Etichetă / ars legendi

de VATRA

Ștefan Borbély – Salinger după Holden Caulfield. Contextul indian și Familia Glass

După întoarcerea de pe frontul european al celui De-al Doilea Război Mondial, unde a trecut prin momente cumplite, marcate și de o spitalizare la Nürnberg, cauzată de o cădere psihică, J.D. Salinger se retrage definitiv din viața publică autoexilându-se pe o proprietate personală achiziționată la Cornish, New Hampshire și se dedică textelor sapiențiale indiene, frecventând regulat Centrul Ramakrishna-Vivekananda, care funcționează și azi în zona de nord-est a New Yorkului. El continuă să scrie, dar se abține să mai publice după Hapworth 16, 1924, publicat în revista New Yorker în data de 19 iunie 1965, motivația de profunzime constituind-o o idee preluată din Bhagavad-Gita, unde Krishna îi explică eroului Arjuna că una dintre condițiile înțelepciunii este aceea de a făptui fără să te bucuri de consecințele faptei. Se realizează, astfel, o „negativizare” existențială propice „despărțirii” de lume și „renunțării”.

Citește în continuare →
de VATRA

Cosmin Divile – Vârstele jocului. Strada Cetății: comunismul românesc pe înțelesul copiilor

În romanul lui Claudiu M. Florian1, e urmărit modul în care un copil de cinci-șase ani descoperă, înțelege și interpretează lumea unde trăiește (România anilor ʼ70). Întâlnirea cu Occidentul, prin bunurile materiale sau produsele culturale cu care intră în contact protagonistul, jalonează și orientează procesele de familiarizare și „defamiliarizare”, deopotrivă, ale copilului cu România epocii ceaușiste. Pe de o parte, prin intermediul acestora, copilul primește explicații „pe limba” lui despre lipsurile și anormalitățile lumii din jur. Eroul nu poate internaliza carențele regimului (surprinse, în detalii semnificative, în discuțiile adulților, și receptate pasiv de către copil), dar observă „bătălia” pierdută de lumea comunistă cu cea de Dincolo, la nivelul obiectelor sau produselor culturale. Întrucât bunurile de Dincolo sunt superioare celor din lumea comunistă, eroul stabilește ierarhii între cele două lumi, alegând-o pe cea a căror obiecte/produse îl fascinează. Pe de altă parte, contactul recurent cu obiectele din RFG îl înstrăinează pe copil de lumea unde trăiește, motiv pentru care spațiul de Dincolo (în special, obiectele și bunurile acestei lumi) devine centrul de greutate în imaginarul infantil al protagonistului.

Citește în continuare →
de VATRA

Simina Bălășoiu – Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll. Reflecții asupra a patru variante de traducere

Introducere

Traducerile în limba română ale celebrei și deja clasicei cărți din epoca victoriană a lui Charles Lutwidge Dodgson, cu pseudonimul bine-cunoscut Lewis Carroll, sunt numeroase și oferă cititorului român o plajă largă de „microuniversuri” carrolliene adaptate limbii și culturii române. Uneori acesta se poate bucura de delicii textuale și surprize care-i zguduie universul liniștit și convențional, iar alteori cititorului i se pune în față o sărăcire imaginativă și a soluțiilor de redare. Este adevărat că a traduce o astfel de carte – în care primează umorul, parodia, nonsensul și jocurile de cuvinte – este o provocare în sine, lucru care nu este la îndemâna oricui.

Citește în continuare →
de VATRA

Matei Vișniec – Despre jocul cu hazardul în viaţa unui scriitor

[La ce-a de-a XI-a ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, care a vut loc la Teatrul Național între 28 septembrie – 2 octombrie 2022, scriitorul Matei Vișniec a fost invitat să susțină o conferință despre Scrierea dramatică și motivațiile autorilor contemporani, care s-a tranformat, pe nesimțite, într-o grațios-delicată poveste-confesiune.]

De la început vreau să precizez că nu voi ţine de fapt o conferință ci voi face mai degrabă nişte confesiuni. Și nici confesiune nu este termenul potrivit, voi povesti întîmplări care țin de parcursul meu de scriitor, întîmplări care, în prezent, mă intrigă, mă obligă să le analizez… Din această cauză tema intervenţiei mele ar putea fi formulată cam aşa: despre jocul cu hazardul în viața unui scriitor.

