Despre poezia algoritmică

Nu există un autor căruia să-i fie atribuită expresia „poezie algoritmică” – termenul şi practica au evoluat treptat într-un dialog între arte, literatură şi informatică.

Un istoric pe scurt. Anii 1920–1930: primele experimente „procedurale” vin dinspre avangarda dadaistă şi suprarealistă – Tristan Tzara publică instrucţiuni pentru a-ți construi un text automat („How to make a Dadaist Poem”), iar metoda  Cut-Up a lui Brion Gysin din 1959 recurge la combinări „aritmetice” de fragmente textuale: cuvintele și expresiile erau tăiate în fragmente pentru a se pierde semnificațiile lor inițiale și prin rearanjare  să se poată crea semnificații noi. Așa s-a născut The Third Mind, un manifest-colaj despre această metodă, realizat împreună cu prietenul său William S. Burroughs. A experimentat această metodă cu poezii intregistrate pe bandă magnetică utilizând un algortim computerizat. Dreammachine, concepută de Brion Gysin împreună cu Ian Sommerville, datează din aceeași perioadă. O metodă aplicată picturii cinetice, care dezvoltă viziuni interioare, „alterând percepția timpului și spațiului și provocând o stare de visare” și un protospatiu virtual de „psudo-evenimente”(https://archive.newmuseum.org/exhibitions/1057). Cu implicații pentru poezie desigur.

În 1950, informaticianul Alan Turing a propus celebrul test al inteligenței artificiale, denumit astăzi testul Turing, care are la bază ipoteza că o mașină ar putea fi considerată că „gândește” dacă reușește să treacă drept om într-o conversație scrisă. Turing își imagina că testul ar începe cu o cerere literară: „Te rog să-mi scrii un sonet despre Podul Forth”. El anticipa un răspuns evaziv, dar foarte uman, al viitorului computer: „Lasă-mă în afara acestei provocări. Niciodată n-am fost în stare să scriu poezie”.

În 1952, Cristopher  Strachey a scris un algoritm combinatoriu pentru   com-puterul  Manchester  Mark 1  (https://en.wikipedia.org/wiki/Manchester_Mark_1),   care putea crea scrisori de dragoste (https://en.wikipedia.org/wiki/Christopher_S). 

Scrisorile generate de acesta au fost considerate prima  operă  de  literatură electronică (https://en.wikipedia.org/wiki/Electronic_literature) și o critică queer  a expresiilor hetreronormative ale iubirii.  Au fost date  două  structuri  de  propoziții și liste de substantive, verbe, adjective, adverbe (Wardrip-Fruin, Noah, 1 August 2005, „Christopher Strachey: The first digital artist?”. Grand Text Auto. School of Engineering, University of California Santa Cruz. Retrieved 19 August 2016)

                        Biograful lui Alan Turing, Andrew Hodges, datează crearea generatorului de scrisori de dragoste, cunoscut și sub numele de MUC, în vara anului 1952, când Strachey lucra cu Turing, deși Gaboury datează crearea acestuia în 1953. Hodges scrie că, deși mulți dintre colegii lor considerau MUC o prostie, „i-a amuzat foarte mult pe Alan și Christopher Strachey – ale căror vieți amoroase, se întâmpla să fie și ele destul de similare”.  Strachey era cunoscut ca fiind gay. 

Deși aceasta pare a fi prima lucrare de literatură generată pe calculator, structura este similară cu jocul de salon din secolul al XIX-lea , Consequences, și cu jocul suprarealist Cadavru rafinat (Exquisit Corpse) de la începutul secolului al XX-lea . Cărțile  Mab Libs (https://madlibs.com/history/ ) au fost concepute de Leonard Stern și  Roger Price cam în aceeași perioadă în care Strachey a scris generatorul de scrisori de dragoste.  A fost precedată de  Eureka (1830-1843)  a  lui  John Clark, mașina de versuri latine, primul generator automat de text.”(D.W. Blandford, „The Eureka” Greece and Rome 10, 1963, 71-78).

Anii 1970-1980: cercetători ca Jean-Pierre Balpe (Paris VIII) dezvoltă primele software-uri de „generație automată de texte” şi îşi etichetează lucrările drept litera-tură generativă sau „digitală” (https://interface.org.tw/index.php/if/article/view/88/383).  În paralel, în Statele Unite apare mişcarea algoriştilor („The Algorists”), unde artiști ca Jean Pierre Hebert şi Roman Verostko îşi asumă explicit practica „algorithmic art” (https://www.wired.com).

Herbert Franke, scriitor de science fiction, a publicat prima istorie cuprinzătoare a artei computerizate în 1971 (Computergrafik –  Computerkunst . München: Bruckmann, ulterior la Springer Verlag, existând și o traducere în engleză). Franke a scris nenumărate eseuri despre arta computerizată și subiecte conexe.(http://rhizome.org/editorial/2012/jul/5/prosthetic-knowledge-picks-algorists/ http://www.verostko.com/algorist.html):„Deseori sunt întrebat «Cine sunt algoritmii?» Simplu spus, algoritmii sunt artiști care creează artă folosind proceduri algoritmice ce includ proprii algoritmi.”  Manfred Mohr , Vera Molnar, Harold Cohen, Roman Verostko au dezvoltat programe și structuri generate algoritmic care au schimbatradical modul de ințelegere și de producere a artei și inditrect al literaturii. În anii 1990–2000 un termen ca „algorithmic poetry” se răspândește în cataloage expoziționale, conferințe şi publicaţii de literatură electronică, fără ca un singur autor să revendice patentul expresiei.

