Numai de bine. Accente pozitive în jurnalismul cultural

Foarte bună ideea „României literare” de a încredința Poșta redacției lui Adrian Popescu. Scriitor din primul eșalon valoric al literaturii noastre contemporane, el răspunde o dată pe lună corespondenților care așteaptă să fie publicați cât mai curând. Exigent și înțelegător, poetul face recomandările de rigoare, selectând, când e cazul, versurile meritorii, uneori mai bune decât cele publicate în paginile revistei de la colaboratori care par a fi depășit vârsta de poștă a redacției. Nu ar fi rău ca multe dintre revistele noastre să treacă ceea ce publică prin filtrul unui scriitor exigent și să oprească la poșta redacției încercările nereușite. Pe vremuri, aproape toate revistele literare aveau poșta redacției. La „România literară”, primul titular a fost, dacă nu mă înșel, Geo Dumitrescu, în anii 1970. La revista „Familia”, pedagogia debutanților au făcut-o succesiv Ștefan Aug. Doinaș și Ana Blandiana, înainte de 1990. Ceea ce nu înseamnă că redactorii nu aveau libertatea să publice versurile proaste ale unor așa-zis consacrați. Îmi amintesc că, după 1990, Adrian Popescu, din postura de redactor-șef al revistei „Steaua”, a propus ca timp de un an de zile să nu mai publice deloc poezie în revistă, ca o măsură de profilaxie a mediocrității. Se referea în primul rând la necesara cură de dezintoxicare de poezie patriotică și partinică. Tratamentul, chiar dacă ar fi fost aplicat la toate revistele, tot nu ar fi putut lecui redacțiile de generozitatea față de mediocritățile consacrate. Fără ele nu ar exista revistele.

***

Daniel Cristea-Enache își caută un loc stabil pentru cronica literară, după ce a fost înlocuit de Nicolae Manolescu (e multă vreme de atunci) la „România literară”: Răzvan Voncu (alegere foarte bună) e încetățenit acum acolo cronicarul literar titular. Faptul e prea bine cunoscut, nu și dedesubturile lui. Nu le mai scormonim. De anul trecut, DCE tatonează titularizarea în trei reviste, la care a colaborat și colaborează simultan: „Argeș”, „Contemporanul. Ideea europeană” și „Convorbiri literare”, toate trei – lunare. Mai nou, la „Contemporanul” pare să încline spre cronica de poezie. La „Argeș”, titularul de cronică literară e Nicolae Oprea; acolo, DCE scrie istorie literară. Așa încât DCE va duce cronica literară, în alternanță cu însemnări de istorie literară, nu numai la „Convorbiri literare”. Deocamdată, cu destule ezitări în alegerea cărților, preferând soluții în favoarea poeziei (fie profiluri de poeți, retrospective, fie cronici la volume mai recente). Iată o situație inedită: un cronicar literar titular la trei reviste lunare!

***

Revista „Convorbiri literare” a fost nevoită să-și restructureze echipa de la cronica literară, după ce a pierdut în ultimii ani doi titulari, trecuți la cele veșnice:  Dan Mănucă (dedicat criticii și istoriei literare) și Cristian Livescu (scriind despre poezie). A rămas de unul singur Constantin Dram, cronicarul de proză, mutat la altă secțiune. În fruntea comentatorilor literaturii actuale a fost pus (cum ziceam) Daniel Cristea-Enache, cronicar generalist. De urmărit opțiunile și interpretările!

***

Și la „Contemporanul” sunt mișcări semnificative de trupe. După mai mult de zece ani de colaborare neîntreruptă la cronica literară, Ștefan Borbély s-a retras din mai 2025 și îl (re)găsim printre colaboratorii revistei „Apostrof”, de unde plecase de vreo zece ani. Putem deduce de aici că lumea literară e rotundă și ea, din moment ce, în urma unei peregrinări, putem ajunge în punctul de unde am plecat. Ștefan Borbély, eseist de largi orizonturi culturale, comparatist de elită, revine (la vatră!) și printre colaboratorii revistei „Vatra”.

