de VATRA

Ioan Coroamă – Organologie negativă sau cibernetică socialistă? AI ca pharmakon al reacțiunii și al emancipării

[Tehnologii ale emancipării / reacțiunii]

În septembrie 2024, Microsoft și Constellation Energy au anunțat un acord de douăzeci de ani pentru reactivarea reactorului Three Mile Island Unit 1, închis în 2019, cu scopul exclusiv de a alimenta data center-urile pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială. Acest acord are forma exemplară a tehnologiei despre care vreau să scriu aici. Capitalul digital re-pornește un reactor pe care comunitatea îl închisese după accidentul nuclear din 1979 de la Three Mile Island Unit 2, pentru a alimenta o operație de extracție epistemică globală, ceea ce face din infrastructura cibernetică contemporană o tehnologie a reacțiunii prin chiar forma proprietății și a operării sale, indiferent de conținutul ideologic al modelelor pe care această infrastructură le antrenează. Rezonanța pe care acest acord o are în raport cu tematica anchetei Vatra cere a fi precizată cu claritate: condițiile materiale în care aceeași infrastructură poate funcționa ca tehnologie de reacțiune sau ca tehnologie de emancipare se decid la nivelul proprietății și al cosmotehnicii care o operează, dincolo de simpla chestiune a uzului. Acesta e sensul în care tratarea AI ca pharmakon, în descendența lui Stiegler (2010), deschide problema: ca otravă și remediu deopotrivă, în funcție de configurația materială a operării sale.

Citește în continuare →
de VATRA

Elena Trifan – Cronic online. Despre inevitabilitatea unei subiectivități digitale

[Tehnologii ale emancipării / reacțiunii]

Recunosc de la bun început că îmi este greu să atribui agentivitate tehnologiei. A o vedea emancipatoare sau reacționară înseamnă a o considera capabilă să manifeste imaginație în afara sistemului în care trăim, ceea ce presupune că nu sistemul însuși e problema, ci instrumentul. Ca să deținem internetul ar trebui mai întâi să deținem lumea. Dar aceasta este deja o altă conversație mult mai complexă, despre cum schimbăm lumea, nu despre ce face tehnologia cu și din noi.

Citește în continuare →
de VATRA

Dan Nădășan – Domnia Inteligenței Artificiale: Aparență, Inconștient, Neo-Reacțiune

[Tehnologii ale emancipării / reacțiunii]

I.

De la lansarea ChatGPT în noiembrie 2022, Inteligența Artificială („AI”), sub forma sa particulară de „Large Language Machines” (LLM), a evadat de sub auspiciile discursului științific și ale imaginarului ficțiunii, și a penetrat țesutul social în întregimea sa. În nu mai puțin de trei ani și jumătate, AI-ul a devenit terapeutul, oracolul, profesorul, soțul/soția, cel mai bun prieten, sfătuitorul, visătorul, „trip-sitterul”, consultantul financiar, editorul, poetul și, nu în ultimul rând, gânditorul pentru (cel puțin) câteva sute de milioane de oameni. A reușit să pună sub semnul întrebării existența sistemului universitar ca atare și a producției academice în genere, nu doar din perspectiva studentului (cum „ne” asigurăm că nu trișează?), cât și din perspectiva cercetătorului (ce tehnologie mai potrivită să reveleze „se-ul” omis din „(se) publică sau pieri”?). A căptușit visele economice ale imperiului american în jurul său, materializând seducția unei garanții divine, a „gâștei de aur” care generează valoare pentru că este valoare, în alte cuvinte, materializând visul umed al unei purități auto-create care nu se mai împotmolește în murdăria cărnii, a muncii și a reproducției sexuale. Persistență fără nevoie de subzistență, câștig fără risc de pierdere, desfătare eternă fără agonia suferinței, în final, infinitate fără finitudine: nu este aceasta tocmai formula de bază a capitalismului, care promite juisare fără castrare?

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Evanghelidis – De ce nu există un microprocesor românesc?

