Categorie / Uncategorized

de VATRA

Etnologia românească – azi (VI)

Corneliu PINTILESCU

Alternative, ideologii, paradigme

Volumul Rediscovering Eastern-European Universities: Perspectives from the Interwar Period, coordonat de Irina Nastasă-Matei şi Zoltán Rostás se înscrie într-o serie de contribuţii privind analiza instituţiilor de învăţământ şi cercetare prin prisma rolului lor în producţia şi diseminarea cunoaşterii, a raporturilor între putere şi ştiinţă, precum şi a impactului lor social. Instituţiile amintite nu sunt abordate ca entităţi autonome, ci ca medii profund legate de curentele ideologice influente din epocă, de politicile publice sau tendinţele sociale. Iniţiativa celor doi coordonatori reprezintă varianta în limba engleză a unui volum lansat în 2016, al cărui corpus iniţial de 10 studii a fost extins cu încă 4 capitole (vezi Irina Nastasă-Matei, Zoltán Rostás «coord.», Alma Mater în derivă. Aspecte alternative ale vieţii universitare interbelice, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj/Eikon, Bucureşti, 2016). Cartea se înscrie, de asemenea, în agenda de cercetare a grupului de dezbatere intitulat „Cooperativa Gusti”. Publicaţiile promovate de acest grup informal de cercetători propun nu doar analize ale activităţii Școlii gustiene şi ale impactului acesteia la nivelul istoriei ştiinţelor sociale, ci şi investigaţii privind instituţiile şi a politicile inspirate de Școala gustiană în epoca interbelică, precum şi a reverberaţiilor sale postbelice.

Citește în continuare →
de VATRA

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea III)

 

Claudiu GAIU

Moderaţie şi catastrofă

Motto: „Mai devreme sau mai târziu va trebui să revenim la războiul civilizat pe care-l cunoştea încă Moreau, război care lasă popoarele în pace în vreme ce un mic număr de soldaţi îşi fac datoria; va trebui să revenim la arta retragerilor, la apărarea unei ţări prin fortăreţe, la manevrele domoale care cer timp, dar cruţă vieţi.”

       Chateaubriand

 

Două tipuri de anticipaţie într-un sigur paragraf

Citește în continuare →

de VATRA

Andreea Pop – Acuitate vizuală

Două lucruri sunt sigure cu privire la debutul lui Vlad Serdarian din Teritoriul animalelor (Tracus Arte, 2018); mai întâi, că episoadele sinistre și pe alocuri ermetice pe care le „promovează” peste tot în volum sunt principalul catalizator al poemelor sale. O bună parte din ele au aerul unor „studii” bizare, articulate cu multă duritate și cu o intensitate a privirii care merge în zona sadismului, așa cum se vede în animale, de altfel unul dintre cele mai cerebrale texte: „la câțiva metri de cărare/ un cerb cu coarnele prinse în gard electric/ strică zenul sonor cu mugete out of this world/ de remarcat fenomenala erecție/ deci reține: cerbi + curent electric = love// sau// pe scurtătura spre vadu vezi nazarcea imediat după/ pușcărie/ câmpurile tunse de grâu./ văd periferic vulpea alergând spre șosea/ accelerez care pe care/ se izbește în portieră spate/ e seară dar tot o prind în retrovizoare cum se dă peste cap/ cum îi zboară coada prin aer ca o șosetă strânsă pe jumătate/ frânez cobor apropii./ vulpea roșie s-a sculat/ s-a-nfipt bine pe picioare/ dar s-a blocat/ față-n față degeaba/ ochii ei decalibrați/ aruncă săgețele pe lângă// un fel de tocmai am avut near death experience/ plutesc între viață și moarte/ am văzut strămoșii cu solzi/ umanoid/ stupid.” Secvențele de genul acesta, derulate cu mici sincope, dar chiar și-așa într-un stil alert, dovedesc entuziasmul poetului pentru construcțiile cu efect, cu o finalitate dacă se poate dramatică, pe care le stăpânește printr-o voluptate a detaliilor, e drept, fără să devină decorative ori excesive. Acea „lansare a privirii” pe care o anunță la un moment dat un vers aș zice că e, de fapt, o mișcare definitorie pentru întreaga viziune poetică a lui Vlad Serdarian, care plusează mereu prin supralicitarea perspectivei. Citește în continuare →

de VATRA

Simpozion aniversar: Revista „Vatra” – un destin centenar

 

Joi, 18 octombrie 2018, de la ora 12, la Biblioteca Județeană Mureș, în cadrul proiectului „Reviste centenare” va avea loc un simpozion aniversar cu tema: Revista „Vatra” – un destin centenar. Vor participa și vor lua cuvântul: Cornel Moraru, Al. Cistelecan, Gheorghe Perian, Iulian Boldea, Monica Avram, Nicoleta Sălcudeanu, Eugeniu Nistor, Kocsis Francisko, Cristina Timar, Senida Poenariu, Călin Crăciun și alți invitați de seamă.

