Cei doi ani care despart textul lui Tertulian de cel al lui Tudor Bugnariu continuă să fie marcați de valul de represiune din rândul lumii intelectuale și studențești. În 1958, Bugnariu a fost numit profesor și decan al Facultății de Filozofie a Universității din București, găsind, așa cum avea să descrie mai târziu într-un memoriu despre abuzurile administrativ-politice ale acelei perioade, o facultate „curățită,” din care fuseseră exmatriculați numeroși studenți și înlăturate cadre didactice, culminând cu trimiterea unora dintre ei în judecată și cu o „demascare publică” printre studenți în primăvara anului 1959.ⁱ Conform lui Bugnariu, elementul declanșator în acest caz nu a fost atât revoluția din Ungaria – despre care știa, ca fost adjunct al Ministrului Învățământului între 1956-58, că nu avusese ecouri foarte puternice printre studenții din București comparat cu alte centre universitare din țară –, cât rezoluțiile Congresului al XX-lea al P.C.U.S. și discuțiile pe care acestea le inspiraseră printre studenți cu privire la libertatea vieții culturale și conducerea democratică.ⁱⁱ Textul lui Tudor Bugnariu din 1959, păstrat în manuscris ca parte din Nachlass-ul său la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj Napoca, este adresat studenților (cel mai probabil de la filozofie), însă însemnătatea lui merge dincolo de o simplă invectivă față de generația educată în socialism. Pe de o parte, Bugnariu, fost membru și organizator al opoziției studențești antifasciste din perioada interbelică în Cluj-Napoca și ulterior membru ilegalist al Partidului Comunist Român, reconstituie sursele intelectuale marxiste ale generației sale. Remarcabile pentru momentul respectiv sunt accentul pus pe scrierile lui Marx, Engels și Lenin, cu mențiuni trecătoare la Cursul scurt de istorie al PCUS, până nu cu mult timp înainte una din sursele principale ale predării marxismului în Facultățile de Filozofie;ⁱⁱⁱ și prezentarea rolului modest al Partidului Comunist în punerea în circulație a literaturii marxiste în prima jumătate a perioadei interbelice. Pe de altă parte, Bugnariu încurajează în mod explicit studenții să studieze operele clasicilor marxismului în locul „declarațiilor de atașament” și al „lozincilor pe care le debitează la seminarii”, anticipând una din sursele importante ale revizionismului marxist al anilor ʼ60. Între 1963-1965, Bugnariu a elaborat, în colaborare cu Traian Herseni, proiectul unui Centru de Sociologie în cadrul Academiei R.P.R.,^iv care spre deosebire de perspectiva lui Henri H. Stahl asupra sociologiei marxiste, detaliată în articolul inclus în acest grupaj, urma să fie dedicat „sociologiei concrete”. Deși Bugnariu a publicat sporadic, în textele sale din a doua jumătate a anilor ʼ60 a susținut necesitatea filozofiei marxiste de a se reînnoi dialectic, prin revizuirea propriilor conținuturi, pentru a rămâne o filozofie deschisă, antidogmatică.^v (AH)

*

Tineretul de azi din țara noastră, crescut în anii regimului democrat-popular are, în multe privințe, o imagine neclară despre greutățile de tot felul în care se zbătea poporul nostru în regimul trecut și, neavând un termen de comparație, consideră adesea ca ceva firesc tot ce face regimul nostru pentru tineret, fără obligația de a răspunde solicitudinii partidului și guvernului. Studențimea de azi cunoaște și ea foarte puțin din lupta și suferințele studenților din generațiile care au precedat-o pentru a-și însuși știința și cultura timpului lor. Din unele manifestări ale studenților de astăzi, rezultă că adesea ei consideră că tot ce le oferă societatea noastră socialistă – cămine, cantine, burse, scutiri de taxe școlare, biblioteci înzestrate, laboratoare etc. – li se cuvine de la sine ca un drept al lor, firesc și indiscutabil. Fără îndoială, decurgînd din necesitățile construcției socialiste și din esența umanistă a societății socialiste, partidul și guvernul asigură deosebită atenție pregătirii cadrelor necesare acestei construcții, în domeniul economiei, politicii și culturii și creează condițiile acestei pregătiri, potrivit cerințelor fiecărei etape a dezvoltării țării noastre. Socialismul a înscris, într-adevăr, în programul său dreptul la învățătură și-l garantează efectiv. Aceasta nu înseamnă însă, că dreptul la învățătură li se cuvine și acelora care nu înțeleg că acesta este și o datorie. Această optică falsă a unor studenți trebuie spulberată și, de aceea, mă bucură faptul că m-ați invitat la această întâlnire. Am avut prilejul să vorbesc altădată despre condițiile grele de viață și de muncă a celor mai mulți studenți din regimul trecut și despre lupta studențimii progresiste pentru democratizarea învățămîntului și introducerea unei vieți studențești progresiste în universități, împotriva fascismului și a războiului. Dacă sunteți de acord, astăzi am să vă vorbesc despre modul în care, în condițiile obscurantismului și a terorii polițienești din regimul burghezo-moșieresc din Romînia, tinerii din generația mea și-au însușit învățătura marxist-leninistă.

