Cu scuzele de rigoare, ajunși abia la capitolul patru al poveștii noastre, mă văd nevoit să modific puțin trecutul. În sensul că numele fetei care îl însoțea pe Regele Manelelor în momentul accidentului era de fapt Prințesa Emilia Pătlăgică fon Clejani, județul Giurgiu, iar accidentul s-a produs nu din cauză că Regele Manelelor ținea picioarele pe volan, deși le ținea într-adevăr acolo, ci din cauză că, în acest timp, Prințesa îi făcea sex oral. Îmi pare rău că a trebuit să vă spun asta. S-a întâmplat taman în ziua când ziarul britanic Daily Star publica știrea că Inteligența Artificială poate convoca ședințe de spiritism, iar Mehmet Özyürek, bărbatul cu cel mai mare nas din lume, de altfel un om foarte bun la suflet, împăcat nu doar cu nasul lui, ci și cu viața lui, a făcut un infarct și a murit. Așa că acum e împăcat chiar și cu moartea lui.

Într-adevăr, este trecut de miezul nopții, Rujatu și femeia cu barbă au plecat, iar Aneta se află în salonul șase și, cu capul pe masă, visează că guvernul a decis o nouă majorare de salariu. Într-un târziu, visul se transformă în coșmar și, în loc să i se mărească salariul, este penalizată cu douăzeci la sută timp de trei luni. Din cauză că tâmpiții din Parlamentul Europei n-au redus amprenta de carbon atât cât ar fi trebuit, pacientul sau pacienta numărul unu, acum aproape că știm cine e, intră în putrefacție și începe să se umfle ca un balon umplut cu gaz metan. O muscă îi dă târcoale, cu niște intenții nu tocmai clare. Dacă din întâmplare musca s-ar transforma în viespe și ar înțepa balonul, acesta ar exploda și tot spitalul ar sări în aer. Aneta se sperie, tresare prin somn, se trezește și aleargă la salonul trei să verifice dacă e numai un vis sau realitatea însăși. 

Hai să fim serioși, asta e doar o presupunere. De unde să știm noi ce a visat Aneta?  

Vestea bună este că pacientul, pacienta numărul unu se află la locul lui, ei, adică în pat, conectat(ă) la toate aparatele. Vestea proastă este că în salonul numărul trei se mai află cineva, un domn aparent nedumerit, îmbrăcat în frac. L-am numit Karaoke din simplul motiv că mai tot ce spune e luat de pe internet și reinterpretat într-o manieră, ca să zic așa, personală, însă adevăratul lui pseudonim este Karawoke.  

– Vai de mine, ce m-ai speriat! exclamă surprinsă Aneta. Dumneata de unde ai mai apărut?

– Eram în trecere și…Din păcate, se pare că am ajuns într-un loc foarte neașteptat, se scuză dânsul.  

– Spune repede cine ești și ce cauți aici, altfel chem paza! 

– Of! e o poveste atât de lungă, nici nu știu de unde să o încep. Sincer, acest corp nu este al meu. Se pare că am nimerit într-o curbă temporală închisă. Aparent sunt aici, dar mai târziu s-ar putea să fiu altcineva. Iar după o pauză în care așteaptă ca Aneta să se mire, se miră el însuși: De ce nu te miri? o întreabă.

– Oricum nu înțeleg nimic. De ce m-aș mira? răspunde Aneta.

– Deoarece sunt reîncarnarea updatată a Regelui Manelelor și m-am întors cu un Mesaj Astral din viitor.

– Știi ceva, ia du-te tu cu mesajul tău în altă parte, că eu nu-mi văd capul de treburi.

După părerea mea, deși Aneta crede că nu s-a trezit și încă visează, judecă destul de lucid. De aceea, pentru a nu fi penalizată din nou, își reia conștiincios activitatea. Face ordine în salon, schimbă perfuzia pacientului numărul trei, duce la toaletă vasul cu urină, lucruri de genul ăsta.  

– De când am fost ucis pe nedrept, sufletul meu rătăcește în pustiul cosmic, căutându-și identitatea, insistă Karawoke. De atunci, creierul meu funcționează numai pe bază de telepatie. Am avut o discuție cu Lumina Terțiară și i-am spus: Te rog, Lumină Terțiară, explică-mi. Care este locul meu în timp? Chiar vreau să ştiu despre ce este vorba.

(Referindu-se probabil la acea apariție pe care José Carmen García Martínez a întâlnit-o pe data de 7 iunie 1989 la hotelul Posada Santa Berta din Texcoco, Mexic, și chiar au luat împreună micul dejun. Deocamdată o numim Inteligență Artificială, dar într-o bună zi din viitor sau din altă parte ea se va numi Lumină Terțiară.)

– Și ce ți-a răspuns? întreabă neîncrezătoare Aneta.

