Poezia Svetlanei Cârstean a arătat mereu o nevoie de acțiune, de directețe, de intervenție urgentă  într-un real exterior sau interior, care se cere corectat cu franchețe, colonizat, cucerit sau măcar acceptat. În Floarea de menghină, Gravitație și Sînt Alta se vede, de asemenea, o nevoie de meticuloasă decopertare a unui eu feminin aflat într-un univers disfuncțional, ce  nu a uitat însă că are dreptul să cârtească, să fie mereu altfel, să se sustragă gravitației, ierarhizărilor, osificării.

Citește în continuare →