de VATRA

Iulian Boldea – Corin Braga. Portret în efigie

Născut la 12 ianuarie 1961 la Baia Mare, Corin Braga reprezintă una dintre cele mai proeminente figuri ale literaturii române contemporane. Universitar de prestigiu, cercetător riguros al imaginarului și scriitor oniric de real talent, el a fost ales recent membru corespondent al Academiei Române, gest de recunoaștere, de apreciere a operei sale teoretice și artistice de largă reputație și forță expresivă. Activitatea sa se desfășoară la intersecția dintre literatura comparată, hermeneutică, istoria ideilor și proza de explorare a abisurilor psihice. Sub aceste auspicii ale interdisciplinarității, Corin a reușit să construiască un sistem intelectual coerent în care teoria și ficțiunea se alimentează reciproc, aceasta și datorită unei educații marcate de o solidă pregătire filologică și filosofică, încununată cu două doctorate, unul în Filologie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj (1997) și un al doilea în Filosofie la Universitatea „Jean Moulin” din Lyon (2008). Această dublă competență i-a permis criticului abordarea fenomenelor literare dintr-o perspectivă interdisciplinară, prin îmbinarea analizei textuale cu rigoarea speculației filosofice.

Citește în continuare →
de VATRA

Hana Stroe – Viduri la cheie

Backrooms, debutul fenomen global al lui Kane Parsons, presupune adaptarea conceptului omonim, născut pe internet și crescut prin aporturile cumulate ale maselor de useri, pentru ecranul de cinema. Proiectul artistului digital de numai 20 de ani, altminteri implementat pe laptopul personal, e acum gonflat cu bugetul de 10 milioane de dolari. În 2022, Backrooms (found-footage), foarte popularul prim episod din mini-seria sa de pe YouTube, l-a adus pe Parsons sub radarul studiourilor hollywoodiene, care i-au propus să mute acea lume-labirint modelată 3D pe un platou concret de film de 3 000 mp. Binefăcătorii săi, producătorii de la A24, au calculat corect că nu au cum pierde acest pariu, dar au preferat să reducă riscurile, pe cât posibil. Au scos un debut absolut impresionant, dar mult mai prost decât ar fi putut fi. Problema principală, după părerea mea, nu e lipsa de maturitate a autorului, ci din contră, presiunile la care a fost supus pentru a face un film „de oameni mari”. Trecerea domoală dintre medii pare să fi impus o serie de concesii neinspirate. Disponibilitatea companiei de a se plia pe interesele publicului post-internet, pentru a-l deprinde cu sala de cinema mi se pare salutară. Asaltul tinerilor youtuberi, aflat în plină derulare, are efecte foarte refreshing mai ales asupra circuitului mainstream, fără ca acela arthouse să fie imun la contaminare. Caracterul bidirecțional al acestei influențe îmi mai taie din optimism, totuși. E o abundență de creatori de conținut talentați și n-ar prea conta dacă o parte ar fi racolați de Hollywood și antrenați ca surse optime de profit. Clar, nici pe platformele sociale nu sunt stimulate tocmai practicile artistice cele mai „autentice”. Populismul și mercantilismul algoritmic, cumulate cu pericolul audience capture – prin care parcursul unui creator e oprit din creștere și orientat spre reciclarea aceluiași material, pentru a corespunde deplin cerințelor propriului public – au impact similar cu al normelor din industrie. Dar ineditul se poate strecura simplu într-un proces independent și un produs care nu are consecințe economice enorme. Fără probe certe care să permită delimitarea intențiilor autorului de interferențele studioului, cronica combină speculația cu documentația. Alături de filmul finit, discut și potențialul său latent.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă – Szabó Róbert Csaba