– Nimic.Atunci când un câine se opreşte şi adulmecă aerul, vede ceva ce noi nu vedem. Eu însumi trebuie să recunosc că, dacă m-aș vedea, nu m-aș mai recunoaște. Într-o viață viitoare, am respirat miresmele primăverii și am auzit muzica manelelor celeste. Fiindcă eram îndrăgostit de Prințesa Emilia Pătlăgică fon Clejani (deci nu Prințesa Susana fon Radici a Croației – n.a.), am început și eu să cânt și în scurt timp am devenit un maestru rafinat al acelei muzici. Însă identitatea mea de gen nu mai e aceeași, fiindcă acum sunt mai mulți. Mă identific ca fiind translucid. E și normal, de vreme ce am trăit deja patru vieți, iar acum, în a cincea, trăiesc simultan în două universuri care comunică printr-o gaură de vierme.

– Doamne ferește, poate ai luat niște pastile greșite. Nu vrei să-ți fac o clismă?

– Oricât de ciudat ar părea, sinele meu care își amintește îmi este ca un străin. Între timp, după ce mi-am pierdut nu numai viața, ci și vocea, m-am dedicat acupuncturii emoționale fără ace. Știi ce-i aia, nu?

– Să-ți spun drept, nu prea am timp pentru chestii de-astea. 

– O metodă foarte simplă care atrage banii, dar atunci când o prezinți trebuie să pară cât mai complicată. Am rezolvat, în acest fel, și problema încălzirii locuințelor, atrăgând energia calorică disipată în mediul înconjurător. Așa că, în scurt timp, am făcut o imensă avere… Pe urmă mi-am cumpărat un BMW… Dar văd că pe dumneata nu te interesează amănuntele astea.

Se pare că, în sfârșit, a atins un punct sensibil al Anetei, care rămâne pe gânduri, nu pentru mult timp. Ca să-și disimuleze frământările interioare, ia mopul de pe unde îl lăsase și începe să șteargă pardoseala.

– La televizor a zis că nu sunt bani la buget. Și totuși, pentru unii sunt. 

Pentru Karawoke, cuvintele Anetei funcționează ca o doză de Red Bull.

– Parcă ar fi fost ieri acele zile în care fericirea părea nesfârșită, deși teoretic a durat doar câteva luni. Ah, Emilia!… Dragostea noastră nu era o dragoste obișnuită, dimpotrivă! Nimeni nu o înțelegea, nici măcar eu însumi. Trezirea, însă, a fost extrem de dureroasă. Am sărutat-o și, în cele din urmă, ne-am privit adânc în ochi… Atunci am interpretat, special pentru ea, melodia „Am norocul scris în frunte”. Nu voi uita niciodată privirea ei. Avea forma unui imens semn de întrebare. Pe urmă, când a aflat că sunt însurat, Emilia a vrut să se sinucidă, deși nu era tristă. Dimpotrivă, era plină de optimism. Iar eu, când am aflat că e băiat și îl cheamă Emil, nu mă mai puteam opri din râs…  Acum ai înțeles?

– Am înțeles că ai o metodă simplă de făcut bani, dar în rest n-am prea înțeles. 

– Ar fi trebuit să înțelegi, fiindcă ți-am spus că eram la volan. 

– Nu mi-ai spus.

– Păi, asta se întâmpla noaptea. Mergeam cu două sute la oră pe DN2, veneam de la o nuntă unde cântasem împreună cu Ion Dolănescu și, la ieșirea din Sinești, mașina a intrat într-o buclă temporală…În ultima clipă, i-am spus Emiliei: Există foarte rare ocazii când știm ce ne rezervă viitorul. Pe urmă, am închis ochii, pentru că amețisem, iar când i-am deschis din nou, eram pe cerul nopții. Cel mai frumos, catifelat și mătăsos cer de noapte. Fără nori, fără stele, fără nimic. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Deși aparent am murit, în realitate am atins sursa timpului și mi-am descoperit eul etern. Cu o viteză mai mare decât aceea a luminii, am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam… Practic, am traversat Câmpul Punctului Zero și am trecut pe o altă frecvență cuantică… Din păcate, impactul a proiectat-o pe Emilia tocmai la Bozioru, în munții Buzăului, unde, după ce a trecut prin Poarta Stelară de acolo, a nimerit într-un alt eon și nu ne-am mai întâlnit. Dar există și o veste bună. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers! Cealaltă veste, nu la fel de bună, este că oamenii sunt tot mai proști și trebuie făcut ceva cu ei, ca să se trezească. 

Aneta rămase câteva momente cu gura căscată admirativ. Cât de multe cuvinte știa omul ăsta! Dintre care ea înțelegea foarte puține, însă chestia cu Poarta Stelară a reținut-o, fiindcă o verișoară de-a ei era măritată cu un pădurar din comuna Bozioru.

– Vorbești de parcă ai fi fost acolo, remarcă ea. Dar eu muncesc de mai bine de zece ore și începe să mă ia cu amețeală… Așa că, dacă ai ceva de spus, spune-mi clar: pe cine cauți, cu ce problemă?

– Hei, ce simplă întrebare! Răspunsul însă este însă complex, psihologic vorbind. Pentru a simplifica, voi spune că am fost trimis cu o Misiune, dezvăluie Karawoke. 