 

 

de VATRA

Ce mai rămâne din Mai ’68? (1/12)

mai 68 1

Bogdan Ghiu

Mai, Mai, Mai! Epoca „Mai 68”

Mai 68, devenit „Mai 68” (simbol), a fost, dar nimeni nu știe ce a fost – și, mai ales, ce devine, ce poate (amenință, riscă, promite) să devină: revoltă, revoluție, revoluție politică, revoluție politică progresistă, revoluție politică conservatoare, revoluție culturală, precedent periculos, mișcare anti-capitalistă sau intra-capitalistă? N-a existat, nu există și nu va exista consens sau măcar convergență în această privință. Din ce în ce mai puțin. Pentru că la început, imediat după Mai 68, acesta a însemnat, politic antagonic, speranță sau spaimă. Unii au vrut să-l continue, alții, să-l facă uitat. La fel ca în cazul Revoluției Franceze, dar radical altfel. Citește în continuare →

de VATRA

Andrei Gorzo – Cu cele mai bune intenții: ‘Nu mă atinge-mă’ al Adinei Pintilie

adina pintilie foto

Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not al Adinei Pintilie a fost conceput ca un hibrid de documentar și ficțiune (în care părțile nu sunt întotdeauna ușor de delimitat) și ca o experiență terapeutică atât pentru participanți (nu în ultimul rând pentru Pintilie însăși), cât și, potențial, pentru spectatorii care acceptă să se deschidă față de acest film. Temele sunt confortul în propriul corp, confortul față de corpurile altora, împăcarea cu propria sexualitate, împăcarea cu sexualitățile altora. Suntem invitați să urmărim mai multe personaje ale căror fire narative se derulează uneori în paralel, pentru ca alteori să conveargă. Prima, în ordinea apariției, este Laura (Laura Benson), o femeie de circa 50 de ani, care nu suportă să fie atinsă de bărbați și, ca urmare a acestei fobii, a pornit într-un fel de odisee sau quest terapeutică. Pe parcursul filmului are întâlniri cu trei lucrători sexuali: un gigolo (Georgi Naldzhiev) căruia îi cere numai să se masturbeze în fața ei, pentru ca după plecarea lui să-și îngroape fața în așternuturile pătate de el; o persoană transgender, Hanna (Hanna Hofmann), care prin discuții amicale încearcă s-o aducă pe calea împrietenirii cu propriul corp; și un specialist (Seani Love) în deblocarea psihică pe calea durerii corporale. Citește în continuare →

de VATRA

Poeme de Teodor Borz, Ion Dumbravă, Kocsis Francisko, Soril Miavoe și Eugeniu Nistor

Teodor BORZ

teodor borz

Mă uit la cărţi

Mă uit la cărţi –

rănile mele cicatrizate.

Poate ele le-au provocat,

poate ele le-au cicatrizat.

Poate trebuia să fiu rănit

pentru relele pe care le-am făcut

şi trebuia să fiu vindecat

pentru binele pe care l-am dorit.

Mă uit la cărţi,

la biblioteca-nvechită

din care prietenii

mă strigă toţi.

Şi-atunci aprind o lumânare.

Nu ştiu

de-i pentru vii ori pentru morţi.

Citește în continuare →

de VATRA

Amalia COTOI – Literatura scriitorului arhitect

tudor ganea cazemata

Deși primită cu surlele și aplauzele lumii literare, cartea de debut a lui Tudor Ganea* a fost facil expediată în zona călduță a romanului polițist. Cu evidente elemente marca stilului detectivist (morți inexplicabile, construcția suspansului, progresia acțiunii, inserția detectivului incognito), Cazemata amintește, însă, în primul rând, de afinitatea optzeciștilor pentru compoziție și de plăcerea obsedantului deceniu de a cartografia comunitatea care dizolvă individul.

