Categorie / Cronică literară

de VATRA

Țintă fixă – Szabó Róbert Csaba

Kocsis Francisko

Tăul Iadului

Literatura maghiară din Transilvania a dat în a doua jumătate a secolului trecut și începutul acestuia o seamă de scriitori de mare importanță în întregul literaturii maghiare, poeți de primă mărime, între care trebuie amintiți mai ales cei prezenți în Efectul admirației. Poeți maghiari din Transilvania: Kányádi Sándor, Szilágyi Domokos, Lászlóffy Aladár, Király László (i s-au tradus Lupii albaștri, roman, trad. de Andrei Fischof, 1975, Oastea uitată, versuri, trad. de Paul Drumaru, 1981, Țărmul veșnicei zăpezi, nuvele, trad. de Lia Meltzer, 1986), Markó Béla (cărți traduse: Despre natura metaforelor, versuri, 1989, Timp canibal, versuri, 1997, Condamnați la reconciliere, convorbiri, 2006, Erotica grădinii, sonete, 2010, trad. de Paul Drumaru; Ruleta maghiară – convorbiri cu Körössi P. József, 2014, trad. de Anamaria Pop; Badminton, poezii, 2016, Iartă-ne, Ginsberg, 2020, O propoziție despre libertate, poezii, 2022, Al cui sunt?, poezii, 2024, trad. de Kocsis Francisko), Szőcs Géza, Kovács András Ferenc (Vară colonială, 2002, trad. de Paul Drumaru), Lövétei Lázár László (Munca la negru, 2022, trad. de Kocsis Francisko), Demény Péter (Splendidul mistreț, 2017, și Vârtej în reluare, romane, 2023, trad. de Kocsis Francisko) ș.a., dar și mari prozatori ca Szilágyi István, Ágoston Vilmos, Bogdán László, Káli István (Orbecăitorul, 2021, trad. de Kocsis Francisko), Vida Gábor (Povestea unei bâlbâieli, 2021, trad. de Kocsis Francisko), Márton Evelin (Nopțile salamandrelor, 2017, trad. de Kocsis Francisko), ca să-i amintim numai pe cei care au reușit să se facă cunoscuți și în mediile literare românești. În generația tânără s-a impus Szabó Róbert Csaba prin cărțile de proză scurtă și romanele cu impact asupra mentalului colectiv prin modul tranșant de tratare a temelor abordate și curajul asumării consecințelor istoriei.

Citește în continuare →
de VATRA

Dalina Bădescu – Ziua a șaptea

Opțiunea de a scrie un roman, după o lungă carieră de eseist și de traducător, este, de obicei, interpretată ca o regăsire: scriitorul ar elibera, în sfârșit, o vocație narativă ținută în rezervă, revenind explicit la o formă pe care o purta latent. În cazul Angelei Martin, această lectură a fost riguros confirmată, ea fiind aproape unanimă. Trilogia, proaspăt încheiată, (Valentina, Cartea lui Cezar, Îngerii de bronz*) a fost privită de critica de specialitate ca o frescă de familie de factură clasică, iar cronicarii au remarcat unanim că autoarea nu este interesată de experimentul narativ, preferând linia marelui roman realist, social și psihologic. Premisa implicită a acestui tip de lectură este aceea că realismul este o formă neutră, aleasă pentru transparența ei, expresie a unui temperament clasicizant lipsit de apetit pentru experimente formale.

Citește în continuare →
de VATRA

Nicoleta Cliveț – Religia politică și jocul supraviețuirii

Inițial scenariu de film pentru HBO, datând din 2015, devenit roman ca urmare a unei rezidențe literare oferite de Cărturești, Frica Danielei Rațiu (Cartier, 2025) mixează documentarul cu romanescul (pe urmele lui Daniel Vighi, căruia îi și este dedicat textul), într-un dozaj care, deși nu e unul optim, reușește să descrie cu finețe (mai ales psihologică) mecanismele puterii și ale terorii, felul în care o religie politică se instalează în lumea din care Dumnezeu a fost evacuat. La capătul acestei radiografii a răului, făcute în mare parte prin ochii Anei Pauker, ar trebui să înțelegem că nu ideologia a fost criminală, ci felul în care o mână de trădători ai socialismului au confiscat doctrina, i-au atașat teroarea și au transformat-o în totalitarism, în ideocrație.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – O antologie revigorantă