Kocsis Francisko

Tăul Iadului

Literatura maghiară din Transilvania a dat în a doua jumătate a secolului trecut și începutul acestuia o seamă de scriitori de mare importanță în întregul literaturii maghiare, poeți de primă mărime, între care trebuie amintiți mai ales cei prezenți în Efectul admirației. Poeți maghiari din Transilvania: Kányádi Sándor, Szilágyi Domokos, Lászlóffy Aladár, Király László (i s-au tradus Lupii albaștri, roman, trad. de Andrei Fischof, 1975, Oastea uitată, versuri, trad. de Paul Drumaru, 1981, Țărmul veșnicei zăpezi, nuvele, trad. de Lia Meltzer, 1986), Markó Béla (cărți traduse: Despre natura metaforelor, versuri, 1989, Timp canibal, versuri, 1997, Condamnați la reconciliere, convorbiri, 2006, Erotica grădinii, sonete, 2010, trad. de Paul Drumaru; Ruleta maghiară – convorbiri cu Körössi P. József, 2014, trad. de Anamaria Pop; Badminton, poezii, 2016, Iartă-ne, Ginsberg, 2020, O propoziție despre libertate, poezii, 2022, Al cui sunt?, poezii, 2024, trad. de Kocsis Francisko), Szőcs Géza, Kovács András Ferenc (Vară colonială, 2002, trad. de Paul Drumaru), Lövétei Lázár László (Munca la negru, 2022, trad. de Kocsis Francisko), Demény Péter (Splendidul mistreț, 2017, și Vârtej în reluare, romane, 2023, trad. de Kocsis Francisko) ș.a., dar și mari prozatori ca Szilágyi István, Ágoston Vilmos, Bogdán László, Káli István (Orbecăitorul, 2021, trad. de Kocsis Francisko), Vida Gábor (Povestea unei bâlbâieli, 2021, trad. de Kocsis Francisko), Márton Evelin (Nopțile salamandrelor, 2017, trad. de Kocsis Francisko), ca să-i amintim numai pe cei care au reușit să se facă cunoscuți și în mediile literare românești. În generația tânără s-a impus Szabó Róbert Csaba prin cărțile de proză scurtă și romanele cu impact asupra mentalului colectiv prin modul tranșant de tratare a temelor abordate și curajul asumării consecințelor istoriei.

Citește în continuare →
de VATRA

Dalina Bădescu – Ziua a șaptea

Opțiunea de a scrie un roman, după o lungă carieră de eseist și de traducător, este, de obicei, interpretată ca o regăsire: scriitorul ar elibera, în sfârșit, o vocație narativă ținută în rezervă, revenind explicit la o formă pe care o purta latent. În cazul Angelei Martin, această lectură a fost riguros confirmată, ea fiind aproape unanimă. Trilogia, proaspăt încheiată, (Valentina, Cartea lui Cezar, Îngerii de bronz*) a fost privită de critica de specialitate ca o frescă de familie de factură clasică, iar cronicarii au remarcat unanim că autoarea nu este interesată de experimentul narativ, preferând linia marelui roman realist, social și psihologic. Premisa implicită a acestui tip de lectură este aceea că realismul este o formă neutră, aleasă pentru transparența ei, expresie a unui temperament clasicizant lipsit de apetit pentru experimente formale.

Citește în continuare →
de VATRA

Nicoleta Cliveț – Religia politică și jocul supraviețuirii

Inițial scenariu de film pentru HBO, datând din 2015, devenit roman ca urmare a unei rezidențe literare oferite de Cărturești, Frica Danielei Rațiu (Cartier, 2025) mixează documentarul cu romanescul (pe urmele lui Daniel Vighi, căruia îi și este dedicat textul), într-un dozaj care, deși nu e unul optim, reușește să descrie cu finețe (mai ales psihologică) mecanismele puterii și ale terorii, felul în care o religie politică se instalează în lumea din care Dumnezeu a fost evacuat. La capătul acestei radiografii a răului, făcute în mare parte prin ochii Anei Pauker, ar trebui să înțelegem că nu ideologia a fost criminală, ci felul în care o mână de trădători ai socialismului au confiscat doctrina, i-au atașat teroarea și au transformat-o în totalitarism, în ideocrație.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – O antologie revigorantă

