I

Argument

Acest eseu s-a născut dintr-o necesitate dublă: aceea de a înțelege schimbările profunde din poezia ultimelor decenii și de azi și aceea de a propune un nou vocabular critic, capabil să surprindă poeticitatea emergentă din rețeaua tot mai complexă a tehnologiei, afectului și gândirii critice. Trăim într-o epocă în care inteligența artificială, rețelele neuronale, interfețele și algoritmii nu mai sunt doar fundaluri tehnologice, ci co-autori ai expresiei poetice. Poezia nu mai este doar scrisă, ci generată, programată, glitch-uită, remixată, promptuită.

În acest context, idei legate de psiheism, virtualism, poetica glitch-ului, lirismul distribuit, afectul algoritmic sau introspecția augmentată devin esențiale pentru a înțelege ce se întâmplă cu poezia – și cu poetul – în era post-algoritmică.

Eseul de față încearcă să cartografieze acest nou teritoriu. El nu oferă o teorie unificatoare, ci deschide un spațiu de reflecție asupra formelor emergente ale poeziei. Ce înseamnă să scrii poezie într-o lume a predictibilității automate? Ce devine „autorul” când textul este generat de model? Cum se schimbă „cititorul” când sensul este instabil, emergent, reconfigurabil la fiecare lectură?

 Punctul de plecare al eseului este ideea că, în ciuda aparentei alienări tehnologice, poezia redevine un spațiu de tensiune afectivă și interioară. Aici reapare actualitatea conceptului de psiheism, pe care l-am formulat la sfârșitul anilor 1970, ca o poetică a „psihicului în mișcare”: „Răspântia în care se află omenirea în acest moment este contactul cu o nouă realitate care își cere o nouă psihologie umană. Contact analog, ca tulburare, cu epoci istorice fundamentale. Antichitatea a descoperit omul generic, Renașterea a desco­perit un om concret răscolit de un om generic, epoca modernă – un om concret atacat de propriile creații; epoca în care tocmai pășim, tehnologică, psihologică sau homologică, descoperă un om concret nevoit să se adapteze la propriile creații. Mefistofel a murit. E timpul ca omul să creadă în omul creat de om. Nici în omul creat de Dumnezeu, nici în omul creat de propriile creații. Secolul XX este secolul descoperirii psihicului. Nu întâm­plă­tor acest secol a dezvoltat psihologia întrezărită în secolul anterior, a dezvoltat-o inimaginabil altcândva. Creștinismului i-au trebuit 1000 de ani pentru a se înființa, noua epocă ai cărei zori îi simțim în acest sfârșit de mileniu e rezultatul a o sută de ani de manifestare dramatică. E necesară o gândire care să explice nu doar ceea ce deter­mină modificarea psihicului uman, dar care să cerceteze și ceea ce psihicul modificat poate să determine la rândul său.” (În Poezie și psihic, text din 1978-1979)

Această intuiție anticipează poeticile actuale ale introspecției augmentate (amplificarea introspecției prin intermediul unor tehnologii digitale sau metode externe) și ale participării afective distribuite (modul în care emoțiile și experiențele afective ale indivizilor sunt împărtășite, circulate și amplificate prin intermediul rețelelor tehnologice sau sociale, generând un cadru colectiv al experiențelor afective).

Invit cititorii să înțeleagă poezia nu ca relicvă culturală, ci ca laborator viu, în care se testează noile forme ale umanului, ale limbajului și ale percepției. Dacă modernismul a căutat ordine, iar postmodernismul a celebrat fragmentul, virtualismul poetic propune o estetică a devenirii integrale – în care poemul nu este un rezultat, ci o instanță dinamică a sensului în mișcare.

Acesta este un eseu despre poezie, dar mai ales despre viitorul poeziei.

Era post-algoritmică

Prin „era post-algoritmică” în poezie și literatură înțeleg perioada sau stadiul cultural-artistic în care creația literară depășește fascinația și dependența inițială față de algoritmi și inteligența artificială, intrând într-o fază mai profundă și mai critică, caracterizată de reevaluarea raportului dintre uman și tehnologie.

Consider că termeni ca „era post-algoritmică”, „poezia post-algoritmică” sau „literatura post-algoritmică”, pe care îi propun aici,  sunt mai potriviți decât „era post-digitală” sau „literatura post-digitală” sau  „poezia post-digitală”, deoarece acești termeni sugerează dispariția „digitalulului”, ori digitalul și digitalizarea abia apărute nu dispar, iar post-algoritmizarea este o componentă superioară a digitalului și digitalizării. Un termen ca „post-literatura” este la fel de inoperant, câtă vreme ne aflăm tot pe tărâmul literaturii.