Aşadar, „poezia algoritmică” s-a cristalizat noțional ca răspuns la aceste etape succesive, mai degrabă decât printr-o singură „invenție” de termen. Primul care a folosit în mod consecvent expresia (în italiană) „poesia algoritmica” a fost poetul şi artistul italian Nanni Balestrini, în 1961, când a început să-şi descrie experimentele de generare procedurală a textelor drept „algorithmic poetry” (poesia algoritmică). (https://blog.kjamistan.com/algorithmic-art-and-kunstliche-kunst.html) (7.10.2017). Ulterior, în contextul literaturii electronice anglofone, termenul apare în numărul 34 (2005) al revistei germane Dichtung Digital, în articolul lui Philippe Bootz despre formele programate, unde „algorithmic poetry” e listată alături de „poetic hypertext” şi „kinetic poetry”  (https://mediarep.org/server/api/core/bitstreams/924814bb-0cff-4054-a1c5-561909b1a77e/content ):

                 (Problematica formei în cadrul Transitoire Observable, un laborator pentru arta programată emergentă de Philippe Bootz – cu asistența lingvistică a lui Loss Pequeño Glazier – Nr. 34 – 2005).

                               Încercări de poezie computațională explicită în Romania

Doctorul  Ștefan Odobleja a fost primul din lume care, în celebra sa Psychologie consonantiste (Paris, 1938–1939), introduce explicit sintagma mașină psihică, abordând psihicul ca pe un sistem circular (conexiune inversă) și predominant dihotomic, pe care îl „demontează” și îl „remontează” analitic, dezvoltând o teorie sistematică cu nouă legi universale ale funcționării sale, înainte cu 10 ani de cibernetica lui Wiener,  o „mașină psihică” organizată pe o logică/„diviziune” binară/„dihotomică”, pentru a vedea dacă „poate să funcționeze”  și dacă „poate fabrica idei”. Nicio cercetare în domeniul limbajului, al esteticii, al logicii și artei de a crea și a scrisului nu trebuie să omită cercetarea fundamentala a lui Ștefan Odobleja de la sfârșitul anilor 1930. Nu putem înțelege procesul computațional modern fără cunoașterea legilor universale ale lui Odobleja. Mă voi referi la aceste legi când voi analiza modul cum funcționează un construct poetic despre care amscris în însemnările mele despre poezie din anii 1980.

Există câteva încercări și proiecte explicite în poezie de inspirație procedural-computațională  sau de poezie computațională și digitală în România, însă fenomenul nu  a fost extins comparativ cu alte spații culturale europene, nord-americane sau asiatice. Aproape de anii 1970 se făceau primele experimente de scriere, de artă plastică, de muzică electronică cu ajutorul unor softuri (la noi Aurel Stroe, Mircea Florian – nu doar muzician avangardist, dar și un poet de luat în seamă, Mihai Nadin,).  Artă și ordinator a lui Abraham Moles, tradusă în România la Editura Meridiane în 1974, la scurt timp după apariția textelor autorului în State, în principal după Information Theory and Esthetic (1966),anunța și la noi deja marea revoluție tehnologică.

Mihai Nadin (n. 1938)esteunul dintre pionierii utilizării explicite a computerului în creația literară românească. Încă din anii ’70, Nadin a realizat în România experimente cu texte generate algoritmic, folosind calculatoare din acea vreme, creând astfel poezie algoritmică timpurie. Deși opera lui Mihai Nadin în domeniul computațional este mai degrabă teoretică, el a avut un rol esențial în popularizarea ideilor de generare algoritmică în literatura română. Mihai Nadin publică   „Estetica generativă” (Revista de Filozofie, 1970): program teoretic pentru estetică informațională/generativă (cu discuții despre reguli, gramatici, algoritmi), relevant ca fundal pentru poezie/texte generate. În  1972 scrie despre „manipularea automată a unităților lingvistice (cu programe Monte Carlo)” și despre „autopoeme”, în studiul său Aleatorism in Modern Art (Analele Univ. București – Estetică, p.105-110). Acolo notează explicit experimente computerizate cu generarea de texte/poeme și discută valoarea estetică a programării. A rămas în dialog cu zona esteticii informaționale (școala lui Max Bense) și a publicat articole relevante despre modelarea formală a textului: Computer Research on Dramatic Characters (București, febr. 1973),   „Text and Character”(Poetics, 1977): Nadin propune și analize statistice ale textului dramatic, „realizabile automat pe calculator”, către o hermeneutică formalizată – din nou, aplicativ pe text, de data asta analitic. (https://philarchive.org/archive/NADTAC ). În 1977 a publicat  „Sign and Fuzzy Automata”: fundament semiotic-computațional (automate fuzzy) care explică de ce procedurile generative/algoritmice au sens pentru limbaj și text și în 2008 Rememorare: Nadin povestește începuturile din România, programând un calculator Wang și construind un plotter pentru imagini generate – util, ca dovadă că lucra efectiv cu mașini de calcul în acei ani (mai ales pe grafică). 

