Starea literaturii pentru copii (V)

Victoria PĂTRAȘCU

1. Este o mare diferență între peisajul literaturii pentru copii de la momentul debutului meu literar, în 2008, și cel de astăzi. Se vede cu ochiul liber. Există mult mai multe edituri specializate în carte pentru copii, sunt mai mulți scriitori care s-au îndreptat spre acest gen de literatură, există între timp și o asociație profesională a scriitorilor pentru copii, De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, avem concursuri literare, cum este Trofeul Arthur, scriitori și ilustratori români participă la târguri internaționale de profil, cum este cel de la Bologna, iar în ultimii doi ani vedem că există chiar și interesul unor edituri străine pentru cărți din literatura română contemporană pentru copii. Asta ar trebui să ne bucure. Sigur, sunt privilegiate în continuare traducerile. Și cred că această tendință se va menține. Este de înțeles. Încă nu ne-am săturat să tot absorbim literatura străină de care am fost privați în perioada comunistă. Pe de altă parte, traducerile sunt preferate de edituri și din considerente economice. Este mai ușor și mai profitabil pentru edituri să traducă și să tipărească o carte străină decât să construiască de la zero o carte a unui autor român. Totuși, succesul de piață al unor cărți scrise de autori români ar putea fi un semnal pentru editori. Cred că ar putea paria nu doar pe cărțile străine, ci și pe cele ale scriitorilor români.

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (IV)

Anastasia GAVRILOVICI

1. Trebuie să recunosc că industria cărții pentru copii este un teritoriu destul de nou pentru mine, căruia am început de puțin timp, mai exact de când am devenit mamă, să-i explorez geografia, să-i iau pulsul, să-i simt clima, așa că încă nu pot spune că am o imagine panoramică asupra lucrurilor sau că am cunoscut îndeaproape fenomenul. Însă ce am ajuns să descopăr în ultimii doi ani atât în plan autohton, cât și în literatura universală, m-a încântat. Faptul că există în România și în Republica Moldova edituri care au colecții întregi dedicate copiilor mi se pare un lucru important, iar titlurile sau autorii pe care îi publică sunt de multe ori nume noi, de scriitori contemporani, ceea ce indică nu doar un interes viu al editurilor pentru dinamica literaturii pentru copii, ci și o efervescență creativă, o preocupare a adulților față de narațiunile care provoacă și dezvoltă imaginația copiilor. De aici și o ruptură importantă între generații, pentru că una e să crești cu Petre Ispirescu, Frații Grimm, Hans Christian Andersen, Selma Lagerlöf și alta e cu Jurnalul unui puști, Harry Potter și Roald Dahl. În momentul ăsta mi se pare că încă domină traducerile, deși sunt și scriitori români care încep să prindă curaj în zona asta și să se contureze astfel un fel de literatură pentru copii autohtonă, dar cred că mai avem de lucrat.

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (III)

Paul CERNAT

În loc de a clama „minoratul” literaturii pentru copii, ar trebui să ne îngrijoreze minoratul metadiscursurilor dedicate ei

