Alexandru Vlad – Eu și chiriașa dinaintea mea

Notă: În articolul pe care îl scrisese pentru numărul special al Vetrei apărut după moartea lui Alexandru Vlad (7-8/2015), Marius Jucan amintea de un episod de tinerețe în care, cu ocazia unei întâlniri la scurtă vreme după terminarea liceului, prozatorul îi citise, în mod surprinzător (pentru că se arătase mai degrabă ca fiind animat de ambiții poetice), câteva pagini dactilografiate dintr-o povestire. Textul de mai jos, una din primele încercări de acest gen ale autorului Aripii grifonului, o reproduce în întregime, după ce Alexandru Vlad o prelucrase parțial pentru un fragment din proza Exit, apărută în volumul Viața mea în slujba statului (2006). Mulțumiri dnei. Vlad pentru accesul la dosarele aflate în arhiva familiei. (Andreea Pop)

***

alexandru vlad pip Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Împotriva bosonilor

cimpoesu

La data de 15 septembrie 2008, am primit pe telefonul mobil un misterios mesaj SMS despre viitorul omenirii – și o invitație. Despre viitorul omenirii eram avertizat că s-ar putea să nu mai fie. În urmă cu patru sute de ani, Nostradamus prevăzuse „un arc satanic al furiei” care va provoca un pârjol teribil în jumătate de lume și inundații catastrofale în cealaltă jumătate. Probabil știți că și înainte de Noe s-a întâmplat ceva asemănător. Există dovezi concludente că potopul biblic a fost provocat de o civilizație extraterestră care a dorit să experimenteze niște chestii. Cu același arc satanic despre care vorbește Nostradamus și pe care profeți de dată mai recentă l-au identificat ca fiind acceleratorul de particule CERN de lângă Geneva, alcătuit într-adevăr din două arcuri imense care împreună formează un inel. Invitația se referea la un protest public împotriva acestei eventualități, protest ce urma să aibă loc în fața Casei de cultură a sindicatelor. Dacă vă întrebați cumva care sindicate, vă răspund: alea vechi. Citește în continuare →

Horia Corcheș – Vineri, după-amiază

horia.corches

Când se trezește, în fiecare dimineață, privește în primul rând ecranul telefonului. A scris? S-a trezit și ea? E online? De obicei nu scrie ea prima, deși aproape întotdeauna se trezește înaintea lui. Nici acum nu i-a scris, avea doar mesajul de aseară, noapte bună. Zâmbește și se ridică pe marginea patului, cu gândul să fugă la duș. Oboseala din ultima vreme i se pare devastatoare, iar ultimele zile au fost prea de tot, întinse până la ore cu o singură cifră din noapte. Aseară a lucrat cu colega lui, corecturi peste corecturi la carte, cu presiunea termenului strict stabilit de editură – ora opt dimineața, până când ceața de pe ochi a devenit o pâclă imposibil de limpezit. Citește în continuare →

Bedros Horasangian – Motocicleta Harley Davidson a lui Charlie „Smith” Kissinger

bedros

Ha, Jimmy Hendrix died because God wanted guitar lessons, ha, îi plăcuse la nebunie explicația asta dată de nu știu cine, nu știu cînd. A trăit toată viața cu ea. Ha, să ia Dumnezeu lecții de chitară, ce chestie, Hey, Joe…, bună socoteală!

Și el cînta la chitară. Prost. Avea bunăvoință, dar nu și ureche. Una e să joci baschet ca Bob Cousy și Mike Leibner, alta e să cînți la chitară ca Eric Clapton. Dacă nu-ți iese nici una, nici alta, mai bine te lași păgubaș. Se străduia cît putea, dar nici vocea nu-l ajuta prea mult. Îi ieșea mai bine Bridge over the troubled water. Cînd era băut. Sau se simțea bine. Așa, în general, cumva, ce dracu să explici cînd te simți bine și parcă toată lumea e a ta? Poți să joci în NBA sau să apari la CNN vorbind despre viitorul Americii. Citește în continuare →

