Alexandru VLAD – De ce ne pierdem în pădure?

alexandru vlad 8 2017

Până la urmă tot trebuia să mi se întîmple, parcă mi-o căutasem cu lumînarea: m-am rătăcit în pădurile acestea care nu că ar fi ele foarte mari, dar sunt complicate asemenea unei elaborate litere chinezeşti. Abia privite din avion, sau pe Google Earth, îţi dai seama de asta. Dacă te depărtezi de zona de vreo zece kilometri pe care ai învăţat s-o ştii precum îţi ştii buzunarele, cu mult ghinion şi puţină neatenţie poţi umbla toată ziua, rămînînd cu convingerea că ai de-a face cu nişte codri compacţi care au supravieţuit ca prin minune în această epocă a defrişărilor aleatorii. Citește în continuare →

Vladimir BORŢUN – Mărirea şi decăderea noului reformism de stânga

europe in revolt

Apărută anul trecut în iulie, Europe in Revolt* urmărește să cartografieze ultimele evoluţii ale stângii politice din douăsprezece ţări europene. Fără să-şi propună neapărat, cartea reuşeşte să ne arate cum partidele radicale de stânga eşuează atunci când o iau pe calea moderării programatice şi strategice. Reformismul de stânga este o abordare falimentară în genere, dar cu atât mai mult în contextul unei crize capitaliste structurale de-a lungul căreia elitele conducătoare de pretutindeni au dovedit o rezistenţă acerbă faţă de orice concesie semnificativă pentru a-şi apăra interesele de clasă. Capitularea Syrizei de acum doi ani e un caz paradigmatic în acest sens, iar capitolele dedicate Greciei, dar şi celorlalte ţări din periferia sudică a UE, ca Spania şi Portugalia, sunt în mod special interesante.

Citește în continuare →

Dan UNGUREANU – Post-adevăr, rasism şi nazism

dan ungureanu

Îmi încep de obicei articolele cu consideraţiuni generale despre politică. Pe acesta îl voi începe cu o confesiune: am crezut totdeauna că antifasciştii sunt un grup de idealişti marginali, cam paseişti, nişte câini care lătrau furios după o mâţă care trecuse de mult. Nişte chestii demodate, ca numerele matricole de pe uniformele şcolare sau cordeluţele. Mi s-au părut nişte adolescenţi întârziaţi şi naivi. Şi de care nu mai era nevoie. Fiindcă nazismul a dispărut.

M-am înşelat.

Citește în continuare →

Claudiu GAIU – Pentru Europa (partea I)

claudiu-gaiu foto bun

Varşovia – 00-538, bulevardul Ujazdowkie, 1/3

Niemiecka kurwa! – răbufni Genowefa Sobecka, preşedinta Consiliului de miniştri, trântind receptorul în furcă.

Luksemburska kurwa…aua! – corectă pedant tânărul asistent, dar dispoziţia profesorală îi fu curmată de ştampila cancelariei ce-l nimeri în ochiul stâng.

Sukin sin! – completă ea, nu se ştie dacă la adresa celui cu care se întreţinuse telefonic sau a tânărului asistent. Citește în continuare →

Dragoş BUCUR – Zbor deasupra unui Recviem

dan ciupureanu omar 2

După Efectul calmantelor, Liderul grupei mici de la grădiniţa de stat nr.2 şi Les jeux paralympiques, Omar şi diavolii* reprezintă o mutaţie în evoluţia literară a lui Dan Ciupureanu dinspre zona poeziei înspre cea a prozei. Publicat în cadrul colecţiei Ego Proză a editurii Polirom, acest microroman este o proză autenticistă în cadrul căreia se opun două tendinţe. Pe de o parte, există o încercare stilistică de simplificare a scriiturii, iar, pe de altă parte, o înclinaţie înspre suprarealism şi onirism. Aceste tendinţe vor fi rezolvate la nivel metatextual prin marcarea unor pasaje cu italice. Proiectul de autoficţiune surprinde trecerea unui personaj printr-o adolescenţă delirantă, urmată de o tinereţe petrecută în sărăcie, soldată cu schimbarea diferitelor locuri de muncă în străinătate. Personajul-narator, Ian alias Bibanu, ne relatează într-un limbaj lipsit de orice fel de tropi adolescenţa sa violentă de punkist în Craiova. Frazele sunt scurte şi redau doar acţiuni efective, iar viziunea este tranşantă şi lipsită de analiză sau autoscopie. Astfel, relatările lui Ian par puse pe fast-forward, după cum a observat Ştefan Baghiu într-o cronică din „Cultura”. Citește în continuare →