În aceeași epocă sunt adesea invocate exemple-canon de poezie algoritmică: Christopher Strachey – „Love Letters” (1952), Theo Lutz – „Stochastische Texte” (1959), Nanni Balestrini – „Tape Mark I” (1961), Gerhard Stickel – „Autopoems” (1965–66).

Generația ’80 și implicit postmodernismul se naște în plină expansiune a calculatoarelor și a softurilor care vor facilita apariția primelor rețele de net. Generația ’80 este o generație pre-internet, formată înaintea infrastructurii digitale în România; totodată, după 1989, devine printre primele generații literare românești care adoptă computerul și, ulterior, internetul. Ideatic, evoluția ei începe înainte de 1980, în spiritul asumat al postmodernismului occidental (în special american) – opțiune cel puțin la fel de importantă ca experiența trăirii într-o societate postmodernă..Asupra acestui aspect voi reveni într-un capitol separat dedicat optzecismului cultural, filosofic, estetic, literar și artistic. În 1991 apăreau deja primele publicații „procesate computerizat” cu PC-uri 286. Numărul din mai 1991 al revistei Calende, al cărei director eram, l-am procesat pe un astfel de PC aparținând Centrului Teritorial de Calcul zonal. În toamna lui 1990 am văzut primul PC 386, la niște prieteni din Rotterdam, pe care erau instalate jocuri pentru puștiul lor de 5 ani. Am crezut că în România așa ceva nu voi vedea prea curând. Spre marea mea surpriză și satisfacție, în decurs de aproape doi ani, s-a recuperat tot decalajul de utilizare tehnologică, România intrând rapid în Computerland!           

Poetul  și muzicianul experimental optzecist Mircea Florian (n. 1949) cunoscut mai mult ca folkist, care a studiat cibernetică la Politehnica București,  a experimentat încă din anii ’60–’70 cu „tone colors” generate electronic, compunând muzică algoritmică / generativă.  Tehnici permutaționale le regăsim și în poezie, exclusiv procedural, fără utilizarea vreunui soft, în „Paralele intersectate”: Visele mele oranj/ n-au nevoie de curaj/ să dea socoteală/ de-a lor îndrăzneală/ în faţa mea/ curaj ar putea chiar da/ viselor mele kaki/ care fac doar prostii/ Închipuie războaie/ măceluri şi noroaie/ şi care mă fac/ să mă zvârcolesc în pat/ Hei…Ai-ai-ai-a!// Oamenii noştri oranj/ n-au nevoie de curaj/ să dea socoteală/ de-a lor îndrăzneală/ în faţa lui/ curaj ar putea dărui/ oamenilor kaki/ care fac doar prostii/ Închipuie războaie/ măceluri şi noroaie/ şi care fac/ în lume doar pac-pac-pac/ Hei…Ai-ai-ai-a!// Visele mele oranj/ Oamenii noştri oranj/ Visele mele kaki/ Oamenii noştri kaki/ Oamenii noştri oranj/ Visele mele oranj/ Oamenii noştri oranj? sunt oameni de înalt curaj…

            Student fiind, am absolvit în 1975-1976 un curs de pedagogie cibernetică, la Universitatea București, ținut de profesorul Vasile Bunescu, iar în 1977-1978 un alt curs, absolut senzațional, pe care generațiile anterioare de studenți nu îl studiaseră, de psihologie cibernetică, cu profesorul Mihai Golu. Ideile pătrunseseră și la noi. Importante erau principiile care explicau noua tehnologie și care puteau fi adaptate și în alte domenii. După facultate am avut revelația imensă a operei capitale a lui Ștefan Odobleja, Psihologia consonantistă, care mi-a întărit convingerea că sunt pe o cale nouă.  De Odobleja nu ne vorbise niciun profesor în timpul facultății! Reabilitatea lui Odobleja s-a produs târziu, cu puțin timp înainte de moartea sa survenită în 4 septembrie 1978, an în care si-a publicat Psihologia consonantistă și cibernetica. Lucrarea sa, Diversitate și unitate în cibernetică, a fost prezentată la cel de-al patrulea Congres de Cibernetică și Sisteme de la Amsterdam, în august 1978, de către inginerul fizician Stelian Bajureanu (pe care l-am cunoscut personal în 1983) fiind primită „cu mare apreciere”, cum mi-a relatat S.B.

