Etichetă / poezie
Kolbein Falkeid – Poeme
Lars Saabye Christensen stăruie în două cuvinte atunci când îl citește pe Kolbein: autenticitate și melodism. Pentru el, Kolbein e un poet consecvent, niciodată previzibil, care a navigat după o stea stabilă pe firmamentul tulburat al inimii. Și pe acest firmament personal se găsesc simultan un marinar și un crab; două umbre care se luptă pentru întâietate, nomadul și țăranul. Un vers din Anticameră descrie natura duală:
Stăteam în anticameră
totul era gol și calm
și priveam în oglindă
la altul decât mine.
Am întrebat temător
cine e și ce dorește.
Ne-am făcut semn amândoi
și a șoptit: «Pe tine». Citește în continuare →
Ioana Ieronim – Martori
Nu e casă din care să nu fi murit cineva mușcând țărâna
pe câmpul de luptă, în tranșeele Marelui Război.
Nu e oraș, nu e sat din care să lipsească un monument al eroilor
Pentru acest ideal ne punem în cumpănă tot ce avem, viața și averea noastră, femeile și copiii noștri… Și nu ne vom opri, până ce nu vom învinge ori vom pieri.
Citește în continuare →
Poeme de Cassian Maria Spiridon, Tudor Crețu, Marian Dopcea, Ștefan Ivas și Ovidiu Komlod
Cassian Maria Spiridon
e ora cînd Soarele poate fi vizitat
se lasă privit de noi muritorii
culcat în mantie roşă
lasă răcoarea să ne cuprindă inimi şi speranţe
cu-nţelepciunea celui care părăseşte
pentru o zi sau pentru totdeauna
ale noastre vieţi
Grete Tartler – Poeme
Grădină
Pare că momentul cel tragic trecu
şi totul trăieşte în împăcare.
Criza înmugureşte, revoluția digitală plesnește,
puful de păpădie se opune-aspiraţiei.
Straturile de zarzavat sunt făcute varză.
Seminţele îşi mai ies (către seară) din pepeni.
Generația Z, imigrația ilegală,
celulele stem, toate năpădesc dintr-o dată.
Din Gura Leului viaţa iese Muşcată.
Şi tu râzi, te aud cum râzi… Ca în vara
când spuneai că mărul arde-n iubire ca para.
Poeme de Simona-Grazia Dima, Laura Dan, Svetlana Corobceanu, Flavia Adam și Zamfira Zamfirescu
Simona-Grazia Dima
Poeme cu Natanael
Plugarul
Natanael (să-i spunem astfel)
va sosi, prunc neînvățat –
o boare, o briză –
peste capetele
plecate spre brazde,
printre brațele încleștate,
în rictus, pe coarne de plug,
va arunca o privire de pasăre,
va ține o clipă mâna
pe oțelul încins (pildă mulțimii),
apoi, deodată, printr-o vrajă scurtă,
printr-un cuvânt-Hephaistos, Citește în continuare →
Andreea Pop – Poetica preaplinului
