Marta Petreu – țintă fixă (IV)

Luciana Lia SIMA

Nevoia de un Altul. Poezia Martei Petreu

În Hegel și utopia recunoașterii, eseu apărut inițial în 1991, în Teze neterminate și reeditat apoi, în 2012, în O zi din viața mea fără durere, Marta Petreu utilizează conceptul hegelian de mișcare a recunoașterii în analiza câtorva opere din literatura universală, de la Cântarea Cântărilor la prozele lui Cervantes, Holban, Marin Preda, Tolstoi și la teatrul lui Ibsen, Camil Petrescu și Strindberg. În Fenomenologia spiritului,Hegel pune realizarea adevărului certitudinii de sine pe seama unei necesare mișcări de recunoaștere care ar avea loc între doi indivizi aflați „față în față”. Conștiința-de-sine, în fenomenologia filosofului german, este văzută ca având un obiect dublu, unul „al certitudinii sensibile și al percepției”, care este un Altul și unul al doilea, „al esenței adevărate”, care este ea însăși și care apare doar ca opoziție cu acest un Altul1.

Citește în continuare →

Marta Petreu – țintă fixă (III)

IV. Comentarii tematice și globale

Iulian BOLDEA

Exerciţii de luciditate

Eseurile Martei Petreu se disting prin onestitatea interpretării conceptelor şi formelor culturale, într-o scriitură directă, distinctă, argumentată. Fascinată de paradoxuri şi de teme controversate, Marta Petreu resimte repulsie faţă de impostura intelectuală, faţă de mistificările de orice fel, faţă de „literaturocentrism” sau faţă de pervertirile şi manipulările logicii, interpretând teme problematice ale mentalului românesc, dar şi complexe, neîmpliniri şi refulări ale unor personalităţi. „Strălucită eseistă, informată filosofic”, aplicând „la literatură observaţii din logică şi din filozofie” (Nicolae Manolescu), Marta Petreu reliefează fisuri, tare, neconcordanţe din biografia unor scriitori sau filosofi, în conjuncţie cu statutul unor probleme actuale ale culturii româneşti.

Citește în continuare →

Marta Petreu: țintă fixă (II)

III. Comentarii de carte

Ion POP

Blaga, între legionari și comuniști

Despre opera Martei Petreu, afirmată major în toate cele trei ipostaze ale sale, de poetă, prozatoare şi eseistă, cred că ar fi foarte potrivită evocarea versurilor argheziene dintr-un Psalm cunoscut: „Ispitele uşoare şi blajine / N-au fost şi nu sunt pentru mine”. Poemele dominate de practica simbolică a „vivisecţiilor în oglindă” chemând cuvintele, încă de la debutul din 1981, la judecata şi proba adevărului, un roman precum Acasă, pe câmpia Armaghedonului, ce evocă cu un curaj şi o demnitate de autor tragic un tensionat episod din istoria familiei de ţărani în care s-a născut, i-au situat scrisul sub semnul confruntărilor cu viaţa imediată şi proiecţiile ei metafizice. Cele câteva cărţi de eseuri filosofice şi literare, publicate până acum, atestă aceeaşi îndrăzneală a abordării unor teme dintre cele mai dificile şi, în felul lor, „delicate”. A fost cazul cu Ionesco în ţara tatălui, Un trecut deochiat (despre Cioran), apoi cu Diavolul şi ucenicul său, analizând raporturile dintre Mihail Sebastian şi profesorul Nae Ionescu –, şi toate au declanşat, alături de numeroase reacţii pozitive, şi atitudini la limita pamfletului. Autoarea lor nu s-a lăsat însă deloc intimidată, căci avea de fiecare dată argumentul documentării cvasi-exhaustive şi al analizei detaliate, nuanţate, a textelor şi contextelor în care acestea au fost scrise.

Citește în continuare →

Marta Petreu: țintă fixă (I)

Argument

De la debutul în poezie, în 1981, cu volumul Aduceți verbele, până la recenta carte Blaga, între legionari și comuniști (2021), cele trei paliere ale operei Martei Petreu – poezia, proza și eseistica istorico-filosofică – validează, fiecare în parte, o voce puternică și totodată  recognoscibilă a culturii române. Luat separat, fiecare domeniu menționat impresionează prin altitudinea discursului, însă, cu adevărat remarcabile în cazul operei Martei Petreu sunt coerența și coeziunea întregului construct. Și nu mă refer doar la punctele nodale, care pot fi identificate cu ușurință în volumele din cadrul aceluiași gen literar. Cărțile de eseistică (Un trecut deocheat sau Schimbarea la față a României/ Cioran sau un trecut deocheat, Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Generaţia ʼ27 între Holocaust şi Gulag. Mircea Eliade şi Klaus Mann despre generația tânără ș.a.) se coagulează, predominant, în jurul scriitorilor interbelici, incursiuni curajoase și problematizante, care, fără a ocoli paradoxurile biografiilor și ale operelor implicate, ba dimpotrivă, manifestând un apetit aparte pentru înțelegerea acestora, propun configurarea portretului „omului sub vremi”. De asemenea, cele două romane – Acasă, pe Câmpia Armaghedonului și Supa de la miezul nopții –, dincolo de o viziune și un substrat mitic comun, continuă și dezvoltă teme și motive poetice bine cunoscute. În ansamblu, scriitura Martei Petreu oferă o fascinantă șansă de a observa resorturile care definesc raporturile dintre persoana (biografică) a scriitorului și literatura pe care acesta o creează. 

