Andrei Doboș – Poeme

Andrei Dobos_foto

 

Sfîrşitul verii

S-a răcit întunericul dulceag al dimineții care nimic rău nu prevestește
iar în copaci a intrat umezeala și frigul și stau retrași și tăcuți și cei
sălbatici ca sălciile bătrîne ce-au crescut pe lîngă iazuri
acum multă multă vreme și cei ca nucii însămînțați de vînt prin vreo grădină
pe care omul i-a lăsat să crească acolo pentru privirea și sufletul lui,
cărările sînt acum castanate și înnucate, punctate cu fructe storcite
de bacterii și friguri; un văl de păsări ridică în gușe de stol
semințe din ceața dimineții, iar în arbuștii ornamentali tunși electric
intră tristețe băltită, și se face întuneric cu borhot și firimituri de fruct,
și din cînd în cînd bate un vînt de pe sate, din miez portocaliu de bostan
și de pe frunze aspre de porumb; și e galben, totul e galben
răsăritul e galben ca zburlirea penelor de grangur
sau ca ciocul moale de mierlă,
un galben poros ca pufuletele dus de corb. Citește în continuare →

Alexandru Vlad – Eu și chiriașa dinaintea mea

Notă: În articolul pe care îl scrisese pentru numărul special al Vetrei apărut după moartea lui Alexandru Vlad (7-8/2015), Marius Jucan amintea de un episod de tinerețe în care, cu ocazia unei întâlniri la scurtă vreme după terminarea liceului, prozatorul îi citise, în mod surprinzător (pentru că se arătase mai degrabă ca fiind animat de ambiții poetice), câteva pagini dactilografiate dintr-o povestire. Textul de mai jos, una din primele încercări de acest gen ale autorului Aripii grifonului, o reproduce în întregime, după ce Alexandru Vlad o prelucrase parțial pentru un fragment din proza Exit, apărută în volumul Viața mea în slujba statului (2006). Mulțumiri dnei. Vlad pentru accesul la dosarele aflate în arhiva familiei. (Andreea Pop)

***

alexandru vlad pip Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Împotriva bosonilor

cimpoesu

La data de 15 septembrie 2008, am primit pe telefonul mobil un misterios mesaj SMS despre viitorul omenirii – și o invitație. Despre viitorul omenirii eram avertizat că s-ar putea să nu mai fie. În urmă cu patru sute de ani, Nostradamus prevăzuse „un arc satanic al furiei” care va provoca un pârjol teribil în jumătate de lume și inundații catastrofale în cealaltă jumătate. Probabil știți că și înainte de Noe s-a întâmplat ceva asemănător. Există dovezi concludente că potopul biblic a fost provocat de o civilizație extraterestră care a dorit să experimenteze niște chestii. Cu același arc satanic despre care vorbește Nostradamus și pe care profeți de dată mai recentă l-au identificat ca fiind acceleratorul de particule CERN de lângă Geneva, alcătuit într-adevăr din două arcuri imense care împreună formează un inel. Invitația se referea la un protest public împotriva acestei eventualități, protest ce urma să aibă loc în fața Casei de cultură a sindicatelor. Dacă vă întrebați cumva care sindicate, vă răspund: alea vechi. Citește în continuare →

Despre mizeria din mediul studenţesc [Strasbourg, 1966]

misereetudiant

Considerată sub aspectele ei economice, politice, psihologice, sexuale şi mai ales intelectuale şi despre câteva mijloace pentru a o remedia

[Union Nationale des Étudiants de France, Strasbourg, 1966]

Să facem ruşinea încă şi mai ruşinoasă dând-o publicităţii 

Putem afirma, fără un prea mare risc de a ne înşela, că studentul în Franţa este, după poliţist şi preot, fiinţa cea mai universal dispreţuită. Dacă motivele pentru care el este dispreţuit cel mai adesea sunt false motive care ţin de ideologia dominantă, motivele pentru care el este cu adevărat de dispreţuit şi trebuie desconsiderat din punctul de vedere al criticii revoluţionare sunt refulate şi nemărturisite. Susţinătorii falsei contestări ştiu totuşi să le recunoască şi să se recunoască în ele. Ei răstoarnă acest adevărat dispreţ într-o admiraţie complezentă. Astfel, neputincioasa intelighenţie de stânga (de la Les temps modernes la L’Express) leşină în faţa pretinsei „ridicări a studenţilor”, iar organizaţiile birocratice efectiv declinante (de la partidul zis comunist la UNEF) îşi dispută geloase sprijinul ei „moral” şi „material”. Vom arăta raţiunile acestui interes pentru studenţi şi modul în care participă pozitiv la realitatea dominantă a capitalismului supradezvoltat, şi vom folosi această broşură pentru a le denunţa una câte una: dezalienarea nu are la dispoziţie altă cale decât cea a alienării. Citește în continuare →

Horia Corcheș – Vineri, după-amiază

horia.corches

Când se trezește, în fiecare dimineață, privește în primul rând ecranul telefonului. A scris? S-a trezit și ea? E online? De obicei nu scrie ea prima, deși aproape întotdeauna se trezește înaintea lui. Nici acum nu i-a scris, avea doar mesajul de aseară, noapte bună. Zâmbește și se ridică pe marginea patului, cu gândul să fugă la duș. Oboseala din ultima vreme i se pare devastatoare, iar ultimele zile au fost prea de tot, întinse până la ore cu o singură cifră din noapte. Aseară a lucrat cu colega lui, corecturi peste corecturi la carte, cu presiunea termenului strict stabilit de editură – ora opt dimineața, până când ceața de pe ochi a devenit o pâclă imposibil de limpezit. Citește în continuare →

Ion Mureșan – De ce n-am în lume loc

ion muresan

„De ce n-am în lume loc,/ Gândeşti că i-am dat eu foc?” Aşa sună versurile unui cântec popular al Anei Ilca Mureşan.

Eu cred că „De ce n-am în lume loc?” e întrebarea potrivită pentru Postul Mare. Asta se întreabă cel care pleacă la cules de căpşuni în Spania, la plantat de roşii în Olanda, la văruit de case în Irlanda, la cerşit în metrou în Paris, la îngrijit de bătrâni în Italia. Mai precis, de ce nu am locul meu în România? Citește în continuare →

Ana Blandiana – O definiție a prieteniei

blandiana laplajă

Nu-mi mai amintesc unde ne-am cunoscut cu Leons Briedis. Cred că la un festival de poezie, pentru că de-a lungul timpului ne-am întâlnit de mai multe ori pe diverse scene unde susțineam amândoi recitaluri de poezie, recitând el în letonă și eu în română, în timp ce în spatele nostru pe mari ecrane se proiectau versiunile în engleză și în limba organizatorilor. Citește în continuare →