Trupa „Harag György” din Satu Mare a aniversat, între 10-15 aprilie 2024, șaptezeci de ani de teatru. La sărbătoare au fost prezenți foști membri veniți de departe – din Ungaria, Germania, Israel – sau de mai aproape – din Tîrgu Mureș, Cluj, Baia Mare – cărora li s-au alăturat directori și critici de teatru. Piatra de temelie a actualei clădiri s-a pus la 18 mai 1889. Trupa „Harag György” și-a desfășurat activitatea mai întâi – între anii 1953-1956 – ca secție a Teatrului de Stat din Baia Mare. Atunci, un grup de optsprezece absolvenți ai Institutului de Teatru din Tîrgu Mureș, coagulându-se în jurul figurii legendare a regizorului Harag György (omagiat printr-un extraordinar film documentar in memoriam) au făcut un teatru la cote foarte înalte. La 15 septembrie 1956 s-a aprobat cererea de mutare a trupei la Satu Mare, cu Harag György ca director până în 1960.

În zilele sărbătorii, între momentele de evocare s-au intercalat spectacole din stagiune, Ziua Liricii Maghiare, o conferință despre istoria trupei, expoziții. Nenea Cini și domnul Gerő a fost un moment-evocare, dedicat unuia dintre „stîlpii” teatrului, actorul Czintos József, plecat de curând la cele veșnice. Rolul principal din Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller în regia lui László Bérczes a fost ultimul. Spectacolul urma să aibă premiera în martie 2020, dar din cauza restricțiilor pandemice nu a mai avut loc. Din aceeași categorie a momentelor-evocare au făcut parte documentarul-omagiu dedicat actriței-doamne a teatrului sătmărean, Méhes Kati – O ceașcă de cuvinte, precum și Concertul cu melodiile lui Jack Kole pe versurile poetului Kovács András Ferenc. Casa Meșteșugarilor, unde a avut loc proiecția filmelor documentare a găzduit și expoziția Chipurile teatrului cu portrete de actori, regizori, scenografi, vernisajul fiind onorat de primarul orașului, Kereskény Gábor, de președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba și de Zamfir Danciu, director executiv al Direcției Județene de Cultură Satu Mare.

În cuvântul de deschidere al manifestării, directorul artistic, dramaturgul Bessenyei Gedő István a subliniat sarcina dificilă pe care teatrul și-a asumat-o la acest ceas de sărbătoare în încercarea de a atinge nivelul stagiunii din 1953, lucru reușit deplin prin invitarea a doi regizori „de o importanță incontestabilă, un maestru român și un maestru maghiar din România: Andrei Șerban și Bocsárdi László”. De sub bagheta magică a lui Andrei Șerban a ieșit un regal de culoare cu partituri interpretative de excepție: musicalul My Fair Lady de Frederick Loewe și Alan Jay Lerner. Dacă Andrei Șerban a deschis stagiunea aniversară cu povestea spumoasă a Elizei Doolittle, a doua premieră a actualei stagiuni a fost semnată de Bocsárdi László, el optînd pentru povestea lui Amphitryon de Heinrich von Kleist. Decorul realizat de scenograful Bartha Joszef este de o simplitate austeră, sobrietate „spartă” de costumele pline de culoare ale Irinei Moscu. Povestea complicată a dedublării celor doi bărbați – comandantul de oști Amphitryon și sluga sa Sosias – primește în viziunea lui Bocsárdi László, claritate de cristal, dând prilej actorilor să-și etaleze lucrătura elaborată a rolurilor: Nagy Csongor Zsolt (Amphitryon), Rappert-Vencz Gabor (Zeus sub chipul lui Amphitryon), Sosovicz Anna (Alcmena), Diószegi Attila (Sosias), Orbán Zsolt (Hermes sub înfățișarea lui Sosias), Budisza Evelyn (Charis), Nagy Orbán (Photidas) ș.a. la care s-au adăugat muzica lui Bakk-Dávid László și coregrafia lui Bezsán Noémi. Bocsárdi László și echipa condusă de el au reușit să creeze o atmosferă specială, misterioasă, hărăzită să declanșeze în spectator o stare meditativă. Așa încât întrebarea pe care Hans Neumann o punea în Prefața la ediția românească a piesei: „Îi este permis individului să chestioneze acțiunea instanței cerești sau trebuie privită teofania ca un act de grație divină, ca o inițiere fatal însoțită de supunerea recunoscătoare a umanității?” să devină firească.

