Lentila de cristal

Dacă privești lumea printr-o lentilă de cristal

Totul devine atât de limpede

Toate își văd de viața lor ca înainte

Unul dintre cei ce ne hotărăsc destinele se apropie

Așa de mult

Că-i văd pe față un certificat de la psihiatrie

Nu doar cel știut ne hotărăște destinele

Sunt mult mai mulți și încă se înmulțesc

A devenit asta o meserie cu monitor oficial

E o mare gălăgie înainte de a intra dirijorul

Toți membrii orchestrei sunt agitați

Despre cei din sală nu știu ce să spun

Sunt așa de diferiți

Valsuri secrete în mințile lor printre glasuri

Luciri transparente sunetele-și păstrează direcția

E un loc potrivit un spațiu închis

De încercat lentila de cristal

Ca un aristocrat la balconul Operei din Viena

De pe balconul larg

Îi văd bine pe cei de-afară

Împreună cu unii am trecut limita mileniului doi

Mers-am pe poduri la Oradea și la Praga

Am admirat tricolorul la Budapesta

Ne-am întâlnit la nunți

Ne-am condus părinții frații prietenii la groapă

Ceea ce n-aș mai vrea

Și când mă gândesc îmi zbârnâie creierii

Privirea mi se oprește mult mai departe

Dincolo de munți și de nori

Aici aș vrea să-mi cumpăr o casă

Pe strada cu mulți chiparoși de sute de ani

Să reproduc întipăririle de pe scoarța lor

Pe scoarța mea cerebrală

Poate mai pot salva ceva din acest bombardament

Care taie lumina

Nimeni nu mă crede

Nici eu nu-mi cred închipuirile

Pentru că nu știu ce putere am când nu spun tot ce văd

N-am nicio putere

Toți îi cred pe aceia pe care-i cumpără

Și lacrimile lor de pe urmă se fac țurțuri de gheață

Nu lentile de cristal îndelung șlefuite

În turn încep să urce cu bilet

Numărați vizitatorii

Să cunoască orașul de sus

*

Ceea ce înseamnă ceva

Moartea cum trece printre noi

Mă întrebam când am văzut cum

Toți suntem îmbrăcați la fel

Cum dacă suntem îmbrăcați la fel înseamnă

Că am mai făcut un pas împreună

Cu cel care nu ne mai vede

Cum se lasă un gol

Peste zgura împrăștiată peste iarna ploioasă

Pe acoperiș lipsește o țiglă

Și pe acolo s-ar putea să intre ploaia

Sunt goale cuiburile de rândunică

Nici n-au venit anu ăsta

Ceea ce înseamnă ceva

În octombrie trecut le-am văzut pe niște stânci la Efes

Și m-am bucurat că au găsit loc de odihnă

Că ne-am întâlnit în drumurile noastre

Și alte detalii văd

Și amintiri

Din mintea mea se desprind detalii amintiri

Suportabile

Încă unul și încă unul și încă

Așa fac măsurătoarea timpului care a rămas

Numai al meu liniștit și rușinat

Despre sensul vieții nu mai filozofez

Aș arunca o căldură peste acest vocabular

Printre cuvinte

O respirație caldă puțin umedă cum simți

Când deschizi ușa la iesle

*

Lumea de cristal

Șed sprijinit într-un cot între neuronii mei

Străvezii dacă-i privești din exterior

Care alcătuiesc tot acest miraj

Al întrebărilor presupuse

Citesc o carte cu poezii

Și încerc să-mi dau seama despre ce

Este vorba

Mi-am dat seama după ce am citit

Cartea cu poezii

Trebuie să fie cineva în tren

Să cadă o viespe în ceașca uitată afară

Cuvintele să primească nou înțeles

Și fără noi

Da trebuie să fie și ceva ce eu n-am văzut

Și poate au văzut doar acele părți minuscule

Din biologia mea

Care de multe ori mă lasă pe dinafară

Noi

Ca niște fluturi atâția fluturi

Câte flori câte albine câte păsări

Câte vaci cu lapte

Câte lanțuri trofice mai pe scurt

Câte păcate

Nici în cărți nu încap nici în ierbare presate

Cele ce sunt până la lună până la soare

Până la o nouă culoare implacabilă

Cam asta ar fi veșnicia după care tânjesc

Apa din fântâna de la marginea grădinii

Pe care tocmai am desfundat-o

Pentru nepoții pe care îi duc de mână

Prin trifoiul zumzăitor

Sau mă duc ei de mînă spre amintirile mele

Până la prima secetă

Nu știu dacă și-a dat drumul izvorul vechi

Sau apa adunată e o scurgere

Sunt un om serios și respect gramatica

De aceea nu pot vorbi nici o altă limbă

Dacă nu-i simt părțile sintactice

Numai neuronii poartă această vină

Cu indiferența lor față de dorințele mele

Nu am nici o putere asupra lor

Câteodată se îngrămădesc într-un anume loc

Până fac răni dând din aripioare

Să nu-și piardă întîietatea

Ca vietățile asaltând Corabia lui Noe

Și atunci mintea mea e gata să se spargă             

Și mă doare capul

Că am prea multe în cap deși se zice pe cap

Toate cele care au nume sunt mai întâi în capul meu

Și excepțiile de capul meu se sparg

Așa de mult s-au înmulțit

Și nu le mai pot primi în numele mijlocitorului

Pentru că dicționarele s-au amestecat rău

Și s-ar putea ca brânzei să-i spun barză

Bucuriei varză

Deși mi-ar plăcea ca nostalgiei să-i spun ciocârlie

Fricii feciorie

Nu știu cum mai pot trăi

Dacă nu-mi întâlnesc prietenul

I-a dat întâlnire moartea se zice

Dar eu știu că e aceea de cristal

Și de atunci umblă numai însoțit

Să nu-l scape cârciuma din colț

Unde îl aștept cu masa plină

Să ne ajungă și după închidere

Urmează același traseu

Păzit de sepepiștii cancelariei

Văzuți și nevăzuți

Care nu lasă loc decât pentru plâns

Și noi nu vrem să plângem

Noi vrem să petrecem ca bărbații Ucrainei

După ce vor învinge

Prietenului meu în armură

Nu-i pot face loc nici între neuronii mei

Care când se apropie și încep recunoașterea

Fulgeră dureros

Că și mintea mea de cristal e tot un agent secret

Care nu-mi spune tot ce știe

Și nu lasă în voia lor întâlnirile

Caut tot felul de urme

Și observ că am pingele de levănțică

Aprind focuri și observ că nu este mai mare goliciune

Decât a focului

Ridic privirea și observ

Că orașul e plin de blocuri

Și nu-mi pot închipui cum se pot iubi

Un bărbat cu o femeie tot așa de tare într-un bloc

Cât într-o colibă

Balaurul a trecut și a întins o pânză peste toate

Și nu mai există între ele decât umbre

Și mișcări sindicale

Totuși

Nu mi-am propus să întorc privirea

Să mă întorc spășit acasă

Mă gândesc să urc în Turnul Primăriei

Poate de sus se văd lucrurile altfel

Și prietenul meu va ajunge mai ușor la mine

Pe o plajă nesfârșită în minunat miraj

Își retrăiește tainele neîmpărtășite –

Un licăr în care se-adâncește nesfârșită viața

Ea însăși

Fără însușiri –

Cel ce refuză minunile-agoniei

Sprijinit într-un cot

[Vatra, nr. 5-6/2023, pp. 15-16]