de VATRA

Mircea Martin – Roland Barthes și dogmatismul său neutral

„O gândire a indistinctului”

Perspectiva din care Barthes prezintă Neutrul este una cu totul specială și personală, aproape idiosincratică. Așa cum recunoaște el însuși, la originea preocupării sale pentru neutru se află  „o dorință”, „un afect îndârjit” (p. 33), „o fantasmă”, „o enigmă” (p.48). Atât Neutrul însuși, cât și modul de a-l prezenta presupun „neorganizare” și „non-concluzie” (p.44). Neutrul este gândit ca evitare a paradigmaticului, altfel spus, a opoziției (fonologică ori semantică) generatoare de sens în tradiția saussuriană. Paradigma este „resortul sensului”, iar Neutrul „contrariază binarismul implacabil al paradigmei prin recursul la un al treilea termen – tertium-ul” (p.38). Pe scurt, „acest câmp polimorf de eschivă a paradigmei, a conflictului = Neutrul” (ibid.). În ce constă, mai precis, acest câmp polimorf? În evitarea amenințărilor, somațiilor  lumii de a „alege”, de a produce sens, de a intra în conflict, de a „asuma responsabilități”. (ibid.).

Citește în continuare →
de VATRA

Magda Cârneci – Poezie şi ecologie spirituală

lui Basarab Nicolescu

Se pare1 că poeţii, artiştii în general, rămân niște creaturi umane ciudate care nu pot fi clasificate cu uşurinţă şi catalogate după criteriile obişnuite. Chiar dacă nu înţelegem de ce, nu mai înțelegem de ce, locul lor rămâne unul aparte. Chiar şi la acest început de mileniu şi de ciclu istoric, în care credem că am înţeles aproape totul despre maşinăria politico-economico-socială în care existăm, preeminenţa artiştilor se dovedeşte ciudat de tenace, în ciuda enormei presiuni exercitate asupra fiecărui individ creativ de către civilizaţia tehnologică-industrială care propune continuu pe piaţă o producţie artistică din ce în ce mai diversificată, mai abundentă și mai masificată.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Compartimentarea traumei

Din ploaia de debuturi apărute recent la OMG Publishing vine și cel al Cristinei Alexandrescu, care scrie un volum în care mizează pe expunere și intimitate în traseul lui razant (vorbim de-o plachetă subțire, de 51 de pagini) prin teritoriile anxioase pe care le explorează (a se remarca, apropo de traseu, coperta și, în general, componenta vizuală a cărții – textele sunt însoțite de ilustrații ale Irinei Moroșan –, cu un aer contemporan, care amintește puțin de volumul Cătălinei Stanislav, ca ținută generală). Din start, odată cu primele texte, devine clar că în Cât mai departe de tot ce cunosc avem de-a face cu o poezie a fragilității, una care abordează aspecte ce țin de corporalitate, cu anxietățile la vedere și traume personale mai mult sau mai puțin „deconspirate” (grație unei biografii personale destul de difuze, punctată fără prea mult caz, mai mult insinuată), pe care încearcă să le filtreze din prisma unui newly discovered romance, în cele mai multe cazuri.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Și literatură, și manifest

Unul dintre cele mai remarcabile romane din ultima perioadă a apărut anul acesta la Editura Fractalia și e semnat de Sașa Zara. Dezrădăcinare * are peste 400 de pagini (scris mic) și se citește cu interes de la un capăt până la altul datorită acuității extraordinare a scrisului autoarei, o acuitate greu de precizat dacă vrei să ocolești cu orice preț recuzita de termeni clasici precum „talent”, „profunzime”, „vizionarism”.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Revelația simplității și efectele ei

Mai sînt poeți cu temperament clasic pînă și-n zilele noastre devenite nu doar post-moderniste, ci și post-umaniste. Un asemenea temperament îi duce, încetul cu încetul, la asumarea reflexivității ca existență și la transformarea contemplației în acțiune. E un mod de a intra într-o vîrstă apolinică definitivă, unde toate tulburările au un cifru de seninătate. Markó Béla n-a participat, ca poet, la multe sindrofii dionisiace, dar nici nu s-a dat înapoi de la vertijul activist. Două bune decenii a fost printre protagoniștii vieții noastre politice, încărcîndu-se de demnități și răspunderi și ducînd bătălii interminabile. Pe bună dreptate, poezia lui a devenit, în compensație, contemplativă și reflexivă. E și modalitatea vizionară care se potrivește cel mai bine cu temperanța lui și cu nostalgia echilibrului – deopotrivă lăuntric și social. Clasicitatea ca mod de a fi va fi fost poate anterioară clasicității ca mod de a scrie și-i poate cauza ei eficientă. Dar la clasicitatea din urmă poetul a ajuns doar după ce a avut revelația simplității, a poeziei de acces direct.