În biblioteca Facultății aveți tot ce s-a editat până acum din operele clasicilor marxism-leninismului și, având în vedere că acestea sunt considerate, potrivit profilului facultății, manuale, în bibliotecă se află trei lucrări la un student. Totuși, sunt studenți care, cu excepția Manifestului Partidului Comunist, a Imperialismului, stadiul cel mai înalt al capitalismului și a Materialismului și Empirocriticismului, nu au citit și studiat nici o altă operă de la început până la sfârșit, mulțumindu-se cu lectura fragmentelor din opere, date în bibliografiile cursurilor. Amintindu-mi de setea cu care studenții progresiști de pe vremuri așteptau să le parvină o operă sau alta a clasicilor marxismului, atitudinea studenților de azi despre care am vorbit, mă surprinde și, totodată, mă intrigă. Este posibil un interes atât de redus al unor studenți față de marxism, care este în același timp și baza teoretică a pregătirii lor profesionale? Ce valoare au declarațiile lor de atașament, lozincile pe care le debitează la seminarii, dacă nu manifestă interes pentru studiul aprofundat și perseverent al clasicilor?

În trecut, propaganda marxismului comporta mari dificultăți și, o lungă perioadă, mari riscuri. După cum vă este cunoscut, marxismul a pătruns și s-a răspîndit destul de timpuriu în România. Pătrunderea marxismului în Romînia este legată de activitatea cercurilor socialiste. În 1883, Emanciparea publică fragmente din Capitalul în traducere românească; publicarea de texte marxiste este continuată de Revista socială, 1884, de Contemporanul, începând din 1884, Drepturile omului, 1885, Critica socială, 1891, Munca, 1892, Lumea nouă, 1894;¹ s-au tradus și răspândit diferite lucrări de ale clasicilor marxismului și, în primul rând, Manifestul Partidului Comunist, în broșuri. De asemenea, au fost editate de către Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România lucrări ale marxiștilor din Internaționala a II-a, Lafargue, Franz Mehring etc. Important este faptul că răspândirea marxismului s-a făcut și prin lucrări originale, între care menționăm acelea ale lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ștefan Stîncă, Raicu Ionescu-Rion. Dar cercurile socialiste, Partidul Social-Democrat și ideologii clasei muncitoare din România nu posedau fonduri pentru a crea case de edituri puternice și, de aceea, nici tirajul acestor tipărituri nu a fost prea mare. Din ele ni s-au păstrat puține exemplare. Vremea și mai ales poliția s-au îngrijit să le distrugă, ele păstrându-se doar în unele biblioteci, publice sau particulare. Răspândirea în masă a ideilor marxiste nu s-a făcut fără riscuri, cu toate că P.S.D.M.R. funcționa legal. Vă puteți închipui care era atitudinea cercurilor conducătoare ale României burghezo-moșierești față de propagatorii ideilor marxiste, dacă până și comentatorii Constituției burgheze, adepți ai Partidului liberal, au putut fi condamnați la ani grei de temniță, pentru faptul de a fi răspîndit între țărani drepturile și libertățile înscrise în Constituție.

Lucrările lui Lenin au fost cunoscute în țara noastră, de asemenea, destul de timpuriu, după știința mea, încă din 1905. În orice caz, România muncitoare a publicat încă în 1912 două din lucrările lui Lenin: Conferința social-democrației ruse, corespunzând „Raportului prezentat Biroului Socialist Internațional în legătură cu Conferința generală a P.M.S.D.R.”² și un articol intitulat în traducere „Din crimele țarismului”, în care se reproduce un fragment dintr-o scriere a lui Lenin despre activitatea fracțiunii social-democrate din Duma a Il-a.³ Ideile leniniste privind poziția clasei muncitoare față de primul război mondial au început, de asemenea, să fie vehiculate în țara noastră. Am putut identifica articolul lui Lenin „Socialismul și războiul / Atitudinea P.M.S.D.R. față de război”⁴, din care a apărut o parte în Lupta zilnică, în februarie 1916, sub titlul „Socialismul și războiul”, precum și „Cuvântarea rostită la meetingul internațional de la Berna în ziua de 8 februarie 1916”⁵, în același ziar, sub titlul „Războiul și îndatoririle muncitorimii”. În legătură cu această ultimă scriere a lui Lenin, aș vrea să vă atrag atenția asupra faptului că ea a fost publicată la câteva zile numai după ce a fost rostită, în numărul din 13 februarie. Nu încape îndoială că s-au cunoscut și alte scrieri ale lui Lenin din această perioadă, care urmează a fi identificate de acum înainte de către cercetătorii istoriei pătrunderii și răspândirii ideilor leniniste în țara noastră.

