Dacă există o seducţie a lecturii? Bineînţeles. În absenţa acestui miraj, cine ar fi în stare să devore biblioteci întregi, întorcându-se la lumea miraculoasă a cărţilor toată viaţa? Fascinaţia lecturii se explică prin nevoia existenţială a omului de imaginar, de poveşti, de a asculta mereu noi şi noi istorii. Pentru cititorul adevărat, cartea reprezintă o promisiune supremă, posibilitatea de a descoperi noi lumi în sfera imaginarului. În plus, pentru cititorul adevărat, lectura echivalează cu un amplu proces de delectare şi nu înseamnă niciodată o corvoadă. Din această perspectivă, putem vorbi de bovarismul cititorului, nemulţumit mereu de propria sa condiţie şi care aspiră mereu la altceva. Asemenea lui Don Quijote, cititorul este un cavaler rătăcitor, care îşi caută propriul drum în labirintul bibliotecii, visând să îşi concretizeze marile aspiraţii. Cazul ideal este acela când lectura ca delectare se suprapune cu lectura văzută ca profesie. Când cititorul de profesie nu simte munca pe care o desfăşoară ca o corvoadă, ci ca o infinită desfătare. De aceea se şi întoarce mereu la universul miraculos al cărţilor. Citește în continuare →
că valul înfricoşător se va nărui în câteva minute
[ai putea fi]
ai putea fi mai respectuos dragă Boris Epstein,
pe mama tatălui meu o chema Bocman, Ioana,
înainte de a se căsători cu Costache
dar nu s-a mai întâmplat nimic de atunci
[mi se pare]
mi se pare că revăd
ceva foarte vechi un film sau chiar
o poveste care nu se mai termină
eu locuiesc într-un creier
un fel de contor al traficului
acestor nemaipomenite întâmplări
[am sute, mii de poze]
am sute, mii de poze cu tine în creierul meu,
dar niciuna nu-i mai clară şi mai profi decât
cea în care te ţin în braţe, te sărut, te mângâi
şi te răstorn pe marginea cerului
[nu pot vorbi]
nu pot vorbi mai mult
acesta e secretul meu cel mai mare
mă gândesc că numai aşa
pot supravieţui
[în camera jegoasă de hotel]
„frunze de mărar
şi frunze de salată verde
şi conopidă
şi mult usturoi nepisat
apoi smântână
şi alune crude mărunţite
sau nuci
toate astea le vei mânca doar cu
peşte
carne
sau fructe de mare
te vei simţi mai curat
şi mai tânăr”
iar când vei intra în camera jegoasă de hotel
ea va străluci atât de tare
încât
[dragostea mea din tastatura tocită]
ea este atât de frumoasă, iar eu o iubesc cu toată fiinţa mea şi mi-e îngrozitor de teamă că cineva mi-o va lua, că ea ar putea să mă părăsească, ceea ce pentru mine ar fi un dezastru, şi atunci încep să-i pun zilnic mici doze în mâncare pentru ca ea să se urâţească, să se îngraşe, să devină diformă şi neatrăgătoare pentru oricine ar dori să o cucerească definitiv, ea deschide net-ul şi vede doar imagini şi texte despre o lume de care trebuie să fugi, ea crede că aceea e lumea reală, una profund schimonosită, iar singurul său refugiu acceptat sunt eu cu lumea asta a mea care trebuie să i se pară cea mai frumoasă, singura în care poate trăi.
eu trebuie să fac tot ce se poate face ca să o ţin lângă mine, chiar dacă eu ştiu că e demenţial ceea ce fac, iar mie îmi este în continuu teamă că cineva mi-o poate răpi pe ea, dragostea mea din tastatura tocită
[luna pe jumătate]
luna-i chiar pe jumătate, nu-i roşie, nici ivită
dintr-o întredeschidere a pleoapelor
nu ştiu dacă e în creştere sau în scădere
a apărut brusc pe când făceam un viraj
spre cea mai înaltă stradă a oraşului –
am avut impresia că văd curbura feselor tale
strălucind pe banca neagră
din parc, imensul parc din mijlocul pădurii
unde intram adeseori pentru a ne minuna
cât de tare strălucesc fesele tale imense
[trage storurile]
trage storurile de la fereastră şi priveşte de-a lungul străzii
nu vezi chiar la colţul trotuarului
după şirul de maşini parcate
un prost care se holbează la tine?
nu ţi se pare că mănâncă pereţii blocului
li casa liftului şi uşa aia de metal ruginită de la intrare?
numai ca să te prindă mai iute în braţe
şi să te ducă dincolo de calea ferată
cam pe unde se termină faleza şi începe câmpul
cu canguri şi viţeluşi şi răţuşte sălbatice
şi tot felul de ecrane în care se văd aceleaşi imagini