Alex GOLDIȘ – Pentru o istorie 3D a literaturii române contemporane

literaturile-romane-postbelice

Un excelent dosar din „Cultura” coordonat de Ștefan Baghiu în martie 2017 atrăgea atenția asupra caracterului specios al termenului de „literatură contemporană”, care – mai ales în programele universitare și în volumele de critică – n-a mai fost supus revizuirilor de decenii bune. Cam toți respondenții, de la Ion Simuț și Gheorghe Perian până la Andrei Terian sau Bogdan Crețu, observau că noțiunea de „literatură contemporană” – devenită o carcasă goală – se extinde asupra a opt decenii de literatură, de la anii ʼ40 până azi. Pentru a măsura absurdul situației că în majoritatea Facultăților de Litere din țară se studiază realismul socialist la „Literatură contemporană” ne putem imagina că generația lui Nichita Stănescu – aflat pe băncile facultății la jumătatea anilor ʼ50 –  ar fi putut bine-mersi să-l studieze pe Eminescu tot la „Contemporană”. Lucru, totuși, de neimaginat și cu atât mai flagrant cu cât din 1945 încoace s-au succedat mai multe generații literare, ba chiar mai multe sisteme de concepere a statutului literaturii în societate. Nu mai amintesc ce înseamnă și ce se studiază sub umbrela de „literatura contemporană” în liceu, acolo situația e într-adevăr dramatică… Citește în continuare →

Cornel MORARU – Viziune şi spirit tragic în literatura română a secolului XX

gabriel petric viziune

Cea mai recentă carte a lui Gabriel Petric este rezultatul firesc al muncii unui adevărat specialist în domeniu. Autorul e preocupat de câteva decenii de problema tragicului. A şi publicat unele lucrări (articole, eseuri, cărţi), rod al unei cercetări sistematice pornind de la un program pe care singur l-a elaborat şi urmat, apoi, pas cu pas. Nu e vorba aşadar de nişte opţiuni conjuncturale, de moment. Continuitatea anilor de studiu aprofundat, de căutări şi documentare în bibliotecile din ţară şi din străinătate conferă credibilitate întregului demers întreprins până acum. Şi, din câte ne dăm seama, lucrurile nu se vor opri aici. Cercetarea va continua. Cel puţin proiectul, care pare cam utopic, de a realiza o bibliografie completă, adusă mereu la zi, a temei în discuţie presupune un efort prelungit, practic neîntrerupt, de informare şi lectură. Dar deja autorul lucrării se află pe un teritoriu familiar, pe care-l stăpâneşte în totalitate şi în care se orientează cu uşurinţă. Chiar ar fi o pierdere să plafoneze exegeza la acest nivel atins, oricât de mulţumitor, în volumul pe care ni-l prezintă acum. Citește în continuare →

Caius DOBRESCU – Parazitul prietenos (Seria Vlad Lupu II: Comandorul Fiolă)

Caius1

Egon, Mona, Tibi, Pilu, Gabi, Valvarez. Seria Vlad Lupu îi face să vorbească pe rînd. Începând cu Egon. În adolescență credeau cu pasiune că umorul negru îi va salva din cenușiul sufocant al societății socialiste multilateral dezvoltate. În noua lume, viața i-a împins în direcții opuse pe scara prestigiilor sociale. Pe unii în sus, pe alții în jos. Totuși, fiecare ascunde un secret, care îl apropie, chiar fără să vrea, ca sub efectul unei forțe magnetice, de cel mai ciudat și mai misterios dintre ei: Vlad. Vlad Lupu, arheologul care se încăpățânează să dezgroape scheletele trecutului. Și care dovedește cum, întotdeauna, crime vechi se întorc ca un bumerang în inima prezentului. Egon, Mona, Tibi, Pilu, Gabi, Valvarez, Vlad: dincolo de orice, au rămas Parazitul prietenos.