Valul revoluționar care a cuprins și țara noastră în condițiile apariției crizei generale a capitalismului și sub influența Marii Revoluții Socialiste din Octombrie a determinat traducerea și popularizarea largă a unora dintre lucrările lui Lenin. Din lucrările pe care le-am putut identifica până acum, au fost traduse și publicate „Către toate Comitetele de regiment, divizie, corp de armată și alte comitete, către toți soldații armatei revoluționare și matrozii flotei revoluționare”⁶, sub titlul „Pacea” în numărul din 13 noiembrie al publicației Lupta. Tot aici a apărut și „Decretul asupra păcii”⁷, „Cuvântarea rostită la primul congres general al flotei militare – 22 noiembrie /5 Decembrie/ 1917”⁸, în Lupta din 9 decembrie 1917; „Cuvânt de încheiere rostit la închiderea congresului 18 /31/ ianuarie” /Al treilea Congres general al Sovietelor de deputați ai muncitorilor, țăranilor și soldaților din Rusia, 10-18 /23-31/ ianuarie 1918,” în Biblioteca Comunistă. În aceeași bibliotecă a apărut, după ce a fost publicată în Socialismul 24, 25, 26 august 1919, „Teze și raport despre democrația burgheză și dictatura proletariatului”⁹, expuse la Primul Congres al Internaționalei Comuniste, 2-6 martie 1919; „Cuvântarea rostită la primul congres pe întreaga Rusie al elevilor și studenților comuniști”¹⁰, în Socialismul din ianuarie 1920; „Marea inițiativă”¹¹, în Lupta socialistă /Ploiești/ numerele din 20 și 27 iunie 1920; „Despre situația actuală și sarcinile imediate ale puterii sovietice”¹², în Nădejdea /Galați/, numerele din 2-10 iunie 1920. Articolul lui Lenin, „Sarcinile imediate ale puterii sovietice” a apărut și în broșură, ca și lucrarea lui „Democrația burgheză și Dictatura proletariatului”, în Biblioteca Socialistă, București, Cercul de editură socialistă,1920, care a putut fi salvată de confiscările poliției și v-o pot prezenta, aici, de față.

Numeroase articole ale lui Lenin au apărut în revista teoretică a Partidului, Lupta de clasă. Ea a publicat, între altele, paragraful 2 din capitolul V din Statul și revoluția, precum și alte scrieri privind Internaționala Comunistă.

După înființarea P.C.R., răspândirea ideilor leniniste s-a întețit, Partidul publicînd numeroase lucrări de ale lui Lenin, între care menționez una, care trebuie să fie scumpă tineretului din țara noastră, „Sarcinile Uniunilor tineretului /Cuvântare rostită la al III-lea Congres general al Uniunii Tineretului Comunist din Rusia/ 2 octombrie 1920”¹³, apărută în broșură, Ed. Lupta de clasă, 1920, sub titlul Menirea Tineretului Comunist și retipărită în 1921, sub titlul „Lenin vorbește tineretului” în ziarul Tineretul Socialist. S-a publicat, de asemenea, lecția „Despre stat”¹⁴ sub titlul „Cele două democrații”, în Socialismul.

Încă înainte de înființarea P.C.R., comuniștii au cerut, în „Declarația de principii” din „Proiectul de Program al Partidului Socialist din România” să se depună „toate sforțările pentru trezirea, educarea și organizarea muncitorimii de la orașe și sate, pentru ca făcând-o conștientă asupra idealului ei clasă, s-o pregătească pentru momentul decisiv al înfăptuirii societății socialiste”¹⁵. În editorialul numărul 1 al Luptei de clasă /1.8.1920/ se menționează necesitatea răspândirii învățăturii lui Marx și Engels, „socialismul consecvent și curățat de infiltrații ideologice oportuniste, liberale și mic-burgheze… Caci cu cât mai adânc va pătrunde proletariatul conștient și militant în comoara acestor învățături, cu atât mai bine va putea dânsul folosi armele minunate pe care experiența revoluționară a Internaționalei Comuniste i le pune la îndemână…”¹⁶