            Aveam un prieten care lucra la Centrul Teritorial de Calcul ca inginer de sistem. La el acasă am văzut masivele cartele perforate, azi piese de muzeu, ale celebrului Felix C257 luat de la americani prin filieră franceză după 1968. Mi-a explicat cum funcționează sistemul și, ajutat de propriile mele cunoștințe de la cele două cursuri și de lectura cărții lui Abraham Moles, mi-am dat seama că acel „saurian” putea să producă texte dacă introduceam în sistem un număr de cuvinte cărora prietenul meu le aplica o anumită sintaxă. Asta am și făcut. Am ales un număr de cuvinte pentru fiecare valoare morfologică, în total vreo câteva sute și am așteptat rezultatul variantelor combinatorii programate prin limbajul Cobol de prietenul meu. A trecut ceva timp, pentru că nici el nu mai programase niciodată așa ceva și, în plus, totul trebuia realizat în secret, fără ca Securitatea (total prezentă în acea instituție) să prindă de veste. Într-o seară, spre sfârșitul lui 1979, prietenul meu mi-a adus pagini întregi de la o imprimantă cu ace (din acelea care se pliau una peste alta, în zigzag) cu aplicația dezvoltată! Vedeam acolo negru pe alb texte al căror autor părea să rămână în acele cartele perforate! Dar pentru că eu alesesem cuvintele, combinațiile formau corpuri ieșite din mine. Din păcate acele listinguri s-au pierdut. Această experiență din 1979, pe care nu știu câți alți poeți tineri au încercat-o atunci, mi-a stimulat modul de gândire estetic și poetic, ajutat firește de studiile de psihologie din anii facultății, de practica psihologică ulterioară de 12 ani, de lecturi, dar și de propriile intuiții legate de evoluția poeziei. Așa au apărut Neuronia și întreaga „acțiune interioară” a „imagineriei” din poezia mea.

Florentin Smarandache – matematician, profesor universitar, scriitor  român optzecist, interesat de teorie și practică computațională, stabilit în SUA, considerat de mulți un polimat. Născut în 1954 ca si mulți dintre optzeciști.  În poezie: „ Am încercat algoritmi matematici care să creeze poeme în contrasens, bazânduse pe răstălmăcirea clişeelor de limbă şi utilizarea calamburului, de pildă în limba franceză volumul Anti-chambres et antipoésies, ou bizarreries scris pe când eram profesor cooperant în Maroc (1982-1984), care volum cuprinde şi artă mecanică inserată printre locuţiunile lingvistice deviate de la semantica normală. Desigur, asemenea compoziţii lirico-matematice nu se pot traduce, ci adapta la structura altei limbi. (Florentin Smarandache, Totul este posibil, chiar şi imposibilul! (interviuri, scurte eseuri, traduceri, versuri), Ediţia a doua, adăugită, Editura Carpathia, București 2008)

„Poeziile matematice folosesc concepte matematice în creaţia lirică: algoritmi (unii facuţi pe calculator), paradoxuri (vezi: Distihuri paradoxiste, 1998), tautologii, dualisme (din logica formală), descompunerea clişeelor lingvistice, incalchierea expresiilor, etc. Poetul spaniol Miguel de Asén folosește un generator de «sonete aleatorii», după cum m-anunță informaticianul Adrian Rezuõ, care-i un program MS-DOS. Referitor la procedeele automatice de creaţie pe calculator: am cumpărat odată un astfel de soft, care avea o bază de date cu versuri în engleză, combinate aleatoriu: niciodată nu-ţi ieşea acelaşi poem [chiar pe computer, folosind aceleaşi comenzi şi date de intrare (inputs)]! Ideea era simplistă: fiecare vers, fiind unitar semantic (înţeles de sine stătător, sintaxă clasică: subiect-predicat-complement, etc.), se puteau extrage oricum versurile [bineînţeles fără rimă şi ritm], deoarece nu ieşeau absurdităţi la nivel de întreg. Era o programare liniară, dar ar trebui să facem ceva neliniar. Baza de date să fie formată din sintagme, metafore, ori numai noţiuni obsesive. Sau mai mult, precum cei din inteligenţa artificială: să facem programare evolutivă, cu operatori dinamici: un program învaţă de la altul, sau (cum e mai simplu in prezent) învaţă din propria-i experienţă; adică perfecţionezi poemul, pe calculator, de la o fază la alta. Sau un roman cu filele detaşabile, arătând ca un joc de cărți: se puteau amesteca oricum, şi obţine un nou roman (dacă nu-ți plăcea vreo versiune). În teatru am efectuat permutări (algebrice) de scene (dar în cadrul aceluiași act) – combinatorică finită, dând naştere la un miliard de miliarde de piese de teatru: piesa se numeste O lume întoarsă pe dos. Vezi şi experimentele grupului francez Oulipo [Raymond Quéneau: O sută de mii de poeme, Jacques Péréc: Dispariţia (roman în care nu se folosea deloc litera „e”, cea mai frecventă din limba franceză, iar criticii care au recenzat cartea… nici n-au observat  «dispariţia» acestei litere!), François Le Lionnais, etc.]. Utilizarea matematicii în creaţia artistică – studii despre aceste procedee a facut Solomon Marcus (Lingvistica matematică, Poetica matematică). La un Conferință MAA, JoAnne Growney a condus o secţie de «poezii matematice» şi-atunci ne-am cunoscut; recent J. G. a publicat o recenzie despre Antologia Paradoxistă II în revista (atenţie la titlu): Humanistics Mathematics Network (California). Dar şi invers: lirica în mate (nu strict, rigid ştiinţific), într-un articol în Mixed NonEuclidean Geometries… Este însă un articol scris sub formă poetică, interogativă, pornind de la o remarcă simplă: de combinare a geometriile existente: Riemann şi Lobacevsky-Bolyai (neeuclideene) cu Euclid (contrazicând axiomele lui Hilbert). Idee care mă bătea la cap de pe când eram elev la Craiova şi Rm. Vâlcea… Deoarece haosul are poetica şi farmecul lui… Noţiunea se poate generaliza la «poezii ştiinţifice» (împrumutând procedee şi din alte domenii: fizică, chimie, etc.), deşi pare bizar! Chiar Camil Petrescu afirma că literatura se extinde prin procedee din afară. [De pildă, studiindu-se creaţia lui Marin Sorescu s-au descoperit anumite patterne; şi-atunci, cu ajutorul unui computer, a unor algoritmi, se puteau crea în stilul său, folosind ca bază-de-date lexicul său: în speţă temele-i obsesive. Desigur, nu la pastişare mă refeream, ci la importanţa descoperirii şi procedeului în sine.]” (Florentin Smarandache, Totul este posibil, chiar şi imposibilul,2008).