  Citește în continuare →

Radu VANCU – Mic manual de rezistența materialelor

vancu

Bonsoar din nou, „meștere al fulgului de zăpadă”, sunt minus

26 de grade în Sibiu, încerc cu toată bunăvoința să îți

admir arta cu care ai meșterit la fulgul de zăpadă

căzând peste pământ în slow motion (asta fiindcă ai

meșterit ca un instalator polonez meseriaș și la

constanta gravitațională), dar la minus 26

frumusețea e grea, mai grea ca gerul,

în orice caz. Chiar și a Ta,  

no offence.

 

Citește în continuare →

Alexandru VLAD – Hoţii şi vardiştii

alexandru vlad 8 2017

N-a fost nici pe departe un joc de data aceasta, dar hoţii dovediseră pentru mine o anume simpatie. Altă explicaţie nu puteam avea. Maşina mea era singura din parcarea improvizată în curtea blocului care n-a fost spartă: o uitasem eu însumi deschisă peste noapte. Dacă nu cumva era deschisă de câteva zile. Nu lipsea nici măcar aparatul de radio (defect acesta, dar în graba lor n-aveau cum să-şi fi dat seama), nu scotociseră în compartimentul de bord, unde păstram, contrar oricărui simţ de prevedere, tocmai actele maşinii. Şi chiar dacă dăduseră de ele, au avut grijă să nu atingă nimic. Doar că nu mi-au lăsat o bancnotă de un leu pe bord. Mi-au lăsat în schimb un bileţel: „E jignitor pentru noi să furăm de la oameni atât de proşti ca tine. Nu ne demitem!”. Citește în continuare →

Ion MUREȘAN – Recuperatorul

ion muresan

E genul acela de om care parcă are leduri în jurul capului. Nu tot timpul, ci doar atunci când se bucură. Ceea ce îl individualizează în gen este că el se bucură tot timpul. Are faţa luminiscentă ca o lună plină. Ledurile îi pâlpâie. Asta mă face să cred că sunt conectate şi la creier: gândire intensă, lumină multă, gândire potolită, lumină mai puţină.

Azi e luminos nevoie mare. Îmi spune conspirativ că el e „recuperator”. Adică, mă lămureşte tot el, văzând câ îl măsor din ochi şi că, probabil, gândesc în sinea mea că înălţimea nu-l recomandă pentru o astfel de periculoasă ocupaţie, lucrează la Spitalul de Recuperare. Citește în continuare →

Petru CIMPOEȘU – Către Șoseluța nemților

foto cimp-page-001

„Nu mi-e clădită casa de șiță peste Trotuș,

În pajiștea cu crânguri? De ce-aș fi trist? Şi totuș…”

(Tudor Arghezi, De ce-aș fi trist?)

Aceasta este o mică poveste pentru cei care pleacă de acasă cu rucsacul în spate.

Valea Trotușului, puțin cunoscută pasionaților de drumeție, ar putea deveni o zonă turistică deosebit de atractivă, dacă s-ar găsi cine să-i pună în valoare potențialul natural și istoric. De la impozanta gară din Ghimeș-Făget, până la Palanca, unde se găsesc ruinele fostei cetăți Rákoczi (a servit secole la rând ca punct vamal între Ardeal și Moldova), apoi colea, la o aruncătură de băț, Pădurea spânzuraților, azi doborâtă de drujbe (pentru cine nu știe: în limba rusă, drujba înseamnă prietenie), cu mormântul lui Emil Rebreanu chiar la marginea drumului, iar mai la vale, pe partea dreaptă, mănăstirea Cotumba, cu cea mai mică biserică de schit din Moldova, construită pe la 1763 – aproape că ar încăpea într-o căruță! -, sate din care ospitalitatea moldovenească încă nu a plecat de tot de acasă se înșiră de o parte și de alta pe Trotuș ca ornamentele unui colier de apă. Palatul Ghica de la Comănești, proiectat de Albert Galeron, își așteaptă cumpărătorii pe OLX. Mai sunt de văzut și castelul Ghica de la Dofteana, Palatul Știrbei, de la Dărmănești, devenit între timp hotel de lux, salina din Târgu Ocna sau, aproape de intersecția ce duce către Slănic Moldova, prima sondă realizată prin foraj mecanic în România – și încă multe altele.

Citește în continuare →