Partidul a avut în vedere faptul că succesul luptei de eliberare este condiționat de însușirea marxism-leninismului de către membrii săi, de fidelitatea față de învățătura marxist-leninistă, de aplicarea ei creatoare la condițiile țării noastre, ca și de răspândirea largă a acestor idei în sânul clasei muncitoare și de influența lor mobilizatoare asupra masei oamenilor muncii. În numeroase documente se subliniază necesitatea intensificării muncii ideologice și de educare marxist-leninistă a membrilor de partid.¹⁷ La Congresul al V-lea al P.C.R. în hotărârile acestuia se precizează „…cadrele de partid își fac educația în primul rând în cursul luptei de clasă, însă, totodată, trebuie desfășurată în mod larg munca de educație marxist-leninistă, de agitație și propagandă prin cursurile de scurtă durată, conferințe, ș.a.m.d…”¹⁸ De aceea, chiar în condițiile grele ale ilegalității, Partidul a continuat să editeze și să răspândească lucrările lui Lenin. Am cunoscut în această perioadă broșura apărută în ilegalitate Chestia agrară /1931/ cuprinzând fragmente din lucrările lui Lenin „Socialismul mic-burghez și socialismul proletar”, „Programul agrar al social-democrației în revoluția rusă din 1905-1907”, precum și extrase privind problema agrară din rezoluțiile celui de-al III-lea Congres al Internaționalei a III-a, broșura Chestia organizatorică /1931/, cu fragmente din lucrările „Ce-i de făcut?” și „Stângismul – boala copilăriei comunismului”. O largă răspândire a avut, între studenții progresiști din Cluj broșura Chestia națională /1933/ cu lucrarea lui Lenin „Proletariatul revoluționar și dreptul națiunilor la autodeterminare”. Prin 1938-39, Partidul a editat și Cursul scurt de Istorie al PCUS, care a fost studiat în seminariile marxiste ale studenților revoluționari.

Cele mai multe din lucrările editate de Partid au dispărut, confiscate și distruse de organele Siguranței. Publicațiile legale ale Partidului /1921-1924/ care au rămas se păstrau cu zece lacăte în bibliotecile publice, care potrivit legilor, primeau câte un exemplar legal. După ilegalizarea Partidului, firește, publicațiile lui nu mai intrau ca exemplare legale în bibliotecile publice și, dacă s-au mai păstrat, au fost ascunse după rafturile de cărți ale bibliotecilor particulare sau în arhivele conspirative ale Partidului. Căci, dacă înainte, păstrarea unor lucrări marxist-leniniste putea atrage după sine neplăceri cu poliția, după 1924, acest lucru comporta mari riscuri, până la pedepse privative de libertate. Am avut cunoscuți care au fost arestați și condamnați, pentru că, cu prilejul unor descinderi făcute de organele Siguranței, s-au găsit la ei Manifestul Partidului Comunist și broșuri editate ilegal. Agenții de Siguranță vedeau roșu, când le cădeau sub ochi cuvintele: „revoluție”, „socialism”, „comunism”, sau numele lui Marx, Engels, Lenin. Aș vrea să ilustrez aceasta cu o întâmplare din propria mea experiență. În ianuarie 1935 am fost arestat și dat în judecată pentru activitatea antifascistă desfășurată legal, în urma unei perchiziții domiciliare, cu prilejul căreia, pe lângă o parte din biblioteca mea, organele Siguranței au ridicat un număr mare de fișe din capitolul despre marxism al lucrării lui Pitirim Sorokin, Curente sociologice contemporane, întocmite în timpul când eram student. Oricare dintre voi știe că Sorokin e departe de fi un prieten al comuniștilor și un propagandist al marxism-leninismului. Agenții de Siguranță au fost d altă părere și, deoarece în fișe era vorba de „lupta de clasă”, de „revoluție” și chiar de Marx și Lenin, au inclus fișele în dosarul activității mele „subversive”. Judecătorul de instrucție de la Consiliul de Război le-a menținut în dosar și astfel, la proces, în fața Consiliului de Război, s-a prezentat un dosar voluminos, menit să sperie pe judecătorii militari. În cuvîntul meu, ridicându-mă împotriva procedeelor Siguranței, am spus:

În ceea ce voi spune, voi întrebuința terminologia curentă în Sociologie. Voi folosi termenul de clasă și antagonism de clasă, de fascism și antifascism, voi vorbi despre burghezie și despre proletariat. Accentuez acest lucru, pentru că fișele și lucrările mele confiscate au fost etichetate „subversive”, deoarece cuprind acești termeni, când de fapt îi folosește orice student la Sociologie.

Avocații mei, Tovarășii Ion Gheorghe Maurer, Radu Olteanu, I. Grozdea, Vladimir Nicoară și alții au protestat și ei împotriva acestor metode de a întocmi dosare. Comisarul Regal sărind în apărarea Siguranței, avocații au cerut Profesorului Ilie Cristea, martor în proces, să declare cum s-a desfășurat perchiziția făcută la el și ce i s-a confiscat. Ilie Cristea a declarat că agenții de Siguranță i-au confiscat Revoluția în alimentație și Larousse-ul, probabil din cauza unei asemănări făcute de aceștia și a culorii copertei! Era bine atunci când agenții confiscau numai ce li se părea „subversiv”; se putea întâmpla ca ei să strecoare în timpul percheziției câte un manifest sau broșură ilegală. Așa s-a întâmplat și la procesul meu. Deoarece mișcarea antifascistă nu punea problema revoluției, a răsturnării violente a ordinii sociale existente atunci, în mod legal, ea nu putea fi dată în judecată. Pentru a impresiona completul de judecată, Comisarul Regal a început să fluture în fața lui o broșură, în care, pe lângă problemele luptei antifasciste se menționa necesitatea revoluției socialiste și a instaurării dictaturii proletariatului. Tovarășul Ion Gheorghe Maurer a reacționat prompt, cerându-i Comisarului Regal să declare de unde este broșura? Consiliul de Război a admis întrebarea și Comisarul Regal a fost nevoit să declare că broșura nu aparține dosarului meu.

