Ioana Ieronim – Martori

ioana-ieronim

 

Nu e casă din care să nu fi murit cineva mușcând țărâna

pe câmpul de luptă, în tranșeele Marelui Război.

Nu e oraș, nu e sat din care să lipsească un monument al eroilor

Pentru acest ideal ne punem în cumpănă tot ce avem, viața și averea noastră, femeile și copiii noștri… Și nu ne vom opri, până ce nu vom învinge ori vom pieri.

Citește în continuare →

Poeme de Cassian Maria Spiridon, Tudor Crețu, Marian Dopcea, Ștefan Ivas și Ovidiu Komlod

Cassian Maria Spiridon

cassian

e ora cînd Soarele poate fi vizitat

se lasă privit de noi muritorii

culcat în mantie roşă

lasă răcoarea să ne cuprindă inimi şi speranţe

cu-nţelepciunea celui care părăseşte

            pentru o zi sau pentru totdeauna

ale noastre vieţi

Citește în continuare →

Grete Tartler – Poeme

grete_TARTLER

 

Grădină

Pare că momentul cel tragic trecu

şi totul trăieşte în împăcare.

Criza înmugureşte, revoluția digitală plesnește,

puful de păpădie se opune-aspiraţiei.

Straturile de zarzavat sunt făcute varză.

Seminţele îşi mai ies (către seară) din pepeni.

Generația Z, imigrația ilegală,

celulele stem, toate năpădesc dintr-o dată.

Din Gura Leului viaţa iese Muşcată.

Şi tu râzi, te aud cum râzi… Ca în vara

când spuneai că mărul arde-n iubire ca para.

 

Citește în continuare →

Poeme de Simona-Grazia Dima, Laura Dan, Svetlana Corobceanu, Flavia Adam și Zamfira Zamfirescu

Simona-Grazia Dima

Simona-Grazia Dima (1)

Poeme cu Natanael

 

Plugarul

Natanael (să-i spunem astfel)

va sosi, prunc neînvățat –

o boare, o briză –

peste capetele

plecate spre brazde,

printre brațele încleștate,

în rictus, pe coarne de plug,

va arunca o privire de pasăre,

va ține o clipă mâna

pe oțelul încins (pildă mulțimii),

apoi, deodată, printr-o vrajă scurtă,

printr-un cuvânt-Hephaistos, Citește în continuare →

Andrei Doboș – Poeme

Andrei Dobos_foto

 

Sfîrşitul verii

S-a răcit întunericul dulceag al dimineții care nimic rău nu prevestește
iar în copaci a intrat umezeala și frigul și stau retrași și tăcuți și cei
sălbatici ca sălciile bătrîne ce-au crescut pe lîngă iazuri
acum multă multă vreme și cei ca nucii însămînțați de vînt prin vreo grădină
pe care omul i-a lăsat să crească acolo pentru privirea și sufletul lui,
cărările sînt acum castanate și înnucate, punctate cu fructe storcite
de bacterii și friguri; un văl de păsări ridică în gușe de stol
semințe din ceața dimineții, iar în arbuștii ornamentali tunși electric
intră tristețe băltită, și se face întuneric cu borhot și firimituri de fruct,
și din cînd în cînd bate un vînt de pe sate, din miez portocaliu de bostan
și de pe frunze aspre de porumb; și e galben, totul e galben
răsăritul e galben ca zburlirea penelor de grangur
sau ca ciocul moale de mierlă,
un galben poros ca pufuletele dus de corb. Citește în continuare →