Poeme de Liviu Antonesei, Monica Rohan, Nicolae Coande, Liviu Ofileanu și Roxana Cotruș

Liviu ANTONESEI

 

Soarele de Crăciun. Un triptic

 

  1. Secolul meu

Secolul în care mi-am trăit cea mai mare parte a vieții,

oricît de lungă ar fi programată aceasta –

secol boit în negru și roșu și cenușiul oțelului de armă

călit în sîngele înaintașilor noștri, în sîngele nostru,

de la Kolîma la Oswiecim, prin Grotele Arelatine,

de la est la vest, de la nord la sud, un vast cimitir

al libertății, și cimitir în cel mai propriu înțeles

al cuvîntului încă de pe cînd se chema țintirim… Citește în continuare →

Dan Sociu – UAU!

 (Desen de Elodie Chiper)

m-a privit de trei ori în aceeași seară
și era o privire de-aia, transparentă
pe-urmă a așteptat în fața mea, lîngă scară
pe urmă s-a tot foit lîngă bicicletă

sub un stîlp cu bec și-un roi de musculițe
îmbătate de lumină, bete criță
de posibilitățile luminoase ale unei seri de vară
de tînjirile dureroase dintr-o astfel de seară

Citește în continuare →

Viorel Mureșan – Poeme

Ar fi o poveste lungă

orele zilei au și început să transpire

alergând după umbre pe un tăpșan

și limba mea e de marmură

lovite cu pietre de cineva

ele ies una de sub cealaltă

într-un palimpsest de calcar

tu numeri convoiul de coviltire

care se îndreaptă spre gară

începi să tragi cu degetul dungi

prin mormanul de praf

cu priviri peste care coboară

secera sprâncenelor

în ochii tăi se văd gânduri

ca o insulă cu libelule

în apă

Citește în continuare →

Letiția ILEA – primul telefon portabil

letitia ilea

 

am coborât într-o vară din tren în ploiești

un oraș necunoscut

am dat adresa taximetristului.

m-a întrebat imediat: scara lui nino?

era prietenul taximetriștilor pe care îi răsfăța

cu kent lung.

și mi-am amintit atunci și acum de brett

care i-a zis într-o seară unui taximetrist de la teatru:

„condu de o sută de lei”

pentru că pur și simplu nu dorea să meargă nicăieri.

brett purta numele unui personaj din fiesta lui hemingway

care întrebat dacă i-a plăcut parisul

a răspuns că nici măcar n-a ieșit din casă. Citește în continuare →

Kolbein Falkeid – Poeme

kolbein falkeid

Lars Saabye Christensen stăruie în două cuvinte atunci când îl citește pe Kolbein: autenticitate și melodism. Pentru el, Kolbein e un poet consecvent, niciodată previzibil, care a navigat după o stea stabilă pe firmamentul tulburat al inimii. Și pe acest firmament personal se găsesc simultan un marinar și un crab; două umbre care se luptă pentru întâietate, nomadul și țăranul. Un vers din Anticameră descrie natura duală:

Stăteam în anticameră

totul era gol și calm

și priveam în oglindă

la altul decât mine.

Am întrebat temător

cine e și ce dorește.

Ne-am făcut semn amândoi

și a șoptit: «Pe tine». Citește în continuare →

Ioana Ieronim – Martori

ioana-ieronim

 

Nu e casă din care să nu fi murit cineva mușcând țărâna

pe câmpul de luptă, în tranșeele Marelui Război.

Nu e oraș, nu e sat din care să lipsească un monument al eroilor

Pentru acest ideal ne punem în cumpănă tot ce avem, viața și averea noastră, femeile și copiii noștri… Și nu ne vom opri, până ce nu vom învinge ori vom pieri.

Citește în continuare →