Acestea erau greutățile studierii marxismului în acea vreme. La acestea se adăoga atmosfera larg răspândită anticomunistă, falsificarea conștientă și inconștientă a țelurilor comunismului, denigrarea Partidului și a U.R.S.S., intimidarea exercitată de Siguranță, de autoritățile universitare, de familie etc. Influența naționalismului și, mai târziu a fascismului, în sânul studențimii din țara noastră a constituit o frână serioasă în răspândirea ideilor marxism-leninismului în rândurile ei.

Și totuși, pe măsură ce realitatea împrăștia iluziile României Mari, pe măsură ce criza economică de la sfârșitul deceniului al treilea și începutul celui de al patrulea deschidea ochii oamenilor asupra neputinței capitalismului de a soluționa marile probleme ale societății și ale vieții lor și, în sfârșit, pe măsură ce fascismul devenea tot mai agresiv, periclitând și bruma de drepturi și libertăți cetățenești din România burghezo-moșierească, apropiind îngijorător și pericolul dezlănțuirii unui nou război mondial, un număr tot mai mare de studenți, activând în Asociațiile lor profesionale, regionale, politice, s-au apropiat de mișcarea antifascistă și de partid, interesîndu-se tot mai asiduu de lucrările clasicilor marxism-leninismului, de lupta partidului, de realizările Uniunii Sovietice. Îmi amintesc cu căldură și acum, cum, în condițiile în care nu cunoșteam nimic despre comunism, despre partid, despre Uniunea Sovietică – sau cunoșteam denaturat – cele mai bune cadre didactice tinere, cei buni studenți, se frământau în căutări febrile pentru aflarea adevărului.

Bineînțeles, adevărul nu-l puteam afla la cursuri și seminarii. În general, marxismul era monstruos deformat în lecțiile celor mai mulți profesori. Au fost însă profesori care, fără a fi marxiști, din probitate profesională, nu s-au pretat la astfel de deformări, străduindu-se să prezinte marxismul în mod obiectivist, fără alterări prea mari. În bibliotecile seminariilor lor găseau unele din lucrările clasicilor marxism-leninismului, a căror consultare de către studenți n-o opreau. Așa a fost, de pildă. Prof. Dim. Gusti, în ale cărui seminarii studenții comuniști puteau să-și expună liber părerile, deși, în același timp, permitea și legionarilor să otrăvească conștiința colegilor lor; în seminariile sale, Prof. Virgil Madgearu avea o atitudine tolerantă; la Universitatea din Cluj, Prof. Virgil Bărbat a pus în discuția studenților săi un manual de materialism istoric /al lui Buharin/, a programat la o ședință de seminar discutarea pe bază de referat /întocmit de Nicolae Massim, actualmente actor și regizor în București/ a procesului de transformare socialistă a agriculturii în U.R.S.S. Tot la Cluj, Prof. D. B. Ionescu, de la Facultatea de Drept, făcea o prezentare corectă a concepției economice a lui Marx. La Universitatea din Iași, Prof. Petre Andrei îl comenta la cursuri pe Marx fără dușmănie și-l dădea ca bibliografie la seminarii. În felul acesta, fără voia lor, desigur, acești profesori ne atrăgeau atenția asupra unui alt mod de a interpreta lumea și viața decât cel curent și contracarau influența profesorilor reacționari. Adesea, chiar patima cu care combăteau marxismul, absurditățile pe care le susțineau în legătură cu comunismul, cu Uniunea Sovietică, îi împingeau pe colegii mei să cunoască lucrările marxism-leninismului, să se informeze asupra programului și țelurilor Partidului, să caute și alte surse de informare decît cele oficiale despre realitățile din Uniunea Sovietică.

