Romanul cu care Mara Wagner debutează, În spatele blocului¹, reconstruiește imaginea cartierului muncitoresc de la periferia orașului Brașov din comunism, unde se derulează copilăria și prima tinerețe din anii ’80 a protagonistei Maria. Ca în cazul romanului lui Ovidiu Verdeș, În spatele blocului e un text cu intriga disipată, care înregistrează întâmplările din viața cotidiană a adolescentei Maria de-a lungul unui an de zile (spre final, eroina împlinește treisprezece ani), narate la persoana a III-a. Similar narațiunii lui Adrian Sângeorzan, Occidentul nu e un „personaj” central în roman, însă obiectele sau bunurile de acolo sunt un reper esențial în adolescența Mariei.

Atât adolescența protagonistei, cât și viața adulților (părinți, prieteni de familie, bunici, vecini de bloc) poartă însemnele ultimului deceniu ceaușist. Acestea sunt ilustrate prin instantanee recurente în ficțiunea sau non-ficțiunea postdecembristă despre trecutul recent, observate și de Maria: penuria alimentară, cozile de la Alimentară (pentru alimentele de bază: lapte, carne, ouă etc.) și trezitul cu noaptea în cap pentru a sta la rând, penele de curent, frigul din locuințe, lipsa apei calde etc. Sunt prezentate ca făcând parte din „normalul” cotidian, evidențiindu-se, uneori, repercusiunile pozitive (la cozile pentru alimente oamenii socializează și se leagă prietenii). De asemenea, cu o tonalitate nostalgică (față de copilărie!), sunt amintite și experiențe din biografia elevei din comunism: practica agricolă de la început de an școlar, vizitele tovarășului Ceaușescu (Maria voia fie aleasă pentru a-i oferi flori, se gândea că, în felul acesta, va câștiga o bună reputație printre copiii de la bloc) etc. Pentru prozatoare, atât copilăria, cât și adolescența sunt prin excelență vârstele inocenței din punct de vedere politic, protagonista învățând instinctiv ce are voie să spună și ce nu, deși observă antagonismul dintre discursul oficial (difuzat la TV sau la școală) și limbajul dublu din spațiul privat (în discuțiile adulților sau la emisiunile de la posturile radio străine):

„Mult timp în mintea Mariei existase o dihotomie. La televizor se preaslăvea partidul comunist și tovarășii săi, însă în discuțiile dintre adulții de acasă și prietenii lor același partid era înjurat cu patimă. Pe postul național se lăudau bogăția țării și bunăstarea poporului, în timp ce la posturile de radio clandestine, cele pe care le asculta bunicul și despre care i se interzisese să spună cuiva, se povestea despre realitatea cozilor la mâncare și lipsa de apă caldă și curent. La școală învățau despre frumusețea țării și mândria de a fi român, dar această mândrie n-o prea simțea la nimeni în jurul ei. Toată lumea era comunistă, dar făcea bancuri despre asta, bancuri care se spuneau mereu în șoaptă și privind peste umăr să nu te audă careva. Copilă fiind, Maria nu înțelesese dacă era bine sau nu să fii comunist. […] Apoi, cu timpul, a învățat instinctiv ce are voie să spună și ce nu (s.n.). Oricum, ea nu fusese niciodată prea vorbăreață. Cu fratele ei însă era o problemă, căci înregistra tot ce auzea în casă și spunea mai departe.”²

Adolescența stă sub semnul descoperirii sinelui și a erosului (prima iubiri, primul sărut, prima ținere de mână etc.), În spatele blocului spune povestea romance-ului adolescentin la feminin. Romanul urmărește în detaliu derularea etapelor erosului adolescentin dintre Maria și Manu (nașterea, creșterea și dizolvarea lui: biletul cu „Îmi place de tine!”, privirile pe furiș, discuțiile și sfaturile celei mai bune prietene, consumarea prieteniei, sărutul și ținutul de mână, și episodul de infidelitatea al partenerului). Educația sexuală e un subiect tabu în familie: în loc să o educe, fie și minimal, mama se asigură că Maria își refulează orice „apucătură” erotică.

Contactul cu Occidentul se produce de timpuriu, părinții Mariei au o rudă în RFG, de unde primesc mai multe bunuri: de la obiecte materiale (alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente, dulciuri, cafea, obiecte electrice etc.) la produse culturale (muzică, filme, reviste de modă etc.). Revistele de modă (Neckermann sau Burda) sunt apreciate de protagonistă pentru ținutele vestimentare, după care mama Marei se orienta atunci când confecționa pentru întreaga familie diverse haine („Maria citea [revista Neckermann] aproape în fiecare seară, lăsându-se pradă dorințelor de tot felul, de la tricouri cu Mickey Mouse, la elastice de păr fosforescent, de la balerini din lac cu fundiță în vârf, la blugi prespălați.”³). De altfel, cu ocazia primirii unei perechi de adidași din RFG, Maria observă că „nu mai avea nimeni în cartier adidași ca ai ei.”⁴ Mișcările de dans ale artiștilor străini devin repere pentru serile de dans (cu ocazia aniversărilor zilelor de naștere din cartier) la care participă Maria, animate de muzica occidentală, ascultată de adolescenții din roman de-a dreptul ritualic:

„Pe Michael Jackson îl văzuse prima dată pe o casetă video, după ce se terminase filmul. Mereu era câteva videoclipuri muzicale trase în continuarea filmelor, până se umplea banda. Michael Jackson, Sandra, Sabrina, CC Catch, Madonna. Puteai vedea în clipurile lor cum se îmbracă fetele din străinătate și cum își poartă părul. Maria era fascinată de videoclipuri, urmărea fiecare mișcare a cântăreților. Începuse s-o atragă Michael Jackson cu cârlionții lui pe frunte poate și pentru că îl întâlnea negreșit la sfârșitul fiecărei casete video.”⁵