Citește în continuare →
de VATRA

Imre József Balázs – Bilingvism în literatura maghiară din România

Pentru un timp îndelungat*, prezența simultană a unui autor în câmpul literar român și maghiar, publicarea de texte literare în ambele limbi, a fost rară în contextul din România. Cu toate acestea, în perioada postmilenială, mai mulți autori ‒ Péter Demény, Andor Horváth, Tamás Mihók, Nóra Ugron etc. ‒ au scris și au publicat texte și volume în ambele limbi. Prezentarea va examina contextele, motivele și posibilitățile unei prezențe literare multilingve, concentrându-se asupra posibilelor diferențe poetice sau strategice, a procedeelor de adaptare și a practicilor de traducere culturală în textele autorilor bilingvi.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Martin – Roland Barthes și dogmatismul său neutral

„O gândire a indistinctului”

Perspectiva din care Barthes prezintă Neutrul este una cu totul specială și personală, aproape idiosincratică. Așa cum recunoaște el însuși, la originea preocupării sale pentru neutru se află  „o dorință”, „un afect îndârjit” (p. 33), „o fantasmă”, „o enigmă” (p.48). Atât Neutrul însuși, cât și modul de a-l prezenta presupun „neorganizare” și „non-concluzie” (p.44). Neutrul este gândit ca evitare a paradigmaticului, altfel spus, a opoziției (fonologică ori semantică) generatoare de sens în tradiția saussuriană. Paradigma este „resortul sensului”, iar Neutrul „contrariază binarismul implacabil al paradigmei prin recursul la un al treilea termen – tertium-ul” (p.38). Pe scurt, „acest câmp polimorf de eschivă a paradigmei, a conflictului = Neutrul” (ibid.). În ce constă, mai precis, acest câmp polimorf? În evitarea amenințărilor, somațiilor  lumii de a „alege”, de a produce sens, de a intra în conflict, de a „asuma responsabilități”. (ibid.).

Citește în continuare →
de VATRA

Dorin Ştefănescu – Înainte de început. O poetică a urmei

Autor de studii filosofice solide (Fundamentele filosofice ale magiei, 2000; Heterologie. Introducere în etica lui Lévinas, 2005; Simbolul, icoana, faţa, 2006; Altul decât Dumnezeu. Schiţă pentru o teologie a urmei, 2017), Vianu Mureşan este totodată un competent investigator de universuri literare (Pavese, omul jignit, 2015), dar şi un poet inspirat. Dovadă, pentru acest ultim palier al activităţii sale, stă recentul volum Cele două capete ale tăcerii (Eikon, 2021). Ca în cazul oricărui spirit complex, nu sunt de fapt mai multe direcţii în care se canalizează creativitatea, ci ramificaţii ivite dintr-un trunchi comun, crescute laolaltă pentru a îmbogăţi un acelaşi orizont. Dacă în eseul filosofico-teologic din 2017 autorul, într-o gramatică speculativă şi terminologică de extracţie lévinasiană, trasează cadrul unei posibile teologii a Alterităţii lui Dumnezeu, această teologie a urmei lucrează şi în subtextul poemelor de acum, de data aceasta ca poetică a urmei. „Altul decât Dumnezeu în sine” este de fapt urma, nu prea vizibilul, excesul de vizibilitate în care, prin inflaţia de prezenţă (saturată), Dumnezeu pare inabordabil, ca atare invizibil. Este urma pe care o lasă la vedere Dumnezeul nevăzut, dar care nu este Dumnezeu în sine, ci arhi-urma sa care păstrează transcendenţa, înălţimea absolutului manifestată ca alteritate: abia vizibilul invizibilului. În acest context, a vorbi despre Dumnezeu înseamnă a formula „un discurs despre sensurile imediate ale absenţei unui Dumnezeu prezent în transcendenţă”, altul lui Dumnezeu fiind „acest imediat al transcendenţei”. Mersul pe urmele acestuia – urmarea, o dificilă imitatio – implică asumarea unei paradoxale prezenţe de absenţă, caracter pe care substratul poetic îl reconfigurează, adăugându-i nuanţe şi adâncimi surprinzătoare.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Traian Ștef și arta poeziei

