Alex Goldiș – Constelația Vinea

Coperta Cordos - Vinea curbe.cdr

Foarte bună ideea publicării, de către Editura Școala Ardeleană, a ediției a II-a a volumului Sandei Cordoș, Ion Vinea. Scriitor între lumi și istorii*. Nu numai că volumul de față e revăzut și adăugit substanțial (beneficiind de două capitole în plus), dar prima ediție, apărută în 2013 și publicată în urma unui proiect al Academiei Române, n-a avut – din cauza constrângerilor administrative ale unor astfel de demersuri – decât o circulație limitată. Cartea e importantă întrucât reprezintă, după volumele – bune, dar inevitabil datate ale lui Simion Mioc și Elena Zaharia, publicate ambele în 1972 – o revizuire substanțială a biografiei și a operei poetului. Citește în continuare →

Mircea Martin – Doctor honoris causa al Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș

mircea martin 1

 

Laudatio în onoarea d-lui academician, prof. univ dr.  Mircea Martin

 

Domnilor academicieni, domnilor rectori, stimați invitați, colegi și studenți,

  

Am auzit cu toții, din documentele cărora li s-a dat deja citire, care sunt motivele care au determinat Universitatea noastră să-și asume imperativ nu doar datoria, ci și onoarea recunoașterii meritelor și valorii dlui acad. Mircea Martin și prin intermediul acestei ceremonii dedicate domniei-sale, nu doar prin alte gesturi. Voi încerca – pe scurt, totuși – să detaliez măcar cîteva din aceste motive.

Citește în continuare →

Alexandru Vlad – Didactica romanului

alexandru vlad pip

De ce scriem romane? De ce citim romane? Şi care-i secretul longevităţii acestui gen? Scriem romane ca să ducem o existenţă paralelă, ca să naştem ceva din nimic, şi pentru că există întotdeauna cineva să le citească. Aproape din aceleaşi motive, să tragem cu ochiul la asemănările altor percepţii cu a noastră, a altor vieţi, şi nu mai puţin ca să vedem deosebirile. Este aproape o definiţie a curiozităţii. O curiozitate sofisticată. Şi romanul e longeviv pentru că e un gen deschis. Dacă romanul francez este într-o criză prelungită (vârât probabil acolo de arbitrajul criticii universitare), romanul aşa-zis anglo-saxon traversează crizele mai uşor, a devenit un gen proteic şi s-a alimentat permanent şi din variantele contemporane ale romanului popular –  rădăcina miraculoasă a acestui gen mirabil. Citește în continuare →

Ion Mureșan – Peşti în ploaie

ion muresan

România seamănă tot mai mult cu o crescătorie de peşti pe vreme de ploaie. Stropii căzuţi pe oglinda apei agită peştii într-un hal fără de hal: se adună în cârduri şi sar să vâneze muşte, muște lichide. În curând însă oferta de hrană bogată picată din cer se dovedeşte pentru ei o falsă alarmă de bunăstare.

Schimbând niţel registrul, aş spune că agitaţia de care este cuprinsă societatea românească e obositoare ca un concurs de alergare la secţiunea viteză pe 100 de metri, pe gheaţă, cu tălpici de plastic. Citește în continuare →

Ana Blandiana – Spaima și bucuria târgurilor de carte

ana_blandiana_in_anii_70

Cred că, dacă aș îndrăzni să fiu cu desăvârșire sinceră, ar trebui să mărturisesc că târgurile de carte mă înspăimântă. Sau cel puțin că acesta a fost sentimentul pe care mi l-a trezit primul și cel mai mare dintre ele la care am participat: cel de la Frankfurt. Era cu 15 ani în urmă și eram invitată pentru lansarea versiunii germane a romanului meu Sertarul cu aplauze. În registru logic nu puteam să mă îndoiesc de faptul că e vorba despre un moment fast, că ar trebui să fiu fericită privindu-mi portretul în standul editurii alături de coperta mare,  cât un perete, a cărții mele, cu titlul puțin schimbat: Die Applausmachine. Și totuși, plimbându-mă, în așteptarea lansării, de-a lungul zecilor de kilometri de rafturi cu volume și de tarabe de cărți, simțeam cum crește în mine o spaimă gata să se rostogolească într-o criză de depresiune. Căci concluzia firească și de bun simț – născută de sutele de mii de nume de autori înscrise pe coperte care mai de care mai lucioase, mai colorate, mai cartonate, ce încercau să-mi rețină atenția – era inutilitatea adăugării încă unei cărți nesfârșitului șir. Citește în continuare →

Ioan MOLDOVAN – De Lear, de iarnă, de vrajbă

Ioan Moldovan- foto Liviu Antonesei

Acum, Doamna mea se odihneşte

Acum, piatra sură se face scrum

Norii se umflă şi când văd ei ceva

rămâne doar fum în aer

 

Maşinile utilitare s-au înmulţit peste măsură

Gâzele noastre petrec pe pulpe, pe genunchi, pe umeri

pe gură şi jos în ger

doar multă-multă iarbă aiurândă

 

Citește în continuare →