Aurel Pantea – Execuții

***

Și acum ce mai e de făcut, după ce am găsit locul pe unde ziua cu toate casele și străzile, cu toate urletele și tăcerile, cu umbrele și luminile se scurge, ce loc voi mai găsi, dacă nu mă ia și pe mine vârtejul, chiar asa, rămân un om fără țară și fără frați și surori, pe cine voi mai numi eu prieteni și frați, unde vor fi locurile și timpurile, dacă totul va fi absorbit, fără frați, fără surori, fără prieteni

Citește în continuare →

Marta Petreu – Demult. Cînd existau sentimente

Existau sentimente

existau pietre albe rotunjite de rîu și pietre cubice negre

de granit pentru pavaje

existau tot felul de lucruri vii și pline ca scoicile-n mare

de pildă case cu oameni

mori de apă măcinînd destinul ca grîul

veri ca bumbacul și ceruri de culoarea cicorii

existau o mie și una de guri șoptind toate deodată măscara

Citește în continuare →

Bogdan Hanu – O epistolă (o epistemă aproape…)

unei foste colege, actuală amazoană de carieră

(şi-n perspectivă… de colecţie)

cînd hărţile s-au destrămat sau au rămas demult în urmă

o amorţită turmă de haşuri şi curbe de drepte retezate pe nedrept

şi acele busolelor se răsucesc ca bete neîncetat bolborosesc

ceva despre senzaţia colectivă a Nordului în gît

şi adunat în oase

ceva despre nedumerirea la pîndă în buricele degetelor

care au citit doar crevase tăioase ca să-şi amintească linia orizontului

despre înţepăturile ce anunţă ispita

susurul ei într-o sintaxă tot mai clară

tocmai cînd a doua natură dă să treacă de prima

Citește în continuare →

Poeme de Liviu Antonesei, Monica Rohan, Nicolae Coande, Liviu Ofileanu și Roxana Cotruș

Liviu ANTONESEI

 

Soarele de Crăciun. Un triptic

 

  1. Secolul meu

Secolul în care mi-am trăit cea mai mare parte a vieții,

oricît de lungă ar fi programată aceasta –

secol boit în negru și roșu și cenușiul oțelului de armă

călit în sîngele înaintașilor noștri, în sîngele nostru,

de la Kolîma la Oswiecim, prin Grotele Arelatine,

de la est la vest, de la nord la sud, un vast cimitir

al libertății, și cimitir în cel mai propriu înțeles

al cuvîntului încă de pe cînd se chema țintirim… Citește în continuare →

Letiția ILEA – primul telefon portabil

letitia ilea

 

am coborât într-o vară din tren în ploiești

un oraș necunoscut

am dat adresa taximetristului.

m-a întrebat imediat: scara lui nino?

era prietenul taximetriștilor pe care îi răsfăța

cu kent lung.

și mi-am amintit atunci și acum de brett

care i-a zis într-o seară unui taximetrist de la teatru:

„condu de o sută de lei”

pentru că pur și simplu nu dorea să meargă nicăieri.

brett purta numele unui personaj din fiesta lui hemingway

care întrebat dacă i-a plăcut parisul

a răspuns că nici măcar n-a ieșit din casă. Citește în continuare →

Kolbein Falkeid – Poeme

kolbein falkeid

Lars Saabye Christensen stăruie în două cuvinte atunci când îl citește pe Kolbein: autenticitate și melodism. Pentru el, Kolbein e un poet consecvent, niciodată previzibil, care a navigat după o stea stabilă pe firmamentul tulburat al inimii. Și pe acest firmament personal se găsesc simultan un marinar și un crab; două umbre care se luptă pentru întâietate, nomadul și țăranul. Un vers din Anticameră descrie natura duală:

Stăteam în anticameră

totul era gol și calm

și priveam în oglindă

la altul decât mine.

Am întrebat temător

cine e și ce dorește.

Ne-am făcut semn amândoi

și a șoptit: «Pe tine». Citește în continuare →