*** mi-e pielea de celofan

mi-e pielea de celofan de proastă calitate

nimic nu mai ajunge la inimă din seara străveche

un ger getic din față, din spate

mă ține la graniță

spre hazul vameșilor ce-și dau din coate

ascultând cum m-apuc să dau detalii

ca nebunii lăsați de capul lor

Nimic-nimic nu reiese

Niciodată nimic n-am vrut să spun ceva

Niciodată, desigur altceva

Un nor mare mă conține, fără să-mi schimbe o iotă compoziția

O Energie Mare dizolvă toate mișmașurile bieților experți în grafologie

aduși de gripa de vară

O rușine, domnule Columb!

Mai bine reiau antologia de vrăbii foșnind în paginile uscate

*

*** Fără  prea multe mișcări

Fără prea multe mișcări

și mâinile să nu fie murdare

dar nici unde după spălat

Poate așa va veni Doamna de fum

să treceți împreună prezentul de-acum

și să  vă puneți  de acord: acolo e sud, acolo e nord

și, pretutindeni, Seninul

picurând prin perfuzie în venă veninul vindecător

În timp ce corurile repetă în canon:

O, vino, odată, măreț viitor!

Nemăsurabil, inevitabil, atotiertător

*

Supus

să fii și tu supus, să asculți fără țâfnă punerile la punct ale Comanditarului

Ar fi și timpul, vara nu mai are la sine nici măcar constelațiile de lungă memorie

amare acum, la izvorul stingerilor

prinzi precipitat instrumentul de scris,

ca pe maneta unei nave cosmice

pe care, îți repeți obsedant, poți să o salvezi

din căderea în Gaura Neagră

***

Peste zi și peste cap îmi vin năluci –

Se scaldă vesele în propriu-mi sânge

Câte una, ca-n joacă, face clăbuci

Pe care tot ea îi culege și-i frânge

Bate vânt, bubuie soarele, se aude

Cum ninge din aproape-n aproape

De parcă roadele crude

Sătule-s de mine și cad să mă-ngroape

Va fi bine, firește atunci – nici atunci

Când nălucile toate-or pătrunde

În pace, fumegând peste ape

Nici sfaturi, nici sarcini, nici porunci

Nici corpusculi mentali, nici unde

Doar pretutindeni senin cât încape

*

O plimbare

Privește norii de noiembrie,

când sub cer, când jos pe apa răscoaptă a râului.

Clopotele de cartier își fac și ele datoria într-un discurs metempsihotic.

*

Mulţimea vidă

                                        Lui Al. Cistelecan

M-am trezit şi vreau să mă ţin de toate promisiunile

Promisiuni în vis şi promisiuni înainte de somn şi de vis

Ce văd însă?

Că sunt lamentabil

Am mâncat toate poamele din grădină

Grădina însăşi nu e decât un coş

în holul apartamentului de la Vatican II

Ce copii să mai treacă pe-aici? Ce să le dau?

Mă ridic şi mă duc la umbra nucului

Să dorm, să dorm

Poate să visez

Poate să citez doar. Glume. Glumiţe. Să dorm

Grădina însăşi e o canapea cu spătarul enorm

Nucul însuşi e de cerneală

Sunt prins într-o leneveală de minţi searbede

Grădina e în Maramureşul Istoric. E în plină toamnă

Cu mere coapte, poeţi copţi, poete coapte. Mai e

Lumina vie,  mulţimea vidă, focul neodihnit şi ca Doamnă

Angela Marinescu însăşi trece pe sub meri cu mere încă neculese

Şi Aurel Pantea, nu neapărat în acelaşi eon

Cei doi miri ai întunericului binevoind

A sta şi cu noi, purtătorii de mainimic

[Vatra, nr. 7-8/2023, p. 21]