Îmi încep de obicei articolele cu consideraţiuni generale despre politică. Pe acesta îl voi începe cu o confesiune: am crezut totdeauna că antifasciştii sunt un grup de idealişti marginali, cam paseişti, nişte câini care lătrau furios după o mâţă care trecuse de mult. Nişte chestii demodate, ca numerele matricole de pe uniformele şcolare sau cordeluţele. Mi s-au părut nişte adolescenţi întârziaţi şi naivi. Şi de care nu mai era nevoie. Fiindcă nazismul a dispărut.
Mihai Neamţu a scris o carte despre Trump. Cartea nu e o monografie politică, ci carte pentru fani, de genul „Adrian Mutu, Briliantul Piteştilor” sau „Lionel Messi, fulgerul argentinian”.
Modelul literar al lui Mihail Neamţu e cântecul lui Florin Salam, Vilifort şi Levier.
„pentru Vilifort, care coordonează tot ;
Lumea nu-nţelege bine / Ce sunt fraţii pentru mine
De la cer pân-la pământ / Toat-averea mea ei sunt.
De fericire nu mai pot / Când îl văd pe Vilifort.
Nu m-ar lăsa singurel / Vilifort şi Levier.
Dar cine-i soarele din cer ? Mai e unul Aurel.
Pentru domnul Vilifort, stimă şi respect la fraţii lui !
Să spună lumea ce-o vrea / Nu-mi las fraţii-n viaţa mea.
Mai sunt fraţi da’ nu ca noi / Se dujmănesc între ei.
Nu contează banii mei / Fraţii mei sunt ochii mei.
Că frăţiorul din sânge / Frate pentru frate plânge.
revistavatra.org 