de VATRA

Comunismul în literatura post-comunistă (II)

Sursa: https://www.fotoshooting.ro/amintiri-din-comunism/

Marian Victor BUCIU

Literatura și „comunismul”

Comunismul (simplu, odios, nume) în literatura post-comunistă: operăm literatura cu termeni pe care e nevoită să-i asimileze fără a li se alinia. Comunism: în, prin, după, peste ori despre; ca urmare: epocă, instrument, perspectivă, materie (referință) a operelor literare.

Dintre romanele pe care le-am comentat în ultimii cinci ani cu o mai mare consecvență, cel puțin jumătate își extrag temele și conținutul din perioada pe care o numim fără clipire comunism. Context, fundal, viață, istorie, ceea ce tehnic poartă numele de  referențialitate în modul epic realist. Însă nu doar cei 45 de ani, dar și următorii 36 sunt expuși aceluiași tratament „fabulatoriu”. Pe trunchiul comun ideologico-tematic, romancierii își adaugă problemele, dilemele, obsesiile. Vârsta lor, se-nțelege, contează în înscrierea în epocă, prin trăire sau imaginație, memorie sau ficționalitate.

Citește în continuare →
de VATRA

Comunismul în literatura post-comunistă (I)

Sursa: https://www.fotoshooting.ro/amintiri-din-comunism/

Argument

Modalitățile de reprezentare a fenomenului totalitar în literatura română de după 1989 sunt multiple și se manifestă prin evocarea ororilor comunismului în grilă realistă sau prin recuperarea simbolică a memoriei în expresivitatea textelor memorialistice situate la limita dintre autenticitatea evocării și ficțiune. Reprezentările comunismului îmbracă diverse forme în literatura română post-comunistă, de la exercițiul exorcizării ororilor, la vocile memoriei sau la expresivitatea reconstrucției identitare. Căderea regimului totalitar în decembrie 1989 a generat o mutație fundamentală în spațiul literar românesc, trecându-se destul de repede și în spațiul literaturii de la o estetică a supraviețuirii prin aluzie și metaforă, la o estetică a recuperării adevărului istoric. Literatura postcomunistă nu a fost doar un exercițiu de libertate, ci și un instrument de procesare a traumei colective, direcțiile majore prin care comunismul a fost reevaluat literar fiind reconstituirea memorialistică a spațiului carceral, expunerea mecanismelor puterii în romanul politic, sau abordările ironice și nostalgice ale noilor generații de scriitori.

Citește în continuare →
de VATRA

Andy Merrifield – Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală al lui Gogol

La aproape două secole de la premiera sa, piesa satirică în cinci acte a lui Gogol, Revizorul, continuă să tulbure la fiecare reprezentație, oriunde ar fi jucată*. Poate pentru că corupția și logoreea duplicitară nu sunt doar trăsături familiare Rusiei secolului al XIX-lea, ci au devenit aspecte comune ale tuturor sistemelor de guvernare și ale oricărei administrații, recognoscibile pentru publicul lui Gogol, indiferent de limbă sau cultură.

Citește în continuare →
de VATRA

Szilágyi Domokos – Poeme

Szilágyi Domokos (n. 1938 la Șomcuta Mare – m. 1976 la Cluj) a debutat în 1962 în colecția Forrás a Editurii Kriterion cu volumul Álom a repülőtéren (Vis pe aeroport). Au urmat: Szerelmek tánca (Dansul iubirilor), 1965; Garabonciás (Solomonar), 1967; A láz enciklópédiája (Enciclopedia febrei), 1967; Búcsú a trópusoktól (Adio de la tropi), 1969; Sajtóértekezlet (Conferință de presă), 1972; Felezőidő (Timp de înjumătățire), 1974; Az öregek könyve (Cartea bătrânilor), 1976; Legszebb versei (Cele mai frumoase poezii), 1976; postum au apărut volumele: Tengerparti lakodalom (Nuntă pe malul mării), în 1978, și Kényszerleszállás (Aterizare forțată), în 1978, după care s-a editat albumul A költő életei (Viețile poetului) dedicat personalității sale, iar în 1990, sub coordonarea lui Kántor Lajos, a apărut volumul Élnem adjatok (Dați-mi viață), care strânge la un loc poezii, proze și eseuri din perioada 1956-1976.

Citește în continuare →
de VATRA

Eugenia Sarvari – La Satu Mare, șoapte din umbră

Prima premieră a stagiunii 2025-2026 a Trupei „Harag György” de la Teatrul de Nord din Satu Mare a fost Șoapte din umbră de Tiago Rodrigues, în regia lui Bocsárdi László și dramatizarea lui Dálnoky Réka, care a avut loc în seara zilei de 14 noiembrie 2025. Tiago Rodrigues este actor, regizor, scriitor, dramaturg, producător portughez și, din 2022, director al Festivalului de la Avignon. Activ în teatrul independent el a fost numit director la Teatro Nacional „D. Maria II” din Lisabona (între 2015-2021), unde atenția i-a fost atrasă de Cristina Vidal, sufleoza trupei timp de treizeci și nouă de ani. Ca un gest de recunoștință a ceea ce, spunea el, reprezintă „memoria teatrului”, i-a dedicat acest text. Piesa a avut premiera absolută pe 7 iulie 2017, în Franța.

