Etichetă / ars legendi

de VATRA

Alina Silvana Felea – Movere, placere, docere sau ficţiunea împrumutând de la retorică

Ficţiunea nu mai este, de mult timp deja, această modalitate blamabilă sau ruşinoasă sau pur şi simplu inutilă de fugă în afara lumii. Este ridicol să fie văzută ca o modalitate de divertisment nedemnă să intre în categoria activităților serioase, pe care viaţa societală şi individuală le cere pentru derularea în parametrii eficacităţii. Nu este neobişnuit în prezent să susţii că activităţile imaginative, printre care ficţiunea, contribuie activ la dinamica vieţii cotidiene, la transformarea lumii actuale. Totuşi, din cauza lipsei dovezilor materiale, concrete şi irefutabile ale capacităţii ei de intervenţie activă în viaţă, ficţiunea se menţine în acest orizont oarecum echivoc. Ea se desfăşoară între ideea lipsei de randament, a gratuităţii şi, pe de altă parte, ideea interpretării lumii, ficţiunea reprezentând de asemenea un proces constitutiv şi structurant. Este deci foarte posibil să treci de la virtual, la imaginabil, la conceptual şi la actualizabil.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Alexandru Mușina și poezia confesivă americană (II)

Dacă în prima parte a acestui eseu1 m-am concentrat asupra relațiilor posibile dintre poezia lui Alexandru Mușina și cea a lui Robert Lowell, în această secvență mi-am propus o incursiune la nivelul adeziunilor, afilierilor și filiațiilor literare pe care le putem identifica între poetul optzecit și John Berryman.

Citește în continuare →
de VATRA

Dana Șișmanian – De la călugării Muntelui Athos la Anton Pann… sau invers? Pocăinţa omului desmerdat – un poem ocultat

Într-un studiu precedent (SHISHMANIAN D. 2020), am analizat un text poetic inedit, descoperit de noi într-un codex de la Biblioteca ASTRA din Sibiu, scris la 1670 şi intitulat Înţeleptului Varnava minunată arătare a vederii lui cu pildă tuturor, având ca subtitlu descriptiv: Despre un trup bogat şi despre un suflet carii după multă jaloba lor cu amar unul cătră altul în ce chip au pogorât în iad– text pe care 1-am atribuit lui Ioan din Vinţ, considerîndu-1 o traducere a poemului publicat la Praga în 1623 Dialogus, azaz egy kárhozatra szállott gazdag test és Mleknek siralommal teljes egymással való keserves panaszolkodó beszélgetések [Dialog, adică conversaţie amară şi tânguitoare între corpul bogat şi sufletul mâhnit condamnat], al poetului baroc maghiar Nyéki Vörös Mátyás (1575-1654).

Citește în continuare →
de VATRA

Ciprian Handru – Mahalaua în proza română contemporană

Studiu de caz: Raiul găinilor: fals roman de zvonuri și mistere (2004) și Soldații. Poveste din Ferentari (2014)

Ținând cont de studiile critice alocate reprezentării mahalalei în proza românească1, acestea acoperind câteva segmente din tabloul literaturii române, și anume, etapa interbelică, proza scrisă sub comunism și textele postdecembriste, se observă predilecția cercetătorilor pentru stabilirea unor repere fundamentale în literatura română de la origini până în prezent în privința mahalalei. În sensul acesta, s-au remarcat o serie de romane-etalon, care au dobândit de-a lungul timpului o „aură” canonică. Printre cele care s-au impus (existând un consens evident în această privință), pe lângă Maidanul cu dragoste a lui G.M. Zamfirescu, Groapa lui Barbu se bucură de cea mai mare popularitate, fiind considerată cel mai reprezentativ text. În lucrările recente, pe cale de „canonizare” se află și romanul Amantul Colivăresei (1994)de Radu Aldulescu, alături de Simion Liftnicul de Petru Cimpoeșu, fiind textele la care recurg studiile când vine vorba de reprezentări ale mahalalei în proza postdecembristă.

Citește în continuare →
de VATRA

Gheorghe Perian – Critica universitară clujeană: Mircea Zaciu

Una din năzuinţele celor ce au predat la Facultatea de Litere din Cluj a fost să scrie o sinteză (istorie, panoramă etc.) despre literatura română din Transilvania. N. Drăganu, D. Popovici şi Ion Breazu au încercat în scrierile lor să ofere o imagine de ansamblu asupra producţiei beletristice publicate de-a lungul timpului dincoace de munţi, în reviste sau în volume. Iar dintre criticii formaţi după al Doilea Război Mondial, cel ce a rezonat mai adânc la acest ideal a fost Mircea Zaciu, autorul unei cuprinzătoare lucrări în domeniu, Ca o imensă scenă, Transilvania…, lucrare tipărită în 1996, adunând rodul unui efort ce se întinde pe treizeci de ani. Autorul a scris mult şi profund pe această temă, a revenit în repetate rânduri asupra marilor figuri ardelene (Agârbiceanu, Goga, Blaga,  Rebreanu), a atras atenţia asupra scriitorilor din al doilea plan şi a încercat să definească şi să ilustreze un aşa-numit „spirit transilvan”. Mircea Zaciu a stăruit asupra anumitor scriitori, a cercetat îndelung anumite orientări, a aşezat într-o lumină puternică anumite opere, dar nici una din problemele mari ale literaturii din această parte a ţării n-a rămas neatinsă, toate au fost observate, astfel încât la sfârşitul lecturii imaginea întregului apare cu claritate pentru fiecare cititor.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Alexandru Mușina și poezia confesivă americană (I)