Dar tocmai găsirea drumului spre lucrările clasicilor, spre surse adevărate de informare asupra mișcării comuniste reprezenta cea mai mare dificultate. Vă puteți închipui ce puțin mobilizator a fost pentru mine în dorința de a cunoaște marxismul faptul că prima lucrare a lui Marx care mi-a căzut în mână a fost Problema evreiască și încă în limba germană. Foarte puțini din studenții generației mele au avut contact cu vreo organizație comunistă de partid sau de tineret, care să le îndrume pașii. În ce mă privește, cât timp am fost student n-am cunoscut nici un comunist, deși, trebuie să recunosc, din discuțiile în familie, știam, de pildă, că Prof. Victor Cheresteșiu, cu care eram în relații de rudenie, era comunist. Încă din primul an de facultate, am luat poziție împotriva orientării huliganice, cuziste, din Universitate. Mai târziu, ca președinte al Societății Studenților în Filosofie și Litere de la Universitatea din Cluj, în mod spontan am luat o atitudine antifascistă. Dar, cu toate că eram student în sociologie – sau poate tocmai din această cauză – nu aveam o concepție clară asupra proceselor vieții sociale din vremea aceea și nici o fundamentare teoretică a acțiunilor mele antifasciste. Antifascismul meu, ca și a altor colegi, izvora din repulsia etico-estetică față de manifestările huliganice ale studenților de dreapta, respingerea de pe pozițiile umanismului burghez a bastonului de cauciuc și a ricinei, ca mijloace de convingere, folosite de fasciștii italieni. Respingând orice formă de misticism, manifestând o rezervă totală față de curentele idealiste din vremea mea, mi-am format o concepție în anii studenției din îmbinarea eclectică a behaviourismului, care se promova la Institutul de Psihologie, și cu concepția sociologică democrată a Profesorului Virgil Bărbat, care așeza la baza dezvoltării societății cultura. Dar încă atunci simțeam șubrezenia teoretică a acestei concepții și, de aceea, în teza mea de licență, despre fenomenul care se numește în sociologie „leadership” am încercat să dau o explicație materialistă, pornind de la relațiile de proprietate, a concentrării puterii în mâinile câtorva și a dobândirii prestigiului unora față de restul populației.

Un rol important în discutarea problemelor social-politice contemporane și a orientării unui mare număr de studenți și cadre didactice tinere de la Universitatea din Cluj l-a avut „Cercul universitar de studii politice și sociale” înființat de Prof. Virgil Bărbat. Adversar al imperialismului, el a orientat activitatea acestui cerc în direcția dezvăluirii contradicțiilor societății actuale și, în felul acesta, treptat, dar în mod inevitabil, majoritatea participanților la acest cerc s-au apropiat de explicația marxist-leninistă a fenomenelor sociale. După moartea lui Virgil Bărbat, conducerea cercului a preluat-o un grup de asistenți și preparatori progresiști de la Universitatea din Cluj, care avusese un rol însemnat în slăbirea fascismului în universitate și în eliminarea conducerilor reacționate din fruntea asociațiilor pe facultate. În cadrul activității cercului în această perioadă s-au înfruntat viu antifasciștii cu fasciștii. Între timp, cadrele tinere și studenții antifasciști ajunseseră să cunoască unele lucrări ale clasicilor marxism-leninismului, să afle de activitatea P.C.R. Realitățile din U.R.S.S. nu mai puteau fi ascunse și dezinformările grosolane erau respinse de un număr tot mai mare de studenți. Pe de altă parte, intraseră în universitate tineri care participaseră ca elevi la acțiunile UTC-ului și fuseseră educați de el. Ca rezultat al rezoluțiilor Congresului al V-lea P.C.R. privind necesitatea intensificării muncii politice cu tineretul, în anul 1931/32 s-a înființat, după știința mea, prima celulă de partid în Universitate, iar în anul următor, s-au creat celule în fiecare facultate și la Academia Comercială. Acest fapt a ridicat activitatea antifascistă din Universitate pe o treaptă nouă, i-a dat un conținut mai precis și a întărit munca ideologică a Partidului în rândurile studențimii.

În acest climat de efervescență ideologică am ajuns și eu – abia atunci – să citesc Manifestul Partidului Comunist și Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului, care ne-au servit, colegilor mei asistenți și mie, să orientăm discuțiile Cercului universitar de studii politice și sociale într-o direcție științifică.

