale cîndva respectabile în medii stîngiste, cum ar fi Giorgio Agamben, cel care în cele mai recente intervenții ale sale denunța „minciuna dominantă“, lansînd un îndemn la jihad filozofic împotriva științei, nu înainte de a ne explica frumos, etimologic, heideggerian, ce înseamnă epidemia1. Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea IV)

 

Dan NEUMANN 

Tertium non datur

Viitorul este un trecut nemărturisit. Dacă un german de la 1860, printru-un miracol, s-ar fi conservat la vârsta maturității solare până a ajunge să trăiască în anul 1960, acesta ar fi observat cum semințele societății sale din fragedă tinerețe (dinamica agresiv-capitalistă a elitelor, naționalismul militar prusac și chiar modernizator ,,specific german”, industrializarea ca proiect de întărire a suveranității statului și de expansiune a teritoriului de ocupație a ,,germanității”) dau rod și se împlinesc până la capăt, în forme maligne adesea, în mai puțin de trei-patru generații. Tropismul fiecărei piețe interne, ,,naționale”, este să acomodeze dorințele și ambițiile elitei locale cu presiunile venite din partea altor straturi sociale puternice, deținătoare a puterii economico-politice între granițele unei alte formațiuni statale propriu-zise. Jocul pașnic, în speță comercial, și conflictele militare de putere, cu bătaie lungă în direcția economiei, între aceste entități suverane (deși respectiva suveranitate este întotdeauna pusă la îndoială și, de aici, nevoia de confirmare politică regională și, uneori, globală) accentuează particularul fiecărei așa-numite ,,epoci”. Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea III)

 

Claudiu GAIU

Moderaţie şi catastrofă

Motto: „Mai devreme sau mai târziu va trebui să revenim la războiul civilizat pe care-l cunoştea încă Moreau, război care lasă popoarele în pace în vreme ce un mic număr de soldaţi îşi fac datoria; va trebui să revenim la arta retragerilor, la apărarea unei ţări prin fortăreţe, la manevrele domoale care cer timp, dar cruţă vieţi.”

       Chateaubriand

 

Două tipuri de anticipaţie într-un sigur paragraf

Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea II)

 

Costi ROGOZANU 

O lume minunată fără povești

Cum invitația voastră este la ghicit în trecut și în viitor, voi folosi diverse impresionisme pentru a explica și o certitudine clară a dezvrăjirii complete a unei lumi care scârțâie, și un optimism ciudat pe care îl simt, dar pe care nu prea am de ce-l lega, deocamdată.

De exemplu, îmi compar uneori anii 90-2000 cu perioada 2010-2020 prin două mari personaje ale baschetului american. E ceva mai clar decât la fotbalul mondial, măcar mai ușor de explicat. Ai, pe de o parte Michael Jordan, apogeul a tot ce s-a văzut pe terenul de baschet. Ai, de cealaltă parte, forța nebună a lui LeBron James, un tăvălug de talent și mușchi care stă la cel mai înalt nivel de deja 17 ani. Citește în continuare →

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea I)

 

Argument. Primii 20 din 21: ce a fost și ce va fi?

(anchetă de istorie recentă și futurologie imediată)

 

20 de ani pot defini o epocă, pot marca sau prefigura direcția unui întreg secol. Ultimii 20, primii din 21, n-au fost, ce-i drept, săraci în evenimente: de la atentatele WTC la războiul împotriva terorii, de la primăvara arabă până la situația actuală critică din Orientul mijlociu; de la maxima lărgire spre Est a Uniunii Europene  la începutul dezmembrării ei din Vest, trecând prin austeritatea post-criză și contradicțiile economice și politice tot mai evidente dintre nordul și sudul său (mediate întotdeauna specific prin est), încheind cu militarizarea completă și fortificarea granițelor sale externe; de la mult trâmbițata victorie planetară a democrațiilor liberale și utopie a sfârșitului istoriei, la aparentul sfârșit al democrațiilor liberale occidentale de tip postbelic, tocmai la ele acasă, dar nu numai; de la euforia financiară a anilor 2000 la criza anilor 2010 și la stagflația prelungită la nivel mondial a ultimilor ani; de la Bush, la Obama, la Trump, trecând prin toată galeria de personaje pitorești care s-au perindat prin primplanul scenei în toți acești ani (de la Berlusconi la Salvini, prin Renzi, de la Sarkozy la Macron, de la Junker și Schauble la Tsipras și Iglesias, trecând prin Erdogan, Modi, Le Pen, etc.); plus, nu în ultimul rând, ci poate chiar în primul, în ce privește măcar orizontul imediat: o criză climatică globală, ce nu mai e demult iminentă, ci declanșată, de nu chiar jucată deja. Și, mai nou, o criză epidemiologică la fel de globală, cu un aer bizar de apocalipsă în șlapi și capot de casă, ce trage după sine o nouă criză economică – și, deci, noi provocări social-politice – ale căror dimensiuni încă nici nu le putem bănui. Citește în continuare →

Victor Burgin – Modernismul în opera de artă

În 19342, Mukarovski vedea printre capcanele care îl pîndeau pe teoreticianul artei nepriceput într-ale semiologiei, „tentaţia de a trata opera de artă ca pe o construcţie pur formală”. Cu toate acestea, astăzi, tendinţa de a aplica teoria semiotică la artele vizuale în direcţia unei „poetici” s-a revărsat într-o confluenţă facilă cu curentul dominant astăzi al criticismului „modernist”, focalizat asupra vieţii interne a obiectului autonom. Pretenția lui Mukarovski ca teoria „să surprindă dezvoltarea artei ca pe o mişcare imanentă care are, de asemenea, o relaţie dialectică permanentă cu dezvoltarea celorlalte domenii ale culturii” rămîne neîmplinită.

Citește în continuare →