Călin Vlasie – Poetici emergente în era post-algoritmică (3)

 Despre poezia algoritmică

Nu există un autor căruia să-i fie atribuită expresia „poezie algoritmică” – termenul şi practica au evoluat treptat într-un dialog între arte, literatură şi informatică.

Un istoric pe scurt. Anii 1920–1930: primele experimente „procedurale” vin dinspre avangarda dadaistă şi suprarealistă – Tristan Tzara publică instrucţiuni pentru a-ți construi un text automat („How to make a Dadaist Poem”), iar metoda  Cut-Up a lui Brion Gysin din 1959 recurge la combinări „aritmetice” de fragmente textuale: cuvintele și expresiile erau tăiate în fragmente pentru a se pierde semnificațiile lor inițiale și prin rearanjare  să se poată crea semnificații noi. Așa s-a născut The Third Mind, un manifest-colaj despre această metodă, realizat împreună cu prietenul său William S. Burroughs. A experimentat această metodă cu poezii intregistrate pe bandă magnetică utilizând un algortim computerizat. Dreammachine, concepută de Brion Gysin împreună cu Ian Sommerville, datează din aceeași perioadă. O metodă aplicată picturii cinetice, care dezvoltă viziuni interioare, „alterând percepția timpului și spațiului și provocând o stare de visare” și un protospatiu virtual de „psudo-evenimente”(https://archive.newmuseum.org/exhibitions/1057). Cu implicații pentru poezie desigur.

Citește în continuare →

Călin Vlasie – Poetici emergente în era post-algoritmică (II)

De la modernism la virtualism poetic   

Istoria poeziei moderne este marcată de o succesiune de rupturi estetice, fiecare redefinind raportul dintre limbaj, subiect și lume. Modernismul a reprezentat un moment fondator, în care poezia s-a autonomizat, s-a intelectualizat și s-a rupt de tradițiile lirice sentimentale. Figura poetului a devenit aceea a unui constructor de forme, un arhitect al sensului. Ezra Pound, T.S. Eliot, Paul Valéry sau Ion Barbu, în spațiul românesc, au fost expresia unei sensibilități formaliste, care căuta ordine în haosul lumii moderne.

Citește în continuare →