 Florentim Smarandache este așadar, deși fără rezultate memorabile, unul dintre puținii intelectuali români care au încorporat în mod explicit ars combinatoria, algoritmică și generativă, în propriul proces creativ, în tradiția “poeticii matematice” și a paradoxurilor (Solomon Marcus) și a literaturii cu generare formală. Smarandache a fondat mișcarea paradoxistă (în anii ’80), în care a utilizat explicit: formule matematice și algoritmice; paradoxuri logice și combinări tautologice în versuri; algoritmi pentru generarea de texte, distihuri și poeme paradoxale.  A creat și publicat volume de poezii algoritmic-generate: „Distihuri paradoxiste”, „Tautological Poems”, bazate pe metode combinatorice și generative. A utilizat explicit algoritmi de permutare, variație și combinație pentru a crea poeme unice și experimente literare originale. A insistat pe ideea explicită că matematica poate genera poezie prin: combinatorică, permutare, logică paradoxală. Astfel, operele lui Smarandache sunt explicit experimentale, matematic-generate, și adesea însoțite de explicații algoritmice. Smarandache a interacționat cu savanți internaționali în domenii interdisciplinare (matematică, literatură, filosofie). Conceptele lui (precum numerele Smarandache sau logica neutrosofică) au avut un impact clar în matematică și teoria literară experimentală la nivel global.

            Ovidiu Călin – experiment statistic și generator neural. Ovidiu Călin, profesor la Eastern Michigan University, a construit un RNN (rețea recurentă) care generează poeme în stilul lui Byron și e capabil să analizeze proximitatea informațională dintre texte folosind entropie, N‑gram-uri etc. (Ovidiu Călin, Statistics and Machine Learning Experiments in English and Romanian Poetry, Department of Mathematics & Statistics, Eastern Michigan University, Ypsilanti, MI 48197, USA, 11 December 2020). Deși nu este un poet român, intervenția lui include și corpuri de poezie în română în analiza textuală (Luceafărul de Eminescu), iar rețeaua poate fi adaptată pentru generare română.

Șerban Foarță exersează poeme cu constrângeri în stilul Oulipo în volumul Holorime, Litera, 1986. Au un carcater procedural, nu digital algoritmic. Un volum întreg construit pe holorime: cuplete ale căror două versuri sunt identice fonetic dar diferă semantic/segmentare. Carte de referință în română. De altfel Foarță traduce  romanul lipogramatic Dispariția  a lui Georges Perec, târziu, după 41 de ani,  în 2010. Roman fără litera „e”, transpus exemplar în română (respectând regula Oulipo). În deschidere, Foarță propune chiar un mic joc pangramatic („PEREC E PEREC”). Palindrom extins : Roșul ușor e rozul iluzor (palindroman) (Humanitas, 2008). “Palindroman”: proiect palindromic la scară mare (titlul însuși e un palindrom aproape perfect). Caragialeta, Editura Brumar, 1998. (ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2002), ABC D’AIR, 2012 – tehnici frecvente la autorii Oulipo: abecedare, inventare , permutări.

Cum lucrează, pe scurt, aceste constrângeri la Foarță? 1. fonetic → semantic (holorime): aceeași sonoritate produce enunțuri diferite; citirea “pe auz” vs. “pe grafie” creează dublul sens; 2. excludere de literă (lipogram): reglementează vocabularul și împinge spre invenții lexicale; performanța lui Foarță ca traducător al lui Perec e canonică; 3. simetrie (palindroman): impune axe de oglindire la nivel de cuvânt/vers/segment; titlul devine regulă; 4.liste & ordonări (abecedar): ordinea alfabetică sau serii prefabricate generează constrângerea; 5.stil ca algoritm (pastiche): imită un “program” stilistic (Caragiale) pentru a produce text nou sub reguli implicite.