În vremile de azi, debutul și-a pierdut orice eroism. Greu cu adevărat e azi să nu debutezi, nu să debutezi (chiar dacă nu scrii). Odată ce-au căzut marile narațiuni, a căzut și aceasta mică (dar nu și pentru cei în cauză) și particulară. Au fost însă vremi, nu foarte depărtate, în care au existat adevărate drame ale debutului. Unele – drame fericite, cum au fost, bunăoară, cele din deceniul șapte al veacului trecut, cînd se ridica generația ’60, pe vremea lui Ioan Alexandru, de pildă. Pe-atunci cu mare greutate ajungeai să debutezi în anul II de studenție, căci regula era s-o faci în chiar primul an și să ajungi la licență clasic – sau, în orice caz, posibil subiect de licență. Zece ani mai tîrziu, pe vremea lui Adrian Popescu, să zicem, nu mai era chiar așa, dar puteai să-ți susții dimineața licența și după-amiaza să-ți lansezi cartea de debut. Peste alți zece ani, România făcîndu-și planul la poeți, debutul a fost împins, în cazurile fericite, la finele stagiului obligatoriu de trei ani. Cazurile fericite erau însă puține iar poeții mulți, așa că s-a trecut la publicarea lor în grămezi ordonate (un fel de antologii de pre-debutanți) înainte de a li se permite să treacă pragul unui debut personal.

Citește în continuare →
de VATRA

Sanda Cordoș – Marin Preda. Câteva fișe de dicționar și un mic preambul

Cred că era prin 2005, când Gerhardt Csejka, scriitor german originar din România (n. 1945, a părăsit țara de origine stabilindu-se în Germania în 1986, unde a continuat să traducă bogat din literatura română), mi-a propus (prin email) să colaborez, alături de alți colegi, la „Kindlers  Literatur Lexicon”. Articolele urma să le redactez în limba română și dumnealui să le traducă în germană. Așa s-a întâmplat. Prin urmare, autorul moral al articolelor pe care le reiau aici este Gerhardt Csejka.  La invitația lui Marius Miheț (al doilea autor moral al paginilor de față, aș putea spune) de a colabora la un volum consacrat lui Marin Preda scos sub egida Universității Comenius din Bratislava, am reluat vechile texte, am dezvoltat și argumentat unele idei, am actualizat bibliografia. Iar astăzi, iată, revista „Vatra” (prin bunăvoința lui Alex Goldiș) are generozitatea de a mă găzdui.

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Dincolo şi dincoace de tăcere

S-au împlinit în iulie cinci ani de la dispariţia lui Augustin Buzura, important prozator, publicist şi eseist contemporan, membru, din 1992, al Academiei Române. Romanele sale (Absenţii, Orgolii, Feţele tăcerii, Vocile nopţii, Drumul cenuşii etc.) sunt repere ale literaturii române postbelice. Într-un interviu pe care mi l-a acordat pentru revista „Vatra”, la întrebarea mea referitoare la momentele de extaz şi de ocrotire resimţite de-a lungul timpului, scriitorul a răspuns: „Tot timpul, absolut tot timpul am avut asemenea trăiri. Şi întotdeauna, în cele mai îngrozitoare încleştări, am avut vreo trei-patru momente în care am murit puţin şi apoi am simţit acel ajutor de care nu m-am îndoit niciodată. Dacă-l cauţi, vine sau ţi se arată. Nu trebuie să-i vezi faţa, dar am simţit întotdeauna acest sprijin şi de fiecare dată când mai primeam un impuls, când primeam dreptul de a mai trăi, îmi spuneam că nu mi-am dus până la capăt ideea pentru care exist.” În romanul Fețele tăcerii Augustin Buzura circumscrie un teritoriu amplu şi divers al vieții sociale, reprezentând epic teme de rezonanţă acută (violența, alienarea, culpabilitatea), printr-o imersiune în straturile profunde ale istoriei şi ale socialului. Apărut la patru ani după Absenții, în care miza analitică era reprezentată de condiția socială a intelectualului, romanul Feţele tăcerii refuză convenţionalismul, amprenta conformistă sau ideologizantă, conservându-şi statutul de roman social: „Cu Fețele tăcerii (1974), un roman inegal, lungit peste măsură, nu lipsit de «burți», dar, probabil cel mai solid și mai interesant al scriitorului, tematica și stilistică a prozei lui Buzura pare a se stabilizat definitiv. Fețele tăcerii este un puternic roman social și, în mult mai mică măsură, psihologic, deși autorul persistă în a examina crize de conștiință, suflete măcinate de silă, handicapuri morale”1.

Citește în continuare →