Categorie / Proză

de VATRA

Radu Paraschivescu – „Noaptea ca o batistă neagră îmi bea plânsul.”

                                 Dragul meu Filip,

Ce bucurie, scrisoarea ta! Și ce surpriză frumoasă, versul din Toto care o precede! Mă așteptam să ții minte cât îmi place I Will Remember, iar felul în care ai transformat versul ăsta în antetul iubirii noastre – sau măcar în unul dintre ele, ceva îmi spune că o să continui – m-a făcut să ascult cântecul în buclă aseară, cu un pahar de vin bun în față, cu gândul la tine și la figura ta de copil pofticios. Nu știu dacă am apucat să-ți spun, am fost la concertul Toto cu niște ani în urmă. La Sala Palatului. Jalnic, absolut jalnic. Sala a fost pe jumătate goală, fiindcă organizatorul, într-un splendid număr de autosodomie, programase două concerte cu două trupe diferite în două locuri diferite din oraș la aceeași oră. Pe urmă, o parte dintre cei prezenți erau convinși că aveau bilete la Toto Cutugno, așa că, în clipa când au apărut pe scenă Steve Lukather, David Paich și ceilalți, s-au ridicat și au plecat. Pe lângă asta, în foaier erau folii de plastic întinse pe jos, fiindcă se făceau nu știu ce lucrări de întreținere și se zugrăveau niște pereți. Adaugă acustica precară și scârțâitul fotoliilor antediluviene și o să ai imaginea unui eșec deplin. Pentru noi și pentru Toto. De fapt, tipii au fost atât de dezamăgiți – ca să nu zic enervați – de concertul din București, încât nici n-au pomenit de el pe Facebook. Ca și cum n-ar fi existat. Au pus poze din Plovdiv, din Sofia, din Stara Zagora, din Salonic, din Pireu, dintr-o mulțime de locuri, dar fără București. Și zău că nu pot să-i condamn. În locul lor, aș fi făcut la fel.

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Antract

În luna octombrie 2023, pe plaja stațiunii Benidorm de pe Costa Blanca s-au raportat zilnic aproximativ douăzeci cazuri de mușcături ale peștelui numit științific Oblada melanura, vizând de preferință persoanele în vârstă care prezentau zgârieturi, mici răni, negi, alunițe sau formațiuni varicoase la nivelul picioarelor. Asta, oficial. Pentru că, neoficial, asistenții medicali de la punctul de prim ajutor amenajat pe plajă observaseră că obladas atacau mai ales persoanele care, indiferent de vârstă, de îndată ce intrau în apa mării își puneau mâinile în șolduri și rămâneau astfel preț de două, trei minute, privind melancolic în zare. Ulterior, aprofundându-și observațiile și beneficiind de asistența unor specialiști în biochimie, ei au ajuns la concluzia că peștii oblada erau atrași irezistibil de șiroaiele de urină ce li se prelingeau persoanelor respective din costumele de baie, în minutele în care priveau melancolic la orizont. 

Citește în continuare →
de VATRA

Vasile Dub – Despre poezie și alte nimicuri

Tocmai mă pregăteam să-i vizitez pe bravii ceangăi la ei acasă, când un polițist fără pic de simț al umorului  mi-a suspendat permisul pe două luni, nerămânându-mi decât trenul. Oricum, trebuia să trec pe undeva Carpații. La Adjud am adormit, după Bacău m-a trezit conductorul.

— Puteți coborî la Pașcani, ori la Dolhasca.

— Care-i diferența?

Citește în continuare →
de VATRA

Gheorghe Schwartz – Ieșind din strâmtoare

Stângul, dreptul, stângul, dreptul, stângul, dreptul! Marșul continuă. Am părăsit poteca strâmtă de pe munte și pășim din nou pe șoseaua largă. Ea continuă printr-un defileu identic cu cel pe care l-am părăsit pentru Marțea Mare. „Ingenios găsit locul pentru acea ieșire din canon”, trebuie să recunosc. Prin revenirea pe șoseaua largă, dar mai ales prin aceea că șoseaua trece iarăși prin defileu, te face să crezi că nici n-am părăsit această cale largă, că interludiul trăit nici n-a existat. Doar micile permutări din coloană, cum e avansarea grăsunului transpirat, ne împiedică să credem că recenta Marțea Mare n-ar fi avut loc.

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Ispitirea Anetei (6)

Potrivit unei cutume larg acceptate, odată cu apariția zorilor, fantomele trebuie să plece de unde au venit, altfel s-ar putea să aibă probleme. Într-adevăr, nu e chiar așa! Normal că ele „părăsesc scena”, cum s-ar  zice, însă nu e obligatoriu să se întoarcă pe un improbabil tărâm al fantomelor, despre care nici măcar fantomele însele nu știu dacă există cu adevărat și, dacă da, unde e situat. Mai corect ar fi să presupunem că, în zori, deși rămân cu noi, fantomele preferă să tacă, iar din acest motiv lasă impresia că au plecat nu-se-știe-unde. La fel cum, atunci când ne trezim din somn, avem impresia că visul a încetat, deși el rămâne la locul lui, în așteptarea următoarelor ocazii de a se remarca.