Citește în continuare →
de VATRA

Szántó T. Gábor – Autoamăgire

[Romancier, scenarist, poet, eseist şi editor maghiar, Szántó s-a născut la 10 iulie 1966 la Budapesta, unde şi-a urmat studiile şi a obţinut licenţa în drept la Universitatea Eötvös Loránt (1990). În presa literară a debutat cu poezii, dar editorial a debutat cu volumul de proză Mószer (1997), care cuprinde două microromane, Mószer şi Eu?, au urmat Keleti pályaudvar, végállomás (Gara de Est, cap de linie, 2002), Lágermikulás (Moş Nicolae în lagăr, povestiri, 2004), A szabadulás íze (Gustul eliberării, 2010), Édeshármas (Terţet dulce, 2012), Kafka macskái (Pisicile lui Kafka, 2014), 1945 és más történetek (1945 şi alte întâmplări, 2017), Európa szimfónia (Simfonia Europa, 2019). A fost tradus în germană, rusă, turcă şi cehă.]

Citește în continuare →
de VATRA

Markó  Béla – Poeme

Fantezie

(Képzelőerő)

Puterea poeţilor e fantezia.

Să-ţi imaginezi de ce râd în zori

pescăruşii când trec hohotind

pe deasupra casei noastre.

În văzduhul ce se luminează se poate

distinge clar cum se strâng rotindu-se

în cercuri, plutind alături în tăcere,

apoi se împrăştie dintr-odată gălăgioşi.

Citește în continuare →
de VATRA

Ana Blandiana – „Nu pot să accept că m-am născut din neant”

1.  Stimată doamnă Blandiana*, ați crescut într-o familie alături de un preot ortodox. Ceea ce înseamnă, apriori, că tatăl Dumneavoastră a fost perceput – iar împreună cu el toată familia – nu numai drept purtătorul unei ideologii inacceptabile pentru regim, ci chiar ca dușman al progresului și al Statului comunist. Cum a influențat această situație evoluția Dumneavoastră umană și literară?

Prima consecință a situației la care vă referiți este că eu n-am putut să vorbesc niciodată despre „paradisul copilăriei” așa cum fac majoritatea oamenilor, pentru simplul motiv că pentru mine amintirile din copilărie nu sunt idilice. Ele sunt formate din geamantanul cu haine de iarnă care stătea pregătit după ușa de intrare, în apartament, pentru cazul că tata va fi „ridicat”, acesta era eufemismul, ceea ce putea să se întâmple în orice moment și fără nici un motiv; din perchezițiile care răscoleau casa și se terminau cu arestarea tatei; din drumurile mamei la poștă ca să trimită la închisoare pachete pentru care stătea ore întregi la coadă pentru a fi controlate; din plânsul în curtea școlii pentru că numai eu din clasa noastră nu primisem cravata roșie… Aș vrea însă să adaug acestui răspuns o observație, poate ciudată: acest început de viață dificil și plin de nedreptăți (care avea să se continue prin faptul că ani de zile nu am putut intra la facultate sau că, după ce am publicat prima poezie, semnată Ana Blandiana, a fost trimisă o circulară tuturor publicațiilor din țară atrăgându-li-se atenția că „sub pseudonimul Ana Blandiana” se ascunde fiica unui dușman al poporului) mi-a mărit sensibilitatea, dar nu mi-a creat resentimente. Tatăl meu a fost un spirit profund creștin, adică un om pentru care iubirea și compasiunea față de ceilalți reprezentau cheia existenței și ne-a transmis, surorii mele și mie, nevoia de a înțelege și incapacitatea de a urî. Am vrut să pun acest accent, ca o mărturisire, pentru a preciza că împotrivirea mea la comunism nu s-a născut revendicativ din frustrările copilăriei, ci din nevoia de a-i înțelege forța manipulatoare și de a proteja gândirea liberă de moștenirea lui.

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Viața începe de mai multe ori 

De la un moment dat încolo, existența încremenită a bătrânilor se mișcă doar târâtă de imprevizibilul din viața copiilor. M-am gândit la asta după telefonul pe care i l-am dat ieri seară lui Mady ca să mai vorbim despre Corina.

Știu din experiență că rudelor apropiate le cade bine să  audă povești în care cel drag, plecat din lumea noastră, este personajul principal. Și tot povestind noi două, ce-mi spune, așa, în trecere, Mady? Că ea și maică-sa, dacă nu se întâmpla nenorocirea, în vară urmau să se mute în America. Așa, se va muta doar ea, și, plângând în timp ce vorbea, Mady mi-a spus că  umblă să-și cumpere apartament: ar fi vrut în California, dar Coasta de Est este mai potrivită pentru călătoriile în Europa și Asia, la care o obligă fișa de post a jobului. Mady putea să se mute în America de câțiva ani, de când  patronul plecase cu firma acolo, dar n-a vrut s-o lase aici singură pe maică-sa, și ezitările ei au întârziat-o.

Citește în continuare →
de VATRA

József Attila – Inventaru-i gata (Kész a leltár)

În mine-am nădăjduit de la-nceput –

când omul n-are nimic, e de ştiut

că nu-l costă mult. N-are cum să-i fie

mai scump ca vitei moartea pe vecie.

N-am dat bir cu fugiţii chiar de m-am temut –

sunt lăstar din neamul care m-a născut.

Pe toţi i-am plătit ce-aceeaşi măsură,

pe cine-n dar mi-a dat, cu iubitură.

Citește în continuare →