***

Regimul de austeritate, instaurat din august 2025, va afecta și revistele literare: mai ales financiar, desigur. Încă nu ne dăm seama ce se va întâmpla pe tărâmul revuisticii noastre. Mi-e frică de subțierea fondurilor, a subvențiilor, consecință care se va vedea mai mult anul viitor. Îmi plac revistele care își pot permite tipărirea pe hârtie cretată (deci în condiții de lux): la Pitești – „Cafeneaua literară” (la care sunt bucuros să colaborez lunar de peste doi ani, nu se află sub egida USR, nu are obligații de conformism), la Alba Iulia – „Zenit ’22” (unde am fost invitat recent să colaborez, dar nu vreau să le stric bucuria că au obținut să apară „sub egida Uniunii Scriitorilor din România”; nu prea cred că m-aș potrivi acolo în aceste condiții) și la Baia Mare – „Nord literar” (cu care deocamdată nu am niciun comerț literar – și ea afiliată onorabil USR). Pentru mine, ca simplu amuzament, am un instrument de verificare în privința libertății de opinie a revistelor care apar sub egida USR: dacă semnalează în vreun fel apariția vreuneia din cărțile mele. Evident că nu au nicio obligație! Se ocupă de ceea ce contează cu adevărat pentru ele. De ce să-și strice bunul renume?!

***

La „România literară”, Angelo Mitchievici a renunțat de o bună bucată de vreme la cronica de film, lăsând în urmă o performanță considerabilă de longevitate a rubricii. Nu știu care să fi fost cauza. Poate s-a plictisit să mai joace rolul secundar al lui D. I. Suchianu de pe vremuri. Poate a considerat că e mai puțin citit, destinat unei marginalități dezavantajoase. Oricare va fi fost rațiunea schimbării, criticul, situat printre cărți, și-a asumat rolul de comentator al actualității culturale într-o rubrică personală, cu mai multă vizibilitate și cu interesante valorizări. Îl înlocuiește la cronica de film Dana Duma, de la „Contemporanul. Ideea europeană”, revistă cu care „România literară” nu prea are niciun fel de relație pozitivă. Nu știm deocamdată dacă e o colaborare episodică sau dacă Dana Duma se va titulariza la noua echipă.

***

În paginile revistei „Orizont” apare lunar, în mod constant, singura „Cronică a edițiilor” din presa noastră literară, semnată de Alexandru Ruja, un istoric literar cu o vastă experiență: îngrijitor al unor ediții Ioan Alexandru și Ștefan Augustin Doinaș, autor al unei sinteze despre Cercul Literar de la Sibiu. Cu intermitențe, mai putem citi o cronică a edițiilor semnată de Nicolae Mecu în revista „Expres cultural” de la Iași. Am nostalgia cronicii edițiilor susținută de Z. Ornea în „România literară”. Cu mulți ani în urmă (să fie vreo zece?), Aura Christi mi-a propus să scriu cronica edițiilor în „Contemporanul. Ideea europeană”. Condiții neprielnice nu mi-au permis să onorez această propunere. Mi-ar fi plăcut să pot continua ceea ce făcusem în anii 2008-2012 în „România literară” în acest domeniu dificil al istoriei literare: să evaluezi inițiativele și performanțele de editare a clasicilor. Nicolae Mecu semnalează în „Expres cultural” apariția și afirmarea unei noi generații de istorici literari dedicați edițiilor critice. La origine se află întemeierea unui departament pentru editarea clasicilor, înființat de Eugen Simion în cadrul Institutului „G. Călinescu” de la București.

***

Mi-a plăcut nr. 6 din iunie 2025 al revistei „Steaua”. Două grupaje pun în valoare două personalități clujene: 1. istoricul literar Eugen Pavel, realizator al unei monumentale antologii în patru volume dedicate Școlii Ardelene, în ediție nouă, cu un interviu și două aprecieri critice semnate de Dan Gulea și Alexandru Ruja; 2. traducătorul și criticul literar, italienist de anvergură, Laszlo Alexandru, cu un interviu și mărturii ale unor colegi de breaslă despre cel care a realizat traducerea integrală a prozei scurte a lui Pirandello, în 15 volume. Echipa de cronicari literari (Victor Cubleșan, Ion Pop, Viorel Mureșan) își ilustrează în mod constant spiritul analitic și alegerile relevante de cărți din fluxul editorial.