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Ispitirea Anetei (5)

Ce-i cu boala asta? Tot mai multe persoane au impresia că vin din viitor, bineînțeles, cu un scop. Înseamnă că, în trecerea lui prin lume, trecutul a devenit neconvenabil și poate că ar trebui din când în când măcar reformulat, dacă nu complet anulat. 

Poate că eu însumi sunt o astfel de persoană, mai știi? Cei mai competenți dintre cititorii acestor rânduri își vor fi dat seama de la bun început că am anumite capacități care îmi permit să anticipez trecutul. Și poate că tocmai de aceea mi-a fost respinsă piesa de teatru care a stat la baza acestei povești, deși motivul oficial a fost altul. Cică, nu corespundea valorilor europene! Demonstram cu argumente irefutabile că pandemia de Covid a fost doar un pretext pentru ca, în complicitate cu producătorii de vaccinuri, Bill Gates să ne bage pe gât, de fapt direct în sânge, tot felul de cipuri invizibile sau, cum le-aș zice eu, muște de nisip. Am arătat cu altă ocazie că aceste muște foarte periculoase sunt atât de mici încât, chiar dacă îți intră în ochi, nu le vezi. Pe urmă, se dizolvă în organism și te afectează decisiv. N-ați observat că, după acea pandemie, oamenii au devenit mai proști? Iar acest proces, cum se spune la noi în viitor, working in progress. Adevărul e că, uneori, a spune adevărul ar putea fi ilegal. Altădată te chemau la Securitate. Acum, însă, doar îți dau Cancel. Apasă pe un buton și te scot automat din circuit. Aparent, nu pățești nimic. Atâta doar că, din cauza Ocultei, începi să crezi că Pământul e plat.

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Soluții imperfecte        

 „… v-ați sfătuit în familie? Dar despre ce familie vorbești?! Tu și fiica ta? Doar voi două? Doar voi două nu sunteți o familie! Nu, înțelege, nu vreau să te supăr, dar numai tu cu fiica ta, n-aveți cum să vă numiți familie!”

N-avea intenția s-o facă să se simtă prost, așa cum îi reproșa privirea ei umilită.

Dar grija lui profesională e să utilizeze sensul corect al cuvintelor și să cântărească atent ce-i iese pe gură. Familii în adevăratul sens al cuvântului sunt cele ca a lui: soție și doi copii. Pot fi și trei copii, și zece, poate fi și numai un copil, dar pentru o familie e nevoie de doi părinți, cu asta e de acord toată lumea!

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Toma Ionescu – Ultimul Tobârlan

Ajung rar în Merişani, satul de baştină al copilăriei mele, locul cu verdeaţă de sub castani al crescătoriei de guşteri, în care nu mai mor Tobârlani şi sunt tot mai puţine mere. Ăi bătrâni pe care îi ştiam eu în putere când am plecat n-au mai avut răbdare să aştepte. S-au mutat la covergi pe insula din cer a lui tata-mare, iar nepoţii şi-au schimbat numele cu toţii, au alte concepte literare…

Refuzând să se înscrie în colectiv cu pământurile din luncă, de sub gară, prin anii 50-60, tata-mare le-a mai stăpânit o vreme, până când CAP-ul a făcut schimbul cu Ferma de Stat ce dorea să-şi extindă acolo plantaţia de meri. S-a judecat şi cu ferma câţiva ani Ăl Bătrân, la tribunalul Curţii de Argeş. Făcea ce făcea, plătea avocaţii şi se întorcea mereu în picioare la teren.

Citește în continuare →
de VATRA

Adrian Mielcioiu – Din Bughea, cu dragoste

Autobuzul a oprit pe neaşteptate lângă o clădire de patru etaje care nu se deosebea cu nimic de un bloc de locuințe de la oraş. În timp ce colegii mei se grăbeau să coboare, eu continuam să fixez nedumerit aşa-zisul hotel unde urma să ne cazăm peste noapte. În Piteşti, în Cartierul Trivale unde locuiam eu, ştiam o casă la curte care era înconjurată din toate părțile de blocuri, însă un bloc stingher printre case nu mai văzusem niciodată până atunci.

O palmă zdravănă pe spate m-a scos din inerția acelui moment de surpriză, făcându-mă să simt din plin puterea de convingere pe care Dorin începuse să şi-o exerseze pe mine: 

– Hai, bă Adi, ce-aştepţi, covoru’ roşu?!

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Făt Frumos din viitor. Ispitirea Anetei (4)

Cu scuzele de rigoare, ajunși abia la capitolul patru al poveștii noastre, mă văd nevoit să modific puțin trecutul. În sensul că numele fetei care îl însoțea pe Regele Manelelor în momentul accidentului era de fapt Prințesa Emilia Pătlăgică fon Clejani, județul Giurgiu, iar accidentul s-a produs nu din cauză că Regele Manelelor ținea picioarele pe volan, deși le ținea într-adevăr acolo, ci din cauză că, în acest timp, Prințesa îi făcea sex oral. Îmi pare rău că a trebuit să vă spun asta. S-a întâmplat taman în ziua când ziarul britanic Daily Star publica știrea că Inteligența Artificială poate convoca ședințe de spiritism, iar Mehmet Özyürek, bărbatul cu cel mai mare nas din lume, de altfel un om foarte bun la suflet, împăcat nu doar cu nasul lui, ci și cu viața lui, a făcut un infarct și a murit. Așa că acum e împăcat chiar și cu moartea lui.

Citește în continuare →