Văduvit de pretenția sa de a fi știință, materialismul istoric devenea astfel, la finele anilor 60, „doar filozofie” – ceea ce genera, firește, inevitabil discuții și frământări în legătură cu ce ar mai putea însemna acest statut. Textul Ilenei Mărculescu – „Statutul științific al filozofiei” – face parte din această bifurcație filozofică a dezbaterii despre materialismul marxist, din care face parte și textul lui Stahl. Dacă, însă, spre deosebire de cei mai mulți dintre autorii incluși în acest dosar, Henri Stahl s-a bucurat de o revizitare atentă după 1989 (vezi mai ales monografia lui Ștefan Guga, Sociologia istorică a lui Henri H. Stahl), nu același lucru se poate spune despre Ileana Mărculescu, în privința căreia informațiile biografice sunt mult mai sărace. Înainte de emigrarea sa din anii ʼ70 în Statele Unite, unde se va reprofila ca filozof al religiilor, Mărculescu publică în anii ʼ60 frecvent în Cercetări filozofice, Lupta de clasă sau Revista de filozofie, Viața romînească sau Contemporanul texte despre relația dintre filozofie și științe (cibernetică, genetică, psihologie) precum și despre filozofia occidentală contemporană. Textul său reprodus aici, apărut în numărul din 26 ianuarie din Contemporanul alături de un alt text important pentru acel context și acea dezbatere – articolul lui Gabriel Liiceanu, „Filozofia, o știință?” – pleda pentru o recalibrare a filozofiei ca domeniu specific, nonștiințific și eminamente „omenesc” al spiritului, ceea ce rezona cu încercările de revizionism umanist, de redescoperire a filozofiei deschise, proto-existențialiste a tânărului Marx, încercări articulate în aceeași perioadă la noi de Alexandru Tănase sau Nicolae Bellu, precum și, la scară mai mare în restul regiunii, de Karel Kosík, Adam Schaff sau grupul Praxis. (AC)

Citește în continuare →