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (IX)

Melinda CRĂCIUN

Copiii și poezia

Copiii se apropie de poezie încă din primii ani de viaţă, fiind atraşi de ritm, rimă, de onomatopee, de sonoritatea cuvintelor şi a asocierilor de cuvinte. Pătrund, cu ajutorul versurilor, într-o lume familiară sau nouă de multe ori, o lume a jocului, a miniaturalului, o lume a mesajelor pozitive. Liricul este o formă de cunoaştere, de explorare a lumii, are o altă relaţie cu universul explorat, un alt mod de comunicare. Cuvântul poetic este un mod artistic specific de a gândi relaţia subiect-obiect, forţa evocatoare a cuvântului fiind rezultatul ambivalenţei sale structurale. Limbajul poetic e afectiv, implică o mare densitate de sugestii, fiecare expresie poetică autentică fiind unică şi irepetabilă.

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (VIII)

III. SCURT DOSAR DE RECEPTARE A LITERATURII PENTRU COPII

Florin BICAN

De ce iubim Olguțele

În „Cuvântul către cititori” din încheierea celui de-al doilea volum al seriei Olguțelor, Alex Moldovan* mărturisește că la originea poveștii sale se află gândul de a scrie o carte pe care i-ar fi plăcut s-o citească la vârsta protagonistei (doisprezece ani). O astfel de abordare soluționează elegant disputa iscată de ceva vreme în rândul criticilor și istoricilor literaturii pentru copii, care nu reușesc să cadă la pace în privința „poziției copilului” în literatura inspirată/generată de el: e construct al adulților sau constructor al lumii sale? Încercând să arbitreze această dispută, David Rudd1 propune conceptul de hibriditate, care încapsulează, spune el, deopotrivă statutul copilului și pe cel al adultului, într-o lume cu granițe poroase separând flexibil zone predispuse să se amușine și să se fagociteze reciproc, într-un perpetuu echilibru dinamic.

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (VII)

Ioana NICOLAIE

Domas – Ajutor! Planeta senviș

Stop. Jurnal de bord e-aici

Navigând prin galaxie

Am găsit un soare-arici

Și pe el o… farfurie.

Una galbenă, c-un cer

Peste partea superioară

Vreau s-asolizez. Reper

O să-mi iau o aripioară

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (V)

Victoria PĂTRAȘCU

1. Este o mare diferență între peisajul literaturii pentru copii de la momentul debutului meu literar, în 2008, și cel de astăzi. Se vede cu ochiul liber. Există mult mai multe edituri specializate în carte pentru copii, sunt mai mulți scriitori care s-au îndreptat spre acest gen de literatură, există între timp și o asociație profesională a scriitorilor pentru copii, De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, avem concursuri literare, cum este Trofeul Arthur, scriitori și ilustratori români participă la târguri internaționale de profil, cum este cel de la Bologna, iar în ultimii doi ani vedem că există chiar și interesul unor edituri străine pentru cărți din literatura română contemporană pentru copii. Asta ar trebui să ne bucure. Sigur, sunt privilegiate în continuare traducerile. Și cred că această tendință se va menține. Este de înțeles. Încă nu ne-am săturat să tot absorbim literatura străină de care am fost privați în perioada comunistă. Pe de altă parte, traducerile sunt preferate de edituri și din considerente economice. Este mai ușor și mai profitabil pentru edituri să traducă și să tipărească o carte străină decât să construiască de la zero o carte a unui autor român. Totuși, succesul de piață al unor cărți scrise de autori români ar putea fi un semnal pentru editori. Cred că ar putea paria nu doar pe cărțile străine, ci și pe cele ale scriitorilor români.

Citește în continuare →

Starea literaturii pentru copii (IV)

Anastasia GAVRILOVICI

1. Trebuie să recunosc că industria cărții pentru copii este un teritoriu destul de nou pentru mine, căruia am început de puțin timp, mai exact de când am devenit mamă, să-i explorez geografia, să-i iau pulsul, să-i simt clima, așa că încă nu pot spune că am o imagine panoramică asupra lucrurilor sau că am cunoscut îndeaproape fenomenul. Însă ce am ajuns să descopăr în ultimii doi ani atât în plan autohton, cât și în literatura universală, m-a încântat. Faptul că există în România și în Republica Moldova edituri care au colecții întregi dedicate copiilor mi se pare un lucru important, iar titlurile sau autorii pe care îi publică sunt de multe ori nume noi, de scriitori contemporani, ceea ce indică nu doar un interes viu al editurilor pentru dinamica literaturii pentru copii, ci și o efervescență creativă, o preocupare a adulților față de narațiunile care provoacă și dezvoltă imaginația copiilor. De aici și o ruptură importantă între generații, pentru că una e să crești cu Petre Ispirescu, Frații Grimm, Hans Christian Andersen, Selma Lagerlöf și alta e cu Jurnalul unui puști, Harry Potter și Roald Dahl. În momentul ăsta mi se pare că încă domină traducerile, deși sunt și scriitori români care încep să prindă curaj în zona asta și să se contureze astfel un fel de literatură pentru copii autohtonă, dar cred că mai avem de lucrat.

Citește în continuare →