Evenimentul care a dat un impuls deosebit popularizării P.C.R. între studenți și cadrele didactice tinere și activizării puternice a muncii ideologice, răspândirii marxism-leninismului a fost marea bătălie de clasă a ceferiștilor și petroliștilor din ianuarie-februarie 1933. Toate păturile sociale care sufereau de pe urma crizei economice și-au dat seama de faptul că singură calea indicată de clasa muncitoare, sub conducerea P.C.R., poate duce la soluționarea efectelor acestei crize, că numai prin luptă poate fi barată ascensiunea fascismului în țara noastră. În aceste condiții s-au înființat Comitetul Național de luptă împotriva fascismului și a războiului, comitetele regionale și locale, comitetele antifasciste de tineret, care au avut un rol însemnat în organizarea luptei împotriva fascismului și în lămurirea ideologică a tineretului. Colegii mei și cu mine atunci am ajuns în contact cu mișcarea comunistă și cu intelectualii comuniști. Înainte de deveni eu însumi propagandist al marxism-leninismului, am învățat marxismul de la Profesorul comunist Iuliu Deheleanu, care a îndrumat orientarea ideologică comunistă a numeroase generații de tineri intelectuali, [de] la Prof. Victor Cheresteșiu și [de] la Dr. Kohn Hillel. Ajunsese o preocupare permanentă a studenților progresiști și comuniști, a tinerelor cadre didactice, între care menționez pe tovarășul Ilie Murgulescu, pe atunci asistent la Facultatea de Științe Naturale a Universității din Cluj, Coriolan Drăgulescu, chimist și mulți alții, de a studia marxismul. Am citit și eu, în această perioadă, împreună cu studenții și asistenții progresiști ai Universității, lucrări de ale clasicilor marxism-leninismului în traducere franceză, broșurile editate de partid. O revelație extraordinară a constituit-o pentru mine lectura lucrării lui Engels Anti-Dühring, care dintr-odată mi-a înfățișat sinteza învățăturii marxiste. Mi-a câștigat-o, comandând-o din străinătate, un librar simpatizant și am primit-o în ajunul anului nou 1934. M-a captivat în așa măsură, încât, deși în familie se sărbătorea Revelionul și aveam oaspeți, am citit-o pe nerăsuflate toată noaptea. Lucrarea a devenit apoi cartea de căpătâi a seminariilor noastre marxiste.

Având în vedere opreliștile oficiale privind răspândirea cărților marxiste în limba română, studenții trebuiau să învețe o limbă străină, pentru a le putea studia. Îmi amintesc numărul mare studenți care au participat la primul curs de limbă rusă, predat în Universitate de Prof. Emil Petrovici, deși cei mai mulți nu aveau ca specialitate limbile slave.

Firește, puțini studenți și cadre didactice tinere își puteau permite să comande cărțile marxiste de care aveau nevoie din străinătate și, în plus, adesea nici nu soseau, ori erau înapoiate încă de la vamă. Aveam însă alte surse de aprovizionare: la Biblioteca de împrumut, înființată de Prof. Victor Cheresteșiu, după ce fusese îndepărtat de la Biblioteca Universității pentru convingerile sale comuniste, se găsea literatură beletristică progresistă și, pentru cunoscuți, scotea de sub rafturi și lucrări marxiste. Dar sursa cea mai bogată de lucrări marxiste era biblioteca personală a unui bun tovarăș antifascist, Theo Bindea, care, în calitatea de secretar al Camerei de muncă din Cluj, avea posibilitatea de a comanda și primi cărți marxiste. Din Biblioteca lui am citit și eu și alți colegi de ai mei tot ce publica Éditions Sociales, operele alese ale lui Marx și Engels și câteva volume din Operele lui Lenin.

Învățământul politic comunist, firește în condițiile ilegalității și în forme ilegale, al studenților progresiști, se făcea, în general, după materialul bibliografic pe care-l aveau conducătorii diferitelor grupuri. Numai Prof. luliu Deheleanu, mai în vârstă și cu o bună pregătire marxist-leninistă, putea conduce acest învățământ fără a poseda o bibliografie. Acest învățământ se desfășura în „seminarii marxiste”, la care participau studenți comuniști, uteciști și simpatizanți. Dorința studenților progresiști de a cunoaște marxismul era atât de mare, că, adesea, aceste seminarii – ținute în mod conspirativ – erau urmate de foarte mulți simpatizanți.

Tematica acestor seminarii era, așa cum am spus înainte, diversă. De pildă, seminarul condus de Prof. Deheleanu, primul la care am participat, dezbătea problemele fundamentale ale materialismului dialectic. Aici am aflat, pentru prima dată, despre problema fundamentală a filosofiei, argumentarea materialității lumii, raportul dintre existență și conștiință, legile fundamentale ale dialecticii marxiste. Primul seminar pe care l-am condus eu avea ca tematică și, totodată, bibliografie pentru conducătorul de seminar, Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință, Manifestul Partidului Comunist și Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului. În felul acesta, studenții primeau o privire generală asupra dezvoltării societății, a legilor acestei dezvoltări și a condițiilor apariției și dezvoltării marxismului. Concluzia care se desprindea din dezbaterile acestui seminar era inevitabilitatea revoluției socialiste, sub conducerea clasei muncitoare și a maselor de oameni ai muncii de către partidele marxist-leniniste. După primirea lucrării lui Engels Anti-Dühring, tematica unuia dintre seminarii a fost studierea celor trei părți constitutive ale învățăturii marxiste: Materialismul dialectic si istoric, Economia politică și Socialismul științific. Când actualul Prof. al Universității noastre, Valer Novac, s-a întors de la Paris aducând cu el lucrarea lui Lenin Materialism și Empirocriticism, unul dintre seminariile pentru studenți și cadre didactice tinere a analizat această lucrare. Mai târziu, când a apărut Era Nouă, la studiul lucrării Materialism și Empiriocriticism s-a adăogat ciclul de articole din această revistă îndrumată de partid, „Criza științei”. În dezbaterea unui seminar s-a pus, de asemenea, și cartea lui Marcel Prenant Marxismul și biologia.