– Ce misiune?

– O Misiune secretă. Totuși, ție pot să-ți spun, fiindcă îmi pari o persoană de încredere. În primul rând, am fost trimis ca să repar greșeala făcută într-o viață anterioară, fiindcă Lumina Terțiară mi-a dezvăluit că acel accident s-a produs din vina mea. Dar în primul rând, am fost trimis pentru a elibera omenirea din lanțul prejudecăților implicite și să anunț zorii unei noi ere. Ești gata să te conectezi la înțelepciunea ta interioară și să-ți deblochezi intuiția?

Sprijinită în coada mopului, Aneta socotește în minte dacă expresia „în primul rând” înseamnă altceva pentru Karawoke decât pentru ea. În al doilea rând, deblocarea asta o fi ceva bun, sau doar o păcăleală, ca aia cu suplimentele alimentare? Nimic nu-i garantează că după aceea nu va fi chemată la conducerea spitalului pentru conduită neconformă. Fiindcă în zilele noastre nu e nevoie să faci ceva greșit pentru a suporta consecințe. 

– Știu eu?… Poate după ce ies din tură. 

– Omenirea trebuie eliberată din hipnoza realității. Noțiunile de spațiu și timp sunt prea îngust umane. Dacă în loc de cinci simțuri ai avea cincizeci, ce-ar fi lumea? insistă Karawoke.

– Uite, la asta nu m-am gândit, recunoaște Aneta. 

– Ar fi altă lume. Cunoscând-o prin intermediul vibrațiilor, al telepatiei, al citirii și al transferului de gânduri, al prevestirii și prezicerii evenimentelor viitoare, al percepției extrasenzoriale, al invocării spiritelor și așa mai departe… 

– Of, n-am decât școala sanitară și cred că de aceea nu înțeleg mai nimic din ce spui. Într-adevăr, în loc să-i spună ceva folositor, cuvintele lui Karawoke mai mult au zăpăcit-o, dar dintr-odată îi vine o idee de care e aproape mândră: Ia să vedem, dacă zici că vii din viitor, ce numere au ieșit mâine la loto? 

– Mă dezamăgești. Ține cont că am petrecut un mare număr de zile în corpul fizic al unei persoane din viitorul îndepărtat, unde nu există loto. În schimb, există o civilizație mult evoluată, în care paternalismul libertarian a condus la îmbunătățirea deciziilor privind sănătatea, bogăția și fericirea oamenilor. Căci arhitectura alegerii le schimbă comportamentul fără a fi nevoie să-i convingă de nimic. Poate că n-o să crezi, dar totul a pornit de la desenarea unei muște în fiecare pisoar din toaleta bărbaților. Urmată de constatarea că cei mai mulți dintre ei țintesc musca.

Intimidată, Aneta caută în cultura ei generală niște cuvinte cu care să se ridice la altitudinea deja amețitoare a conversației.  

– Să nu mă înțelegi greșit. Iau viața foarte în serios. Purificarea trupului și a sufletului mă preocupă cu adevărat.

– Trăiești într-o epocă primitivă care încă nu a descoperit că sufletul funcționează pe bază de baterii. De aceea vă hrăniți cu cadavre. Când te vei cunoaște dincolo de noțiunile înguste ale spațiului și timpului, viaţa de după viață îți va oferi o nouă claritate. Acolo, o secundă este egală cu eternitatea…  

Pentru cei care, la fel ca Aneta, nu au absolvit o facultate de litere sau, din felurite motive, nu sunt familiarizați cu hermeneutica textului, mă văd nevoit să vin cu câteva precizări. Cu alte cuvinte, să răspund la întrebarea: Ce a vrut să spună poetul? – în cazul de față, Karawoke. 

În principiu, el nu a vrut să spună decât că totul e o abureală. În sensul că a fi fantoma cuiva, inclusiv a Regelui Manelelor, e o chestie cât se poate de simplă. Trebuie doar să ai capacitatea de a călători în a patra dimensiune și, la un moment dat, să te oprești. În acest scop, cea mai simplă metodă este să mergi în comuna Bozioru, din județul Buzău, și să treci prin Poarta Stelară de acolo, așa cum a făcut Emilia (sau Emil?). Dar dacă din neatenție te-ai oprit, riști să rămâi blocat în viitor, adică mort de-a binelea. O metodă mai eficientă, deși mai laborioasă, este să citești cartea lui DeepakChopra, „Viața după moarte” sau pe aceea a lui Paul Amadeus Dienach, un mason grec care se credea austriac, intitulată „Cronici din viitor”. Sau măcar să fi auzit de ele. Însă uneori se mai întâmplă și accidente, când ajungi în viitor fără să fi citit nimic și cei de acolo nu te primesc, trimițându-te înapoi, ca să desenezi muște în toaletele pentru bărbați. Înclin să cred că pățania lui Karawoke ilustrează tocmai o atare situație.  

[Vatra, nr. 10-11/2023, pp. 12-14]