Caroline Carver – Poeme

Fără nume (why are the lions crying, 2018)

Am vizitat un oraș unde cel mai apropiat port

e la o sută de mile depărtare

și, totuși, în mijlocul orașului,

era un far

asemeni unui strigăt de dor după ocean,

ca o dorință împlinită gălăgioșilor pescăruși

ce-și fac cuib pe-acoperișe alăturate

păzindu-și puii de-o șchioapă.

Fără un țărm care să mă țină

aș fi ca un pește pe uscat

sau un crab fără picioare

scăpat de păsări din înalt.

*

navigând de-a lungul  strâmtorii Minch

într-o noapte m-am pierdut

într-un vis dintr-o carte veche

îmbibată cu toată apa mării.

mâna mea nu mai era pe cârmă,

ci încleștată pe clanța unei uși străvechi

prinse-ntre zidurile unui castel,

un loc de popas pentru luna care naviga deasupra noastră

printr-un cer înstelat.

La cârmă nu eram bun de nimic, am observat,

trezindu-mă brusc, cu timona

încă-n mâna mea,

dar iată, o fortăreață în față,

unde nicio fortăreață n-ar putea fi,

nu răsturnată ca-ntr-un miraj,

ci ridicându-se deasupra orizontului.

Toată noaptea, marea a fremătat de suspine

și cântec și suflu de balene.

*

„ … după Judecată, Thot cântărește inima”

Thot e interesat de inimile politicienilor.

O cântărește pe fiecare în mâna sa de babuin

de parc-ar fi o nouă specie de pești

care se reinventează, cu pielea neagră și strălucitoare.

din când  în când încăperile se umplu de cetățeni nemulțumiți

care lovesc cu pumnii în pereți, implorând să fie ascultați,

dar arar apare unul pregătit să se transforme.

Cea de azi este cea mai grea din câte i-au fost date,

sângele-i se scurge pe străzi,

prelingându-se printre lespezile de piatră.

Cred cu tărie, repetă inima, iar și iar,

Cred cu tărie. Și acum e mai grea ca niciodată.

Thot e obișnuit să vadă inimi care nu-și acceptă soarta

Se teme că dac-ar strânge-o, ar putea porni din nou,

trupul s-ar dezbăra de veșmintele funerare,

într-o imitație a lui Lazăr.

Dar dacă ar pune-o în coșul pentru reciclare

există oricând primejdia să primească un transfer,

să se reîncarneze, plină de promisiuni,

taman la țanc pentru următoarele alegeri.

Traducere de Ana Neagu

[Vatra, nr. 1-2/2024, pp. 137-138]

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.