Țintă fixă: Ştefan Borbély (2/5)

Evocări, portrete

stefan borbely 

 

Cătălin GHIŢĂ  

Portretul intelectualului la maturitatea deplină:

Ştefan Borbély şi meritele investigaţiei comparatiste

 

Iniţiativa revistei Vatra şi a profesorului Virgil Podoabă de a-i consacra un întreg număr lui Ştefan Borbély constituie un gest de echilibru în estetica receptării autohtone, reparând o mare lacună şi rectificând o crasă neglijenţă din partea criticii noastre, fiindcă o figură de prestigiul său nu a beneficiat, din păcate, de primirea pe care o merită. Ştefan Borbély este unul dintre cei mai importanţi comparatişti români lansaţi după 1989. Intelectual de forţă, autor de volume de eseu şi critică literară, eminent profesor şi conducător de doctorat la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, el este, fără nicio exagerare, unul dintre motoarele intelectuale ale cercetării filologice de la noi şi chiar din Europa răsăriteană. Citește în continuare →

Ţintă fixă: Ştefan Borbély (1/5)

Cu Virgil Podoaba la Neptun, 2010

 

Virgil PODOABĂ

 

De dinafară

 

Aproape o monografie

Întrucît revista Vatra a omis – din motive de neînțeles, însă numai pentru că, în situația dată, nu e bine să fie scotocite prea insistent – să comenteze pînă acum vreuna din cărțile, deja foarte numeroase (aritmetic: 17 cărți proprii +3 colective), ale lui Ștefan Borbély – deși unii dintre redactorii și chiar conducătorii ei de ieri și de azi, ca sus-semnatul, i-au fost colegi de facultate sau la Echinox –, instituția și-a propus, în sfîrșit, să dreagă cît de cît această eroare prin omisiune față de acest autor – de  fapt, un polihistor al umanului în genere – de-o erudiție ieșită din comun și de-o anvergură și valoare de mult bătătoare la ochi. Cum? Printr-o reparație tardivă, meritată cu prisosință, constînd în intenția, finalmente, realizată aproape integral, de a-i comenta, într-o Țintă fixă, toate cărțile, dar care nu a exclus nici alte moduri de lectură critică decît comentariul de carte, precum abordarea tematică sau chiar cea de ansamblu a operei sale, dar și forme de lectură îndreptate spre momente din biografia subiectului care scrie sau chiar spre figura sa însuși, precum evocarea sau portretul autorului. Portițe deschise, acestea din urmă, care se vor dovedi, finalmente, benefice pentru înțelegerea mai complexă și mai adecvată atît a acestui autor foarte special, fie și numai prin condiția sa lingvistică și culturală (1), cît și a cărților sale!

Citește în continuare →

Eveniment editorial: Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România

adriana stan bastionul

Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România, Cuvânt înainte de Mircea Martin, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2017, 360 p.

Sanda CORDOȘ        

 

Idei

Există o tendinţă relativ larg răspândită în rândul criticilor (încă tineri), cei între 30 şi 40 de ani, de a se dedica ideilor literare (sau ideilor despre literatură) mai curând decât literaturii. Sigur, pe aceasta din urmă, în ipostaza actualităţii, unii dintre ei au urmărit-o (cu stăruinţă de ani, cu sagacitate) în critica foiletonistică (exerciţiul cronicii literare devenind astfel un gen formator), dar cărţile le-au consacrat unor probleme ale criticii literare. De ce şi de unde această autoreflexivitate? Fireşte că nu ştiu răspunsul (probabil că nici nu e unul singur) la întrebarea pe care mi-am pus-o în câteva rânduri, însă pot avansa mai multe ipoteze: pentru că e dezordine în lumea ideilor critice româneşti, pentru că aceşti oameni tineri vor să schimbe ceva esenţial în modul de a face critică literară (şi o fac oblic), pentru că unii dintre ei au internalizat modelele corifeilor şaizecişti (E. Simion şi N. Manolescu) care au consacrat tezele doctorale lui E. Lovinescu şi T. Maiorescu, practicând, aşadar, critica criticii. Citește în continuare →

Anca HAȚIEGAN – Precursoarele: primele femei care au jucat în limba română (III)

precursoarele3

În articolul precedent, dedicat Elenei Ghica (căs. Șubin), interpreta Hloei de la 1816, aminteam de prezența Mitropolitului Veniamin Costache la spectacolul ieșenilor și de sprijinul acordat de către acesta întreprinderii teatrale a lui Gheorghe Asachi. Spuneam că implicarea sa mi se pare remarcabilă, întrucât biserica ortodoxă din țările române, la fel ca suratele ei din lumea creștină, s-a arătat, în general, ostilă față de actori – și mai ales față de actrițe. În Țara Românească, de pildă, în 1851, când deja putem vorbi de existența unei mișcări teatrale culte, profesioniste, în limba română, Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei (care avea să fie numit mitropolit-primat al României sub Alexandru Ioan Cuza, în 1865, titulatură deținută până la moartea sa, survenită în 1875) a dat la tipar un Manual de Pravilă bisericească, cuprinzând, printre altele, o serie de „legiuiri” cu privire la „însurătoarea celor ce vin la treapta preoției”. La punctul doi al acestei secțiuni se stipulau următoarele: Citește în continuare →

Premiile naționale pentru literatură tânără „Nepotu’ lui Thoreau”

premiile thoreau

Premiul Național de Literatură Română tânără „Nepotu’ lui Thoreau” se află în acest an la a doua ediție. În seara de miercuri, 13 decembrie 2017, Nepotul va acorda 5 premii în valoare de 600 de lei fiecare pentru volume publicate în decursul anului 2017 ale autorilor tineri (sub 40 de ani împliniți la publicare) din România. Evenimentul va avea loc la Insomnia Café din Cluj-Napoca, strada Universității nr. 2, începând cu ora 19. Citește în continuare →

Iulian BOLDEA – Raţionalitatea ca interogaţie

boldea2

Între filozofie şi literatură

Stabilind reperele fundamentale ale activităţii critice a lui Ion Ianoşi, Ioana Em. Petrescu sublinia umanismul intelectualului, ca trăsătură dominantă şi atitudine estetică privilegiată: „Cu o structură de umanist (monografia Thomas Mann, 1965, este o foarte interesantă experienţă de interpretare umanistă a acestui persiflator al umanistului Settembrini, ironist conştient de criza umanismului burghez cristalizat în Renaştere), cu o fermă şi explicită opţiune pentru filosofia marxistă, cu un temperament retoric, care dramatizează spectaculos ideile (fie ele locuri comune), descoperindu-le, prin participare, o vibraţie interioară clasică – a echilibrului (pe care autorul îl numeşte «echitate» sau «un punct de vedere mlădiat»), I. Ianoşi nu este creator de idei sau de sisteme, dar e un spirit capabil să trăiască patetic dilema – înscenată adesea – a Ideii preexistente”. Citește în continuare →