Călin Crăciun – Un experiment biopoetic

Prin biocharia. ritual ecolatru, Mihók Tamás șochează mai întâi propunând o poezie filosofică. Una altfel decât cea a romanticilor, firește, căci privește lumea din perspectiva ecologistului, tensionat de conștientizarea abisului spre care e îndreptată, exprimându-se în limbaj specific, supus unui proces similar de adaptare, de reformă, pentru a fi capabil să exprime noua realitate. O apropie însă întrucâtva de spiritul romantic militant căutarea tot a unor idealități, ca o nouă ordine, mai dreaptă cu natura, o omenire lucidă, responsabilă. Mai cuprinzător spus, o etică a cărei justificare e, dacă nu neapărat salvarea vieții în general – ea găsind mijloace de supraviețuire –, măcar una a omului, în special, periclitat tocmai de el însuși, căzut în capcana consumeristă. Căci omul despre care vorbește, pe de o parte, pare acum, în ciuda progresului tehnologic, într-o fază mai degrabă de involuție decât în una evolutivă, creându-și mijloacele autodistructive și punându-le efectiv la treabă, astfel că un cataclism e nu doar iminent, ci și aproape inconturnabil, ba chiar necesar: „soare mimând orgasm/ pe sub orizont de basm/ întinse blănuri de ren/ doldora de acarieni.// dezastrele au impact pozitiv/ asupra personalității umane.// și respirația cum arată/ executând acea artă/ a micro-văzduhului/ din menghina râtului?// șocul survenit în urma cataclismului/ inhibă hormonii de creștere.// mignonă glandă pineală/ vegetativa modulară/ ca o basma te va îmbrobodi/ vei hălădui.” (în straie de sărbătoare roz-apocalips)

Citește în continuare →

Senida Poenariu – Despre prieteni și singurătate

Romulus Bucur demonstrează în despre prieteni și singurătate* că se poate scrie despre teme „mari” și fără a se folosi majuscule. Nu doar despre singurătate și prieteni sunt poemele din ultimul volum al poetului, ci și despre dragoste, moarte, împlinire, sens, rutină, viața animalelor, realitate virtuală ș.a., lista fiind destul de generoasă. Aceasta nu înseamnă însă și că Romulus Bucur a devenit un poet „grav”. Iar poemele despre și cu pisici (nici nu mai e cazul să insistăm asupra faptului că Romulus Bucur e un pisicofil, menționăm numai Cărticica pentru pisică și ale sale trimiteri savuroase la Old Possum’s Book of Practical Cats a lui Eliot), dar și despre gasteropode, câini și trântori, chiar și prezența „vecinului mardare / cu gânduri murdare”, mare chinuitor / ucigător de animale, cunoscut și el deja, o demonstrează. Pe de altă parte, despre prieteni și singurătate este un volum al crizelor existențiale.

Citește în continuare →

Eveniment editorial: Mircea Zaciu, Jurnal, vol. 5-6 (1990-1994)

Nicoleta Sălcudeanu

Marea crăpelniță culturală

Nu vreau să cred că doar un anume tip de voyeourism intelectual mă face să consider cele mai recente două volume de jurnal1, ce cuprind  anii postcomuniști 1990-1994, al lui Mircea Zaciu, un eveniment cultural major și incitant. Deși, în linii mari, conform unor semnale venite pe cale electronică, o parte din generația cea mai nouă și mai activă de tineri critici – vorbesc aici despre cei cu adevărat semnificativi – pare să perceapă omul & opera drept obiective culturale perimate, modeste, lipsite de valențele revizitării sau de personalitate și, dacă se poate cita din surse de ”socializare”, și se poate, monada Zaciu nu ar reprezenta mai mult decât ”multe dureri înăbușite, un personaj mai curând mediocru, ros de resentimente ca de gastrită, narator necreditabil, dar util totuși pentru informație.”

Citește în continuare →

Vatra-dialog cu Emilian Galaicu-Păun: „Eu cred că poemele trebuie să comunice ele înde ele, atât în interiorul unei cărţi, cât şi de la carte la carte”

Vasile GRIBINCEA: Ați putea evoca momentul – sau, cel puțin, perioada – în care formula „sang d’encre” v-a pătruns în vocabular? Dar calea aprop(r)ierii sale poetice? Ar fi just să vedem în volumul Abece-Dor din 1989 (din care face parte cel mai vechi text inclus în proaspăta antologie din seria Cartier de colecție) un prim punct din care poeziei Dumneavoastră îi este fidel caracterizantă (și) respectiva sintagmă din limba franceză? În fine, cum ați descrie – din perspectiva (sau, mai bine zis, din perspectivele) celor 30 de ani esențializați în antologie – parcursul de la „sang d’encre” la sanG d’encre

Citește în continuare →

Veronica D. Niculescu – Drumurile

De câte ori plec în oraș, decid abia după ce închid poarta încotro o apuc.