***

Publiciști de radio și televiziune

Ascult mult radio, urmăresc cu intermitențe posturi de televiziune și mi-am făcut anumite preferințe din aceste zone. Apreciez numele cu vechime, dedicate zonei culturale: Daniela Zeca-Buzura la TVR Cultural (Mic dejun cu un campion a făcut epocă), Robert Șerban la TV Timișoara (Piper pe limbă are un timbru foarte personal), Daniel Moșoiu la Radio Cluj. Ei sunt și scriitori cu profiluri distincte. Au apărut câteva nume noi, care se detașează în câmpul larg al jurnalisticii, în succesiunea generațiilor. Am constatat ulterior, căutând pe internet profilul redactorilor preferați, că toți sunt absolvenți ai Facultății de Litere din București. Am topul meu de jurnaliști media mai noi (pentru mine):

Ana Iorga, prezentatoare de știri la Antena 3, dimineața. Am remarcat-o când a debutat aici cu o rubrică de limba română, de unde a trecut la știri. Nu-i știam trecutul profesional. E cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iordan-Rosetti” din București. Are doctoratul în lingvistică. Lucrează în presă din 2011. A fost succesiv reporter la Știri TVR, la Digi24, Antena 1. Ne putem informa suplimentar pe internet, pentru a întregi profilul unei personalități remarcabile în peisajul jurnalistic actual. I-am remarcat prezența agreabilă și ferestrele filologice din comentarii.

Anca Șurian-Caproș, redactoare la Radio România Actualități, cu emisiuni seara. Am fost mai atent la intervențiile ei în ultima vreme. Are, din câte îmi dau seama, o mare audiență. Secvențele culturale interferează cu interviurile și comentariile din alte domenii. Are și o rubrică de limba română. Opiniile ei sunt incisive, cu accente pamfletare, bine pliate pe defectele actualității. Uneori, numele îmi părea că este pronunțat: Anca Șurianca. Îmi suna pe același calapod sonor cu Ana Blandiana sau Ion Caraion. Se ține minte nu numai numele, dar și ceea ce spune, întotdeauna răspicat și inteligent.

Mirela Nagâț, redactoare la TVR Cultural, realizatoare a emisiunii de dezbateri culturale „Intrare liberă”. A început ca reporter cultural de știri la TVR1, în 2001-2007. A continuat ca prezentatoare a telejurnalului la TVR. S-a specializat în teatrologie, are și doctorat în domeniu. Ea este, dealtfel, absolventă nu de Litere, ci cu licență și master în Teatrologie la UNATC. Îmi place să o citesc în paginile revistei „Apostrof”, în postura de critic literar, posibil să susțină oriunde cronica literară, dacă nu cumva o și face clandestin la Cluj, fără să aibă titlul.

Florin Negruțiu, moderatorul emisiunii „În fața ta” la Digi24, alături de Claudiu Pândaru din 2016. A început ca reporter politic la „Curentul” și a continuat la „Gândul” în anii 2005-2015. Îl ascult și la radio DigiFM. Îmi plac incisivitatea opiniilor lui, claritatea și fermitatea exprimării. Foarte exact și concis în întrebări. E absolvent de Litere la București. Nu uită că este filolog la origini și face adesea la radio observații utile despre uzul limbii române. 

***

Modele de presă culturală

Ce-mi place în mod deosebit la revista „Observator cultural”? Sunt mai multe lucruri care îmi plac. În primul rând că are o arhivă electronică foarte bine gestionată, deschisă la comentarii, fiabilă, ușor accesibilă, utilă, în care găsești rapid tot ce cauți (colaboratori, articole, teme, numere întregi de revistă). În al doilea rând, se păstrează într-un dialog permanent cu publicul cititor, îl caută, merge în întâmpinarea lui, atât pe site-ul propriu, cât și în paginile revistei, unde apar în mod constant debutanți în comentarea fenomenului cultural (studenți, masteranzi, doctoranzi). Are antene și pentru liceeni, și pentru mediul filologic universitar, zone consultate pentru premiile anuale pe care revista le acordă. Remarc în mod special două nume dintre colaboratorii fideli: Octavian Soviany, unul dintre scriitorii cei mai importanți ai literaturii noastre actuale, scriind alternativ cronică literară și articole de istorie literară; al doilea nume pe care îl evidențiez este cel al poetului Claudiu Komartin, susținător al rubricii Antologia poeziei de dragoste românești, care va deveni probabil o carte. Sunt de asemenea bucuros să-l reîntâlnesc din când în când aici (și parcă numai aici) pe Sorin Alexandrescu, cum a fost evocarea lui Tudor Vianu (în nr. 1261 din 25 iunie-1 iulie 2025). Îmi pare rău că îl văd tot mai rar în paginile revistei pe Bogdan Crețu, care pare să fi dat critica literară pentru proză, consacrându-se romanului.