În alte seminarii s-au discutat Problemele leninismului de I. V. Stalin și, după ce P.C.R. a editat în ilegalitate Cursul scurt de istorie a PC/b/US în unele cercuri ale studenților progresiști s-a seminarizat și acesta.

Să nu credeți că participarea la aceste seminarii însemna numai un plus de muncă pentru studenții progresiști. Ea comporta, totodată, serioase riscuri pentru conducătorul de seminar și pentru participanți. În condițiile regimului de teroare polițienească de atunci, era suspectată orice întrunire care întrunea mai mult de 5-6 persoane. Seminariile cuprindeau, de regulă, 7-10 persoane și, pentru a nu atrage atenția Siguranței, ele se țineau mereu la alți simpatizanți, păstrându-se regulile conspirației. Pentru tineretul dornic să cunoască marxismul, politica Partidului, toate aceste dificultăți nu contau. Ei acceptau riscurile, ca să-și poată însuși ideologia clasei muncitoare.

Seminariile marxiste au avut un rol însemnat în pregătirea ideologică a numeroși intelectuali din acea vreme, în apropiere lor de Partid, în mobilizarea lor la acțiunile îndrumate de el.

Munca acestor tineri, entuziasmul cu care își însușeau învățătura marxist-leninistă, transformarea cunoștințelor de marxism în convingeri și transpunerea în acțiuni a acestor convingeri trebuie să fie o pildă pentru studențimea de azi, căreia regimul nostru i-a pus la dispoziție întregul tezaur al marxism-leninismului și i-a creat condiții prielnice de învățătură și de viață. Mai cu seamă studenții Facultății noastre, pentru care studierea și însușirea marxismului este o sarcină profesională și totodată politico-educativă, pilda studenților comuniști din trecut trebuie să fie un imbold în permanenta îmbunătățire a muncii lor, în ridicarea continuă a nivelului lor politic.

(Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Colecții speciale, Fond Tudor Bugnariu, dosar 104, filele 92-108)

________________________

i „Analiza retrospectivă a lipsurilor din Facultatea de filosofie, pe linia vieții interne de partid și a activității de ordin administrativ”, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, fond Tudor Bugnariu, nr. 105, f. 3-48.

ii Ibid.

iii Vezi Mircea Flonta, „Student la filozofie, în anii ’50”, în Drumul meu spre filozofie (București: Humanitas, 2016).

iv Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga,” Cluj-Napoca, fond Tudor Bugnariu, nr. 45. Vezi și Ștefan Bosomitu, „Tudor Bugnariu și un proiect eșuat de instituționalizare a sociologiei în România comunistă”, Revista română de sociologie 28, nr. 1-2 (2017): 55-77.

v T. G. Bugnariu, „Caracterul deschis al filozofiei marxiste”, Ramuri 6, nr. 7 (1969): 5.

1 În Contemporanul s-a publicat /1885-1886/ traducerea integrală a lucrării lui Engels Originea familiei, a proprietății private și a statului; Munca a reprodus în traducere fragmente din Mizeria filosofiei a lui Marx /1891/; tot aici a apărut lucrarea lui Engels Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință /1890/; Revista Critica socială a publicat lucrarea lui Engels Materialismul istoric /1892/ etc. Editura Academiei R.P.R. a publicat bibliografia completă a traducerilor publicate la noi, care s-au găsit până la acea dată, în Marx-Engels în limba română, 1956.

² Opere, vol. 17, ESPLP, București, 1957, pp. 486-487.

³ Opere, vol. 18, ESPLP, București, 1957.

⁴ Opere, vol. 21, Editura P.M.R, București, pp. 289-332.

⁵ Opere, vol. 22, Editura P.M.R. București, 1952, pp. 117-120.

⁶ Opere, vol. 26, ESPLP, 1954, pp. 299-300.

⁷ Opere, vol. 26, ESPLP, 1954, p. 233.

⁸ Opere, vol. 24, ESPLP, 1954, pp. 326-331.

⁹ Opere, vol. 28, ESPLP, 1955, pp. 461-478.

¹⁰ Opere, vol. 29, ESPLP, 1956, p. 308.

¹¹ Opere, vol. 29, ESPLP, 1956, pp. 398-418.

¹² Ibid., pp. 440-453.

¹³ Opere, vol. 31, ESPLP, 1956, pp. 265-282.

¹⁴ Opere, vol. 29, ESPLP, 1956, pp. 454-473.

¹⁵ Socialismul, nr. 29, 1918.

¹⁶ Documentele…, 1917-1922, pp. 160-161.

¹⁷ De exemplu la Congresul al III-lea al P.C.R., Documente… 1923-1928, pp. 265-266.

¹⁸ Documente… 1929-1933, p. 319.

[Vatra, nr. 5-6/2023, pp. 53-58]