Constantin ABĂLUŢĂ – Insula secretă a lui Prometeu

abaluta

Cap. 1

Atunci când sun vine cineva şi-mi aduce un covrig şi un pahar cu apă. Dacă-i cer portocale, peste cîteva minute îmi aduce o portocală. Pe fereastra odăii se vede o curte mare cu trei copaci. Copacii au trunchiul negru, frunze verzi. Cerul e albastru printre crengi. Nu văd prea departe. Acolo unde se termină curtea parcă sunt alte case. Casele şi copacii, ce lucruri frumoase. Dacă pe case ar creşte iarbă ar fi şi mai frumos. Încerc să nu-mi mai rod unghiile. Desfac portocala. Dau drumul la radio. Am stricat televizorul, nu-mi place. Sunetele se-mprăştie în toată camera, se lovesc de pereţi şi e bine. Sunetele mă duc departe şi miros a portocală. La ora unsprezece apare bătrînul în balcon. Citeşte un ziar şi eu îi fac cu mîna. Îmi răspunde în acelaşi fel. Îi fac semn să-mi arunce ziarul, dar el nu-nţelege. Nici n-aş vrea să mi-l arunce. Cînd e soare ziarul e însorit. Unde să pun ziarul? În odaie nu e loc pentru ziar. Ziarul se citeşte pe balcon. Uneori dimineaţa nu văd cînd vine poştaşul. Nu văd cînd aduce ziarul. Poate aduce mai multe ziare odată. Dar bătrînul le citeşte pe rînd, cîte unul în fiecare zi. Citește în continuare →

Gheorghe SCHWARTZ – Harta ascunsă în petele de pe tavan

schwartz foto

Câteodată, o clipă ne oferă revelaţii ce parcă deschid taine din amintiri de mult pierdute.

„Miliardarul neliniştit” Ravel Blok, autoritarul proprietar al concernului Blok, stătea culcat pe spate în cabana găsită ca printr-o nesperată minune divină, atunci când frigul, disperarea şi foamea păreau că-l vor învinge. Rătăcit în Munţii Cobaltici, cu forţele tot mai scăzute, singur, cutreiera de patru zile un deşert de zăpadă pe o porţiune de teren ce n-o putea regăsi nicicum pe harta primită în agenţia de turism de la Lupla. Iniţial, grupul a fost format din şase persoane, ei cinci plus ghidul. Plătit regeşte, acesta s-a făcut nevăzut încă dintr-a treia noapte. (Mai târziu, Blok avea să afle că individul, într-adevăr foarte bun cunoscător al locurilor, se angaja să ducă grupuri de călători prin atât de periculoasa trecătoare Lapitz, dar cerea plata înainte, o plată destul de pipărată. Pe urmă, îi rătăcea pe cei ce l-au angajat prin coclauri, de unde păcăliţii era foarte puţin probabil să mai poată ieşi singuri. După care îi părăsea, având grijă să le ia ori să le distrugă orice aparat cu care ar fi putut reface legătura cu civilizaţia. Ravel Blok avea să-l reîntâlnească pe ticălos în piaţa de peşti din San Pedro, unde a alertat autorităţile. Dar până să reacţioneze acestea, individul ar fi plecat cu un alt grup de călători prin Trecătoarea Lapitz. Probabil cu un alt grup de viitoare victime… Şi foarte probabil, în conivenţă cu cei ce ar fi trebuit să-l facă de mult inofensiv. După aceea, Ravel Blok nu l-a mai întâlnit niciodată.) Citește în continuare →

Alexandru VLAD – Acele minunate personaje negative şi conjuraţiile lor infernale

alexandru vlad1

Orice am spune, parcă nu mai găsim astăzi acele minunate personaje negative şi conjuraţiile lor infernale care constituiau deliciul lecturilor noastre iniţiatice. În basmele copilăriei, zmeii şi balaurii cu şapte capete nu mă speriau prea tare: nu aveam cum să am de-a face cu ei pentru că nu eram eu Făt-Frumos. Cu Baba-Cloanţa? Puţin probabil. Prefera păduri mai mari ca ale noastre. Dar mă temeam de Spânul şi de omul cu Părul Roş – cu aceştia mă puteam întâlni oricând, personaje ceva mai diurne. La vârsta aceea învăţam ce este răul din cărţi. Pentru că până la o anumită vârstă mi se părea că toate personajele negative sunt exclusiv în cărţi. În viaţa reală nu cunoşteam nici unul. Părinţii vegheau încă asupra noastră, iar mai apoi prietenii nu aveau cum să fie altcumva decât personaje pozitive, asemenea nouă. Ca să nu spun după chipul şi asemănarea noastră. Citește în continuare →