Game (poeme de după eclipsă), al lui Daniel Pișcu,  scris în 1969 și publicat abia în 2002 ( DO, RE MI etc – unde niciun cuvînt cu aceste antreuri nu se repetă) și Titlul poemului este aforism (1997) sunt un fel de Cents milles poèmes al lui R.Queneau, asemănător cu ce au făcut și fac cei de la „Oulipo”- Franța.

                        Un model de poezie în „stil românesc” adaptat pentru chineză. Un proiect 2025 (MDPI) a evaluat un model AI care generează poezie chineză în stil românesc, folosind tehnică DPO (Direct Preference Optimization). E demonstrată tehnic posibilitatea de a crea generatoare AI specializate pentru limba română (https://www.mdpi.com/2079-9292/14/2/294). „Am invitat 26 de evaluatori familiarizați cu literatura europeană și cu o bună capacitate de apreciere pentru a nota independent 35 de poezii. Lungimea medie a celor 35 de poezii este de 20,17 versuri, cu o medie de 9,62 caractere pentru fiecare vers. Pentru a asigura atât obiectivitatea, cât și eficacitatea procesului de evaluare, poeziile evaluate de evaluatori au inclus versiunile chinezești ale operelor poeților români reali ca grup de referință, pe lângă poeziile generate. Pentru a asigura o evaluare cuprinzătoare, am comparat modelul nostru cu metoda de generare a poeziei de ultimă generație, SPG. Această metodă avansată încorporează informații reciproce pentru a spori fluența și coerența poeziilor generate. Cele 35 de poezii pentru evaluare includ 10 poezii create de modelul pre-antrenat fără ajustări suplimentare, 10 poezii produse după antrenament, 10 poezii produse de SPG și 5 traduceri din opere ale unor poeți români cunoscuți (am selectat poezii relativ necunoscute în China pentru a ne asigura că evaluatorii nu erau familiarizați cu ele anterior). Aceste 35 de poezii sunt aranjate în ordine aleatorie și nu conțin nicio informație despre autor sau titlu. (…) Întrucât poezia generată implică două limbi și medii culturale, nu am folosit abordarea de evaluare bazată pe patru aspecte (I. Fluență, II. Coerență, III. Semnificație, IV. Poezie), și abordarea de evaluare bazată pe șase aspecte (I. Cât de reprezentativ este textul poeziei? II. Cât de clar și inteligibil este? III. Cât de rafinată și eficientă este utilizarea lingvistică? IV. Poate textul să creeze imagini mentale? V. Provoacă textul sentimente sau emoții? VI. Cât de mult îi place subiectului textul?), utilizată în mod obișnuit în evaluarea generării de poezie monolingvă în trecut, ci abordarea care cuprinde șapte dimensiuni mai specifice: gramatică, logică, creativitate, retorică, profunzime, stil și asemănare cu lumea umană.” (Generarea de poezie chineză modernă în stil românesc cu model pre-antrenat și optimizare directă a preferințelor, de Li Zuo, Dengke Zhang, Yuhai Zhao, Guoren Wang, articol publicat în  numărul special „Teorii emergente și aplicații în procesarea limbajului natural”,13 ianuarie 2025.)

Autorii își propun să exploreze  în detaliu, în Secțiunea 1,  „utilizarea rețelelor neuronale pentru generarea de poezie prin valorificarea unor LLM (Modelele de Limbaj Mari) pre-antrenate să creeze poezie chineză modernă, prin ajustarea lor pentru a întruchipa stilul românesc și prin utilizarea optimizării directe a preferințelor pentru o instruire suplimentară în vederea generării de poezie chineză modernă caracterizată de un stil românesc unic. În Secțiunea 2 sunt trecute în revistă „studiile existente privind generarea de poezie și învățarea prin consolidare (RL)”, subliniindu-se motivele alegerilor metodologice. În secțiunea 3  este detaliată „ metoda utilizată de generare a poeziei moderne chineze infuzată cu elemente stilistice românești.” „Seturile de date experimentale și procesul de colectare a datelor sunt descrise în  Secțiunea 4.”  În Secțiunea 5  sunt prezentate „rezultatele experimentale și evaluarea eficacității acestora.” Aceste instrumente nu sunt create în mod special pentru limba română, dar pot fi folosite de utilizatorii români care introduc texte în română.

Platforme utilizate de poeți români debutanți

Deși nu există încă volume exclusive, unii poeți tineri folosesc generatoare multilingve precum Verse by Verse (Google), Poem Generator, WriteCream și ChatGPT ca suport creativ  care permit generarea de poezii (haiku, sonete, poezii libere, etc.) adaptate la limba română prin setarea temei sau a stilului. Poți experimenta direct: le poți folosi pentru a produce haiku, sonete, vers liber în română, cu opțiuni de personalizare (temă, ton, stil, formă).(https://aistory.ro/cum-sa-scrii-poezii-cu-inteligenta-artificiala-trei-site-uri-pentru-poetii-a-i/ ) Poziționări online (bloguri, forumuri de literatură) prezintă texte hibride – AI + intervenție poetică umană. Statistici globale (YouTube/Europa FM) arată că publicul preferă uneori poezia AI pentru claritatea și coerența ei.

