Pentru situarea în lume a lui Cantemir și a noastră

Anul 2023 a marcat în România și, cu notele specifice inevitabile, în Republica Moldova, un nou vârf al discuțiilor mediatice și academice despre Dimitrie Cantemir. Aniversarea nașterii (1673) și comemorarea morții (1723) sale au inflamat spiritele și sufletele, altminteri confiscate de alte “pasiuni și interese”, cum se spune în filozofia politică.

Un fenomen comparabil, mutatis mutandis, s-a consumat în 1973, când o inerție a dezghețului ideologic de după 1965, precum și noul impuls al național-comunismului și protocronismului (practicate în diverse moduri, cu felurite accente și intensități, din rațiuni care mergeau de la oportunism la convingerea sinceră) au făcut posibilă și o primă deschidere postbelică în direcția analizei mai lucide și mai cuprinzătoare a lui Cantemir în context european. Nu e acesta cadrul potrivit pentru un bilanț critic detaliat al cercetării. Eu scriu aici pentru un public interesat de înalta cultură, cu aspirații transdisciplinare, format profesional în cât mai multe domenii, nu în primul rând și nu neapărat în istorie și literatură. Pentru o orientare în câmpul vast, variat și inegal al studiilor cantemiriene, cititorul, în primul rând cel specializat, dar nu numai acela, poate începe de la un foarte instructiv volum al lui Alexandru Zub, Cantemiriana. Studii, eseuri, note (Brăila, Muzeul Brăilei-Editura Istros, 2014).

Citește în continuare →