În peisajul literar al anului 2025 se remarcă și antologia poetică Antologeek II1, realizată de harnicul Andrei Zbârnea. Titlul e unul care intrigă, invită numaidecât la meditație. Geek e un termen complex, supus unor metamorfoze din care au rezultat multe nuanțe, unele antagonice. S-ar traduce în română, pe de o parte, ca „tocilar”, iar tocilarii, chit că știu cam tot ce trebuie știut, sunt disprețuiți, tratați drept conformiști tocmai în raport cu o linie oficială, a autorității școlare / universitare, una rigidă, tradițională sau dogmatică. Dar, din perspectiva unei bune părți dintre netocilari, tocmai conformismul este o ciudățenie. Normalitatea lor, curentul de gândire dominant în rândurile lor, ar presupune refuzul normativelor instituite de autoritate, o apetență pentru originalitate, pe care o cultivă prin studiul aprofundat al unor domenii deseori marginale. Nu miră atunci că dintre rebelii aceștia ajung unii la forme extreme de nonconformism și devin ei înșiși tot niște geek. Prin urmare, nu doar tocilarii sunt, în felul lor, geek, ci și unii dintre ceilalți. Este de la sine înțeles că alcătuirea antologiei se bazează pe o jonglerie cu aceste două accepții situate antagonic. Ceea ce le-ar uni, ar fi faptul că un geek e o ființă cu inteligență ascuțită, pe care o întrebuințează deplin spre a pătrunde cele mai adânci taine ale domeniului care o pasionează. Faptul că aici e vorba de o antologeek trimite și la valorizarea sau aprecierea ideii de poezie, oricât de tradițională și de conformistă ar fi o astfel de valorizare, și la nevoia ori intenția unei poezii altfel, una geek, adică dând expresie unor pasiuni excentrice, unor preocupări care pot fi tratate drept ciudate, atipice și, tocmai de aceea novatoare. Abordarea este însă expusă pericolului de-a se cam fâstâci în fața unei întrebări: Nu este oare dintotdeauna evoluția poeziei alimentată, în momentele cruciale, de impulsul excentricității, de căutarea originalității și de aprofundarea modalităților ei de manifestare, de sfidarea normativelor deja instituite, deci de o sevă geek? Pe rapid, eu aș răspunde afirmativ, dar m-aș bucura să întâlnesc o demonstrație contrarie inatacabilă.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Poetica transmutației (un experiment)

In breve: Alexandra Pârvan transformă în poeme o serie de extrase din jurnalul mamei sale, Luiza Petre Pârvan (în Centimetri de viață. Poeme-Jurnal, Eikon, 2025). Asta e tot și abia apoi urmează discuțiile/dezbaterile. Pe care, firește, le începe chiar Alexandra, în prefața excepțională (o zic a doua oară) a cărții (excepțională și prin dramatismul sublimat al participării și prin tensiunea – teoretică și confesivă deopotrivă – a dezbaterii și analizelor/interpretărilor, acordate prioritar jurnalului sursă). Alexandra își începe propria dezbatere (căci o dezbatere cu sine însăși e în bună parte prefața) pornind de la legalitatea creativă a ceea ce și-a propus și de la dreptul moral de a manipula astfel jurnalul. Nu știe (nici eu nu știu, așa că-i lăsăm pe cei care știu) dacă o astfel de operație s-a mai făcut ori e vorba de ceva „cu totul” nou. Presupun (dar nu știu) că nu e, căci poetica transmutației a mai fost utilizată, bunăoară, de Augustin Pop, în Libertățile dictatoriale, unde, în regim ironic, Augustin a decupat citate din te miri ce și te miri cine și le-a schimbat condiția prin simpla lor dispunere verticală, fără nici o altă intervenție (desigur, e cu totul altceva decât ceea ce face Alexandra, dar pe principiul scoaterii din context și al transgresiunii convenției se bizuie și ea). Așa face și Alexandra cu extrasele scoase cu penseta: le schimbă doar condiția grafică și înlătură „contextul”, înlocuindu-l cu blancuri.

Citește în continuare →
de VATRA

Ruxandra Cesereanu – Ceasornicăria (VIII)

Când în 1992 m-am înscris la doctorat – la sfatul lui Corin care observase că citisem o sumedenie de cărți de memorialistică despre Gulagul românesc, pe care le recenzam în revista Steaua unde mă angajasem în 1991 – nu aveam cum să știu că opera mea eseistică avea să se concentreze major pe tema răului și a violențelor politice din secolul XX, în mai multe etape și cu mai multe nuanțe, în mai multe volume (individuale ori coordonate), cu referire nu doar la România, ci și la lumea întreagă.