În peisajul literar al anului 2025 se remarcă și antologia poetică Antologeek II1, realizată de harnicul Andrei Zbârnea. Titlul e unul care intrigă, invită numaidecât la meditație. Geek e un termen complex, supus unor metamorfoze din care au rezultat multe nuanțe, unele antagonice. S-ar traduce în română, pe de o parte, ca „tocilar”, iar tocilarii, chit că știu cam tot ce trebuie știut, sunt disprețuiți, tratați drept conformiști tocmai în raport cu o linie oficială, a autorității școlare / universitare, una rigidă, tradițională sau dogmatică. Dar, din perspectiva unei bune părți dintre netocilari, tocmai conformismul este o ciudățenie. Normalitatea lor, curentul de gândire dominant în rândurile lor, ar presupune refuzul normativelor instituite de autoritate, o apetență pentru originalitate, pe care o cultivă prin studiul aprofundat al unor domenii deseori marginale. Nu miră atunci că dintre rebelii aceștia ajung unii la forme extreme de nonconformism și devin ei înșiși tot niște geek. Prin urmare, nu doar tocilarii sunt, în felul lor, geek, ci și unii dintre ceilalți. Este de la sine înțeles că alcătuirea antologiei se bazează pe o jonglerie cu aceste două accepții situate antagonic. Ceea ce le-ar uni, ar fi faptul că un geek e o ființă cu inteligență ascuțită, pe care o întrebuințează deplin spre a pătrunde cele mai adânci taine ale domeniului care o pasionează. Faptul că aici e vorba de o antologeek trimite și la valorizarea sau aprecierea ideii de poezie, oricât de tradițională și de conformistă ar fi o astfel de valorizare, și la nevoia ori intenția unei poezii altfel, una geek, adică dând expresie unor pasiuni excentrice, unor preocupări care pot fi tratate drept ciudate, atipice și, tocmai de aceea novatoare. Abordarea este însă expusă pericolului de-a se cam fâstâci în fața unei întrebări: Nu este oare dintotdeauna evoluția poeziei alimentată, în momentele cruciale, de impulsul excentricității, de căutarea originalității și de aprofundarea modalităților ei de manifestare, de sfidarea normativelor deja instituite, deci de o sevă geek? Pe rapid, eu aș răspunde afirmativ, dar m-aș bucura să întâlnesc o demonstrație contrarie inatacabilă.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Poetica transmutației (un experiment)

In breve: Alexandra Pârvan transformă în poeme o serie de extrase din jurnalul mamei sale, Luiza Petre Pârvan (în Centimetri de viață. Poeme-Jurnal, Eikon, 2025). Asta e tot și abia apoi urmează discuțiile/dezbaterile. Pe care, firește, le începe chiar Alexandra, în prefața excepțională (o zic a doua oară) a cărții (excepțională și prin dramatismul sublimat al participării și prin tensiunea – teoretică și confesivă deopotrivă – a dezbaterii și analizelor/interpretărilor, acordate prioritar jurnalului sursă). Alexandra își începe propria dezbatere (căci o dezbatere cu sine însăși e în bună parte prefața) pornind de la legalitatea creativă a ceea ce și-a propus și de la dreptul moral de a manipula astfel jurnalul. Nu știe (nici eu nu știu, așa că-i lăsăm pe cei care știu) dacă o astfel de operație s-a mai făcut ori e vorba de ceva „cu totul” nou. Presupun (dar nu știu) că nu e, căci poetica transmutației a mai fost utilizată, bunăoară, de Augustin Pop, în Libertățile dictatoriale, unde, în regim ironic, Augustin a decupat citate din te miri ce și te miri cine și le-a schimbat condiția prin simpla lor dispunere verticală, fără nici o altă intervenție (desigur, e cu totul altceva decât ceea ce face Alexandra, dar pe principiul scoaterii din context și al transgresiunii convenției se bizuie și ea). Așa face și Alexandra cu extrasele scoase cu penseta: le schimbă doar condiția grafică și înlătură „contextul”, înlocuindu-l cu blancuri.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Fizica tristeții

Clara Caradimu e, structural, o poetă cu un reflex teribil al modelării și plasticizării lumii din jur. Nimeni nu scrie azi cum o face ea în Piciorul meu de trandafir, acest debut desprins dintr-o zonă care amintește foarte mult de Cristian Popescu, inedit prin felul în care reușește să își contureze o mitologie proprie de neconfundat: o lume aparent puerilă, a copilăriei, alternată însă la tot pasul de o față serioasă a lucrurilor. Departe de orice mode și gesturi care circulă prin poezia contemporană mai recentă, fără tentații stilistice sau decorative de absolut niciun fel, volumul curge natural. E o fizionomie destul de complicată, cu toate astea, aceea a Piciorului de trandafir, pentru că textele prizează o voce copilăroasă, naivă chiar, dar nu mimetic-naivă, sau voit lucrată așa; e un copilăresc profund organic aici, dar racordat pe deplin, în același timp, la subtilitățile grave ale realității.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Mici sfârșituri de lume

