Radu VANCU – Mic manual de rezistența materialelor

vancu

Bonsoar din nou, „meștere al fulgului de zăpadă”, sunt minus

26 de grade în Sibiu, încerc cu toată bunăvoința să îți

admir arta cu care ai meșterit la fulgul de zăpadă

căzând peste pământ în slow motion (asta fiindcă ai

meșterit ca un instalator polonez meseriaș și la

constanta gravitațională), dar la minus 26

frumusețea e grea, mai grea ca gerul,

în orice caz. Chiar și a Ta,  

no offence.

 

Citește în continuare →

Adrian ALUI GHEORGHE – Poeme

alui ghe

 

Comunitatea artistică

E o casă plină de poeme.

Tata poem, mama poem, copilul poem.

Pe pereţi sunt atîrnate poeme.

Pe o masă poem o bucată de poem aşteaptă

satîrul poem să-l împartă în bucăţi de poem

care vor fi puse pe o tavă poem

care va fi împinsă brutal pe fundul

cuptorului poem.

Tata poem stă înfipt într-un scaun poem

şi citeşte poeme dintr-un ziar.

Are ochelarii poem pe nas

parcă e o paiaţă scoasă din uz.

Copilul poem a spart un poem şi acum

adună cioburile:

vai, nu arunca poezia la chiuvetă

că se înfundă canalul poem,

strigă mama poem.

Citește în continuare →

Romulus BUCUR – Poeme

rombucur1

(ARTA RĂZBOIULUI) XXVIII

să radem Cartagina

de pe faţa pămîntului

am ras-o                 şi s-a ridicat din nou

şi iarăşi se va ridica

ca şi cum am spune unui zeu invizibil

MORITURI TE SALUTANT

publicul e acasă dacă învingem ne aclamă

prin generalul nostru vom fi ori morţi

ori insignifianţi           iar dacă nu

învingem

atunci VAE VICTIS asta e

o lume unde nu e loc pentru învinşi

şi-oricum în cărţi numele noastre n-or să intre

Citește în continuare →

Viorel MUREȘAN – Poeme

viomur2

 

Poezie

ca dintr-o superstiţie scriu poezie

numai cu creionul

ştiind că mina de creion

a crescut pe fundul oceanelor

de unde acum vine

cu cele mai neverosimile întâmplări

şi urmată de cei mai gingaşi dintre peşti

cine şi-ar putea închipui

o colonie de cucuvele cum urcă pe coşul vulcanului

în jurul mâinii mele când scriu

se strânge ţipătul lor

Citește în continuare →

Mariana CODRUȚ – Poeme

studenta-1977

pulsul e o lentilă care narează 

pulsul e o lentilă care narează.

mă izolez să-i aud povestea mirabilă

– el nu poate fi minimalist, doar vorbeşte

despre atîtea lucruri majore: iubire,

singurătate, noapte, zi…

la o palmă de coama dealului Galata,

soarele străluceşte disperat

în falia verticală dintre armatele de nori

– ce negre, ce înspăimîntate se-apropie

una de alta! apoi vîntul răbufneşte

şi, tranc!, închide uşa aceea. porumbelul

împiedicat în ghetrele albe ţîşneşte razant

deasupra nisipului, cu inima-n flăcări.

11 sept. 2015

 

Citește în continuare →