Categorie / Poezie

de VATRA

Andrei Doboș – Poeme

Andrei Dobos_foto

 

Sfîrşitul verii

S-a răcit întunericul dulceag al dimineții care nimic rău nu prevestește
iar în copaci a intrat umezeala și frigul și stau retrași și tăcuți și cei
sălbatici ca sălciile bătrîne ce-au crescut pe lîngă iazuri
acum multă multă vreme și cei ca nucii însămînțați de vînt prin vreo grădină
pe care omul i-a lăsat să crească acolo pentru privirea și sufletul lui,
cărările sînt acum castanate și înnucate, punctate cu fructe storcite
de bacterii și friguri; un văl de păsări ridică în gușe de stol
semințe din ceața dimineții, iar în arbuștii ornamentali tunși electric
intră tristețe băltită, și se face întuneric cu borhot și firimituri de fruct,
și din cînd în cînd bate un vînt de pe sate, din miez portocaliu de bostan
și de pe frunze aspre de porumb; și e galben, totul e galben
răsăritul e galben ca zburlirea penelor de grangur
sau ca ciocul moale de mierlă,
un galben poros ca pufuletele dus de corb. Citește în continuare →

de VATRA

Eminescu restituit: O « versiune integrală » a Luceafărului

eminescu

Îmbogǎţind cunoaşterea Luceafǎrului prin publicarea a 13 strofe ignorate în versiunea “standard” a poemului, strofe ce fac parte din discursul Demiurgului (“Luceafǎrul. Versiunea maximalǎ a vorbirii Demiurgului”, în Manuscriptum, nr. 1/1991 – 82, an XXI, pp. 32-34), Petru Creţia fǎcea mai mult decît sǎ ducǎ mai departe opera de editor eminescian iniţiatǎ de Perpessicius. El punea astfel în valoare, prin aceste strofe extrase din variantele manuscrise, partea esenţialǎ a poemului, cea pe care “legenda” interpretǎrii acreditate de Maiorescu o minimizase în mod voluntar: probǎ amputarea şi deformarea poemului de cǎtre criticul ce se imagina însuşi în rolul demiurgului, tocmai în aceastǎ zonǎ, din care ediţia sa apǎrutǎ în decembrie 1883 eliminǎ patru strofe şi înlocuieşte douǎ versuri ale poetului cu douǎ versuri proprii, contribuţie “creatoare” a criticului la poemul eminescian (vezi Perpessicius, Opere, vol. II. Note şi variante de la Povestea Codrului la Luceafǎrul, Fundaţia regalǎ pentru literaturǎ şi artǎ, Bucureşti, 1943, pp. 451-452). Citește în continuare →

de VATRA

Poeme de Teodor Borz, Ion Dumbravă, Kocsis Francisko, Soril Miavoe și Eugeniu Nistor

Teodor BORZ

teodor borz

Mă uit la cărţi

Mă uit la cărţi –

rănile mele cicatrizate.

Poate ele le-au provocat,

poate ele le-au cicatrizat.

Poate trebuia să fiu rănit

pentru relele pe care le-am făcut

şi trebuia să fiu vindecat

pentru binele pe care l-am dorit.

Mă uit la cărţi,

la biblioteca-nvechită

din care prietenii

mă strigă toţi.

Şi-atunci aprind o lumânare.

Nu ştiu

de-i pentru vii ori pentru morţi.

Citește în continuare →

de VATRA

Reiner Kunze – Poeme

reiner kunze

Născut în 1933 la Oelsnitz, Reiner Kunze este unul dintre puținii scriitori care s-au opus regimului comunist din RDG. Dezavuarea invadării Cehoslovaciei de către armata sovietică în 1968 i-a atras interdicția de a mai publica. Alăturându-se, mai târziu, în 1976, protestelor împotriva expulzării lui Wolf Biermann, a fost nevoit să părăsească la rândul său țara și să se stabilească în RFG, unde a dobândit curând o mare notorietate ca poet. Heinrich Böll a desemnat creația sa drept „exemplu de persistență a poeziei, a poeziei germane în realitatea germană”. Și, într-adevăr, chiar și după stabilirea lui în Vest, el nu a încetat să pledeze pentru libertatea conștiinței și a creației, să se ridice împotriva tuturor ingerințelor străine în artă și să denunțe tendințele malefice pe tărâmul politicii și pe acela al vieții spirituale. Pentru el, poezia, deja trecută prin experiența subversiunii în vremea „socialismului real”, rămâne un fel de bilet secret strecurat de către un deținut „sub suprafața comunicării cenzurate”, adică un mod de a „străpunge mereu absurdul”, cum spune Milan Kundera caracterizându-l. Citește în continuare →