1. Fără să am la dispoziție suficiente date statistice – studii de piață, planuri editoriale, cifre de vânzări ș.a.m.d. – constat că, în ultimii zece ani, editurile românești au început să se deschidă, tot mai mult, și către literatura autohtonă pentru copii (sau „pentru copii și tineret”, cum i se spunea pe vremuri). Și nu mă refer doar la reeditările de vechi best sellers, ci și la apariții mai recente, din anii 2000-2020 (ilustrate de, între alții, Stelian Țurlea, Petre Crăciun, Adina Popescu, Lavinia Braniște, Ioana Nicolaie, T.O. Bobe sau, de ce nu, Mircea Cărtărescu în Enciclopedia zmeilor). Sigur, traducerile continuă să domine autoritar, după ce în deceniile comuniste datele politicilor editoriale autohtone duseseră la o înflorire fără precedent a genului în literatura română; nu-i mai puțin adevărat însă că revirimentul interesului autorilor români pentru acest tip de literatură, coroborat cu acela el editurilor pentru publicarea lor, se află într-o creștere vizibilă, chiar dacă – pentru moment – mult sub cel al producțiile S.F. sau polițiste. Au apărut și tot mai multe colecții de profil, între care unele s-au impus (Arthur de la Art, Corint Junior de la Corint, Litera Junior de la Litera, Literatura pentru copii – centrate mai ales pe basme – de la Polirom, colecții similare la Humanitas, Paralela 45 ș.a.). Există și numeroase vlog-uri de succes, unde copiii se află pe post de comentatori. Însă, contrar a ceea ce s-ar putea crede, literatura în speță este unul dintre cele mai dificile genuri, unde nu prea poți să falsezi fără să se simtă. Pentru a-i face pe micii cititori („naivi” prin excelență, dar greu de păcălit) să creadă în poveștile pe care le spui trebuie ca tu însuți, scriitorul/scriitoarea, să crezi în ele. Fițele pentru galeria academică sau pentru publicul de nișă nu-și au rostul. Din acest motiv (și din multe altele) înclin să cred că pentru scriitorii români de azi e destul de greu să abordeze competitiv acest tip de literatură; chiar mă tem că, pentru mulți dintre cei care o desconsideră și (în consecință) o evită, strugurii sunt prea acri…

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (II)

Ancheta revistei Vatra – Starea literaturii pentru copii

1) Credeți că piața cărții pentru copii s-a dezvoltat/diversificat în ultimii ani în plan autohton sau editurile optează preponderent pentru traduceri?

2) Literatura pentru copii a fost considerată un gen minor și nu s-a bucurat de prea multă receptare din partea criticii noastre literare, de-a lungul timpului. S-a schimbat statutul ei în ultima decadă?

3) Dacă ar fi să faceți un „top 10” al cărților pentru copii, ce titluri/autori n-ar trebui să lipsească?

4) Cum ar putea fi încurajată lectura în rândul micilor cititori pentru a ne desprinde eticheta „analfabetismului funcțional”, care se ține scai de noi odată cu fiecare nouă testare PISA?

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (I)

Argument

Numărul estival al „Vetrei” vă propune, dragi  cititori, un dosar tematic, pe cât de ludic în aparență, pe atât de serios, în esență: „Starea literaturii pentru copii”. Ceva s-a schimbat semnificativ în ultimii 10 ani pe segmentul cărții dedicate celor mai inocenți cititori, s-au înmulțit scriitorii autohtoni care s-au dedicat exclusiv literaturii pentru copii și tineri, iar destui dintre scriitorii deja consacrați ca autori pentru cei mari, și-au încercat mâna și au mai evadat din când în când, în spațiul exotic al cărții pentru copii. De fapt, startul l-au dar tot ei, scriitorii pentru oameni mari, dacă e să luăm ca punct de reper deja celebra  „Enciclopedie a Zmeilor”, semnată de Mircea Cărtărescu, apărută la Editura Humanitas în 2002, reeditată în 2007 și, mai recent, în 2017, în condiții grafice excelente, cu ilustrații realizate de Tudor Banuș. Dar pentru anul respectiv, apariția unei cărți pentru copii pare mai degrabă un accident sau, în cel mai bun caz, o excepție, la care un cuvânt hotărâtor l-a avut notorietatea autorului, nicidecum vreo intenție de politică editorială consecventă.       

Citește în continuare →

Radu Stochiță – Totul devine o piață de consum în neoliberalism?