***

Revista „Historia”, tutelată de Ion Cristoiu și avându-l ca redactor-șef pe Ion M. Ioniță, publică în numărul din iunie 2025 un dosar interesant: Războaiele lui George Topîrceanu. Campania din Bulgaria, 1913, Turtucaia și prizonieratul, p. 12-37, dosar amplu realizat de Sterian Pricope. E un exemplu de cum ar putea fi valorificată istoria literară în revistele noastre, unele pierdute în anchete aberante, fără legătură cu literatura, ca, de pildă, despre „cel mai îndepărtat loc de ceea ce înseamnă pentru dumneavoastră acasă” (în „România literară”, nr. 27-28 din 27 iunie 2025). Cu o istorie literară atractivă și dinamică, o revistă se poate adresa și altui public decât cel al cititorilor plictisiți de recenzii și poezii.

Revista „Viața românească” ar putea deveni o astfel de revistă de istorie literară, cu profesioniști de arhivă și investigație. Am avea și cine să o facă și să o conducă: Paul Cernat sau Dan Gulea sau George Neagoe sau toți împreună, plus alții, bineînțeles, în postura de colaboratori. Octogenarul Nicolae Prelipceanu, actualul redactor-șef, ar putea avea acolo o rubrică de amintiri de la revista „Tribuna” și din viața culturală de la Cluj (ar avea, sigur, lucruri interesante de spus despre D. R. Popescu și Augustin Buzura). Avem și alte resurse memorialistice, ce ar merita puse în valoare. Ar fi cazul ca revistele USR, extrem de inerțiale, să se reformeze și ele, odată cu noul suflu imprimat de politica de austeritate. Mă bucur că „Luceafărul” a redevenit, după multe tergiversări, revista tinerilor scriitori, idee pentru care am pledat și care, anul trecut, în sfârșit, s-a realizat. Revista „Viața românească” ar putea deveni cea mai citită revistă de istorie literară din România, așa cum este „Historia special” cea mai citită revistă de istorie. Nu ar mai trebui să moară oameni pentru asta, cum s-a întâmplat în cazul revistei „Luceafărul”. Poate că seniorii din staful revistei (Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Florin Toma) vor pleda ei înșiși pentru această schimbare și vor preda ștafeta altei echipe și altui profil, care să nu multiplice inutil structura standard a publicațiilor USR.

***

Un (auto)portret retro (arhivă)

Descopăr în arhiva internetului un document publicistic, apărut în „Adevărul” din 7 august 2009 și (se zice) actualizat (nu de mine!) în 10 august 2022. Am uitat de el. E un simulacru de interviu. Nu e semnat. Și nici nu cred că a apărut în ziar. O fi avut ziarul, probabil, o variantă locală la Oradea? Nu știu. Dar îl restitui pentru că regăsesc cu plăcere aerul de vetustețe și naivitate, cu zece ani înainte de declanșarea scandalului iscat de articolul meu Elegie pentru revistele literare. Poate va trezi un zâmbet, cum mi-a trezit și mie. Îmi sună destul de ciudat tonul optimist, dinainte de a fi devenit un potrivnic. Azi, nu aș mai scrie așa, mărturisirile ar fi altele. De fapt, nici nu sunt sigur că am scris, ci voi fi vorbit și au urmat transcrieri aproximative. Un semn de îndoială în legătură cu autenticitatea totală a celor spuse se ivește din detaliul inexact că aș fi fost învățător la țară după absolvirea liceului. Puteam fi, aveam diploma și pregătirea corespunzătoare, dar nu am fost, deși ar fi fost frumos să fiu (zic eu acum, cu jumătate de gură). Am dat admiterea la facultate și am reușit, mutându-mă la Cluj, pe perioada studenției, orașul în care aș fi vrut să rămân, dar era imposibil. Securitatea apăra orașul, mediul cultural, de constituirea unui grup echinoxist prea extins, considerat periculos prin solidarizare și opțiuni subversive.

Oradea: Portret/ Ion Simuț scrie, vorbește, pune suflet și convinge

[7 august 2009]

Ion Simuț este unul dintre cei  mai buni critici literari ai momentului, fiind distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor și al Academiei Române. În același timp este un profesor îndrăgit de studenți.

„Dragostea pentru literatură a venit oarecum de la sine, particularizată din dragostea de carte. Am fost un elev bun, care se pregătea la toate materiile. Eram bun inclusiv la sport”, povestește profesorul Ion Simuț. Dintre toate pasiunile, a învins literatura. Critica literară s-a dezvoltat din vocația pedagogică. A urmat Liceul Pedagogic și a ajuns învățător în satul natal. După absolvirea facultății, a fost repartizat ca profesor de franceză tot în satul natal. „Mi-am făcut apostolatul, am umplut o cameră de cărți, am colaborat constant la mai multe reviste literare din țară, astfel încât a venit firesc în 1986 ocazia de a deveni redactor la revista Familia”, își amintește el.