Pe trotuar, cu spatele la casă, stau cu spatele la oraș. Ca să ajung în centru, mă pot răsuci înspre dreapta, cotind după o vreme la dreapta, sau mă pot răsuci înspre stânga, cotind după o vreme la stânga. Dacă o iau la dreapta, am casele în dreapta mea. Iar dacă o iau la stânga, am casele în stânga mea. O bună bucată, vreo doi kilometri, cele două drumuri merg în paralel, apoi cel din stânga se curbează discret, se sucește și, în cele din urmă, se intersectează cu celălalt, înainte de podul peste Bega, în dreptul unei biserici ortodoxe. Drumul din dreapta e drept. Drumul din stânga e strâmb. Drumul din dreapta, cel pe care merge tramvaiul, înghite în dreptul bisericii drumul din stânga.

Citește în continuare →

Dan Perşa – România profundă (II)

După câteva zile Iana i-a spus că soţul ei i-a cerut să meargă la consiliere matrimonială.

– La consiliere matrimonială? făcu Petrache. De ce să te duci? Că acolo mergi în speranţa împăcării soţilor, e o încercare de-a mai lungi căsătoria, pe când tu mi-ai spus că vrei să divorţezi.

Dar nu avea ce face, dacă Iana nu-şi refuza soţul şi îi dădea speranţe că se vor împăca. Şi apoi aşa e la oraş, oamenii au nevoie de asistenţă… ba psihologică, ba matrimonială, ba juridică… altfel calcă în străchini.

Consilierul matrimonial era o femeie şi locuia în alt oraş. Iana i-a spus că merge acolo cu soţul ei… şi abia peste două zile l-a mai sunat.

Citește în continuare →

Mircea Zaciu, Ion Pop – Scrisori recuperate (II)

                               Cluj, 19 III 73

            Dragul meu Jean,                     

            Acum câteva minute am primit şi citit pe nerăsuflate ambele tale scrisori, din 15 şi 19 crt., mirându-mă că poate în acelaşi moment îţi scriam şi eu, tot cu mâna, tot indescifrabil şi chinuit, aşa că n-ai nicio grijă. Manuscrisul tău mi-a făcut o bucurie în plus, de descifrat te descifrez doar! Ceea ce mă întristează e însă starea ta proastă, sufletească, acea criză de care scrii şi care sper să fi trecut. Ţi-am mai scris că te rog să te bucuri cât mai mult de marile posibilităţi ale Oraşului şi să nu te gândeşti acasă. Suspendă orice sentimentalism, dor etc., fii mai lucid şi mai egoist. Nu ştiu cum să-ţi spun mai mult.

Citește în continuare →

Romulus Rusan – Fondul literar

Nu trebuia să fii turnător sau activist ca să te poți bucura de banii de la Fondul Literar. Această pușculiță a Uniunii Scriitorilor se alimenta din cele 2 sau 3 procente percepute pe onorariile membrilor Uniunii (în număr de 1200-1500, dar nu toți productivi) și ale membrilor Fondului (mult mai mulți). Ajutoarele erau acordate, în principiu, bătrânilor, bolnavilor, familiei celor ce mureau, dar de regulă și solicitanților care pretindeau că au o urgență, un necaz neprevăzut. Ele erau nerambursabile, deci foarte tentante, ceea ce stimula imaginația petenților până la formularea umor motive de genul: „N-am ce mânca“, „Sunt în mizerie“, „Îmi cumpăr pâine“.

Citește în continuare →

Ion Mureșan – Casa cu draci

(Pledoarie pentru școala on-line)

Trei eleve au prins-o pe o colegă, au imobilizat-o, i-au tăiat părul şi au ars-o cu ţigara, spre amuzamentul celorlalţi colegi. Un profesor a bătut un copil de 17 ani din clasa a VIII-a pe motiv că acesta îl ameninţa cu bătaia, de i-a făcut vânătăi pe fund şi a surzit de o ureche. Un elev s-a îndrăgostit de profesoara de română, au trăit împreună o poveste de dragoste, consemnată într-un jurnal intim, apoi, părăsit, elevul s-a aruncat de la etaj.

Citește în continuare →