Benedikt Livșiț (1887–1939) – Poeme

Născut la Odesa. Studiază dreptul la Novorosiisk și Kiev. Scrie versuri încă din adolescență, însă în 1907 își distruge toate manuscrisele. Prima poezie o publică în 1901. În 1911 editează prima carte, „Flautul lui Marte” (lichidată de cenzura țaristă). Împreună cu frații Burliuk, în iarna aceluiași an organizează grupul de creație „Ghileea”, ce avea să stea la baza cercului futuriștilor, din care făceau parte V. Hlebnikov, A. Krucionîh și V. Maiakovski. În 1914 este rănit pe front. Cavaler al ordinului „Crucea Sf. Gheorghe”. A mai publicat volumele „Soare lupesc” (1914), „Din mlaștina argourilor” (Iz topi blat, 1922), „Patmos” (1926), „O scurtă după-amiază” (1928). După 1928 nu mai scrie texte proprii, dedicându-se traducerilor din literatura universală („De la romantici la suprarealiști”, 1934). Despărțindu-se o vreme de futurism, B. Livșiț se adresează din nou acelei fascinante epoci, deja în calitate de memorialist, publicând volumul „Arcașul cu un ochi-jumate”, considerat a fi una din cele mai importante lucrări despre începutul de secol neo-literar XX.

Citește în continuare →

Louise Elisabeth Glück – Poeme

După o supărare care a durat douăzeci și doi de ani (de la Toni Morrison, 1993), Academia Suedează i-a iertat pe americani (acuzați de exclusivism, de ignorarea literaturii europene etc.) și i-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură lui Bob Dylan (2016). Simbolic, așadar, poezia ar fi genul care domină (valoric) literatura de peste Atlantic, în viziunea Academiei. Supoziție confirmată astăzi, iată, când Stockholm-ul optează din nou pentru un poet din SUA…

Citește în continuare →

Romulus Bucur – Poeme

recunoaște

măăăi                 hai recunoaște că ești mort

și cînd mă culcam cu tine        în sens literal

firește

adică dormeam cu tine sub plapumă

nu erai altfel      o carte niște semne

negre pe niște pagini albe        în cel mai bun

caz o fantomă ce se ridica de-o șchioapă

Citește în continuare →

Gabriela Vieru – Poeme

Gabriela Vieru este studentă (anul I) la masterul de Studii francofone al Facultății de litere din cadrul Universității ”Al. I. Cuza”, Iași.

***
inima mea
un crin imperial alb
toxic
lîngă care nu ai voie să te culci decît cu fereastra larg deschisă
ca să poți fugi
în caz că parfumul devine prea nociv
un crin alb pe care îl vei aduce bucuros
de fiecare dată acasă
& de lîngă care vei pleca
la lăsarea nopții

Citește în continuare →

Sighizmund Krjijanovski (1887 – 1950) – Poeme

Este autorul care se reînfățișează, ca din anonimat, avidului, curiosului public cititor din epoca „perestroika”, exegeții constatând, atât în Rusia, cât și peste hotarele ei, că ar fi vorba de un mare scriitor, în primul rând – nuvelist ce poate sta alături de Borges sau Kafka.

În ce privește poetul Sighizmund Krjijanovski… S-o luăm din altă parte, „în răspăr” cu o formulă general acceptată: dacă, de regulă, se vorbește de „proza poeților”, iată un caz „perfect”, în care se poate discuta, pe invers, despre poezia unui mare prozator.

Versurile lui Krjijanovski datează, în mare, din al doilea deceniu al secolului trecut, anii 1911–1918, și aveau să apară în volum aparte – „Suflet din cărți” (Knijnaia dușa) – abia la început de secol XXI, în 2007. E o poezie… interstițială, aș zice, plăsmuită la hotarele simbolismului lui Briusov și akmeismului lui Gumiliov.

Scriitorul s-a născut la Kiev, într-o familie de polonezi. Licențiat în drept al Universității din orașul de pe malurile Niprului. În anii 1912–1913 locuiește în Franța, Italia, Elveția și Germania. Din 1922 se stabilește la  Moscova.

Debutul în presă – 1912. Ca prozator se realizează în perioada 1920–1940, după care nu mai scrie mai nimic demn de atenție, în țara în care un oarecare redactor îi putea striga: „Dar înțelege odată, cultura dumitale ne jignește!” Într-adevăr, a fost un intelectual de excepție.

A tradus din literatura poloneză, din dramaturgia occidentală. Ruinat de alcool, moare în sărăcie și uitare.

Prezentare și traducere de Leo BUTNARU

Citește în continuare →