Consumul unor fructe exotice (de pildă, bananele) e o experiență gastronomică memorabilă, pe care ține neapărat să o facă cunoscută (fiind o adevărată „revelație” culinară) și fratelui ei:

„Banane nu mai văzuseră de trei ani, când primise cadou una de la un student străin, un arab cu pielea ciocolatie, venit în vizită la centrul de calcul la care lucra tatăl ei. Maria se nimerise pe acolo și, când i se oferise banana, rămăsese fără grai. O păstrase intactă până ajunsese acasă, apoi o împărțise solemn cu Dragoș, care era mic pe-atunci și gusta pentru prima dată din fructul cu coajă galbenă (s.n.). Atât de mult îi plăcuse puștiului noul gust, că Maria își rupsese bucata ei încă o dată în două.”⁶

Simpatia unei fete putea fi câștigată de posesorul unor bunuri materiale din străinătate (cum e colegul ei colegul de bancă Călin, din clasele primare, care-i aducea gumă de mestecat și banane). Deși nu fumează, Maria fură o țigară din pachetul mătușii sale din RFG (cu ocazia unei vizite în țară, deși își putea procura țigări și din buzunarul tatălui, însă nu avea niciun interes pentru cele autohtone) în baza unei atracții irezistibile pentru lumea de Dincolo: „Fusese pur și simplu atrasă de țigara subțire și delicată, care mirosea a străinătate și pe care o putea lua fără să-i simtă mătușa lipsa.”⁷ Obiectele materiale și/sau produsele culturale din lumea comunistă sunt eclipsate de cele venite de Dincolo, cei care le dețineau pe cele din urmă erau considerați privilegiați:

„La urma urmei, ei erau privilegiați, pentru că aveau rude în Germania. Rudele din partea tatălui, sași de etnie germană, emigraseră cu ani în urmă în RFG și acum le trimiteau periodic pachete cu alimente, produse de igienă, și uneori haine care, găsea Maria, aveau până și la prima spălare un miros specific, miros de străinătate. Mariei îi mai plăceau și săpunurile Fa și spray-urile 8×4. Uneori, când mama ei nu era acasă s-o certe că-i consumă spray-urile, își dădea cu puțin spray după ureche. Iar săpunurile oricum le țineau prin dulapuri, deschise, ca să capete și hainele lor miros de Germania. O parte din alimentele pe care le primeau în pachete erau date la schimb pentru altele: o cutie de cacao Ovomaltine pentru niște cârnați de țară, o cutie de margarină Sonnenblumen pentru carne de friptură, un pachet de jeleuri Haribo pentru o palmă de slăninuță afumată cu boia. Funcționa destul de bine.”⁸

De asemenea, întâlnirea cu Occidentul nu e, neapărat, apanajul celor cu rude/cunoștințe Dincolo (deși sunt semnalate privilegiile celor care dispun de astfel de contacte), în textul Marei Wagner, consumul produselor culturale din Vest devine o experiență colectivă de divertisment a locuitorilor din cartierul muncitoresc, pe timpul iernii, când nu puteau socializa în aer liber.

„Vizionările se întâmplau, de regulă, mai multe seri la rând în funcție de durata perioadei pentru care împrumutai aparatul video. Nu erau mulți care aveau asemenea aparate, fie erau primite de la rudele din străinătate, fie cumpărate pe bani greu, dar erau și mulți care cunoșteau pe cineva, care știa pe altcineva care avea video. Astfel că aparatul era împrumutat pentru câteva zile, până se vizionau toate casetele, împrumutate și ele, apoi era returnat proprietarului. Casetele video, cutii mari și negre din plastic, de dimensiunea unei cărți, care aveau înăuntru o bandă magnetică, conțineau de obicei filme înregistrate de la posturile TV ale altor țări, peste care se suprapunea o traducere românească, făcută de cineva la prima mână.”⁹

În concluzie, romanul de debut al Marei Wagner aduce în prim-plan adolescența Mariei, care se desfășoară în anii ’80 într-un cartier muncitoresc de la marginea orașului Brașov. Prin evenimentele banale surprinse în paginile prozatoarei, care poartă amprenta ultimului deceniu ceaușist, e reconstruită în miniatură imaginea adolescenței din comunism într-un cartier muncitoresc. Mara Wagner nu glosează prea mult pe marginea interferenței dintre regimul politic și viața de zi cu zi a protagonistei (întâlnire reductibilă la cozile pentru alimente, câteva instantanee de la școală și proliferarea limbajul dublu din familie), palierul erosului fiind în centrul atenției elevei din clasa a VII-a. Occidentul funcționează ca reper pentru modele vestimentare (râvnite de Maria), artiștii străini din clipurile muzicale sunt „idolii” adolescenților pe care îi ascultă ritualic, imitându-le atât stilurile vestimentare, cât și mișcările de dans la petreceri, în vreme ce produsele alimentare de Dincolo (bananele) devin o metaforă a unei lumi paradisiace.

__________________________

 Mara Wagner, În spatele blocului, București, Nemira, 2017.

² Mara Wagner, op. cit. pp. 67-68.

³ Ibid., p. 92.

⁴ Ibid., p. 17.

⁵ Ibid., p. 47.

⁶ Ibid., p. 205.

⁷ Ibid., p. 59.

⁸ Ibid., p. 67.

⁹ Ibid., p. 198.

[Vatra, nr. 7-8/2023, pp. 160-161]