 Nu există încă volume majore definite „poezie AI română”

Limitare	Situație actuală
Model specializat român	Nu există modele AI dedicate exclusiv limbii române pentru poezie până în 2025 în afară de softul chinezesc – https://www.mdpi.com/2079-9292/14/2/294).
Volume comerciale	Nu s-au publicat volume tipărite cu poezie 100 % AI, doar experimente online.
Autori explicit AI	Voci române recente scriu cu sprijin AI, dar fără etichetă clară.

Poeți români care experimentează AI

Nu există studii publicate despre autori români care au lansat volume dedicate exclusiv poeziei generate de AI. Totuși, în mediul online literar (bloguri, forumuri), există poeți mai tineri care postează poezii produse cu ajutorul rețelelor neuronale (ChatGPT, etc), experimente combinate: prompt + generare + editare umană. Despre prompt, glitch etc., voi vorbi intr-un capitol separat .

            Răzvan Ţupa – experiment de lectură AI

În 18 ianuarie 2025, site-ul poetic.ro a publicat o sesiune de interogare a AI-ului (platforma Perplexity) despre două volume semnificative de poezie românească contemporană (printre care “poetic relațional” 2024) (https://www.poetic.ro/18-01-2025-cum-citeste-inteligenta-artificiala-doua-volume-de-poezie-in-paralel/ ). Deși nu e text AI generat, este un experiment util: citirea semnificațiilor poetice de către AI, evidențiind limitele și potențialul interpretativ al inteligenței artificiale aplicate la poezie. Și despre critica computațională voi vorbi într-un capitol separat.

Platforme online și spații de experimentare literară

Platforme online precum „Liternet” sau „Noise Poetry” au găzduit ocazional experimente explicite de poezie generată computațional, mai ales din inițiativa unor artiști sau poeți tineri, interesați de intersecția poeziei cu tehnologia.

Calitatea emoțională și percepția cititorilor

La nivel global, studiile – inclusiv din România pentru alți autori – arată că cititorii neexperimentați preferă adesea poemele AI pentru claritatea și accesibilitatea lor (https://www.europafm.ro/desteptarea-poeziile-scrise-de-chatgpt-sunt-preferate-celor-scrise-de-oameni-video/ )  Această observație sugerează că instrumente AI pot fi utile ca suport creativ pentru poeți români la început de drum.

Cercetare și literatură de specialitate

Nu există încă o competiție românească similară cu GPoeT-2 sau PoeLM din spațiul academic, dedicate limbii română ( https://arxiv.org/abs/2205.08847 ),

(https://undetectable.ai/blog/ro/cel-mai-bun-generator-de-poezie-ai/). Cu toate acestea, interesul pentru AI generativ crește, fiind reflectat în articole precum „Sfârșitul literaturii în era inteligenței artificiale” (România literară) sau comentarii de Ion Simuț, care pun în discuție rolul IA în scris. (https://romanialiterara.com/2024/09/ sfirsitul-literaturii-in-era-inteligentei-artificiale-un-concept-deschis/–România literară, nr 37/2024)

Rezultate și percepție

Un studiu Europa FM (citând YouTube) arată că publicul obișnuit preferă uneori poezia AI pentru claritatea ei. Apare o întrebare: rimele și claritatea generează senzație de “poetic verosimil”? Asta sugerează că unii autori ar putea folosi AI-ul ca asistent creativ.

(https://www.youtube.com/watch?v=TdAQ7uomnng&ab_channel=EuropaFM)

O extrem de interesantă anchetă privind influența internetului în literatură a fost publicată în revista Ramuri în numărul din martie 2021. Ion Bogdan Lefter tratează problema ca pe „încă o ipostază a clasicei distincții dintre formă și fond”, dar ca pe un fenomen de „schimbare a mijloacelor care n-au cum să înlocuiască mesajele” și „dacă facem distincție netă între formă și conținut, putem discuta și despre «literatura din epoca Internetului», despre «hipertexte» și «cărți virtuale», despre romanele generate de „utilizatori» atunci cînd aleg o cale de continuare și nu alta și despre orice alte influențe ale «masajului» de care au parte gîndirea și sensibilitatea omenească sub influența unor noi și noi instrumente de lucru, suporturi, infrastructuri, astăzi «informatice» și «digitale», de unde și voga universitară a disciplinelor reunite sub umbrela departamentelor de «digital humanities»/ «umanioare digitale»: adică tot  umanioare», dar în zilele noastre atît de computeristice.” Mijloacele sunt însă softuri, ele însele purtătoare de mesaje, nu stilouri, și nicidecum mașini de scris mecanice care fac vizibile textele din laboratorul autorului uman. Mulți ani un soft a costat o avere ca să poți să-l utilizezi ca mijloc. Acum, pe gratis, sau contra unei sume modeste ai acces nelimitat la o logistică revoluționară, e de ajuns doar să te conectezi la rețea. Sigur că nu toți vor să schimbe pana de gâscă sau pixul cu pixelii unui soft. Mai ales cei în vârstă. Softul cere cunoștiințe avansate, o anumită cultură, nu e o simplă joacă pe internet prin intermediul unei rețele de tip facebook sau tik-tok… Dar depre asta voi vorbi  mai târziu.