Florina Lircă-Moldovan – Inimi (şi trupuri) cicatrizate în viziunea lui Daniel Ilea

inimi-cicatrizate-un-nume-de-rău-augur-daniel-ilea

Cu şi fără coloană vertebrală. Aşa ar putea fi clasificate personajele celor două piese de teatru reunite de Daniel Ilea în micul volum apărut la Editura Tracus Arte, în 2017.* Prima este o dramatizare a romanului lui Max Blecher, intitulată omonim Inimi cicatrizate, cu o introducere a traducătoarei Anca-Domnica Ilea. Cealaltă e inspirată dintr-o veche legendă babiloniană (cu titlul original Răul şi Bunul), denumită de autor Un nume de rău augur. Având ca sursă două texte atât de diferite, cartea dramaturgului (şi prozatorului) francez, de origine română, are la bază totuşi un principiu unificator. Acela este – am anticipat deja – metafora omului cu şi fără verticalitate. Mai mult fără, să-i zicem, îndrăzneală. Fie că e în joc forţa slăbiciunilor individuale, ca în prima piesă de teatru, fie că e de vină puterea numelui predestinat, cum se întâmplă în a doua, rezultatul e acelaşi: degradarea umană, fizică şi spirituală, la umbra neputinţei de a-ţi lua în posesie caracterul. Citește în continuare →

Rita CHIRIAN – Cu smerenie, cu totul

Horatiu-Lascu-N-am-fost

E firesc ca ierarhiile literare să se consolideze şi să supravieţuiască prin centrifugare; de la Bucureşti până la Botoşani, distanţa este mult mai mare decât o arată hărţile. Doar rareori şi fulgurant se întâmplă ca jocurile să-şi mute punctul de interes. Succesele se repurtează departe de provincie, aşa cum undele îşi diminuează amplitudinea cum te îndepărtezi de epicentru. Cei mai mulţi dintre scriitori, dincolo de talent ori criterii valorice, sunt condamnaţi la obscuritate ori, poate şi mai rău, să poarte panaşul de celebritate locală, cu toate diligenţele pe care le presupune: encomioane, boemă, reciprocitate în adulare, servilism, sinecuri. Dacă se întâmplă o moarte timpurie – deci, ieşită din firesc – memoria lor este parazitată de alţi scriitori, editori şi prieteni care alimentează aceeaşi reacţie chimică a provincialismului şi mediocrităţii, deci a lucrului făcut pe jumătate. Pe de altă parte, uşurinţa cu care poate apărea astăzi o carte nu face niciun serviciu celui publicat; puzderie de edituri şi de editori, constelaţii de festivaluri şi de nesemnificative însăilări culturale, cohorte de literaţi wannabe, ca membrii unui trib pierdut şi reconstituit prin dovezi prea de tot disonante, se adună spre glorificarea unui zeu mort. Dacă ar fi să numim festivaluri şi concursuri literare care poartă numele câte unui scriitor al ultimelor trei-patru decenii am umple lesne jumătate de pagină; dacă este să contabilizăm studiile critice relativ serioase în jurul aceluiaşi scriitor, abia asta e treabă de arhivar. Peste provincie – cu puţine excepţii – începe să scrie, din nou, terra incognita. Memoria & posteritatea devin o chestiune de oralitate, de vehiculare în cercuri restrânse a anumitor nume. Câţi ştiu – fără să-l fi cunoscut direct – cine a fost Horaţiu Ioan Laşcu, de pildă? Citește în continuare →