În prezent, literatura și poezia sunt influențate semnificativ de algoritmi și inteligență artificială, în special prin generarea automată de text, analize predictive, sau manipularea digitală a limbajului. Termenul „post-algoritmic” sugerează trecerea la o etapă superioară, dincolo de simpla utilizare sau celebrare a acestor tehnologii.

Literatura post-algoritmică își propune să depășească simpla utilizare a algoritmilor pentru generarea automată de texte, a entuziasmului tehnologic, dezvoltând o atitudine mai reflexivă, critică și conștientă asupra impactului algoritmilor asupra limbajului și imaginației.

Scriitorii și poeții privesc azi cu scepticism sau ironie idealurile de eficiență și predictibilitate algoritmică, interogând limitele și consecințele automatizării asupra exprimării umane. Accentul revine asupra elementului distinct uman: sensibilitate, vulnerabilitate, ambiguitate emoțională, ironie și umor, ca o contrapondere la perfecțiunea tehnologică și predictibilitatea algoritmică.

Literatura post-algoritmică explorează dialogul tensionat dintre mintea umană și cea algoritmică, examinând cum tehnologia poate influența subtil limbajul, percepția realității, și memoria. În această etapă, algoritmul devine o metaforă sau un simbol, iar accentul se pune pe descoperirea „umanității ascunse” în spatele codului, sau pe umanizarea algoritmică a limbajului, relevând vulnerabilitățile și limitele „inteligenței artificiale”.

Iată câteva teme specifice poeziei post-algoritmice: fragilitatea umană și imperfecțiunea exprimării, în contrast cu exactitatea tehnologică; alienarea produsă de mediul digital, suprastimulare și dezumanizarea limbajului; reinventarea unui limbaj poetic capabil să reziste algoritmizării și cenzurii automate; explorarea identității hibride dintre uman și algoritmic într-o manieră ironic-reflexivă.

Era post-algoritmică nu înseamnă abandonarea totală a algoritmilor sau inteligenței artificiale, ci o fază matură, în care literatura reflectează profund și critic asupra propriei relații cu tehnologia. Este o etapă în care umanul și algoritmicul nu mai sunt doar opuse, ci dialoghează și întrevăd noi moduri de înțelegere a realității și exprimării artistice.

Iată câteva surse bibliografice utile pentru a aprofunda conceptele despre literatura și poezia în „era post-algoritmică”:

– Loss Pequeño Glazier, Digital Poetics: The Making of E-Poetries, University of Alabama Press, 2002. (Introducere fundamentală în poezia digitală și raportul dintre algoritm și poezie.)

– Kenneth Goldsmith, Uncreative Writing: Managing Language in the Digital Age, Columbia University Press, 2011. (O abordare a scrierii literare în era algoritmică și digitală, subliniind metodele algoritmice și critica implicită a creativității automate.)

– N. Katherine Hayles, Electronic Literature: New Horizons for the Literary, University of Notre Dame Press, 2008.(Lucrare-cheie pentru înțelegerea literaturii digitale și a relației dintre uman, algoritm și text.)

– Rita Raley, Tactical Media, University of Minnesota Press, 2009.(Pune în discuție relația dintre text, media digitală și algoritmi, cu accent pe subversiune și critică în context digital.)

– Franco Berardi (Bifo), And: Phenomenology of the End, Semiotext(e), 2015. (Analizează impactul tehnologiei asupra percepției, limbajului și sensibilității umane.)

Articole și eseuri recente relevante:

– Lev Manovich, AI Aesthetics, 2018 (online).(O analiză a modului în care estetica AI și algoritmii influențează producția culturală.)

– Leonardo Flores, Third Generation Electronic Literature, Electronic Book Review, 2019 (online). ( Perspectivă asupra definirii a trei generații/ mișcări de literatură electronică.)

– Allison Parrish, Language Models Can Only Write Poetry, 2021 (online). (Un eseu important despre limitele algoritmilor și potențialul poeziei generative în contextul literar contemporan)

Texte literare reprezentative:

– Ross Goodwin, 1 the Road, Jean Boîte Éditions, 2018.(Roman generat complet de un algoritm, exemplu important pentru literatura generativă contemporană și un reper critic pentru literatura post-algoritmică.)

– Allison Parrish, Articulations, Counterpath Press, 2018.

(Poezie generată algoritmic, explorând limita dintre poetic și algoritmic.)

Resurse suplimentare (online):

– Electronic Literature Organization (Resurse și arhivă esențială pentru literatura electronică și algoritmică.)

– Electronic Poetry Center (Centru important pentru studierea poeziei digitale și experimentale.)

– Computational Literature at MIT (Grup de cercetare dedicat explorării literaturii algoritmice și post-algoritmice.)

Această scurtă bibliografie oferă o bază solidă pentru explorarea aprofundată a conceptului de „eră post-algoritmică” în literatură și poezie.

[Vatra, nr. 7-8/2025, pp. 27-28]