Trei cititoare ale „Poemului de dragoste”

livia buzilă

Incantații de dragoste

Ultimul volum al lui Traian Ștef e sifidător de dezechilibrat: în vreme ce dragostea stîrnește nu mai puțin de 43 de imnuri-reverii, memorialul de familie e restrîns la 11 episoade afective.

Femeia  (… din vis) a lui Ștef se materializează treptat și pe măsură ce  se gândește la ea, cea din vis devine cea de lângă poet: ,,E reală îmi zic și mă trezesc îndrăgostit’’. În atari condiții, el nu se poate împotrivi realității iubirii (,,Mi-e teamă de toate cuvintele/…/Pe care creierul mi le pune/ Pe buze de îndrăgostit’’) și celei a femeii iubite, a cărei existență o neagă oarecum până în ultima clipă, dar care apare fără ca el să se poată împotrivi: ,,Și femeia din vis/ E tot mai aproape/ Și scînteiază/ Lângă mine’’. Citește în continuare →

Nina CORCINSCHI – Teo Chiriac. Trupul Cain îl întreabă pe Sufletul Abel

Teo Chiriac Sufletul meu

În Sufletul meu de până la Bing Bang (Chișinău, Editura Arc, 2016) descoperim un alt Teo Chiriac de cum ne-am obișnuit din cărțile sale  precedente. Descoperim un poet care-și asumă și condiția antropologică a postmodernismului, nu doar pe cea livrescă și intertextualizantă.

Poemul care deschide cartea, Pact cu cititorul, este o ars poetica în stil postmodern, o regândire a relației poet-poezie-cititor, în termeni metafizici, livrești și ontologici. Poetul reconciliază aceste poetici într-o viziune aproape psalmică, invocând și nelipsitul cod al smereniei: „Viața mea e posibilă doar dacă exiști și tu”. Prin ritmul și rima de extracție populară, prin  situarea orfică a poeziei în spațiul sacrului și al candorii de „text primordial”, se urmărește și un efect armonic. Inserția livrescă este de sorginte biblică, cuvântul poartă în sine memoria Genezei. Poetul și cititorul abstract sunt deopotrivă demiurgi și, prin alchimia reciprocității actului de lectură, creații: „numește-mă: pierde-vară sau haimana/ tu mă faci după chipul și asemănarea ta”.  Se pare că nu e vorba de un cititor real, unul al prezentului, ci de naratarul poeziei, de cititorul model, cum îl numea Umberto Eco. Cititorul înscris în text este avertizat că scrisul este act ontologic, „căci nimeni nu admite că o filă de carte/ prețuiește cât propria-mi viață și moarte”,  este asumare viscerală: „Or – ca să pot să scriu adevărata mea poezie -/ vărsarea de sânge din cavitatea-mi bucală/ trebuie să fie continuă abundentă letală” și descinderea poeziei în moarte este o descindere metafizică: „Vezi? Acum sângele din jurul gurii mele/ se face lac iar lacul crește făcând vălurele”. Citește în continuare →

Călin CRĂCIUN – O anamneză a lui Kocsis Francisko

kocsis teste

Se spune că un volum de poezie își merită existența fie și dacă în paginile sale există un singur poem autentic. Cu alte cuvinte, dacă într-un singur mănunchi de versuri s-a întrupat o câtime veritabilă de spirit poetic, volumul ar fi legitim ca întreg. Toate celelalte texte, care, luate strict individual sau chiar la grămadă, n-ar prea valora mare lucru, nemeritând propriu-zis titlul de poeme, sunt înnobilate, au privilegiul unei mutații axiologice odată ce stau între coperțile care conțin acel unic poem iradiant de poeticitate. Măcar prin faptul că ele sunt un catalizator, un mediu sau context ce a contribuit într-un fel sau altul, fie și infim, la creația celui inspirat. Cred că o astfel de aserțiune nu e chiar fără noimă, context în care cu atât mai îndreptățit mi se pare gândul că volumul Teste de identitate* al lui Kocsis Francisko e unul remarcabil tocmai datorită marii densități de texte care ar putea juca rolul de poeme iradiante. Unirea lor între două coperte spune mult despre poetul mureșean, și spune de bine, cu atât mai mult cu cât e vorba de recuperări, de poezii scrise în perioade diferite și care nu și-au găsit locul în volumele anterioare, fără intenția vădită de a forma cândva, împreună, un întreg. Citește în continuare →

Mihaela VANCEA – Proza scurtă în larg

pascal-deseneaza-corabii_1_fullsize

Anul literar trecut a oferit câteva romane valoroase de proză printre care se numără și Pascal desenează corăbii al lui Radu Niciporuc. Volumul* reprezintă debutul literar al unui scriitor mai neobișnuit, un scriitor care vine din mediul marinăresc fiind inginer electrician pe navă – și care reușește astfel să îmbine cu succes lumea rigidă a șuruburilor, cum el însuși o numește, cu finețurile literaturii.   Citește în continuare →

Andreea POP – „Tratamente” domestice

ioana miron

Cele mai multe din poemele cu care debutează Ioana Miron în Picaj au textura unui melanj lucid-reflexiv. Unul care surprinde foarte concret aliajul social precar și care, „livrând” ca dintr-o convalescență fără capăt (nu și cu afectul de rigoare, abandonat în folosul unor inflexiuni tari) viziunile acestea „sanitare”, descrie, în cele din urmă, și un „șantier” afectiv articulat după rigori (post)apocaliptice. Citește în continuare →

Daniel ILEA – Contre Sainte-Proust et pour le dernier Barthes

intoarcerea-autorului_1_fullsize

Motto:

„Eu sunt ceva, scrierile mele sunt cu totul altceva.”

                                               (Friedrich Nietzsche, Ecce Homo)

 

La urmei urmei, Întoarcerea autorului de Eugen Simion nefiind decât o „întoarcere amicală” (în maniera ultimului Barthes, cel din Le plaisir du texte, Fragments d’un discours amoureux și, cel mai intens, La chambre claire) mi s-ar părea mai potrivit ca titlu (ori măcar subtitlu) cel de mai sus: Contre Sainte-Proust et pour le dernier Barthes!

Citește în continuare →

Nicoleta SĂLCUDEANU – Cafeaua Profesorului

cop. Corina Teodor pt. tipar.cdr

Despre degradarea învățământului pe toate palierele se vorbește de lungă vreme, dar lucrurile, în loc să se îmbunătățească, se înrăutățesc cu viteză sporită. Cauzele care au dus la situația asta, în schimb, par a fi mai greu de identificat. Și taman asupra lor ar trebui să acționăm, dacă vrem să remediem ceva din ceea ce s-a distrus. O bună ocazie de reflecție poate fi apariția unei cărți mai puțin obișnuite, chiar dacă specia evocării unor personalități e destul de răspândită. Cartea aceasta este însă altfel. Iese din norma pioșeniei de care, îndeobște, astfel de alcătuiri abuzează. Prin convenționalismul lor, astfel de cărți nici măcar nu sunt citite, ci se adaugă la mormanul de maculatură ocazională. Nu la fel se întâmplă cu cea destinată evocării unei personalități dominante a învățământului universitar clujean, Profesorul Pompiliu Teodor (Pompiliu Teodor și lumea prin care a trecut*). Sau Pompi pur și simplu, pentru cei care l-au iubit, apreciat, admirat, respectat. Citește în continuare →