Andreea Pop – O struțocămilă ironică

Debutul sub pseudonim al lui Marion Bold, un „nume de scenă” programatic, ținând cont de premeditarea livrescă a textelor de aici, e, în totalitate, produsul unui fond expansiv. # e, mai mult decât orice, un volum cu un elan al viziunilor desfășurate pe scară largă, în care poeta joacă deopotrivă cartea decrepitudinii și pe aceea a notației contemporan-ironice. Aș zice că se poate vorbi aici de o strategie discursivă inteligentă, pentru că Marion Bold reușește să țină un echilibru al contrastelor și să le exploateze spre beneficii reciproce.

Citește în continuare →

Adina Luca – Țara Papucia

Dialectica formă-conținut vizează un raport incongruent în textele Doinei Ioanid: în cazul formei, aceasta este configurată relativ simplu, fără structuri lirice complexe; în schimb, conținutul este ermetic și relevă un univers ludic, ce se vrea nu doar veridic, dar și autentic. În acest raport, elementul comun îl reprezintă sensibilitatea și inocența, cu care poeta jonglează permanent între planurile pe care le expune în volumul cele mai mici proze*.

În ansamblul său, volumul surprinde o serie de amintiri haotice. E un permanent flux al memoriei declanșat de detalii, chiar în manieră proustiană, care, însă, pare să unească sau să construiască, în final, un univers compact. În același timp, tocmai această rememorare spontană aduce o notă de autenticitate, în termeni sensibili și ludici.

Citește în continuare →

Nina Corcinschi – Emilian Galaicu-Păun: poeme din grădina de rodii

…în care (grădină) „o femeie-și/ cultivă cica-/ (ci)tricele made in/ Cântarea Cântărilor” – este o revenire triumfală a lui Emilian Galaicu-Păun în „(bib)laica” temă a erosului și a morții. Dragostea este tare ca moartea, axioma pipăită pe toate p(h)ărțile ei livrești în cărțile anterioare, cunoaște în A(II)Rh+eu / Apa.3D (Cartier, 2019) adevărata ei măsură ontologică. Dacă în Arme grăitoare kamasutrele scriiturii sunt exerciții erotice de textualizare a corpului și corporalizare a textului („mângâiam trupul ei kaligrafic de parcă aș fi urmărit, bifurcându-se-n copulative/ și subordonate, o frază”), în A(II)Rh +eu biblioteca se transformă în mod miraculos și, mai ales, emoționant într-o „pădure/ fermecată și unde de jur împrejur, ᾿n toate tufele de păducel, printre spini,/ înflorește pasiunea lui Merlin vrăjit de frumoasa Niniane”. Pasiunea, născută „din prima frază – la prima vedere” deține două elemente cardinale ale simțirii erotice: adâncimea și fulguranța. Adică esența transformatoare, de experiență-limită, pe de o parte și străfulgerarea emoției, cu mirarea și revelația, pe de alta. Iubirea se esențializează și îmbogășește în carate, trecând prin nesfârșite filtre culturale, iar congruența dintre referința savantă, încărcătura enciclopedică, grafica spectaculoasă și amprenta senzuală, convulsivă, orgasmatică fac excepționalitatea acestei cărți.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Experimentalismul alternativ

Pe cât de minimalist și concentrat pare din exterior debutul lui Vlad Dimitriu din Yetica & Barbital (mai ales grafic vorbind), pe atât e de plin de observații și recomandări motivațional-instructive și „parabole” social-politice. Educat în spiritul unui discurs lucid, care nu admite scăpări confesive aproape deloc, și chiar și-atunci când o face, finalitatea e una ce ține de consolidare a proiectului său instructiv-teoretic, și nu de vreun soi de „extirpare” personală, volumul gravitează în jurul unor filme ramificate pe câteva direcții ce punctează niște zone de interes extrem de actuale.

Citește în continuare →

Nina Corcinschi – Basarabia (re)descoperită de Iurie Colesnic

Basarabia necunoscută, proiectul enciclopedic al cercetătorului Iurie Colesnic, a ajuns deja la 11 volume. Se împlinesc 30 de ani de redescoperire a Basarabiei, periplul istoriografic al autorului pornind de la punctul zero: anul 1989, când despre noi nu se știa mai nimic, dincolo de discursul oficial al politicii. Iurie Colesnic a încercat să umple un mare gol: lipsa reperelor naționale, criza de personalități modelatoare. Așa a demarat un proiect amplu, de cursă lungă, cu recuperări de nume și biografii de excepție, cu scoaterea dintr-un anonimat nemeritat a figurilor ilustre ale trecutului, care au participat la constituirea personalității naționale, la configurarea destinului nostru istoric. Întrucât primele ediții ale Basarabiei necunoscute sunt demult epuizate, cercetătorul, împreună cu editura Cartier, au găsit soluția editării a trei volume de sinteză, care să adune cele mai relevante nume din volumele anterioare. Citește în continuare →

Ion Mureșan – Mântuirea prin poezie

Rodica Marian, cred eu, nu a strigat niciodată. Iar dacă i s-a întâmplat să țipe prin somn, s-a trezit cu sentimentul că a făcut ceva ilegal, ceva nepermis. De altfel, poezia ei îmi confirmă bănuiala: tumultuoasă și calmă, limpede și profundă, seamănă cu un râu adânc care curge sub o folie de sticlă. „Subterane și clopote”, titlul volumului de poeme din 2001, îmi pare a defini foarte bine poezia pe care ea o scrie, căci și în culegerea aceasta de poeme (O sută și una de poezii, Editura Academiei Române, București, 2019) „clopotele” bat și vuiesc undeva în adânc, în subteranele textelor.

Știind că poeta noastră a fost o cercetătoare atentă a lexicului poeziei lui Eminescu și Blaga, dovadă stau studiile din „Dicționarul Luceafărului eminescian” (2000), „Hermeneutica sensului. Eminescu și laga” (2003), „Identitate și alteritate. Eminescu și Blaga” (2005), ori „Luceafărul. Text poetic integral” (2014), am citit cele „O sută și una de poezii” cu o răbdare necruțătoare. Citește în continuare →

Mădălina Agoston – Gesturi fondatoare în cenaclul lui E. Lovinescu

Scena modernității interbelice românești – și a modernismului în special – se constituie în jurul cenaclului Sburătorul și al lui E. Lovinescu. De fapt, rețeaua modernităților (așa cum o numește Teodora Dumitru) raportată la contextul românesc al literaturii noastre interbelice/ moderne ar putea fi tradusă printr-o formulă relativ simplă: E. Lovinescu – scriitorii interbelici (cei care au venit și au plecat de la Sburătorul) – cenaclul în sine. Probabil că discuția s-ar putea reduce la aceste mari componente, dacă ar fi să ignorăm modelele de scriitură aflate în plină construcție autentificatoare (autenticistă?). La vremea în care aceste modele se construiau, așadar, când scriitorii interbelici frecventau cenaclul Sburătorul, aflăm din cartea Ligiei Tudurachi* că potrivelile, poticnelile, și chiar posibilele coincidențe, nu sunt întâmplătoare. Citește în continuare →