Categorie / Poezie
Nichita DANILOV – Sînt
Sînt dintotdeauna.
Cu mult dinainte
de a exista cuvîntul sînt
şi mult înainte de a apărea
cuvîntul totdeauna.
Cu mult înainte de a cădea sămînţa
în uterul matern
şi mult înainte de orice
uter ce călăuzeşte
plăpânda umbră
a fiinţei spre lumină.
Întreg universul
nu e o decît amintire
a ceea ce n-a fost
şi vrea ca să mai fie.
[Vatra, nr. 7/2017, p. 1]
Poeme de Vasile Igna, Monica Rohan, Lucia Cuciureanu, Ioan Barb și Ioan Șerbu
Vasile IGNA
Se uită tot timpul
Dar nu pune întrebări
corzile vocii sale sunt acuzate
de uscăciune
de parcă universul întreg ar
fi dependent de ploaia lor
de vrajba dintre plus și minus.
Învîrte-l, Meștere, în jurul
axului său
și fă-l să vadă ceea ce
vede toată lumea.
Și fă-l să nu-i fie frică
de nebunie
spune-i că ea mișcă stelele
și lumea
că ea e mașina zburătoare
cu care se deplasează îngerii
și că nimic, dar nimic, din ceea ce
visează ei
nu se împlinește. Citește în continuare →
Romulus BUCUR – Poeme
(ARTA RĂZBOIULUI) XXVIII
să radem Cartagina
de pe faţa pămîntului
am ras-o şi s-a ridicat din nou
şi iarăşi se va ridica
ca şi cum am spune unui zeu invizibil
MORITURI TE SALUTANT
publicul e acasă dacă învingem ne aclamă
prin generalul nostru vom fi ori morţi
ori insignifianţi iar dacă nu
învingem
atunci VAE VICTIS asta e
o lume unde nu e loc pentru învinşi
şi-oricum în cărţi numele noastre n-or să intre
Aurel PANTEA – Poem
Până la limita a ceea ce mă face om,
până la adormirea trupului,
până la trezirea lui,
pînă la punga de sânge,
adunată cu fiecare rugă
în răsăririle şi părăsirile
de dimineaţă şi seară,
mai mult decît poate să te imagineze
limbajul meu,
fă-mă, Doamne Isuse Hristoase,
o scamă în prezentul patimilor tale,
să mă bucur de Învierea ta
cu partea din mine ce doare
şi cu partea din mine ce învaţă să-Ţi cînte
laude
Poeme de Ioana Diaconescu, Radu Florescu, Ioana Șerban, Eugen Bunaru și Dumitru Crudu
Ioana DIACONESCU
Nevăzut
Mi se frîng degetele precum ceara
Cînd scriu nu văd această frîngere
Cineva îmi ascunde în inimă
Misterul înserării fără stingere
Numai înfrîngeri şi cîştiguri
În sfîşierea damnată a dimineţii care nu se lasă alungată
Eu scriu şi nu contează că ziua se luptă cu amurgul
Îmi aruncă pe mîini
Mari pete de sînge amurgul reflectat mereu seamănă cu urma unei crime
„Mîinile pline sînge pe piept mi le-am şters”
Scriu uneori pe aer
Ca aerul mi se face memoria şi uit cu disperare
Ceea ce cred că n-aş putea să uit
Şi mi se ia discursul ca pedeapsă
Ca trădătoare a surorii mele albe
Pe care scriu de la începutul vieţii
Semne adesea de neînţeles
Infirmă fără ele aş fi ca trupul fără membre
Devenit invizibil
Cînd nimeni n-are milă
Nevăzîndu-l Citește în continuare →
Viorel MUREȘAN – Poeme