Fragmentat în: (1) comunitatea de la barul lui Borhot (fosta cazemată), corespunzătoare personajelor care spun povestea-nucleu (Olube, Belgine, Marinuș, Borhot), (2) comunitatea subiecților-actanți în narațiune (nea Baban, Coco), care continuă, dialogic, însă independent unul de celălalt, să adauge detalii noi rumorilor deja existente, chiar și atunci când cadrul poveștii e schimbat temporal (Coco), și în (3) comunitatea satului de femei, evocat (exlcusiv) prin intermediul actului narativ, romanul lui Ganea pare să confirme teoria lui Jean-Luc Nancy, din Comunitatea absentă, a „comunității care se dezvăluie în moartea celuilalt” − prima întâlnire de la barul lui Borhot e justificată prin moartea lui Lițoi, a doua are ca focar al dialogului decesul lui nea Baban, tatăl celui dintâi,  începutul capitolului doi, plasat după 10 ani, se focusează pe dispariția a trei muncitori care participau la ridicarea unui bloc pe construcția cazematei, în vreme ce, în ultimul capitol, situat la 20 de ani distanță, legătura dintre Olube și comisarul Petrovici e stabilită prin amintirea lui Radu Adamescu, inginerul-detectiv. Citește în continuare →

de VATRA

Anamaria MIHĂILĂ – Poezia în pauze de (re)spiro

andrei dobos spiro

Privind retrospectiv, 2016 a fost un an bun pentru poezie. Reinventarea (mai mult sau mai puțin notabilă) a poeților consacrați odată cu noile publicații – multe dintre ele răspunsuri scurte la volumele mai vechi – compensează lipsa debuturilor puternice. Or, spiro, ultimul volum al lui Andrei Doboș*, vine să reconfigureze prin tonalitățile joase, cu conținuturi tari puse pe silent, manifestările douămiismului neo-expresionist, care distorsionează lumea prin limbaj. Cu o atitudine de pelerin în retragere, Doboș mizează pe lentoarea discursivă specifică, dublată de data aceasta de criza eului desfigurat, situat la distanță de realitatea filtrată prin ochi străini. Întregul volum pare scris sub imperativul simțurilor în amorțire, a trăirilor individuale, transferate, în cheie bacoviană, asupra unei alterități fluide.

Replică douămiistă la spleenul și la angoasa simbolistă, dozele de poezie ale lui Doboș, concentrate în puțin peste 50 de pagini, măsoară lumea cu un instrumentar minimalist și reduce spaimele și senzațiile-limită la versiunile lor aparent lejere. Remarcabilă e, aici, capacitatea autorului, cu reflexe postmoderniste, de a imita experiențe deja trăite în contexte noi, de a resimți la intensități perfect actualizate realitatea livrescă. Plimbările prin orașul care înghite individualități, fragmentarea divinității în zei defecți, iubirile ucise prin stereotipii de limbaj sunt efectele unui alt fel de stare de beție: „Mi-am amintit de ea. Era într-o duminică ploioasă de toamnă./ Într-un bar ieftin. Avea părul lung și negru. Mă fixa. Avea degetele/ mânjite de cafea. Îmi șoptea: tu ești zeul meu. Curcubeul peste/ blocuri tremura. Am atins-o în locul dintre sprâncene. Drogurile ei/ amărîte s-au dizolvat. N-o să mă uite niciodat.// […] vinul ăsta îmi alimentează budismul: să-ți privești stările/ interioare cum trec și se transformă ca norii: teama în pasiune/ pasiunea în tandrețe și tandrețea în ambiție și ambiția în teamă/ și teama în depresie și depresia în criză și criza în dragoste// e ceață, ceață de zile, te-neci afară: și nu mai știu dacă tristețea/ asta e a mea sau a ta/ mi-am pierdut granițele” (Cărări prin ceață). Citește în continuare →

de VATRA

Mihaela VANCEA – Poezia pasiv-agresivă

ovio olaru_proximab

Odată cu proxima B, Ovio Olaru* își păstrează stigmatul de „băiat rău” pe care i-l atribuie Claudiu Komartin în analiza volumului său de debut din 2014. De data aceasta, poetul vine cu noi experimente în sfera propriei poetici. Niciun poem nu este scris fără a releva un conținut interior sub asediu. Resursele lingvistice pe care Ovio Olaru le folosește provin în special din mediul astrofizicii și al tehnologiei. Cu ajutorul lor creează un limbaj comun, o punte de legătură între științele raționale și sentiment.

De altfel, miza lui este aceea de a deschide mai multe uși deodată pentru a lucra simultan cu informația pe care o preia din fiecare sferă: „caut un punct de convergență, ceva să unifice/ informațiile disparate care mă bombardează”. Matricea în care Ovio Olaru își creează poemele surprinde un schimb constant între materia externă și cea internă, o continuă cauzalitate între acestea. În poemele sale experiențele individuale fuzionează cu cele la scară largă, cele din realitatea concomitentă, dar îndepărtată: „oamenii au ajuns pe lună și eu n-am ajuns decât la baie/ îngrețoșat și extraterestru, singur ca tine, singur ca mama,/ singur ca ecoul împușcăturii tăind fiordul în două”. Citește în continuare →