 Criticul literar

Ion Simuț este un profesor blajin, dar un critic literar serios. „Destinul meu de critic și istoric literar s-a împletit încet, dar sigur”, recunoaște Simuț. A început prin a scrie articole de critică la periodicele literare din țară, iar apoi și sub formă de volum. A publicat deja zece volume de critică literară, aproape o mie de articole și a peste 20 de ediții din scriitori clasici și moderni. Uniunea Scriitorilor și Academia Română i-au observat lucrările pertinente și le-au apreciat, oferindu-i în 1994 premiul Uniunii, iar în 2004 Premiul Titu Maiorescu din partea Academiei. Are impresia că nu ar putea face altceva mai bine, deși este conștient că are capacitățile de manifestare și în alte domenii profesionale. „Am convingerea că trebuie să perseverezi și să fii productiv în domeniul tău de specialitate și de performanță pentru a fi recunoscut și respectat. Ai fost înțeles, continuă! N-ai fost înțeles, continuă! Vorbește, scrie, explică, pune suflet și vei convinge!”, crede cu convingere Ion Simuț.

Catedra, o dragoste constantă

Ion Simuț iubește meseria de dascăl. A fost pe rând învățător, profesor de română prin intermediul articolelor publicate în reviste și cărți, iar din 1993 predă la Universitatea Oradea. Anul trecut [2008] a fost ales decan al Facultății de Litere. „Nu pot să spun că studenții mă inspiră, mă obligă să-mi fac datoria”, spune Ion Simuț. Din punctul său de vedere cel mai prețios capital al unui profesor este credibilitatea. Pentru asta se pregătește și este tot timpul la curent cu ce se întâmplă în plan literar. Recunoaște că dacă n-ar fi profesor tot așa ar proceda, dar atunci ar face-o doar pentru sine. Se străduiește, împreună cu colegii săi, să le transmită studenților valorile unei tradiții culturale.

Profil:

Născut la 26 august 1953, Hotar, Bihor

Studii: Facultatea de Filologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Familie: căsătorit, are doi copii

Experiență: critic literar, decanul Facultății de Litere, Universitatea Oradea

Ce-i place:

„Îmi plac lucrurile simple, cum ar fi: apa de izvor, coaja de pâine coaptă la țară, casa natală, cititul, cositul, discuțiile amicale”, înșiră profesorul Ion Simuț. Enumerarea continuă cu caisele și perele pergamute, dulceața de afine, murele, carnea de miel, păstrăvul, vinul alb sec și pădurea. Îi place să călătorească cu trenul sau cu mașina până la Cluj. Îi plac Sibiul, Iașiul, Parisul, Budapesta. Din domeniul literar cei mai aproape de suflet îi simte pe Eminescu, Rebreanu, Arghezi, Balzac, Proust sau Valéry.

Ce nu-i place:

„Categoric nu-mi plac apa carbogazoasă, panificația industrializată, merele din comerțul de iarnă, carnea de rață, somonul, vinul roșu dulce și agrișele”. Nu-i plac câmpia, aeroportul și drumul de Arad și cartierele de blocuri. Nu se împacă cu ignoranța voioasă, bârfa răutăcioasă. Nu-i place săpatul, chiar dacă provine de la țară. În domeniul literar nu este fan  Bolintineanu, Mateiu Caragiale sau Ion Barbu.

Întrebări și răspunsuri:

— De ce ați ales critica literară?

IS — Nu știu dacă eu am ales-o sau m-a ales ea pe mine. S-a dezvoltat din vocația mea pedagogică. Cred că asta pot face cel mai bine din toate profesiile care m-au atras la un moment sau altul.

— Cum e să vă vedeți fiul călcându-vă pe urme?

IS — Andrei îmi seamănă în multe privințe. A absolvit aceeași facultate, a debutat la aceeași revistă. În volum a debutat mai devreme. Am încredere în destinul lui literar. Ca părinte mă simt confirmat. E unul dintre cei mai buni parteneri de dialog pe care îi am.

— Literatura contemporană și cititorii ei evoluează sau involuează?

IS — Nici una, nici alta. Se schimbă în permanență. Nu poți da automat o conotație pozitivă sau negativă acestui fenomen.

[Vatra, nr. 7-8/2025, pp. 34-37]