
În acest poem pe care ți-l dedic
tu nu apari deloc.
Apare doar numele tău.
Numele tău ia în acest poem forma unui avion
care zboară la o altitudine de treisprezece mii de metri
peste Grădina Botanică din Cluj.
Citește în continuare →
În acest poem pe care ți-l dedic
tu nu apari deloc.
Apare doar numele tău.
Numele tău ia în acest poem forma unui avion
care zboară la o altitudine de treisprezece mii de metri
peste Grădina Botanică din Cluj.
Citește în continuare →
(Discurs la primirea Premiul No/Bel pentru PoErezie)
Majestet
Dine kongelige Høyhet
Mine Damer og Herrer
Oameni buni
Sînt desigur copleșit de onoarea ce mi se făcu
(Folosesc anume perfectul simplu pentru a preciza zona de unde provin)
Acest premiu este nemeritat avînd în vedere cîți poeți români
îl pot ridica
Citește în continuare →
Leo Butnaru
De la disperare la disperare se bate cărare
⁕
A trecut și această zi de vară
zi lungă
cât o zi și jumătate de iarnă cețoasă.
A trecut și această zi lungă de vară
dar chiar dacă domnul Shakespeare s-a tot aflat
prin forfota Londrei– spre disperare!
nimeni nu l-a întrebat nimic.
La o adică de ce, despre ce să-l fi întrebat?…
…Fie și de visul unei nopți de vară
să zicem…
Citește în continuare →
Szilágyi Domokos (n. 1938 la Șomcuta Mare – m. 1976 la Cluj) a debutat în 1962 în colecția Forrás a Editurii Kriterion cu volumul Álom a repülőtéren (Vis pe aeroport). Au urmat: Szerelmek tánca (Dansul iubirilor), 1965; Garabonciás (Solomonar), 1967; A láz enciklópédiája (Enciclopedia febrei), 1967; Búcsú a trópusoktól (Adio de la tropi), 1969; Sajtóértekezlet (Conferință de presă), 1972; Felezőidő (Timp de înjumătățire), 1974; Az öregek könyve (Cartea bătrânilor), 1976; Legszebb versei (Cele mai frumoase poezii), 1976; postum au apărut volumele: Tengerparti lakodalom (Nuntă pe malul mării), în 1978, și Kényszerleszállás (Aterizare forțată), în 1978, după care s-a editat albumul A költő életei (Viețile poetului) dedicat personalității sale, iar în 1990, sub coordonarea lui Kántor Lajos, a apărut volumul Élnem adjatok (Dați-mi viață), care strânge la un loc poezii, proze și eseuri din perioada 1956-1976.
Citește în continuare →
Cititorul
M-am întrebat deseori cum arată cititorul meu.
M-am întrebat ce face, ce gândește, în ce poziție stă, atunci când citește vreun text de-al meu.
Se scarpină în cap?
Bea cafea?
Cum este îmbrăcat?
Citește în continuare →
În data de 24 februarie 2022 am făcut un Atac Vascular Cerebral. (Primele imagini cu intrarea rușilor în Ucraina le-am văzut de pe un pat de la Urgențe, ceea ce m-a făcut să-mi caut în minte rădăcini ucrainene. Nu am găsit.) „Am făcut” e un fel de a spune, căci eu nu am făcut nimic cu mâinile mele. Nici n-am creat ceva cu mintea mea. Însă și dacă aș spune că „mi s-a făcut”, tot nu aș rezolva mare lucru. Căci ar însemna că presupun un creator al răului care și-a abătut asupra mea un potop de gânduri rele. De ce să fac judecăți in rem? Cel mai cinstit este să spun „am suferit un…” Dar și formularea asta lasă să se întrevadă, într-un colț al ei, pe un făcător de suferințe. Poporul evită discuțiile inutile (oricum lucrul e făcut!), printr-o sentință care taie orice pornire spre speculații inutile: „l-a bătut Dumnezeu”. Păs de mai comentează ceva! De fapt toate vorbele de mai sus, acum îmi dau seama, ascund ezitarea mea de a mărturisi ceea ce mă frământă, de a pune degetul pe rană. Or, ca să mai atenuez indecizia, mă voi ascunde după un vers al lui Rilke: „N-ați văzut pe stelele antice prudența gestului uman?”. Într-o conferință, Andrei Pleșu spunea că de la o vârstă încolo corpul devine plictisitor, căci e previzibil. Câștigul teoretic al unui AVC (un câștig bun numai și numai pentru a fi temă de conferință) este acela că propriul tău corp îți devine un ținut necunoscut, iar cunoașterea lui devine o aventură. Toate vechile comenzi sunt anulate, șterse, nu mai ascultă nimeni de ele, iar dragostea pentru propriul corp se intensifică nebănuit de mult. Fiecare ezitare învinsă devine un act de împroprietărire peste un nou „hectar” al propriului trup.
Citește în continuare →
stau încă o dată așezat pe marginea lumii
cu picioarele goale
atârnând în gol
Citește în continuare →
Ioana Diaconescu

Ofelia-o recompunere
Ghețuri
Înghit apele cu pești cu tot
Cei care mai vin
Înghețați și ei
Gata de un mormânt
Al ploii
Citește în continuare →
Acolo în vârf
A trecut o caleașcă pe ape
un însetat de rele se ghemuise prin stufăriș
eu îi țineam spatele și chiar mă mistuia îndoiala
congenerii căutau pe furiș printre nouri
nimic din ce e pe gratis nu-i pentru mine
nu vă mai străduiți
trebuia să îngaim și n-am îngăimat
Citește în continuare →
***
iar am văzut nu mi se pare oameni uscați pe câmpuri uscate
oameni ai pământului bătuți de soare
de razele lui retractile
ca niște gheare
f. recent
tehnologizate,
Citește în continuare →