Andrei Vornicu – În POOL (no water), arta devine o chestiune mor(t)ală

În același timp o criză majoră și un izvor de creativitate, pandemia a răsturnat tiparele normalității și, implicit, ale artei în 2020. Dacă lumea, așa cum o știam, a încremenit complet (în spaimă și incertitudine) vreme de două luni și s-a mișcat apoi haotic și ezitant în restul anului, noi forme de arte vizuale au căpătat formă și au luat avânt într-un mod imposibil de anticipat în urmă cu puțin timp. Actorii au fost sechestrați la domiciliu în „infama“ perioadă martie-mai, dar energiile lor au circulat nestingherite, intermediate de fibre optice, smartphone-uri și Zoom și au sfidat în mod creativ restricțiile impuse de autorități. Primul (sau, în orice caz, cel mai vizibil) produs al acelei perioade, o adevărată estetică a pandemiei (cum a fost intitulată pe bună dreptate secțiunea în care a fost prezentat la Festivalul Național de Teatru din acest an), instalația performativă POOL (no water), produsă de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a fost lansată direct pe platforma Eventim la scurt timp după ce lockdown-ul a fost ridicat. Cu siguranță că autorului dramatic britanic Mark Ravenhill nu i-ar fi putut trece prin cap că, la un moment dat, într-o țară neobișnuită de la marginea Europei textul său va căpăta o astfel de formă de expresie neconvențională.

Citește în continuare →

Andrei Vornicu – Drumul spre neutralitarism începe cu un tușit

Degeaba Ministrul Culturii e al doilea om în imperiu dacă fiica lui își cască gura și declară cu senină „impertinență“ că Împăratul tușește la Parada Sănătății. Forțele de ordine îi iau pe sus și-i bagă la izolare într-o cameră de nu se știe unde. Fetița (Silvana Negruțiu), luată la rost de părinți (Viorel Cojanu și Mihaela Rădescu), își susține cauza cu înverșunare și nicicum nu acceptă că doar i s-ar fi părut că l-a auzit pe Împărat tușind, când acesta mai că nu-și scuipa plămânii. În împărăția lor nimeni nu e bolnav, cu atât mai puțin Împăratul. Iar dacă Împăratul s-ar îmbolnăvi, ar rezulta în mod fatal că toți ceilalți cetățeni de rând ar fi cât se poate de vulnerabili, de muritori și de insignifianți, și s-ar alege praful de societatea lor ideală.

Citește în continuare →

Andrei Vornicu – Exeunt: un video-poem performativ care deschide uși către viitor

Dacă izbucnirea pandemiei a blocat timp de două luni aproape întreaga planetă, și a paralizat în continuare unele sectoare de activitate, s-au căutat soluții de compromis pentru a depăși, cel puțin provizoriu, acest impas dificil. Artele spectacolului au avut de suferit în mod deosebit, accesul în săli fiind interzis. Unele producții s-au pretat unor reprezentații scenice, sau au fost concepute ca atare, iar unii artiști au speculat posibilitățile mediului virtual pentru a-și întâlni publicul online, în cadrul unor creații novatoare, care provoacă arta scenică tradițională și o situează într-o zonă de interferență. Producții notabile în acest sens sunt POOL (No Water) de Mark Ravenhill, realizat de Radu Nica, Andu Dumitrescu și Vlaicu Golcea pentru Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, o instalație video creată în perioada izolării (aprilie-mai), care a angrenat eforturile unei echipe care nu a interacționat fizic pe tot parcursul realizării proiectului. Andrei și Andreea Grosu au realizat pentru Teatrul Național „Radu Stanca“ din Sibiu o variantă filmată a piesei Autobahn de Neil LaBute sub forma unei mini-serii de șapte episoade turnate într-o mașină, pe șosea. Dacă în acest caz, produsul final aduce mai mult a film decât a teatru, proiectul Exeunt al companiei independente clujene REACTOR de creație și experiment îmbină în mod aproximativ egal cele două medii artistice, într-un performance echilibrat, vulnerabil și uman, cu concursul actorilor Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana Hodade, Lucia Mărneanu, Lucian Teodor Rus și Adonis Tanța.

Citește în continuare →

Andrei Vornicu – Unde-s doi, tensiunea crește: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“

Dacă evocarea celebrei scriitoare britanice Virginia Woolf nu e în măsură să stârnească temeri sau alte manifestări anxioase, conotațiile cu care versul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“ e învestit în spectacolul cu același titlu  induce o stare persistentă de neliniște. Rescrierea parodică a versului „Who’s Afraid of the Big Bad Wolf“ din animația Disney „Cei trei purceluși“ antrenează o doză consistentă de arbitrar și de irațional ce oglindește elocvent starea de spirit a personajelor care o fredonează în momente cheie. Citește în continuare →