Un regizor prezent în mai multe rânduri pe scena sătmăreană, Sardar Tagirovski,  jucându-se cu textul lui Molière Mizantropul i-a adăugat o notă extrem-contemporană, așa încât piesa clasică a primit ca subtitlu vitrina în curs de amenajare (dramatizarea: Bessenyei Gedő István și Sardar Tagirovski). Regizorul a păstrat cea mai mare parte din textul molieresc, dar, probabil, din teama de a nu plictisi publicul a introdus în spectacol multe momente muzicale ce, e-adevărat, sunt antrenante, dar, din păcate,  diluează (oarecum) mesajul. Rezultatul este un mizantrop cu multe personaje inventate, cu multă muzică și cu mult antren.

În cadrul intim al Sălii Studio „Ács Alajos”, recent renovată – numită astfel în memoria primului director general al Teatrului de Nord – s-au putut urmări mai multe spectacole. Schilodul din Inishmaan de Martin McDonagh în regia lui Bélai Marcel îngemănează inspirat secvențe de umor negru cu un pronunțat naturalism, în decorul creat de Fornvald Gréti. Cruzimea și compasiunea, grija și lipsa de menajamente, dar mai ales iubirea pentru aproapele au fost auspiciile sub care s-a desfășurat povestea rostită / jucată cu multă dăruire de Szabó János Szilárd (Billy șchiopul), Nagy Csongor Zsolt (Johnny), Bogár Barbara (Eileen), Kovács Nikolett (Kate), Gaál Gyula (Bartley), Budizsa Evelyn (Helen), Poszet Nándor (Bobby), Nagy Orbán (Medic), Diószegi Attila (Mammy, travesti).

Spectacolul Haos de Mika Myllyaho a adus un public foarte numeros, Sala Studio dovedindu-se neîncăpătoare. Piesasurprinde momente dificile / comice din viața a trei femei ale zilelor noastre – o profesoară, o psiholoagă și o ziaristă – oferindu-le celor trei actrițe – Gál Ágnes, Keresztes Ágnes și Rappert-Vencz Stella – posibilitatea de a trece cu naturalețe de la comicul spumos la scene de un real dramatism. Regizoarea Csába Anna construiește cu pricepere o atmosferă în care explodează problemele personale, angoasele, nesiguranțele, rezultatul fiind un spectacol de o frenezie ieșită din comun.

Ziua liricii maghiare a fost sărbătorită printr-un spectacol realizat de Szugyczky István, bazat pe Jurnalul și poezia lui Márai Sándor, Dispar eu, cel care am fost odată, susținut cu sensibilitate și dăruire de o parte din actorii trupei cărora li s-a alăturat Bogdán Zsolt și Csutak Reka de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Un moment de vârf al manifestării l-a constituit Gala cu foștii membri ai trupei, un spectacol emoționant ai cărui prezentatori, Nagy Orbán și Gál Ágnes au reușit să introducă cu eleganță în scenă momentele poetice, muzicale, ori dramatice susținute de colegii lor, ori de actorii invitați. Gala a fost un potrivit prilej pentru a oferi diplome de societari lui: Lőrincz Ágnes, Manfrédi Annamária, Kilyén László, Gabriela Tănase, Diószeghy Iván, Miklós Tamara, Fornwald László, Lőrincz Erika, Török József, Zákány Mihály, Emőke Kató, Ervin Szűcs. Seara Galei a continuat cu un spectacol tulburător de lumini: pe treptele din fața teatrului, în semn de omagiu s-au aprins lumânări în fața a cincizeci de portrete ale actorilor plecați în eternitate.

Întru împlinirea sărbătoririi celor șaptezeci de ani de teatru maghiar la Satu Mare, au mai fost prezentate  cele două musicaluri de mare succes, My Fair Lady de Frederick Loewe și Alan Jay Lernerîn regia lui Andrei Șerban și Scripcarul pe acoperiș de Shaldon Harnick, Jerry Bock și Joseph Stein în regia lui Márkó Eszter, despre povestea tristă a micii comunități de evrei din Anatevka, care a încheiat aniversarea „H 70”. Îi dorim Trupei „Harag György” la acest ceas aniversar succese depline în toate proiectele viitoare și un public numeros și entuziast.

[Vatra, nr. 7-8/2024, pp. 184-185]