februarie 19, 2019 de VATRA

Aurel Pantea – Execuții

*******

Și acum ce mai e de făcut, după ce am găsit locul pe unde ziua cu toate casele și străzile, cu toate urletele și tăcerile, cu umbrele și luminile se scurge, ce loc voi mai găsi, dacă nu mă ia și pe mine vârtejul, chiar asa, rămân un om fără țară și fără frați și surori, pe cine voi mai numi eu prieteni și frați, unde vor fi locurile și timpurile, dacă totul va fi absorbit, fără frați, fără surori, fără prieteni

Citește în continuare →

februarie 11, 2019februarie 11, 2019 de VATRA

Marta Petreu – Demult. Cînd existau sentimente

Existau sentimente

existau pietre albe rotunjite de rîu și pietre cubice negre

de granit pentru pavaje

existau tot felul de lucruri vii și pline ca scoicile-n mare

de pildă case cu oameni

mori de apă măcinînd destinul ca grîul

veri ca bumbacul și ceruri de culoarea cicorii

existau o mie și una de guri șoptind toate deodată măscara

Citește în continuare →

ianuarie 23, 2019ianuarie 23, 2019 de VATRA

Poeme de Letiţia Vladislav, Florin-Corneliu Popovici, Gabriela Feceoru, Ofelia Prodan și Silvia Bitere

Letiția Vladislav

Pe marginea patului alb

ruginește pînă și noaptea,

visele strînse într-o batistă dantelată

uitaseră să mai trăiască

făcîndu-se din ce în ce mai mici

între ultimii bani mărunți Citește în continuare →

ianuarie 9, 2019ianuarie 9, 2019 de VATRA

Kocsis Francisko – Poeme

Horo(r)scop

să nu difere luni de joi. duminica să însemne

doar că nu se lucrează. să-ţi facă singurătatea

ca o zi de bobotează. o grotă de frig, nu casă.

adică locul din care pudoarea s-o dai cu voce tare afară.

să-i facă loc dragostei fără perdea, vorbăreaţă.

Citește în continuare →

decembrie 19, 2018 de VATRA

Bogdan Hanu – O epistolă (o epistemă aproape…)

unei foste colege, actuală amazoană de carieră

(şi-n perspectivă… de colecţie)

cînd hărţile s-au destrămat sau au rămas demult în urmă

o amorţită turmă de haşuri şi curbe de drepte retezate pe nedrept

şi acele busolelor se răsucesc ca bete neîncetat bolborosesc

ceva despre senzaţia colectivă a Nordului în gît

şi adunat în oase

ceva despre nedumerirea la pîndă în buricele degetelor

care au citit doar crevase tăioase ca să-şi amintească linia orizontului

despre înţepăturile ce anunţă ispita

susurul ei într-o sintaxă tot mai clară

tocmai cînd a doua natură dă să treacă de prima

Citește în continuare →

decembrie 4, 2018 de VATRA

Poeme de Liviu Antonesei, Monica Rohan, Nicolae Coande, Liviu Ofileanu și Roxana Cotruș

Liviu ANTONESEI

Soarele de Crăciun. Un triptic

Secolul meu

Secolul în care mi-am trăit cea mai mare parte a vieții,

oricît de lungă ar fi programată aceasta –

secol boit în negru și roșu și cenușiul oțelului de armă

călit în sîngele înaintașilor noștri, în sîngele nostru,

de la Kolîma la Oswiecim, prin Grotele Arelatine,

de la est la vest, de la nord la sud, un vast cimitir

al libertății, și cimitir în cel mai propriu înțeles

al cuvîntului încă de pe cînd se chema țintirim… Citește în continuare →

decembrie 2, 2018decembrie 5, 2018 de VATRA

Dan Sociu – UAU!

(Desen de Elodie Chiper)

m-a privit de trei ori în aceeași seară
și era o privire de-aia, transparentă
pe-urmă a așteptat în fața mea, lîngă scară
pe urmă s-a tot foit lîngă bicicletă

sub un stîlp cu bec și-un roi de musculițe
îmbătate de lumină, bete criță
de posibilitățile luminoase ale unei seri de vară
de tînjirile dureroase dintr-o astfel de seară

Citește în continuare →

***

Existau sentimente

existau pietre albe rotunjite de rîu și pietre cubice negre

de granit pentru pavaje

existau tot felul de lucruri vii și pline ca scoicile-n mare

de pildă case cu oameni

mori de apă măcinînd destinul ca grîul

veri ca bumbacul și ceruri de culoarea cicorii

existau o mie și una de guri șoptind toate deodată măscara

Pe marginea patului alb

ruginește pînă și noaptea,

visele strînse într-o batistă dantelată

uitaseră să mai trăiască

făcîndu-se din ce în ce mai mici

între ultimii bani mărunți Citește în continuare →

Horo(r)scop

să nu difere luni de joi. duminica să însemne

doar că nu se lucrează. să-ţi facă singurătatea

ca o zi de bobotează. o grotă de frig, nu casă.

adică locul din care pudoarea s-o dai cu voce tare afară.

să-i facă loc dragostei fără perdea, vorbăreaţă.

unei foste colege, actuală amazoană de carieră

(şi-n perspectivă… de colecţie)

cînd hărţile s-au destrămat sau au rămas demult în urmă

o amorţită turmă de haşuri şi curbe de drepte retezate pe nedrept

şi acele busolelor se răsucesc ca bete neîncetat bolborosesc

ceva despre senzaţia colectivă a Nordului în gît

şi adunat în oase

ceva despre nedumerirea la pîndă în buricele degetelor

care au citit doar crevase tăioase ca să-şi amintească linia orizontului

despre înţepăturile ce anunţă ispita

susurul ei într-o sintaxă tot mai clară

tocmai cînd a doua natură dă să treacă de prima

Soarele de Crăciun. Un triptic

Secolul meu

Secolul în care mi-am trăit cea mai mare parte a vieții,

oricît de lungă ar fi programată aceasta –

secol boit în negru și roșu și cenușiul oțelului de armă

călit în sîngele înaintașilor noștri, în sîngele nostru,

de la Kolîma la Oswiecim, prin Grotele Arelatine,

de la est la vest, de la nord la sud, un vast cimitir

al libertății, și cimitir în cel mai propriu înțeles

al cuvîntului încă de pe cînd se chema țintirim… Citește în continuare →

m-a privit de trei ori în aceeași seară și era o privire de-aia, transparentă pe-urmă a așteptat în fața mea, lîngă scară pe urmă s-a tot foit lîngă bicicletă

sub un stîlp cu bec și-un roi de musculițe îmbătate de lumină, bete criță de posibilitățile luminoase ale unei seri de vară de tînjirile dureroase dintr-o astfel de seară

*******

m-a privit de trei ori în aceeași seară
și era o privire de-aia, transparentă
pe-urmă a așteptat în fața mea, lîngă scară
pe urmă s-a tot foit lîngă bicicletă

sub un stîlp cu bec și-un roi de musculițe
îmbătate de lumină, bete criță
de posibilitățile luminoase ale unei seri de vară
de tînjirile dureroase dintr-o astfel de seară