Citește în continuare →
de VATRA

Dan Dinistrianu – Prototipul nobiliar din spatele lui Fred Vasilescu

La excursia de la Techirghiol Fred se remarcă prin mașina pe care o conduce, iar  pasiunile sale ieșite din comun – știm despre el că practică boxul și canotajul, că este un formidabil pionier al aerului sau că Fred crește cai de curse – ne erau familiare deja de mai devreme. „Noi plecasem în sâmbăta asta, un grup întreg, încărcat în Austro-Daimler-ul meu… rabla, cum era poreclită de băieți și fete din spirit de antiteză, căci altminteri, cu cei opt cilindri ai lui, era o torpilă mare, boțoasă, de nichel alb-albastru și piele cafenie la fotolii.”1 (Fig. 1)

Citește în continuare →
de VATRA

Ioana-Paula Armăsar – Corespondența lui Flaubert – un jurnal fragmentat

Odată cu Flaubert, din experimental romanul1 tinde să devină un roman experiență, un ghid de autoformare estetică, constituit pe incertitudini fructuoase. Corespondența sa poate apărea ca un jurnal intim fragmentat în măsura în care îndeplinește funcțiile esențiale ale genului. Regăsim în scrisori  desfășurarea în timp a unor confesiuni care reflectă  viața interioară și dezvăluie procesul de creație. Deși nu au o coerență narativă și o intenționalitate unitară, epistolele, fațete ale emițătorului în funcție de receptorul său, contribuie la puzzle-ul autenticității acestei autobiografii involuntare.

Citește în continuare →
de VATRA

Borco Ilin – Copilul fără Nume

Chiar dacă sunt nemuritor, tot pot muri. Pentru că nu sunt veșnic. Dar nu voi fi trecător pentru totdeauna, mi-a spus un pescar pe care l-am întâlnit mai sus de Aranca, în lunca Mureșului. Tocmai scotea cu cântarul un avat cât piciorul. De douăzeci și patru de ani îl aștepta. L-am lăsat în bucuria lui și am plecat. Apoi l-am auzit înjurând și blestemând. Și plângând. A scăpat peștele-n apă. A fost nemuritor preț de câteva secunde. Asta știu doar eu, cel care scriu, el nu, și nici nu cred că l-ar fi interesat acest aspect.

Citește în continuare →
de VATRA

Hana Stroe – Spectre de serie, petice cu prestigiu

Mirrors No. 3 alcătuiește un inventar de preocupări tematice devenite emblematice pentru creația lui Christian Petzold și îndeplinește cu brio rigorile tehnice și estetice ce i-au asigurat reputația. Aclamat pe bună dreptate drept unul dintre cei mai eficienți și inteligenți autori contemporani, cineastul german atinge în noul său film un nivel de suplețe narativă și reținere afectivă ce sfârșește prin a-i fi nefavorabil. Nici productivă și nici prea atractivă, această subtilitate abia se mai deosebește de sterilitatea unei producții ordinare. După o carieră plină de enigme alambicate, Petzold construiește o poveste frapantă prin previzibilitatea ei. Pivotul narativ inițial și deznodământul final se vor deopotrivă îmbrăcate în mister, dar rămân nesubstanțiale, căci nu pare că ar ascunde altceva decât găuri în scenariu peticite grăbit. Temele și tiparele narative precum proiecția și substituția de identități, ambivalența dorinței, renașterea prin violență, recurența amintirilor și persistența fantomelor sunt recombinate aici într-o manieră mai lipsită de inventivitate ca niciodată. Motivele vizuale devin instrumente prea transparente pentru a putea surprinde, în ciuda faptului că sunt tratate ca mici epifanii de fiecare dată când reapar. Într-adevăr, suspansul e sabotat sistematic și tensiunea dramatică e disipată în mod deliberat, deci nu aici trebuie căutată miza filmului. În ciuda atmosferei sale predominant aride, Mirrors No. 3 este, pe alocuri, presărat cu clipe de liniște și frumusețe autentice, care-l fac măcar plăcut de urmărit.

Citește în continuare →
de VATRA

Horațiu Nan – Epoca Iohannis se cunoaște pe sine

După cum ne-a obișnuit deja de ceva vreme, realitatea românească de dreapta se cuprinde periodic pe sine în gândirea de stânga. Pare a fi o etapă necesară, din punct de vedere dialectic și nu numai, pentru a se lepăda de vechile ei forme înainte de a se înveșmânta în unele noi. De la culmea tranziției postcomuniste în Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu (Cartier, 2008) la Epoca Traian Băsescu. România în 2004-2014 (Tact, 2014), a venit acum rândul lungii decade 2014-2025 să se reflecte în oglinda teoretică a intelighenției noastre mai mult sau mai puțin radicale.

Citește în continuare →