Angela Martin – Jean Starobinski: opera vieții, viața operei

 

 „…nimeni altul nu poate scrie viața unui om decât el însuși”

Jean-Jacques Rousseau

Dacă pentru Aron Starobinski, evreu originar din vechiul ținut al Poloniei aparținând odinioară Imperiului Rus, Elveția devenea în 1913 țara de refugiu în care viitorul doctor nu va izbuti cu niciun chip să-și dobândească dreptul la cetățenie, pentru fiul său Jean, ea va fi țara natală, chiar dacă, la rându-i, va „accede” – așa cum el însuși va puncta cu ironie – „cu oarecare întârziere la cetățenia legală”1, la 28 de ani. Suspiciunile de natură politică din dosarul tatălui, întreținute probabil și de puseele de ură și antisemitism specifice extremei drepte elvețiene, au extins în continuare și asupra fiului vigilența autorităților statului. Citește în continuare →

Marcela Paler – Românii și cultura americană înainte de Primul Război Mondial

Majoritatea studiilor dedicate începutului emigrării românești în America au ca scop principal să identifice atât cauzele care i-au determinat pe primii români să întreprindă călătoria anevoioasă peste ocean cât și aspectele legate de adaptarea la o cultură diferită de cea europeană. Este greu de discutat în perioada antebelică despre o conștiință sau identitate națională română care să îi unească pe emigranți, odată ajunși în America, și să le atenueze trauma plecării departe de casă. Ceea ce în schimb îi unește și le înlesnește acomodarea este apartenența la comunitate, la sat, căci în multe cazuri se emigrează în grupuri mari, sau are loc fenomenul de migrație în lanț, membri ai aceleiași comunități preferând să calce pe urmele rudelor și să se stabilească în zone învecinate lor. Citește în continuare →

Dorin Ştefănescu – Prolegomene la o critică a imaginaţiei pure

Ciudat amestec de admiraţie şi rezervă, de adeziune şi obiecţie, articolele lui Benjamin Fondane scrise pe marginea cărţilor lui Gaston Bachelard, publicate în Cahiers du Sud,1 mărturisesc o afinitate spirituală frapantă între cei doi autori, deşi, în multe ocazii, soluţiile pe care le oferă temelor în discuţie sunt sensibil diferite. Ne vom ocupa cu precădere de ultimul text al lui Fondane, intitulat Bachelard apprivoise le rêve [Bachelard domesticeşte visul],2 deoarece nu tratează doar materia unei singure cărţi bachelardiene, ci a mai multora, fiind astfel o recapitulare şi o sinteză a ideilor lui Fondane. Citește în continuare →

Ştefan Borbély – Iris Murdoch: Ucenicul filosofului

Ennistone e, după spusele vocii narative din The Philosopher’s Pupil1, romanul din 1983 al scriitoarei britanice Iris Murdoch, un oraş balnear aflat în sudul Londrei, care a cunoscut odinioară o glorie similară cu aceea a Karlsbadului sau a altor staţiuni din Europa, decăzând ulterior într-un decent hedonism provincial lipsit de pretenţii, în climatul căruia localnicii merg zilnic la „Institutul Balnear” pentru a se bucura de binefacerile apelor termale şi de boarea voluptoasă a bârfelor care circulă cu aceste prilejuri, ambiţiosului ziar Ennistone Gazette revenindu-i, ocazional, doar privilegiul de a pune în circulaţie picanterii senzaţionaliste, fiindcă adevăratele ştiri lumea le află plutind lasciv în diferitele bazine ale stabilimentului. Citește în continuare →

Iulian Boldea – Reveriile şi provocările poeziei

Aşezate sub semnul ironiei şi al reflexului parodic, accentele biografice din poemele lui Romulus Bucur sunt pretexte de autodefinire lirică, într-o expresie prozaică, epurată de emoţii. Poemul Dragoste & bravură din volumul omonim (1995) expune coloritul unei candori mimate, eul plasându-se în oglinda trecutului, într-o încercare de regăsire, prin ritual confesiv, a propriei identităţi. Metafora trecutului tras „la edec” sublimează spaima în faţa alterării propriei individualităţi sub presiunea timpului: „Nu mai eşti caporal/ şi nu mai ai douăzeci de ani./ În calendar: 11 mai./ Ei şi?/ Îţi priveşti epoleţii/ şi dezbraci vestonul./ Troleibuzul rulează liniştit./ Bulevardul Leontin Sălăjan/ e acolo şi cimitirul/ şi staţia de benzină/ şi stopurile. Totul e ca pe timpuri (…)”. Citește în continuare →

Revoluția română la bilanț (anexe)

 

Jürgen Habermas

Revoluția rectificatoare și nevoia unei noi gândiri la stânga

 

Au apărut recent o mulțime de articole despre sfârșitul iluziei socialiste, despre eșecul acestei idei, și chiar și despre datoria intelectualilor occidentali și germani de a se confrunta în sfârșit cu trecutul lor. În ele, întrebările retorice pregătesc întotdeauna calea pentru refrenul că gândirea utopică și filosofiile istoriei sfârșesc obligatoriu în subjugare. Critica filosofiei istoriei e, însă, o poveste veche. Cartea lui Löwith, Meaning in History, a fost tradusă în germană în 1953. Prin urmare, care sunt termenii dezbaterii de astăzi? Cum ar trebui să evaluăm semnificația istorică a schimbărilor istorice din Europa centrală și răsăriteană? Care sunt consecințele falimentului socialismului de stat pentru mișcările politice care se înrădăcinează în secolul al XIX-lea sau pentru tradițiile teoretice ale stângii occidentale? Citește în continuare →

Gáspár Miklós Tamás – 1989: sfârșitul a ce?

În vremuri mai civilizate, de care de-abia ne mai amintim, se găseau reacționari care înțelegeau socialismul și nu-și concentrau critica pe himere. Bertrand de Jouvenel (Baron de Jouvenel des Ursins) era un gânditor conservator remarcabil și unul din acele personalități de vază care au devenit fasciști angajați, convinși și cu acte în regulă pentru o vreme și care, în consecință, după cel de-al Doilea Război Mondial au trebuit să-și petreacă viața într-un fel de exil intern.

Cu toate astea, a fost invitat să țină o prelegere în cadrul seriei de conferințe Boutwood de la Corpus Christi în 1949, care a fost publicată ulterior cu titlul Etica redistribuției (1953, 1990). Chiar la începutul textului, el face o extraordinară distincție tripartită între trei tipuri principale de politici „progresiste”.

Citește în continuare →