[Tehnologii ale emancipării / reacțiunii]

Într-o zi, în drum spre muncă, am asistat la o conversație dintre ceea ce păreau a fi doi studenți ai facultății de fizică din Măgurele. Vorbeau despre electronică și făcut cablaje când unul dintre ei, cel care părea că învață de la celălalt, a întrebat candid: auzi, dar avem microprocesoare românești? Recunosc că prima mea reacție a fost să deplâng starea în care a ajuns sistemul nostru educațional, însă după ce mi-a trecut acest mic puseu de falsă superioritate am realizat ce întrebare bună a pus tânărul student. Într-o epocă în care aproape întreaga noastră existență socială este filtrată prin instrumente digitale, este bine să fim curioși în legătură cu originea și apartenența acestor instrumente. 

Citește în continuare →
de VATRA

Irina Dumitru – Tehnologii care sunt și tehnologii care nu sunt

[Tehnologii ale emancipării / reacțiunii]

Trecem printr-o revoluție tehnologică, strâns legată de apariția și larga utilizare a inteligenței artificiale – aceasta este o afirmație necontroversată, deși fiecare aspect privind cauzele sau consecințele sale, sau chiar definiția termenului de „revoluție tehnologică”, sunt într-un proces de contestare și clarificare continuă. Merită să ne uităm în proprii ei termeni la tehnologia care e în centrul acestui proces și, poate, la alte tehnologii care au încercat să fie.

Citește în continuare →
de VATRA

Tehnologii ale emancipării / reacțiunii

Sursa: Almanah Știință și tehnică, 1970

Argument

Dezvoltările recente în materie de Inteligență artificială au reaprins o dezbatere despre impactul social al tehnologiei – dezbatere care reizbucnește, de fapt, sub termeni și cu temeri variabile, destul de recurent cel puțin de o sută de ani încoace. Vestește oare inteligența artificială – și tehnologia actuală în general – șansa emancipării omului de trudă și rutină, așa cum prevestea, în fond, și automatizarea din secolul trecut; sau, dimpotrivă, ea reprezintă încă un instrument, mai rafinat ca toate cele precedente, pentru adâncirea inegalităților existente, pentru intensificarea precarizării și vulnerabilizării lucrătorilor, și pentru consolidarea puterii complexului politic-militar-tehnologic, ale cărui ideologie reacționară și predispoziție represivă sunt tot mai explicite, dezinhibate astăzi? Există un uz emancipator al tehnologiei moderne, precum și o întrebuințare represivă a acestei tehnologii, care în ea însăși ar fi așadar neutră din punct de vedere socio-politic, sau dimpotrivă există o tendință emancipatoare sau represivă spontană, o ideologie politică inerentă acestei tehnologii? Și în ce fel trebuie corelate proiectele și investițiile masive în IA de astăzi, precum și fondurile de vulture & platform capital care le stau în spate, cu celelalte crize, nu mai puțin „tehnologice”, ale lumii actuale: criza sau tranziția energetică, criza încălzirii globale, criza ordinii internaționale?

Citește în continuare →
de VATRA

Hana Stroe – Făcut de mână, dar neapreciat…

Resurrection, cea de-a treia operă elefantină a regizorului chinez Bi Gan, e simultan elogiu și epitaf fatalist pentru cinema, precum și o apologie epatantă a escapismului. Cu adorație fetișistă, cu erudiție nesfârșită și cu ambiție pe măsură, tânărul autor dăruiește lumii ceea ce s-ar fi dorit cântecul de lebădă al celei de-a șaptea arte. Deși precoce și prodigios prin iscusință, lui Bi Gan îi lipsește o concepție substanțială despre cinema și pare prins într-un ciclu meta de pastișă peste pastișă peste pastișă. În spatele suprafețelor sclipicioase ale filmului lui se găsesc numai referințe stratificate la alte filme, iar presupusa filosofie care le leagă este cam găunoasă. Admit din start o oarecare ostilitate personală față de asemenea desfășurări de forță pretențioase, dar până la urmă este loc sub soare și pentru producții cu buget enorm. Dar mai ales dimensiunea de manifest a Resurrection și misiunea mesianică pe care și-o asumă Bi Gan sunt dubioase, după umila mea părere. Proclamarea pripită a morții cinemaului și rețeta oferită pentru resurecția sa (pe care le discut mai amănunțit în continuare) doar ar grăbi căderea acestuia în redundanță, dacă nu și trecerea în neființă.  Reiterația canonului și retrospecția reverențioase nu pot ține loc de inovație creativă, nici fabulația abracadabrantă nu are cum fi asul din mâneca cineaștilor în plină revoluție AI.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Fizica tristeții