                                    Pentru David Collings și Salar Mohandesi de la Bowdoin College

În Undoing the Demos: Revoluția Tăcută a Neoliberalismului, Wendy Brown argumentează că „pentru Aristotel, Arendt și Marx, potențialul speciei umane se realizează nu prin intermediul, ci dincolo de lupta pentru existență și acumularea bogăției.”1 Realizarea potențialului speciei umane este subiectul unor mari dezbateri în zilele noastre, în timp ce tinerii, precum sunt și eu în cazul de față, suntem încurajați să ne raportăm la acesta dintr-un unghi antreprenorial, al acumulării de capital și al dezvoltării unor afaceri. Munca de atingere a potențialului speciei umane este închisă într-o paradigmă foarte strictă, care privește tot ceea ce se află în afara ei fie ca o pierdere de timp, fie ca o lene sau un concept vechi care trebuie depășit. Pe baza acestui fapt, Wendy Brown afirmă că „raționalitatea neoliberală elimină ceea ce acești gânditori numeau „viața bună ”(Aristotel) sau „adevăratul tărâm al libertății ”(Marx), prin care nu se refereau la lux, tihnă sau răsfăț, ci mai degrabă la cultivarea și exprimarea capacităților umane distincte pentru libertate etică și politică, creativitate, reflecție nelimitată sau invenție.”2

Citește în continuare →

Gheorghe Perian – Critica universitară clujeană: Liviu Petrescu

Prin ultima lui carte, Studii transilvane. Coduri etice și estetice la scriitorii transilvăneni, publicată în 1997, Liviu Petrescu s-a înscris pe o linie de studiu de mare interes, inaugurată la Universitatea din Cluj de Ion Breazu și continuată după al Doilea Război Mondial de mulți dintre succesorii săi la catedră. Între prima generație de profesori ai Universității și generația următoare, din care face parte și Liviu Petrescu, a existat o filiație de preocupări și de idei, neîntreruptă până în zilele noastre. În cartea sa, criticul a ținut seama de cercetările și rezultatele la care a ajuns Ion Breazu, a pornit de la ele, construindu-și propriile interpretări pe fundamente puse de înaintașul său. A preluat de la acesta nu doar interesul pentru literatura română din Transilvania, ci și modul regional de abordare a problemelor, după model german. Cadrul general al discuției a rămas același, neschimbat, așa cum l-a stabilit, parcă pentru totdeauna, Ion Breazu, dar obiectivele pe care Liviu Petrescu și-a propus să le atingă sunt diferite1.

Citește în continuare →

Adrian Mielcioiu – M E G A N E

Prima dată când i-am auzit că vor să mă vândă a fost când aveam în jur de o sută şaizeci de mii de km. EL a deschis discuţia, pe drumul către Câmpulung, într-o sâmbătă, când am ieşit toţi patru la plimbare. Era vară şi pluteam pe şoseaua netedă ca-n palmă, când le-a zis c-ar fi timpul să schimbăm maşina. Am crezut că-mi scuip pistoanele prin capotă când l-am auzit, şi n-am coborât sub 7000 rpm decât după ce s-a legat de mica mea sincopă emoţională ca să-i convingă că are dreptate. Și eu care credeam că ţine la mine şi că nu mă mai ducea EL la spălătorie şi la service doar pentru că avea multă treabă! Quel imbécile j’étais! Iar puştiul lor, mai mare decât mine doar cu câteva luni, practic a crescut odată cu kilometrajul meu, ȋn loc să se roage de EL să nu mă vândă, l-a întrebat, simt că mi se descarcă bateria doar când mă gândesc, dacă pot să cumpere o Lada Samara la mâna a doua! Quelle humiliation!

Citește în continuare →

Andreea Pop – Retorismul cool vs. emoția neaoșă

Destul de stăpânit debutul Teonei Galgoțiu din Mă uit înapoi și dispare, care scrie o poezie ce lasă impresia rigorii montajului. E, de altfel, prima și cea mai evidentă pentru o poetă care mizează pe construcții precise ca fiind principala strategie de coordonare a poemelor sale, ca mod de „îmblânzire” a lor.

Citește în continuare →