de VATRA

Dumitru CHIOARU – Fără speranţă

dumitru-chioaru-18326448

Speranţa mi-au ucis-o

clovnii şi saltimbancii ieşiţi

din urne

şi ultima iluzie

că mă pot salva prin poezie –

vorbesc limba lor cînd ar trebui să tac

şi tac atunci cînd ar trebui să-i înjur –

democraţia e o comedie?

 – nici să rîd nu mai pot –

unde eşti ironie?

mai am umor – negru –

întreb cînd se va sfîrşi mascarada

şi primesc acelaşi răspuns: e bine!

ieri mai credeam în viitor

dar azi viitorul nu mai este

ca ieri –

timpul s-a oprit în afişe

iar televizorul face pureci –

cine-i de vină?

ce-i de făcut?

profetul orb din oglindă

m-arată cu degetul.

 

 

Citește în continuare →

de VATRA

Anca HAŢIEGAN – Precursoarele: primele femei care au jucat în limba română (II)

La Iaşi, cu doi ani mai înainte de reprezentaţia inaugurală a şcolarilor de la Sf. Sava de pe scena de la Cişmeaua Roşie, mai precis în 27 decembrie 1816, s-a jucat în limba română pastorala într-un act Mirtil şi Hloe. Textul a fost tradus de Gheorghe Asachi după dramatizarea în limba franceză – Myrtil et Chloé (1786) de Jean-Pierre Claris de Florian – a unei idile, în proză, intitulate Daphnis (1754), aparţinând scriitorului de limbă germană Salomon Gessner (lucrare care, la rândul său, era inspirată din micro-romanul grecesc Daphnis şi Chloe de Longos, compus în secolul II d. Chr.). Spectacolul, pus la cale de către acelaşi Gheorghe Asachi, s-a reprezentat însă într-o casă particulară (şi nu pe o scenă publică ca cea de la Cişmeaua Roşie), proprietate a hatmanului Costache Ghica (sau Ghyka1), „de peste drum de Mitropolie”2, unde cel dintâi organizase, bineînţeles cu acceptul gazdei, un teatru de societate exclusivist. Citește în continuare →

de VATRA

Ileana Mălăncioiu – Portret în palimpsest (5/5)

coperta_color_a_traian_andronic-page-001

 

 

Dumitru-Mircea BUDA

Vizionarism şi curaj est-etic

Două coordonate fundamentale singularizează personalitatea şi opera Ilenei Mălăncioiu: o desăvârşită consecvenţă etică, desfăşurată de-a lungul unei cariere ireproşabile moral şi articulată memorabil în numeroase articole, interviuri sau eseuri şi o viziune gravă, fantasmatică, a lumii, explorând, într-un imaginar convulsiv, tărâmul morţii şi transfigurând imaginile obsedante în poeme de o simplitate stilistică şi o capacitate tranzitivă fără egal în literatura română. Forţa vizionară a poeziei Ilenei Mălăncioiu, autenticitatea ei existenţială, intensitatea şi naturaleţea şocantă a scriiturii fac ca versurile din Pasărea tăiată, Către Ieronim, Sora mea de dincolo sau Urcarea muntelui să exercite şi azi o fascinaţie magnetică asupra cititorilor, livrând căi de acces spre o irealitate configurată din flash-uri terifiante, fulguraţii senzoriale, apariţii şi viziuni bântuitoare suprapuse lumii cotidiene. Citește în continuare →

de VATRA

Ileana Mălăncioiu – Portret în palimpsest (4/5)

25_in_suedia-page-001

 

Dumitru CHIOARU

Poezia Ilenei Mălănciou 

Am în faţă antologia de autor Linia vieţii, apărută la editura Polirom în 1999, totalizînd volumele de poezie publicate de Ileana Mălăncioiu, de la debutul editorial cu Pasărea tăiată (1967), pînă la Urcarea muntelui (reprodus în varianta necenzurată din 1992), cuprinzînd şi texte inedite, unele incluse şi în alte antologii de autor.

Constat că dintre vocile poeziei feminine contemporane, Ileana Mălăncioiu este cea mai bine timbrată şi egală cu sine în evoluţia ei de la primul la ultimul volum, ca o linie continuă, marcată totuşi de trei etape distincte de creaţie. Aceste trei etape sunt delimitate de temele dominante: copilăria, în volumul Pasărea tăiată, cuplul erotic, cuprinzînd volumele Către Ieronim (1970), Inima reginei (1971), Crini pentru domnişoara mireasă (1973) şi Ardere de tot (1976), singurătatea, temă dominantă în Peste zona interzisă (1979), Sora mea de dincolo (1980), Linia vieţii (1982) şi Urcarea muntelui (1985). Toate aceste trei teme şi, la rîndul lor, volumele sunt unite, ca de o linie continuă, de obsesia morţii, care le dă profunzime. Citește în continuare →

de VATRA

Andrei Gorzo – Dinamită: „Soldații” Ivanei Mladenovic

21729875_1970827726508580_2064001066_o

Soldații. Poveste din Ferentari, ecranizarea Ivanei Mladenovic după romanul autobiografic (din 2013) al lui Adrian Schiop, este o piatră de hotar în cinematografia română, iar faptul că e una dintre poveștile de dragoste de primă magnitudine ale acestei cinematografii (timide erotic) – și cu siguranță cea mai fizică dintre ele – este doar unul din motive. Protagoniștii poveștii sunt doi bărbați: Alberto, un rom la vreo 35 de ani, dintre care 14 trăiți la pușcărie, și Adi, un antropolog gadjo la vreo 40, venit în Ferentari – la fel ca Schiop însuși – ca să se documenteze pentru o teză de doctorat având ca subiect manelele; Adi e jucat chiar de Schiop, în timp ce Alberto e jucat de Vasile Pavel-Digudai. Citește în continuare →

de VATRA

Ileana Mălăncioiu – portret în palimpsest (3/5)

15_cu_mano_si_martin-page-001

 

Al. CISTELECAN

 

Poetica doliului

Nu se poate scrie – în orice caz, nu cu inima ușoară – despre cărțile de doliu. E ca și cum ai umbla prin suferința – aproape materială – a cuiva, ca și cum ai răscoli cu indiferență o durere concretă. Acestea sunt teritorii pe unde au drept să umble doar salvatorii, nu și glosatorii.

Firește, de vreme ce doliul se transformă – și se transformă adesea – în substanță literară, o oarecare îndreptățire capătă și lectura lui. Dar ea nu va scăpa niciodată de un complex al vinovăției, de sentimentul că face o violență, de nu de-a dreptul o necuviință. Poemul de doliu e, desigur, un poem cathartic, o exorcizare, dar starea din care curge e prea implicată în versuri pentru ca lectura, oricît de rece, să nu se lovească de ea. Critica ar trebui să folosească un limbaj de compasiune, nu unul analitic. Și asta pentru că, în cele din urmă, nu e vorba de un comentariu de poezie, ci de un comentariu de durere. Și nu ”de”, ci doar ”despre”, așadar din afară, un fel de expertiză a suferinței, o dare de seamă despre ”estetica” unei dureri. Nu cred să existe ceva mai cinic (de nu-i cumva chiar ceva odios). Citește în continuare →