Într-un interviu din 2011 acordat lui Vakulovski, Alexandru Mușina își descrie propria poezie printr-o raportare bine-cunoscută, comună lunediștilor, la poezia poeților americani: „utopia mea era, este o poezie fără referințe culturale exagerate, una centrată pe ceea ce mi se întâmplă mie, pe stări, senzații ș.a.m.d., în sensul folosit de anumiți poeți americani. Olson, Creeley, Berryman, Lowell sunt și ei poeți culturali (asta e altă poveste), dar voiau să facă altceva… ceva centrat pe propria biografie, ca Lowell în Life Studies sau Berryman în Dream Songs. Asta voiam și eu, nu știu ce și cât am reușit. De-aia l-am folosit în ʼ81, când în Occident deja era vechi, iar la noi nimeni nu-l folosea”1.

Citește în continuare →
de VATRA

Gheorghe Perian – Critica universitară clujeană: Liviu Petrescu

Prin ultima lui carte, Studii transilvane. Coduri etice și estetice la scriitorii transilvăneni, publicată în 1997, Liviu Petrescu s-a înscris pe o linie de studiu de mare interes, inaugurată la Universitatea din Cluj de Ion Breazu și continuată după al Doilea Război Mondial de mulți dintre succesorii săi la catedră. Între prima generație de profesori ai Universității și generația următoare, din care face parte și Liviu Petrescu, a existat o filiație de preocupări și de idei, neîntreruptă până în zilele noastre. În cartea sa, criticul a ținut seama de cercetările și rezultatele la care a ajuns Ion Breazu, a pornit de la ele, construindu-și propriile interpretări pe fundamente puse de înaintașul său. A preluat de la acesta nu doar interesul pentru literatura română din Transilvania, ci și modul regional de abordare a problemelor, după model german. Cadrul general al discuției a rămas același, neschimbat, așa cum l-a stabilit, parcă pentru totdeauna, Ion Breazu, dar obiectivele pe care Liviu Petrescu și-a propus să le atingă sunt diferite1.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea A. Diaconu – Spiritul liberal în critica generației `70. Cazul Laurențiu Ulici

Moto:

„Elementul esențial al democrației, (…) nu este jocul numerelor, al cifrelor, cine are majoritate, cine dintre noi are numărul mai mare de voturi. Democrația însemnează o înțelegere că omul este în centrul societății și toate instituțiile se învârt în jurul lui. Democrația înseamnă că-l asculți pe om și pe urmă îi respingi punctul de vedere. Chintesența democrației se poate exprima printr-o singură frază: Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine. Dacă ești în stare să faci treaba asta, atunci am început să învățăm ce înseamnă democrația”.

(Ion Rațiu, 1990)

„Nu, nu e vorba despre unanimitate, nu e vorba nici măcar despre majoritate, e vorba despre comunitate, despre o comunitate intelectuală”.

(Mircea Martin, 2016)

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Mircea Cărtărescu și etapele influenței (II)

Dacă până în prima parte a acestui eseu ne-am concentrat atenția asupra relației hipertextuale dintre Mircea Cărtărescu și Allen Ginsberg, în continuare propun să observăm și câteva mărci ale intertextualității practicate – ocurențe care au rol mai degrabă decorativ. În Măști de azur, poem construit predominant prin aluziile intertextuale, Muntele Rece mestecă „în crevase de șist / un Gary Snyder de plastilină”1, iar referințele la Howl sunt diverse și directe –„Cine mă vrea, cine mă cere / cine mă arde, cine / îmi umple urechile și rinichii și glandele salivare / cu urlet?” – poemul finalizându-se apoteotic cu versurile lui Corso din poemul Power dedicat lui Allen Ginsberg: „We are the imitation / of Power”.

Citește în continuare →
de VATRA

Gheorghe PERIAN – O istorie evenimențială a literaturii române din Transilvania

Ion Breazu face parte din prima generație de profesori care au predat literatura română la Universitatea din Cluj după Unirea din 1918. Cartea lui, intitulată Literatura Transilvaniei, a apărut în 1944, când universitatea, cu studenții și profesorii ei, se afla în refugiu la Sibiu, ca urmare a Dictatului de la Viena. Deși nu este o prezentare exhaustivă, cum titlul ne-ar putea lăsa să credem, cartea fixează totuși liniile directoare pentru o istorie a literaturii române din Transilvania din secolul al XVIII-lea până la cel de al Doilea Război Mondial. Autorul a început să lucreze la o asemenea istorie încă din perioada interbelică, publicând capitole disparate în revistele de atunci, fără a reuși s-o ducă până la capăt.

Citește în continuare →