Alex GOLDIȘ – Pentru o critică umanistă

vancu-elegie-pentru-uman

Nimeni n-ar fi fost mai potrivit decât Radu Vancu să facă arheologia anti-umanismului, pledând, în același timp, pentru umanism. Deși nu și-a ascuns niciodată idiosincraziile politice și/sau diferențele de opinie față de un scriitor sau altul, Radu Vancu a făcut, în viața literară românească, figură de instanță coagulantă. Vancu este nu doar mentorul cenaclului și al revistei de poezie „Zona nouă”, ci o conștiință vie a vieții literare, care se activează de fiecare dată când faptele depășesc limitele principialului. Adică, în medie, cam de 12 ori pe an. Poziționările recente împotriva derapajelor instituționale ale Uniunii Scriitorilor din România l-au transformat, pentru conducerea acesteia, într-o persona non grata. Și mai specific personalității lui Vancu este, însă, exercițiul de a privi întotdeauna partea plină a paharului. Nu pentru că n-ar sesiza disimetriile, antipatiile sau doar simplele diferențe de poziționare din lumea literară autohtonă, ci pentru că le sublimează în consensuri, impunându-și să creadă cu încăpățânare în dictonul dostoievskian „Frumusețea va salva lumea”. Puterea lui ieșită din comun de a sublima disensiunile de dragul principiilor l-au transformat într-una dintre cele mai relevante voci ale spațiului intelectual românesc, pe teme literare și non-literare. Nu sunt, nu pot fi întotdeauna de acord cu el, însă îi caut întotdeauna opiniile și argumentele. Citește în continuare →