Pe coperta a patra a volumului de debut semnat de Iulia Gherasim, Ce văd păsările*, volum foarte bine primit și premiat, Bogdan-Alexandru Stănescu afirma că Iulia Gherasim „pare făcută pentru proza scurtă. Personajele ei evoluează rapid, luminate doar pe jumătate, în scene care sunt de fapt mici puneri în abis ale unor drame intuite”. Aș zice că deja este evident din această colecție de proze scurte că Iulia Gherasim are deja ce-i trebuie pentru a se extinde pe spații mult mai generoase, mă refer, desigur, la roman. Și aceasta deoarece universul ei, fie el unul fragmentat prin cele paisprezece povești, este unul extrem de unitar și de coerent. De altfel, ca observație generală, se poate afirma că pe plan local, în momentul de față, proza scurtă este bine reprezentată, mai ales după Nobelul acordat scriitoarei de proză scurtă Alice Munro în 2013. Au apărut tot mai multe volume individuale și antologii diverse ca tematică (de la Pandemicon până la seriile Kiwi sau Retroversiuni)și să nu uităm de revista Iocan. Cu siguranță, cursurile de scriere creativă au jucat un rol important în acest reviriment. Fără a mai insista pe această extrem de scurtă contextualizare, cu mențiunea că o mică istorie a genului oferă Alex Goldiș în dosarul tematic al Vetrei, Proza scurtă în tranziție (coord. Cristina Timar, nr 8-9/ 2014, pp. 57-59), revin la Ce văd păsările,  cu mențiunea că, așa cum era cumva de așteptat, și Iulia Gherasim și-a exersat mâna în câteva dintre antologiile menționate (Kiwi / Retroversiuni).

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Altă ieșire din poezie (o lectură greșită/ratată)

Precizare în sprijinul subtitlului: Rândurile de mai jos erau menite a fi un fel de „cuvînt înainte” la volumul lui Marian, la care poetul m-a făcut martor pe tot parcursul poemelor (cu atât de multe prefaceri încât e foarte probabil ca eu să fi comentat doar o variantă a cărții). Marian nu s-a recunoscut însă în descrierea făcută de mine și a preferat să lase cartea să-și înfrunte singură cititorii. Nu e, firește, prima oară când nu voi fi înțeles cum se cuvenea poeziile citite, dar Marian a avut franchețea de a-mi spune că n-am identificat spiritul poeziei sale. Ceea ce urmează e, așadar, mai degrabă material didactic pentru lecturi greșite decât comentariu despre carte.  

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Economiile ascunse ale literaturii mondiale

Una dintre cele mai provocatoare apariții din comparatismul actual este, fără îndoială, cartea lui Sandor Hites, Five Economies of World Literature*, recent apărută în colecția de studii literare a prestigioasei Cambridge University Press. Studiul autorului maghiar, cercetător al Academiei de Științe de la Budapesta, promite să facă lumină într-o chestiune care, deși a fost întoarsă pe toate fețele în World Literature Studies din ultimele decenii, a rămas încă puțin lămurită. Pe scurt, cartea se apleacă asupra discursurilor despre literatura mondială din unghiul conotațiilor economice, în condițiile în care aceste conotații au vertebrat cele mai influente studii din ultimele decenii, de la contribuțiile lui Pascale Casanova (care privește literatura lumii ca pe o acumulare de capital simbolic), până la cele ale lui David Damrosch (care punea succesul unei opere pe seama „câștigului” prin traducere), sau Franco Moretti, care reflecta asupra asimetriilor implicite în circulația formelor literare.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Politica extremelor

Ca niște mici bile delicate, care stau să se spargă, sunt poemele din debutul Danielei Vizireanu. nu va ajunge aici dispariția e o colecție-bijuterie care încapsulează momente personale decupate aparent aleatoriu, pentru a reface o biografie ce stă sub semnul fragilității. Cred că efectul poemelor ei vine tocmai de aici, dintr-o anume melodicitate fado și din finețea elegiacă sub semnul căruia își așază evenimentele biografice din placheta asta, indiferent că vorbește despre prietenie sau episoade din familie în spatele cărora se ghicește mereu un regret, dacă nu chiar trauma.

Citește în continuare →