Clara Caradimu e, structural, o poetă cu un reflex teribil al modelării și plasticizării lumii din jur. Nimeni nu scrie azi cum o face ea în Piciorul meu de trandafir, acest debut desprins dintr-o zonă care amintește foarte mult de Cristian Popescu, inedit prin felul în care reușește să își contureze o mitologie proprie de neconfundat: o lume aparent puerilă, a copilăriei, alternată însă la tot pasul de o față serioasă a lucrurilor. Departe de orice mode și gesturi care circulă prin poezia contemporană mai recentă, fără tentații stilistice sau decorative de absolut niciun fel, volumul curge natural. E o fizionomie destul de complicată, cu toate astea, aceea a Piciorului de trandafir, pentru că textele prizează o voce copilăroasă, naivă chiar, dar nu mimetic-naivă, sau voit lucrată așa; e un copilăresc profund organic aici, dar racordat pe deplin, în același timp, la subtilitățile grave ale realității.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Mici sfârșituri de lume

Pe coperta a patra a volumului de debut semnat de Iulia Gherasim, Ce văd păsările*, volum foarte bine primit și premiat, Bogdan-Alexandru Stănescu afirma că Iulia Gherasim „pare făcută pentru proza scurtă. Personajele ei evoluează rapid, luminate doar pe jumătate, în scene care sunt de fapt mici puneri în abis ale unor drame intuite”. Aș zice că deja este evident din această colecție de proze scurte că Iulia Gherasim are deja ce-i trebuie pentru a se extinde pe spații mult mai generoase, mă refer, desigur, la roman. Și aceasta deoarece universul ei, fie el unul fragmentat prin cele paisprezece povești, este unul extrem de unitar și de coerent. De altfel, ca observație generală, se poate afirma că pe plan local, în momentul de față, proza scurtă este bine reprezentată, mai ales după Nobelul acordat scriitoarei de proză scurtă Alice Munro în 2013. Au apărut tot mai multe volume individuale și antologii diverse ca tematică (de la Pandemicon până la seriile Kiwi sau Retroversiuni)și să nu uităm de revista Iocan. Cu siguranță, cursurile de scriere creativă au jucat un rol important în acest reviriment. Fără a mai insista pe această extrem de scurtă contextualizare, cu mențiunea că o mică istorie a genului oferă Alex Goldiș în dosarul tematic al Vetrei, Proza scurtă în tranziție (coord. Cristina Timar, nr 8-9/ 2014, pp. 57-59), revin la Ce văd păsările,  cu mențiunea că, așa cum era cumva de așteptat, și Iulia Gherasim și-a exersat mâna în câteva dintre antologiile menționate (Kiwi / Retroversiuni).

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Altă ieșire din poezie (o lectură greșită/ratată)

Precizare în sprijinul subtitlului: Rândurile de mai jos erau menite a fi un fel de „cuvînt înainte” la volumul lui Marian, la care poetul m-a făcut martor pe tot parcursul poemelor (cu atât de multe prefaceri încât e foarte probabil ca eu să fi comentat doar o variantă a cărții). Marian nu s-a recunoscut însă în descrierea făcută de mine și a preferat să lase cartea să-și înfrunte singură cititorii. Nu e, firește, prima oară când nu voi fi înțeles cum se cuvenea poeziile citite, dar Marian a avut franchețea de a-mi spune că n-am identificat spiritul poeziei sale. Ceea ce urmează e, așadar, mai degrabă material didactic pentru lecturi greșite decât comentariu despre carte.  

Citește în continuare →