Marta Jakobovits, Atmosfera albă

Au trecut 45 de ani de la expoziția Marta și Miklós Jakobovits pe care am organizat-o la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Atunci am început să descopăr minunata artă a ceramicii care a continuat să mă fascineze și să mă îndemne să o aprofundez de-a lungul timpului. În 2003, am fost din nou curatorul unei expoziții semnată Marta Jakobovits  – „Metaterra”, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Artista se afla la apogeul creației sale, fiind astăzi una dintre cele mai valoroase ceramiste din Europa. Și interesul meu pentru ceramică a devenit mai intens concretizat prin cele peste 20 de interviuri cu ceramiști români, prin numeroasele cronici în revistele „Arta”, „Vatra”, „Neue Keramik” (Germania) și, mai ales, prin finalizarea studiului pentru cartea „Ceramiști români – Școala clujeană”, totul începând de la întâlnirile mele cu creația Martei Jakobovits.

Am putea spune că creația Marta Jakobovits a ajuns la apogeu, dar artista continuă să caute și acum, să descopere noi drumuri care duc spre culmile nu numai ale artei ci și ale cunoașterii, deoarece pentru Marta Jakobovits creația înseamnă o adâncire în sine și, astfel, o simplificare pentru a ajunge la esențe, la formele apropiate de cele aflate în natură. Instalațiile sale („Pelerinaj”, „Drum Inițiatic”, „Călăuza”, „Metaterra” etc.) înseamnă o adecvare între semnele care o alcătuiesc, unde fiecare mișcare nouă  poate determina noi relații și noi sensuri semnificante.

Încă  în vremea studenției Marta Jakobovits a preferat formele simple, simplificate – sfere mai mari și mai mici, unele în relief, dar grupate astfel încât să se asocieze, să devină încărcate de expresivitate, sugerând o viață a grupului în raport cu spațiul ambiental. Dorea să multiplice, să „se joace” cu formele, dar și să exprime ceva adânc omenesc. O serie din statuetele și figurinele sale din primii ani de creație instaurau un climat plin de neliniști, destinul omului și al relațiilor dintre oameni fiind exprimat cu mijloace simple. Artista ne amintea că lumea are două emisfere: una a sensibilității și tensiunii, alta a rațiunii a lucidității. Numeroase forme din acea perioadă (și nu numai), conțin meditații în legătură cu energia emanată de formele simple ale sferei, ale cilindrului. Ele sunt implicate subtil în compoziții, având în vedere relații complexe dintre elementele ce generează formele care se transubstanțializează ca într-o secretă alchimie.

Marta a avut de la început pasiunea experimentelor. Ceea ce afirma ea într-un interviu din 1990 în revista „Arta” despre gândirea sa plastică este o constantă a întregii sale activități plastice (art.): „Acumulez impresii, trăiri despre elemente naturale (forme, relații de materialitate, structură și texturi ciudate, relații de culoare – formă, formă – textură în natură). Toate aceste trăiri impulsionează relația mea cu materialul maleabil, structurabil, colorabil”.            

Absorbită de posibilitățile de exprimare ale materialelor ceramice, Marta Jakobovits a dorit să rămână aproape de natură și în același timp să surprindă ceva esențial, etern. A dorit să creeze forme care să transmită acea legătură tainică cu lumea, relevându-i materiei calitățile ei primordiale, dar și posibilitățile formative de devenire în sens superior. În expozițiile ei personale de la Oradea și Cluj Napoca au fost prezente lucrări ori grupuri de lucrări ca: „Platou cu fructe” (1985); „Platou cu sâmburi” (1985); „Mimesis”; „Platou cu fructe” (1989) etc. Sunt reproduse forme din natură, dar prin intervențiile artistei ele sunt acoperite de materii stratificate, patinate de timp, exprimând puterea de dăinuire a vieții. Formele acestea seamănă, se integrează firesc în natură, dar ceea ce le face unice este tocmai bogăția de semne, de culori, datorită arderilor și intervențiilor ceramistei. Ele trec dincolo de real, conținând mesaje adresate spiritului. Multe lucrări ne dau impresia dizolvării în natură, în univers, o scufundare în adâncimile ancestrale, pentru a aduce mărturisiri despre prezența noastră prin timp.

Marta Jakobovits, Cercul se închide

A continuat să lucreze în cicluri, pe grupe de forme ce sugerează continuitatea. Multe dintre lucrări sunt grupate astfel încât să exprime căutarea, să sugereze drumul inițiatic pentru o călătorie în adâncurile ființei umane pentru a afla calea prin care am putea fi în armonie cu universul. Și ce alt material poate fi mai potrivit pentru a transmite astfel de mesaje decât lutul, pentru a exprima acea contopire a omului cu natura, cu miturile și însemnele noastre pe Terra? Artista descoperă, astfel, frumusețea pretutindeni, are darul de a se uimi în fața celor mai umile forme din natură, creează o legătură tainică dintre viață și artă, între real și metafizic pentru a afla o cale spre armonia universală. Își așază adeseori lucrările pe jos, subliniind ideea de drum ce trebuie parcurs, spațiul își pierde astfel dimensiunile obișnuite.

Dealtfel, expozițiile sale personale sunt gândite de mai multă vreme ca „spațiu expresiv” de comunicare, stabilindu-se o întreagă țesătură de legături între lucrări, între lucrări și privitor. În expozițiile din ultimele decenii a prezentat ansambluri de forme pe suprafața cărora apar semne (prin ardere) Titlurile lucrărilor sunt elocvente pentru încărcătura lor expresivă care transcede realul. „Straturi în timp” (instalație); „Caseta magică”; „Metaterra”; „Pietrele …”; „Piatra mamă”;  „Călătorie în timp”; „Tăblițe cu mesaj”; etc. Cu un conținut simbolic, multe lucrări sunt create din materie colorată în albastru, albastru turcoaz, cu irizări de albastru, de arămiu, de argintiu, de alb, cu densități și străluciri recognoscibile ca „Marta Jakobovits”.            

Drumul inițiatic „presărat” cu semne, cu forme fragmentare, ascunde taine care se vor dezvăluite prin miracolul continuității (instalația „Drumul turcoaz” etc.). Unele piese amintesc de turnurile vechi, de temple antice, de fresce care ne îndreaptă spre Anatolia, Egipt, Iran. Piesele de diferite dimensiuni sunt atent grupate și orice schimbare determină un alt sens, alt mesaj. A dedicat chiar un ciclu de lucrări temei „Mesaj”, creând tăblițe ce ne amintesc de tăblițele din Orientul Apropiat, tolbe, plicuri, relicve, ca și cum au fost primite după mii de ani. Gândirea ei se constituie într-o metafizică și cosmologie personală în care lumea și natura sunt prezente uneori prin forme apropiate de arhetipuri. S-a concentrat pe practicarea unei arte bazate pe intensificarea unui nucleu de idei și emoții în jurul căruia se grupează toate căutările sale.

[Vatra, nr. 3-4/2025, pp. 126-127]