Tema recurentă și fundamentală în jurul căreia s-a orientat întreaga gândire critică și teoretică a lui Matei Călinescu, atât înainte, cât și după momentul 1973 (an în care acesta părăsește România, plecare motivată printre altele și de situația ideologică a mediului academic autohton), a rămas cea a modernității: după propriile sale afirmații, „în exil, preocuparea mea de cercetător în legătură cu ideile modernității, care culminase în România cu Conceptul modern de poezie, a fost reluată ducând, în 1977, la o noua sinteză de mare anvergură teoretică și istorică, intitulată Faces of Modernity1, care va deveni, în 1987, după adăugarea unui capitol despre postmodernism, volumul Cinci fețe ale modernității: Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Așadar, sunt lesne de observat o continuitate în gândirea mateicălinesciană și o expansiune a perspectivei inițiale: Citește în continuare →
…și-ar fi putut subintitula Marian Ilea romanul publicat în 2014, la Editura Limes. Nu a simțit nevoia să o facă, deși sintagma – cu care și-a însoțit dedicația, datată 02.12.2017 – i s-ar fi potrivit de minune. Întocmai ca motto-ul: Lăsați copiii să fabuleze! Să caute! Să exploreze! E o șansă ca omenirea să-și recapete autenticitatea. Imperioasă azi – în lumea artificială și reducționistă a facebook-ului – , de recuperat în numele lui „ieri”, deformat de tiranicul monopol dictatorial. Citește în continuare →
Pe coperta a IV-a a debutului lui Bogdan Tiutiu din sundial, Andrei Doboș, Andrei Dósa și Vlad Moldovan au observat la unison sensibilitatea de tip new-age a poemelor din acest volum, care caută fuziunea, ori măcar concilierea, dacă nu, a tehnologicului cu naturalul.
Aș zice că în spatele unei astfel de strategii evidente a poemelor stă o politică de criză pe care Bogdan Tiutiu și-o regizează cu o seninătate zen. Anxietatea difuză se citește în survolarea unor spații mentale și echivalează cu o căutare alimentată de un soi de communication breakdown pe care poetul îl depistează cu un maximum de luciditate. Cum la fel de lucid își decantează toată această meditație tehnologică pe care o desfășoară discret poemele sale fără efuziuni sau melancolii inutile, dar în care se citește, totuși, o nevoie urgentă a stabilirii unei conexiuni. Cu o tonalitate liniștită, aproape sub forma unor exerciții psihice de tip yoga, poezia aceasta reproduce prin câteva episoade cu tentă mindfulness un breviar al stărilor de tranziție, lost in translation, care antrenează în desfășurarea lor o serie de avataruri milenarist-adolescentine – „puștoaice de liceu intoxicate/ de micro-expresiile non-verbale/ ale serialelor”/ „bad trip-urile orașului/ cu fericirea hrănitoarelor din mall”/ „pixelii bucuriei/ din programele work & travel” etc.
După o pauză de respirație pe teritoriul prozei, una merituoasă, Radu Sergiu Ruba revine la poezie, cu volumul Nu înțeleg ce mi se-ntâmplă (Charmides, 2017), volum în mare parte, și în mod surprinzător, alcătuit din arte poetice. Cea din deschidere fixează și coordonatele întregului: nu atât realitatea interesează aici, cât aburul poetic ce o înconjoară și potențialul său numinos. Ludice, fantaste, nu și manieriste, scenariile poetice au la bază o privire sub care realul se reconfigurează fără dificultăți, fiind privilegiate imaginile desprinderii și ale înălțării, „plutirea“ și „lunecarea“ spre zona de esențial: „Experimentez ficțiunea pe apa din pahar/ până se face o Mare Milesiană/ pe care lunec atât de repede/ încât cetatea adormind cu fruntea pe corăbii/ la adăpostul nopții uneltește plutirea.“ (Thales în chip de cuvânt înainte) Citește în continuare →
Peisajul literar românesc al ultimului deceniu, dominat de autobiografism și realism hardcore, a dat pe teritoriul prozei o serie de volume reprezentative în acest sens, dintre care cap de serie rămâne până la ora actuală Soldații. Poveste din Ferentari a lui Adrian Schiop, publicat inițial la Polirom în 2013. Romanul lui Schiop, pe lângă că reușește performanța de a compila strălucit mai toate trăsăturile prozei douămiiste, așa cum se (auto)generează ele în proza și critica extrem-contemporană, produce, la foarte scurt timp după publicare și până în prezent, un soi de feedback cultural (amintesc și ecranizarea romanului, în regia Ivanei Mladenovic) foarte puternic. Romanul de debut al lui Dinu Guțu, Intervenția*, poate fi clasat și el drept o atare reacție în lanț la mizerabilismul aproape impecabil pus în pagină de autorul Soldaților. Citește în continuare →
Problematicile perioadei comuniste continuă să fie un filon constant în studiile actuale. Însă, acestea tind, adesea, să fie centrate pe o singură direcție, fără a lua în calcul și tranziția postdecembristă, atât de necesară în contextul literar, și nu numai, actual. Noul volum al lui Claudiu Turcuș, Împotriva memoriei*, abordează comparativ literatura și cinematografia din timpul comunismului, pentru ca apoi să urmărească schimbările care se produc după ’89 și unghiurile din care e privită memoria culturală anterioară. Punctul forte al cărții de față e discuția în paralel a celor două segmente culturale, demonstrând modul în care mecanisme identice pot funcționa diferit în același context istorico-politic. Citește în continuare →
Notă: La câteva luni după moartea lui Alexandru Vlad, revista „Vatra” i-a dedicat un număr special (7-8 din 2015), care aduna intervenții ce vizau diversele sale ipostaze de creație, evocări, interviuri etc. Între alte articole publicate aici, Marius Jucan scrisese cu această ocazie un text amplu, care surprindea, in absentia, un portret inedit și intim, totodată, recompus sub forma unor fragmente, al autorului Ploilor amare. Interviul de față pornește de la textul respectiv și încearcă să aprofundeze anumite aspecte deja amintite acolo. (Andreea Pop)
– Așa cum reiese din articolul pe care l-ați scris acum trei ani pentru numărul „Vetrei” dedicat lui Alexandru Vlad, relația dumneavoastră cu acesta s-a așezat, încă de la bun început, sub auspiciile unei prietenii livrești, înainte de orice altceva. Cum a evoluat ea pe parcursul anilor de liceu și care e contextul în care apare, la finalul acestei perioade, în 1969, debutul dumneavoastră și al lui Alexandru Vlad în volumul colectiv de poeme „În muguri cântă primăvara”?Citește în continuare →
