Lectură, cititor, carte (4/8): Vasile Igna, Ioan Derșidan, Ion Buzași, Gheorghe Iova și Augustin Ioan

lectura 4

 

Vasile IGNA

 

Singurul cititor blamabil e cititorul indiferent

 

Dacă există o plăcere a lecturii, atunci există şi o seducţie a acesteia. Seducţia e, mai întotdeauna, generată ori însoţită de plăcere, aşa cum iubirea nu-şi găseşte un izvor mai limpede şi mai revigorator decât în bucurie şi în abandonul consimţit. Iubim deoarece ne dorim împliniţi, pentru că aspirăm la comuniune şi năzuim la refacerea unităţii primordiale. Citim spre a ne descoperi pe noi înşine şi pentru a ne regăsi, dacă nu integritatea fiinţei, măcar acele părţi din ea fără de care viaţa noastră n-ar putea continua. Pentru cititorul pătimaş (cunosc câţiva!), lectura e condiţia sine qua non a supravieţuirii. Seducţia provine din fascinaţie, iar fascinaţia, chiar atunci când pare fără obiect, nu e altceva decât un alt nume dat necesităţii şi… plăcerii. Citește în continuare →

Lectură, cititor, carte (3/8): Mircea Muthu, Irina Petraș, Constantin Coroiu, Ovidiu Moceanu și Ana Selejan

lectura 3

 

Mircea MUTHU

 

Teorii ale lecturii

 

După anii ’60 ai veacului trecut, teoria receptării textului ficţional amplifică instrumentarul unei discipline – Teoria literaturii -, pusă frecvent sub semnul întrebării din unghiul finalităţii sale. Astfel, între recuzarea făţişă, pornind de la Paul de Man (în The Resistance to Theory, 1982), pe temeiul secundarităţii esteticului în raport cu evantaiul celorlalte valori şi asimilarea acesteia de către studiile culturale (Jonathan Culler în Literary Theory, 1997), Teoria literaturii – tehnicizată excesiv prin suprasolicitarea lui close reading în structuralism şi chiar în poststructuralism – e somată acum să îşi maleabilizeze discursul parazitat adesea terminologic. Precum estetica generală, ce impune un număr de cinci direcţii în estetica secolului al XX-lea, respectiv orientarea avangardistă, fenomenologică, sociologică, ştiinţifică (însoţite de contrapunctul „esteticii negative” în lecţiunea lui Theodor Adorno) şi analitică teoria lecturii cunoaşte şi ea, la o rememorare succintă, un număr aproape egal de perspective: fenomenologică (Iser, Jauss etc), semiologică (Michel Otten), generativă (sub impulsul studiilor lui N. Chomsky) şi, premonitiv oarecum, cea mitologică, aproximată într-unul din rarele elogii contemporane aduse theoriei : aceasta nu înseamnă doar „a fi pe faţă”, ci şi a fi trup şi suflet, ca atunci când, participând la un act ritual sau la o ceremonie, se identifică cu aceasta”1. Ceea ce Gadamer aproximează Mircea Eliade articulase deja, în linii mari, în jurul anilor 1940 dar şi în deceniile următoare, lectura având o finalitate dublă, cosmogonică şi integratoare. Citește în continuare →

Lectură, cititor, carte (2/8): Florin Manolescu, Mircea Braga, Mirela Roznoveanu, Gheorghe Grigurcu și Zoe Petre

lectura 2

 

Florin MANOLESCU

 

Lectura ca normalitate

 

Paul Cornea şi Matei Călinescu au scris două foarte instructive cărţi pe această temă, şi de pe la mijlocul secolului trecut încoace, odată cu configurarea unui nou drum al teoriei literare, cel interesat de lectură şi de cititori şi numit estetica receptării, bibliotecile, mai ales cele universitare, s-au umplut de alte numeroase studii savante, interesate de aceleaşi chestiuni. Nu mai vorbesc de abordările pedagogice, psihologice sau sociologice, care sînt şi mai vechi. Sau de ingenioasele puncte de vedere al unor mari scriitori, din care s-a informat şi teoria literară. Aşadar, sînt zeci şi sute de răspunsuri posibile la întrebările dvs. Citește în continuare →

Lectură, cititor, carte (1/8) – Virgil Nemoianu, Toma Pavel, Ion Vianu și Andrei Codrescu

lectura 1

Argument

 