O altă anchetă, de curând, în România literară, nr. 17–18/2025, amplă, cu câțiva zeci de scriitori invitați, sub titlul Viitorul literaturii în epoca inteligenței artificiale. Întrebarea revistei: Cum vedeți viitorul literaturii în această epocă a comunicării digitale și a dezvoltării AI? În particular și pe termen scurt: cum vedeți viitorul propriei literaturi?  Păreri diverse, semn că  scriitorii sunt mai mult sau mai puțin interesați de o temă atât de nouă la noi, despre care nu se știe totuși mare lucru  și care multora  le produce fiori bulversanți.

Ipoteze și direcții posibile în România

Domeniu	Exemplu concret	Observație
Generare volum	NU există, deocamdată	Nu există volume comerciale exclusive AI
Generator dedicat românei	Nu există	Generatoare sunt generice, adaptate lingvistice
Experiment online	Da – sesiune AI ≤ cauză R. Ţupa	Link pe poetic.ro
Percepție publică	Studiu Europa FM	Texte AI mari preferate

Perspective și provocări

Limba: modelul GPT-5 suportă româna, ca și alte softuri, dar nu există colecții publicate de poezie AI pură în română. Experiment vs. volum: aproape toate proiectele sunt experimentale (postări pe net, articole, texte răzlețe), nu sub forma volumelor tipărite. În viitor, cu democratizarea instrumentelor AI și creșterea interesului artistic-academic, e anticipabilă apariția unor proiecte curatoriate – colecții, volume, performanțe live. Dar și a unor studii teoretice ample care să analizeze un fenomen atât de complex care nu se rezumă doar la instrumente, mijloace. Este ceea ce încearcă acest studiu. Să amintim deocamdată studiul lui Alex Ciorogar, Ascensiunea autorului în epoca globalizării digitale, apărut in 2025. Un studiu dens, care lipsea la noi, cu o informație amplă despre o anumită etapă a literaturii digitale și cu o excelentă prefață a lui Corin Braga.

Deși explicit poezia computațională românească nu a devenit un fenomen major și nu există o școală românească recunoscută pe plan internațional în acest domeniu, există, totuși,  câteva încercări importante și proiecte care au explorat în mod conștient și deliberat posibilitățile tehnologiilor digitale și algoritmice în poezie. Fenomenul este încă emergent, dar există un interes tot mai pronunțat pentru explorarea explicită a poeziei computaționale, mai ales în contextul noilor generații de poeți și artiști digitali români. În România, poezia generată cu ajutorul inteligenței artificiale este încă la început, dar există câteva inițiative interesante, chiar dacă nu toate sunt foarte vizibile sau consacrate. Viitorul e promițător: se pot crea volume/generatoare adaptate exclusiv limbii române și demersuri teoretice academice. Pe cât de fascinantă e această zonă, poezia generată explicit cu inteligență artificială în România se află încă la stadii incipiente. Totuși, există câteva demersuri concrete și interesante: le poți experimenta direct,  le poți folosi pentru a produce haiku, sonete, vers liber în română, poezie într-un cuvânt, cu opțiuni de personalizare (temă, ton, stil, formă). Asupra acestei chestiuni voi reveni în câteva capitole separate.

E nevoie de curaj, de studiu, de înțelegere a fenomenului, de experiment. Nu trebuie să ne temen de ceea ce pot crea poeții cu prompturi inteligente si talentate și cu A.I.(model neural) performant, adaptat limbii române și personalizat pentru metru și ritm românesc.Tot mai mulți sunt interesați de volume hibride (prompt + AI + intervenție umană) de poezie cu un demers explicit „poezie generată parțial de AI”. Dar și de proiecte curatoriate la festivaluri literare sau universitare – volum, instalație audio‑poetică generativă, performance generat de AI combinat cu voce umană. Așa vom afla încotro se îndreaptă poezia. Suntem contemporanii uneia dintre cele mai mari revoluții din istoria poeziei, prefigurate și la noi cu câteva zeci de ani înainte și  pe care nu o putem trata ca pe simplă schimbare a penei de gâscă cu stiloul lui Petrache Poenaru.

Există instrumente AI disponibile pentru români, chiar dacă generice, și poeti, cei mai mulți tineri, care fac experimente. Ei trebuie încurajați. Dar nu există încă volume majore consacrate în România sub eticheta explicită „poezie AI”. Studiile străine din ultimii 10-20 de ani sunt un suport pe care trebuie să-l studiem atent. Va trebui să ieșim din epoca  comodității și „inchiziției”, într-un fel, a formelor statice, a mijloacelor/instrumentelor imuabile, din didactica păsărească a formelor din care lipsește subiectul uman concret, instabil, unidirecționat afectiv și estetic. 

[Vatra, nr. 10-11/2025, pp. 157-162]