Rămâne enigmatică moda romană a portretizărilor stauare de daci. Leonard Velcescu s-a ocupat de alcătuirea dosarului chestiunii, ducând până departe cercetarea sa. El a repertoriat statuile păstrate și a identificat care dintre ele au servit drept modele artiștilor de mai târziu, din Renaștere, Baroc și Iluminism. În studiul lui Importanța reprezentărilor sculpturale de daci, din Forul lui Traian (Roma), pentru cultura română (Argesis, XVIII, Pitești, 2009) precizează că„au fost analizate și inventariate mai mult de o sută de sculpturi romane, ce reprezintă vechii locuitori ai Daciei…” (p. 18).
Istoricul Radu Varga trecea în revistă, într-un studiu recent („Prosopographyon the non-elite in Roman Dacia. Historiographic approach”, în Sorin Nemeti, Irina Nemeti, Florin-Gheorghe Fodorean & Sorin Cociș, Est modus in rebus. Essays presented to Professor Mihai Bărbulescu at his 75th anniversary, Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2022, p. 63-64), unele date demografice avansate pentru Dacia pre-romană și cea romană. Până cu câteva decenii în urmă, abordarea demografic cantitativă ar fi părut lipsită de soliditate, stârnind neîncrederea specialiștilor. Astăzi însă, în pofida ezitărilor, a supralicitărilor sau, dimpotrivă, a precauției exagerate, discuția poate avea loc, plasând pe harta locuirii teritoriul vizat măcar într-o ordine de mărime, pe o scară permițând comparații și ajustări.
În interpretarea lui Ioan Slavici, „O idee avuse Traian în vedere, când s-a hotărât să verse sângele oștenilor romani pentru cucerirea Daciei: voia să stabilească ordinea și să așeze un strat de cultură omenească la gurile Dunării.// Această idee, din care s-a zămislit neamul românesc, nici până în ziua de astăzi nu s-a realizat…” (Ioan Slavici, „[Misiunea culturală a statului român], în Opere, VII: Publicistică literară. Scrieri istorice și etnografice, ed. de Constantin Mohanu, București, Academia Română & Fundația Națională pentru Știință și Artă & Ed. Univers Enciclopedic, 2006, p. 29; text scris la București, în 1/ 13 noiembrie 1879). Expansiunea nord-dunăreană a Imperiului Roman însemna deci, pentru clasicul născut la Șiria, instituirea ordinii și a culturii asupra Barbaricum-ului; într-un cuvânt, civilizarea spațiului dacic. Lui Traian i se atribuie intenții de civilizator, dorința de a extinde spațiul civilizației clasice pe noi suprafețe, la nord de linia statornicită a limesului roman. Pentru Slavici – care s-a dovedit și un competent editor de documente în colecția Hurmuzaki, dar și un înzestrat autor de sinteze istorico-politice și etnografice – împăratul fondator al latinității noastre are un profil de principe iluminist, din familia despoților Habsburgi din sec. al XVIII-lea, Maria Tereza și Iosif al II-lea, mai cu seamă.
Cartea lui Mihai Bărbulescu, Civilizația Daciei romane (Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders & Ed. Școala Ardeleană, 2024, 830 p.), ridică noi întrebări, nu o dată, tocmai prin răspunsurile – convingătoare – pe care le formulează.
De ce a pierdut Dacia preromană – Dacia… dacilor – nu doar războaiele cu romanii, ci și dreptul la supraviețuire și chiar la o parte semnificativă de memorie? Par posibil de formulat câteva ipoteze, în completarea răspunsurilor deja existente.
revistavatra.org 