Război și război (Háború és háború, 1999) este al treilea mare roman al lui Krasznahorkai, menit să încheie „trilogia” începută cu Sátántangó și Melancolia rezistenței, scriitorul chiar mărturisind la un moment dat că a crezut că va fi ultima sa carte, ceea ce înseamnă mai mult decât o simplă inocență în cazul de față, dacă ținem cont de magnetismul iradiant pe care cuvântul „ultimul” îl are în economia spirituală a autorului maghiar. Ultim însemna, pentru el, la data redactării romanului, și calitatea de a fi purtătorul unui mesaj terminal definitiv, de tip biblic, eschatologic, motiv pentru care circumstanțele elaborării romanului sugerează o retorică de tip special, apostolic, ceea ce explică, pe de o parte, impreciziile de gestație ale romanului, care n-au ținut integral de voința autorului, și, pe de alta, de postexistența romanului, care, așa cum vom vedea, nu se termină odată cu ultimul punct caligrafiat pe ultima sa pagină, ci continuă în mod paradoxal și în realitatea transficțională, printr-un scenariu care frizează funambulescul. Ideea de a șterge granițele între ficțional și non-ficțional și de a deversa materia romanului în realul de fiecare zi l-a fascinat cu siguranță pe Krasznahorkai, întreaga această textură complicată, specioasă obligându-ne să facem câteva precizări de context, pentru a-i limpezi cititorului orizontul de așteptare și de a-l face să înțeleagă detalii altminteri obscure, ininteligibile.