Citește în continuare →
de VATRA

Magda Cârneci – Anul 2001: încă un an aparte (17)

13 mai

Am fost la Berlin pentru o săptămână, invitată de Ruxandra Demetrescu la ICR-ul de acolo. Am participat la o masă rotundă cu Mircea Cărtărescu despre optzecism, conceptul de generație, postmodernism etc. Sâmbătă noaptea spre duminică, cu trei zile înainte de luna plină, am avut vise intense, cum mi se întâmplă în ultima vreme la aceste date fixe. Întâi am visat că două persoane, parcă un bărbat și o femeie, mă atingeau cumva în amorul meu propriu și, deși apoi și-au tot cerut scuze, eu nu am vrut cu nici un preț să-i iert, ba m-am și retras dintre ei. În acel moment m-am trezit și am înțeles că visul era un fel de avertisment pentru această parte încă nerezolvată din mine. Apoi imediat am alunecat într-o „stare laterală”, în care parcă eram întinsă în pat alături de cineva cunoscut, apropiat, rămas în stânga mea în întuneric, care apoi face o rotație spre dreapta pe deasupra, trece peste mine și mă ia din nou din partea dreaptă în brațe apropiindu-și capul de fața mea, sărutându-mă libidinos și băgându-și limba în gura mea cu nerușinare. Capul arăta întâi ca un cap de bătrân, apoi ca un craniu cu orbitele goale, oribil, înspăimântător. Înțeleg că e chiar moartea. Mă trezesc oripilată de scenă și de limba băgată în gura mea în mod scârbavnic. Știu că visul sau starea aceasta e legat/ă de visul anterior. Că personajul oribil e și vanitatea, amorul meu propriu, e și demonul din mine, e și demonul din afara mea, e într-un cuvânt tot ce mă aruncă în neant, e Moartea.

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Pop – Însemnări „diplomatice” pariziene (4)

Vineri, 15 martie [1991]

Iarăși și iarăși, o dimineață „administrativă”. Definitivarea  listei pentru invitații la Nichita Stănescu al meu și la întâlnirea cu editorii. Apoi, fixatele rendez-vous-uri: un secretar de liceu de la St. Martin de Pontoise (în regiunea pariziană), însoțit de fostul coleg de facultate clujeană Levente Köver (acum pedagog la acel liceu), vor să organizeze o săptămână românească pentru elevii lor. Cere ajutor, vedem ce e de făcut.

Pe la 11, vine și Klaus Schneider, în vizită acum, prima oară, la Paris. E din  nou student, pe la Stuttgart. Evocăm figuri săsești din mediul clujean: Peter Motzan, Werner Söllner, Hodjak (acum prin Germania, invitat, cu mari succese, editat de Suhrkampf) și soarta germanilor din România. E același băiat de treabă, puțin zăpăcit și somnolent, cu probleme de sănătate (vechi insomnii, sensibilități digestive) care imprimă comportamentului său un oarecare aer de nesiguranță și stângăcie. Mă gândesc, a câta oară, la imensa pierdere pe care o suferă țara prin abandonarea ei în masă de către acești oameni serioși și disciplinați. Eu m-am simțit întotdeauna minunat cu prietenii mei sași – ar fi destul să-l numesc pe Peter cel harnic ca un neamț și sentimental ca un român, dincolo de „apărările” lui ironice. S-au dus totuși, și nu e deloc sigur că vor fi mai fericiți în noua lor patrie. Lui Peter i-a plecat mai întâi… literatura, despre care scria strălucit, și a trebuit s-o urmeze, deși știu că s-a despărțit nemaipomenit de greu de provincia noastră ardeleană… Astăzi, la prânzul fără pretenții, ca în familie, Cleji Schneider e de-a dreptul fericit că, după luni de zile, poate mânca o ciorbă ca acasă…

Citește în continuare →