Există foarte multe paradoxuri ale lecturii şi ale cititorului; există o lectură ce îşi inventează cititorii, cum există un cititor ce (re)inventează textul pe măsură ce îl parcurge, revizitând locurile sale comune, asperităţile şi adevărurile sale. În epoca globalizării şi a postmodernismului, prototipul cititorului naiv tinde să aibă cam acelaşi statut ca acela al cititorului ideal. Dacă cititorul model trebuie să se adapteze la un „ansamblu de condiţii fericite”, „cititorul actual vrea să fie informat la nivel enciclopedic decât să probeze satisfacţii estetice tradiţionale” (Umberto Eco). Cititorul ideal este, de fapt, cititorul care nu există. Realitatea nu ne furnizează un astfel de cititor, şi tocmai de aceea el are un statut himeric, lipsit de contururi pregnante. Geografia în care se situează un astfel de cititor e cea a imaginarului. Nu există decât cititorul real, cel aflat în faţa textului, cititorul în carne şi oase, fragil, inconstant, capricios sau exultant, cel care se entuziasmează sau se întristează împreună cu autorul, în împrejurările cele mai concrete. Pentru un astfel de cititor textul există cu adevărat, aşa cum viaţa, carnea şi destinul lui există cu adevărat. Citește în continuare →

Aakash SINGH RATHORE – India: abandonarea multilateralismului

Aakash-Singh-Rathore

 

Ce e nou în politica indiană din ultimul an?

Uitându-ne mai întâi la politica externă, putem nota în 2016 o despărţire decisivă a Indiei de multilateralismul său tradiţional şi o întoarcere tot mai acomodantă spre Statele Unite. Într-un gest fără precedent, primul-ministru al Indiei, Narendra Modi, a hotărât să nu participe la summit-ul Mişcării Statelor Nealiniate din 2016. India a fost unul din pionierii acestei mişcări şi nici un prim-ministru nu a lipsit vreodată de la vreo întâlnire. Statele Unite au fost încântate de acest gest, prin care India nu doar că a desconsiderat ţările în curs de dezvoltare şi lupta lor împotriva hegemoniei americane, dar a şi insultat ţara gazdă Venezuela. Ministrul de externe al Indiei, pe care mulţi îl suspectează că ar fi un pion al serviciilor americane, a apărat această abandonare a cooperării multilaterale şi orientarea către un bilateralism India-SUA astfel: „Blocurile şi alianţele sunt mai puţin importante astăzi, când lumea se îndreaptă către o ordine mai puţin stabilă”. Citește în continuare →

Poeme de Ioan Radu VĂCĂRESCU, Doina IOANID, Aura CHRISTI, Ioan MILEA și MIHOK Tamás

Ioan Radu VĂCĂRESCU

ioan radu vacarescu

 

peste ani veți înțelege

peste ani veţi înţelege dragii mei

măcar veţi bănui

cum stau în cer ca și pe pământ

fiinţele şi lucrurile lumii acesteia

ani nu mulţi dar destui încât să fiţi

prea obosiţi ca să luaţi totul de la capăt

sau poate că totuşi nu

și sunt eu acuma prea pesimist

zeii au îmbătrânit şi ei

iar unii au dispărut de mult

și-odată cu ei nevinovăția și frumusețea lumii acesteia

și lumilor celorlalte atîrnate

în crengile marelui arbore alb ca zăpada

Citește în continuare →

Alex GOLDIȘ – Contradicțiile lui Lovinescu

Teodora-Dumitru1

Am mai scris-o și cu alte ocazii: abia după 1990 a devenit posibilă o discuție deschisă, fără menajamente ideologice și cu toate documentele pe masă, cu privire la subiecte sensibile ale istoriei literaturii române. Și asta nu pentru că spațiul cultural românesc ar fi fost mai predispus decât altele la falsificări și la mitizări (cum ne tot plângem), ci pentru că intruziunea ideologicului timp de câteva decenii a făcut ca limbajul și instrumentele angajate în dezbaterile „pur literare” să capete de multe ori funcționalitate tactică: nu s-au spus unele adevăruri nu doar pentru că cenzura nu le permitea, ci și pentru că ele riscau să lase argumentele literarului descoperite în fața politicului. „Cazul Lovinescu” e, probabil, cel mai elocvent din acest punct de vedere. Recuperat cu greu în perioada relativei liberalizări din a doua jumătate a anilor ’60 după ce fusese pus la colț în perioada stalinismului pur și dur, criticul a fost vehiculat în luptele tactice ale șaizeciștilor contra dogmatismului oficial (fie că el se numea marxism-leninism sau protocronism). Așa se face că „lovinescianismul” a ajuns să fie sinonim cu autonomia esteticului și puțini au avut interesul să pună sub semnul întrebării adeziunea fără rest a criticului interbelic la principiul autonomist. Bineînțeles că folosirea lui Lovinescu ca berbece de luptă nu s-a lăsat fără omisiuni sau chiar interpretări eronate ale sistemului său ideologic. Citește în continuare →