Numai de bine. Accente pozitive în jurnalismul cultural

Foarte bună ideea „României literare” de a încredința Poșta redacției lui Adrian Popescu. Scriitor din primul eșalon valoric al literaturii noastre contemporane, el răspunde o dată pe lună corespondenților care așteaptă să fie publicați cât mai curând. Exigent și înțelegător, poetul face recomandările de rigoare, selectând, când e cazul, versurile meritorii, uneori mai bune decât cele publicate în paginile revistei de la colaboratori care par a fi depășit vârsta de poștă a redacției. Nu ar fi rău ca multe dintre revistele noastre să treacă ceea ce publică prin filtrul unui scriitor exigent și să oprească la poșta redacției încercările nereușite. Pe vremuri, aproape toate revistele literare aveau poșta redacției. La „România literară”, primul titular a fost, dacă nu mă înșel, Geo Dumitrescu, în anii 1970. La revista „Familia”, pedagogia debutanților au făcut-o succesiv Ștefan Aug. Doinaș și Ana Blandiana, înainte de 1990. Ceea ce nu înseamnă că redactorii nu aveau libertatea să publice versurile proaste ale unor așa-zis consacrați. Îmi amintesc că, după 1990, Adrian Popescu, din postura de redactor-șef al revistei „Steaua”, a propus ca timp de un an de zile să nu mai publice deloc poezie în revistă, ca o măsură de profilaxie a mediocrității. Se referea în primul rând la necesara cură de dezintoxicare de poezie patriotică și partinică. Tratamentul, chiar dacă ar fi fost aplicat la toate revistele, tot nu ar fi putut lecui redacțiile de generozitatea față de mediocritățile consacrate. Fără ele nu ar exista revistele.

Citește în continuare →